Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-437/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 mai 2014
Părțile
Oprea Vasile vs UCOOP Raritas
Pe scurt
Impunerea cu taxă de stat, cazurile în care nu se dă curs cererii de apel

2r-437/14 — Anularea hotărîrilor, recunoaşterea dreptului de proprietate comună, declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare

prima instanţă: Iu. Sciastlivîi dosarul nr. 2r-437/2014 instanţa de apel: N.Cernat, A.Pahopol, A.Gavriliţă DECIZIE 14 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor împotriva uniunii cooperativelor de consum „Raritas”, Camerii Înregistrării de Stat şi Primăriei Ialoveni cu privire la anularea hotărîrilor, recunoaşterea dreptului de proprietate comună, declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2014 prin care nu s- a dat curs cererii de apel, c o n s t a t ă La 23 septembrie 2011 Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor au depus cerere de chemare în judecată împotriva UCOOP „Raritas”, Camerii Înregistrării de Stat şi Primăriei Ialoveni cu privire la anularea hotărîrilor, recunoaşterea dreptului de proprietate comună, declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare.

În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, au fost membrii cooperativei şi în perioada anilor 1990 – 1993 au contribuit cu suma de 39 930 ruble, care potrivit calculului şi datelor Băncii Naţionale a Republicii Moldova cu privire la inflaţia în perioada respectivă, constituie în prezent 436 718.34 lei, fapt confirmat prin procesul- verbal al şedinţei Comisiei pentru examinarea contractelor cu membrii cooperativei în perioada anilor 1990-1991 şi cecul eliberat pe numele lui Oprea Constantin în mărime de 9 000 ruble şi 16 000 ruble din salariu. Susţin că, abia la 01 decembrie 2009 au cunoscut despre hotărîrea Camerei Înregistrării de Stat din 28 mai 2001 privind radierea din Registrul comercial de stat a Cooperativei de consum ,,Ialoveni”.

Au indicat că, în urma examinării procesului-verbal al adunării împuternicirilor Cooperativei de consum,,Ialoveni” din 21 iulie 1998 au stabilit că contrar statutului Cooperativei de consum ,,Ialoveni”, s-a dispus alipirea averii COOP ,,Ialoveni” la Uniunea de consum ,, Raritas”. Potrivit art. 54 din statutul Cooperativei de consum Ialoveni, la lichidarea asociaţiei, bunurile rămase se împart între membrii cooperativei conform cotelor introduse de fiecare. Menţionează că, Oprea Constantin deţine carnet de membru asociat, în urma depunerii la 31 decembrie 1989 ca cotă-socailă a 15 ruble şi 35 copeici, bonul de încasare a 4 000 ruble şi contractul încheiat cu Cooperativa de consum ,,Ialoveni”.

Au mai indicat că, în procesul –verbal nr.1 figurează ca membri ai asociaţiei cu sume introduse, iar în Registrul asociaţiilor cooperativei lipsesc cu contribuţia unor astfel de sume. Potrivit statutului UCOOP ,,Raritas” adoptat la 07 iulie 1998, Cooperativa de consum ,,Ialoveni” nu a fost asociată la UCOOP ,,Raritas”, astfel reiese că, preşedintele UCOOP ,,Raritas” neavînd dreptul de a solicita radierea cu ulterioara lichidare din Registrul de Stat a Cooperativei de consum. Consideră că, le-a fost lezat dreptul de proprietate, dat fiind faptul că erau în drept de a solicita transmiterea în proprietatea lor comună a magazinului de consturcţii din oraşul Ialoveni, fiind lichidată abuziv Cooperativa de consum ,,Ialoveni”.

Solicită reclamanţii prin cererea de chemare în judecată şi cererea de modificare şi completare a acţiunii, repunerea în termen, anularea hotărîrii adunării împuterniciţilor Cooperativei de consum ,,Ialoveni” din 21 iulie 1998 în partea alipirii averii COOP ,,Ialoveni” la Uniunea de Consum ,,Raritas”, anularea hotărîrii Camerei Înregistrării de Stat din 28 mai 2001 privind radierea Cooperativei de consum ,,Ialoveni”, recunoaşterea dreptului de proprietate comună a lui Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor asupra magazinului de construcţii din oraşul Ialoveni, str. Ştefan Neaga, 6, declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a terenului aferent din 26 decembrie 2000, încheiat între Primăria Ialoveni şi UCOOP ,,Raritas”.

Prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 30 decembrie 2013 cererea de chemare în judecată depusă de Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor împotriva uniunii cooperativelor de consum „Raritas”, Camerii Înregistrării de Stat şi Primăriei Ialoveni cu privire la anularea hotărîrilor, recunoaşterea dreptului de proprietate comună, declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare, a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor au contestat-o cu apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor cu acordarea unui termen pînă la 12 martie 2014 pentru prezentarea cererii de apel motivate şi achitarea taxei de stat în sumă de 3 000 lei.

La 26 martie 2014, Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor au declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii recurate, acordarea unui termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor şi stabilirea spre plată a taxei de stat în sumă de 1 365 lei. 2 În susţinerea recursului s-a invocat că, instanţa de apel nu a acordat apelanţilor un termen rezonabil pentru lichidarea neajunsurilor, specificate în încheierea contestată. Au indicat că, încheierea contestată a fost expediată la 12 martie 2014, data limită pentru achitarea taxei de stat şi prezentării apelului motivat, astfel încălcînduli-se accesul liber la justiţie.

Consideră că, taxa de stat stabilită de instanţa de apel poartă un caracter ilegal, deoarece taxa de stat urmează a fi stabilită în cuantum de 75% din suma de 1 820 lei, achitată cu titlu de taxă de stat la depunerea cererii de chemare în judecată, iar la depunerea cererii de apel urmează a fi achitată suma de 1 365 lei. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Materialele cauzei atestă că copia încheierii instanţei de apel a fost expediată recurenţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 17 februarie 2014 şi recepţionată la 13 martie 2014 (f.d.163-165-Vol II). Astfel, recursul se consideră depus în termen.

Examinînd materialele dosarului, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi art. 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Conform art. 3 alin. (1) lit.a) şi j) al Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, pentru cererile de chemare în judecată privitor la litigiile cu caracter patrimonial, taxa de stat se stabileşte în cuantum de 3% din valoarea acţiunii, dar nu mai puţin de 150 lei şi nu mai mult de 25 000 lei; iar pentru cererile de apel împotriva hotărîrilor instanţelor judecătoreşti se stabileşte taxa de stat în cuantum de 75 % din taxa calculată din suma contestată.

În conformitate cu art. 84 şi art. 86 alin. (1) CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. Judecătorul sau instanţa judecătorească este în drept să decidă amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat pentru una sau pentru ambele părţi, ţinînd cont de situaţia lor materială.

Din materialele pricinii s-a stabilit că la 09 ianuarie 2014 Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor au declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd anularea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii, însă nu a prezentat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul şi nu a anexat la cererea de apel dovada de plată a taxei de stat.

3 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2014, nu a fost dat curs cererii de apel depuse de Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor comunicîndui-se apelanţilor despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 3 000 lei şi cererii de apel motivate, stabilindu-i termen pînă la 12 martie 2014. Astfel, în circumstanţele stabilite Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acţiunile instanţei de apel au fost efectuate potrivit dispoziţiilor legale şi întemeiat prin încheierea din 14 februarie 2014 s-a dispus de a nu da curs cererii de apel depuse de Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor, stabilindu-le un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor.

Menţionează Colegiul că, argumentul invocat de recurenţi precum că, nu s-a acordat termen rezonabil pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat şi cererii de apel motivate, contravine circumstanţelor stabilite în pricină, iar la caz, dacă termenul acordat le-a fost insuficient ultimii nu sunt lipsiți de dreptul de a se adresa instanței de apel cu cerere privind acordarea unui termen suplimentar sau prelungirea teremnului pentru achitarea taxei de stat, cu anexarea probelor în acest sens. Nu poate fi reţinut şi se respinge argumentul formulat în recurs cu referire la faptul că taxa de stat la depunerea cererii de apel urmează a fi stabilită în cuantum de 75 % din taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată, deoarece se bazează pe interpretarea eronată a normelor de drept material şi procedural.

Or, faptul că cererea de chemare în judecată privind declararea nulităţii contractului de vînzare- cumpărare a terenului aferent şi recunoaşterea dreptului de proprietate comună a lui Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor asupra magazinului de construcţii din oraşul Ialoveni, str. Ştefan Neaga, 6, a fost examinată cu achitarea de către reclamanţi a taxei de stat în mărime de 1 820 lei, nu împiedică îndeplinirea de către instanţa de apel a cerinţelor ce urmează a fi respectate la depunerea cererii de apel, cu calcularea corectă a cuantumului taxei de stat ce necesită a fi achitată de către recurenţi-apelanţi. Astfel, Colegiul notează şi faptul că, la cererea de recurs nu au fost prezentate şi nici anexate înscrisuri şi date în sensul stabilirii valorii bunurilor solicitate, astfel urmînd ca recurenţii să achite taxa de stat în mărime de 3 000 lei, stabilită prin încheierea contestată.

De asemenea, în coraborare cu cele indicate mai sus, instanţa de recurs remarcă natura patrimonială a litigiului care rezultă din actul de alipire a Cooperativei de consum ,,Ialoveni” la UCOOP ,,Raritas”, unde sunt indicate mijloacele fixe şi alte active circulante în mărime de 8 438 907 lei şi contractul de vînzare-cumpărare a terenului aferent din 26 decembrie 2000, în sumă de 54 128 lei (f.d.61, 64-65 – Vol I). Totodată, Colegiul remarcă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Kreuz contra Poloniei, nr. 28249/95, cazul Golder şi Z contra Marii Britaniei, cazul Malahov contra Moldovei, nr. 32268/02), dreptul la un tribunal nu este absolut. Acesta prin natura sa poate fi supus limitărilor, deoarece dreptul de acces la justiţie, prin sine, cere reglementare din partea statului.

La caz, Colegiul reţine că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană 4 pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material şi procedural, iar argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 februarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oprea Vasile, Oprea Constantin, Oprea Nelea şi Oprea Victor împotriva uniunii cooperativelor de consum „Raritas”, Camerii Înregistrării de Stat şi Primăriei Ialoveni cu privire la anularea hotărîrilor, recunoaşterea dreptului de proprietate comună, declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.