Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra--1215-14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 mai 2014
Părțile
Condrea Mihail vs Procuratura Generală, intervenient accesoriu Comisariatul General de Poliţie
Pe scurt
Nulitatea actului juridic fictiv sau simulat

2ra--1215-14 — Anularea sechestrului

prima instanţă: I. Ţurcan dosarul nr. 2ra-1215/14 instanţa de apel: D. Manole N. Traciuc, E. Fistican DECIZIE 14 mai 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul- Valeriu Doagă Judecătorii – Iurie Bejenaru, Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia, Constantin Alerguş examinând recursul declarat de reprezentantul lui Veaceslav Sirotin, avocatul Anatolie Bacalîm în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Condrea Mihail împotriva Procuraturii mun. Chişinău, intervenient accesoriu Comisariatul General de Poliţie mun.

Chişinău cu privire la anularea măsurii de asigurare, şi acţiunea reconvenţională declarată de Sirotin Veaceslav împotriva Elenei Filimonova, Olesei Filimonova, Liudmilei Iuzvenco, Chicu Ion şi Condrea Mihail cu privire la declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi evacuarea persoanelor fără acordarea altui spaţiu locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013. c o n s t a t ă La data de 12 septembrie 2012, Condrea Mihail s-a adresat cu cererea de chemare în judecată împotriva Procuraturii mun. Chişinău, intervenient accesoriu Comisariatul General de Poliţie mun. Chişinău cu privire la anularea măsurii de asigurare în formă de sechestru, aplicate asupra apartamentului nr. 22 situat în mun.

Chişinău str. Valea Dicescu 47, prin ordonanţa Procuraturii mun. Chişinău din 27 iunie 2012 şi prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 iunie 2012. În motivarea acţiuni Condrea Mihail a menţionat că, la data de 13 iulie 2012, Filimonova Elena a încheiat cu Chicu Ion contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47. La data de 08 august 2012, Chicu Ion a încheiat cu Condrea Mihail contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47. Condrea Mihail susţine că este în imposibilitate de a înregistra contractul sus indicat la O.C.T. Chişinău din considerentul interdicţiei aplicate prin ordonanţa Procuraturii mun.

Chişinău din 27 iunie 2012 şi a încheierii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 iunie 2012. Menţionează că sechestrul aplicat rezultă din cauza penală intentată la plângerea lui Sirotin Veaceslav cu privire la acţiunile ilegale a Elenei Filimonova. Totodată la 22 iunie 2012, Sirotin Veaceslav s-a adresat Procuraturii mun. Chişinău cu o cerere prin care şi-a retras plîngerea şi a recunoscut lipsa pretenț iilor faţă de Filimonova Elena. Ignorând acest fapt, la 27 iunie 2012 Procuratura mun. Chişinău, a înaintat judecătorului de instrucţie un demers prin care a solicitat aplicarea sechestrului asupra apartamentului nr. 22 situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47. Mai mult ca atît, Condrea Mihail la data de 22 august 2012, a înaintat Procuraturii mun.

Chişinău o cerere unde a explicat toate circumstanţele cauzei şi a solicitat revocarea interdicţiilor aplicate, însă un răspuns în acest sens din partea Procuraturii mun. Chişinău nu a parvenit. Pe parcursul examinării cauzei în instanţa de fond, Sirotin Veaceslav a înaintat o acţiune reconvenţională împotriva Elenei Filimonova, Olesei Filimonova, Liudmilei Iuzvenco, Ion Chicu şi Mihail Condrea cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47, încheiat între Sirotin Veaceslav şi Filimonova Elena, anularea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, încheiat între Sirotin Veaceslav şi Filimonova Olesea, anularea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun.

Chişinău str. Valea Dicescu 47, încheiat între Filimonova Elena şi Chicu Ion, anularea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47, încheiat între Chicu Ion şi Condrea Mihail, anularea contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, încheiat între Filimonova Olesea şi Iuzvenco Liudmila, precum şi evacuarea persoanelor care se află în apartamentul nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36 fără acordarea altui spaţiu locativ. În motivarea acţiunii înaintate, Sirotin Veaceslav a indicat că, începînd cu vara anului 2010, Glazcov Alia, acţionînd de comun acord împreună cu Filimonova Olesea, Filimonova Elena şi Constantin Gheorghe, au favorizat obţinerea prin succesiune de către Sirotin Veaceslav a apartamentului nr. 22 situat în mun.

Chişinău str. Valea Dicescu 47 şi a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, după care, prin înşelăciune, şi abuz de încredere, comunicîndu-i că ar exista pericolul să fie deposedat de bunurile imobile moştenite, la convins să transmită în proprietatea ultimei bunurile, ca ulterior după încetarea situaţiilor invocate să-i fie restituit dreptul de proprietate. Astfel, în temeiul hotărîrii Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 12 aprilie 2 2011, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 22 situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47, şi a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, a fost înregistrat după Sirotin Veaceslav, pe cînd la 05 mai 2011, Sirotin Veaceslav, fiind indus în eroare de către persoanele indicate, a încheiat contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun.

Chişinău str. Valea Dicescu 47, şi a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, fără a-i fi achitat costul bunurilor imobile vîndute, pe motiv că a fost încredinţat că ulterior dreptul de proprietate îi va fi restituit. Totodată Sirotin Veaceslav a primit acordul pentru a locui în apartamentul nr. 22 situat în mun. Chişinău str. V. Dicescu 47. Sirotin Veaceslav menț ionează că, contractele de vânzare-cumpărare sus indicate au fost încheiate cu Filimonova Elena şi Filimonova Olesea, ca efect al comportamentului viclean şi dolosiv manifestat, mai mult ca atît, Filimonova Elena la data de 11 mai 2011, a întocmit personal o recipisă potrivit căreia a confirmat faptul că, tranzacţia de vânzare-cumpărare este fictivă, precum şi s-a obligat să-i restituie lui Sirotin Veaceslav dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile litigioase.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 aprilie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de Condrea Mihail împotriva Procuraturii mun. Chişinău, intervenient accesoriu Comisariatul General de Poliţie mun. Chişinău cu privire la anularea măsurii de asigurare în formă de sechestru a fost respinsă, s-a admis acţiunea reconvenţională înaintată de Sirotin Veaceslav, s-a anulat contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47, încheiat între Sirotin Veaceslav si Filimonova Elena, s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, încheiat între Sirotin Veaceslav şi Filimonova Olesea, s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun.

Chişinău str. Valea Dicescu 47, încheiat între Filimonova Elena şi Chicu Ion, s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 22 situat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47, încheiat între Chicu Ion şi Condrea Mihail, s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, încheiat între Filimonova Olesea şi Iuzvenco Liudmila, s-a dispus evacuarea persoanelor ce se află în apartamentul nr. 142 amplasat în mun. Chişinău str. Burebista 36. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013, a fost admis apelul declarat de Filimonova Olesea, Condrea Mihail, Chicu Ion, Iuzvenco Liudmila şi Filimonova Elena, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 17 aprilie 2013 şi s-a pronunţat o nouă hotărâre de admitere a cererii de chemare în judecată a lui Condrea Mihail, s-a anulat sechestrul aplicat pe apartamentul nr. 22 situat mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47, cu nr. cadastral 3 0100210.128.01.022, aplicat prin ordonanţa Procuraturii mun. Chişinău din 27 iunie 2012 şi prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 iunie 2012, şi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reconvenț ională declarată de Sirotin Veaceslav împotriva Elenei Filimonova, Olesei Filimonova, Liudmilei Iuzvenco, Ion Chicu şi Mihail Condrea cu privire la declararea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare şi evacuarea persoanelor fără acordarea altui spaţiu locativ.

La 14 februarie 2014, reprezentantul lui Veaceslav Sirotin, avocatul Anatolie Bacalîm a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 aprilie 2013. În motivarea recursului a indicat, că instanţa de apel a aplicat în mod eronat normele de drept material şi normele de drept procesual. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Instanţa de recurs menţionează că, din materiale pricinii rezultă că, la 05 mai 2011 Sirotin Veaceslav a încheiat cu Elena Filimonova contractul de vînzare- cumpărare a apartamentului nr. 22, amplasat în mun. Chişinău str. Valea Dicescu 47, şi la 05 iulie 2011 înregistrat la O.C.T. Chişinău cu nr. 0100/11/66957(f.d. 25). În baza contractului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 2012, Filimonova Elena i-а înstrăinat lui Chicu Ion apartamentul sus indicat (f.d. 26-27), după care la 08 august 2012 bunul imobil respectiv a fost ulterior înstrăinat lui Condrea Mihail fiind perfectat contractul de vânzare-cumpărare nr. 6242 (f.d. 22-23). Totodată în baza contractului de vânzare-cumpărare din 03 mai 2011, Sirotin Veaceslav i-а înstrăinat lui Filimonova Olesea apartamentul nr. 42 situat în mun.

Chişinău str. Burebista 36, şi a înregistrat la O.C.T. Chişinău cu nr. 0100/11/40271 la 03 mai 2011 (f.d. 29).Ulterior la 24 iunie 2012, Filimonova Olesea i-а vândut Liudmilei Iuzvenco apartamentul respectiv (f.d. 28). Instanţa de recurs evidenț iază că recurentul în susţinerea pretenţiilor sale a invocat prevederile art. 221 şi art. 228 Cod Civil, menţionînd că la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nu au fost respectate condiţiile de valabilitate. Prin urmare, colegiul atestă că conform reglementărilor cu privire la condiţiile de valabilitate a actului juridic, şi anume art. 199-215 Cod civil, actul juridic urmează să corespundă criteriilor de legalitate, consimţământul să fie valabil exprimat, cauza sau scopul să fie licită, părţile să dispună de capacitatea de 4 a contracta, obiectul determinat precum şi forma actului juridic să întrunească condiţiile prevăzute de lege.

Astfel, instanţa de apel corect a concluzionat despre respectarea condiţiilor de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare din 3 mai 2011 a apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36, or prin ordonanţa Procurorului în Procuratura mun. Chişinău O. Pavlovschi din 12 noiembrie 2012 intimaţii Filimonova Olesea şi Constantin Gheorghe nu au manifestat acţiuni pentru a dobândi în mod ilicit apartamentului nr. 42 situat în mun. Chişinău str. Burebista 36 din care considerent procesul penal intentat la cererea lui Sirotin Veaceslav a fost încetat pe motiv că în în acţiunile persoanelor sus indicate nu se regăsesc elementele constitutive ale componenţei de infracţiune. Concluzia respectivă urmează a fi susţinută şi în cazul contractului de vînzare-cumpărare din 05 mai 2011 a apartamentului nr. 22, amplasat în mun.

Chişinău str. Valea Dicescu 47, or conform ordonanţei Procurorului în Procuratura mun. Chişinău O. Pavlovschi din 19 septembrie 2013, procesul penal intentat la plîngerea lui Sirotin Veaceslav a fost clasat pe motiv că, în acţiunile Elenei Filimonova, Allei Glazcova şi a lui Cristea Igor lipsesc elementele constitutive ale componenţei de infracţiune. Mai mult ca atît, potrivit art. 221 Cod Civil, actul juridic încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul. Actul juridic încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic (actul juridic simulat) este nul.

Referitor la actul juridic avut în vedere de părţi se aplică regulile respective Raportînd normele citate la caz, instanţa de recurs menţionează că recurentul nu a prezentat probe care să confirme faptul că, contractul de vînzare- cumpărare încheiat de Filimonova Elena şi Sirotin Veaceslav, precum şi contractul încheiat de Sirotin Veaceslav şi Filimonova Olesea au fost încheiate fără intenţia de produce efecte juridice, or efectele juridice a contractului de vînzare- cumpărare din 05 mai 2011, au apărut în momentul înregistrării acestuia la O.C.T. Chişinău la data de 05 iulie 2011, ca şi în cazul contractului de vînzare-cumpărare din 03 mai 2011, ce a fost înregistrat la 03 mai 2011 la O.C.T Chişinău cu nr. 0100/11/40271.

În conformitate cu art. 228 alin. (l)-(2) Cod civil, actul juridic a cărei încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte. Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări.

Raportând, norma citată la circumstanţele de fapt ale speţei deduse judecăţii, instanţa de recurs relevă că, concluzia instanţei de apel potrivit căreia recurentul 5 nu a prezentat probe care să confirme faptul că a semnat contractele de vânzare- cumpărare fiind determinat de comportamentul dolosiv al Elenei Filimonova şi al Olesei Filimonova este de asemenea întemeiată. Astfel, conform pct. 4 al contractului de vânzare-cumpărare din 03 mai 2011 preţul stabilit de părţi pentru înstrăinarea apartamentului nr. 42 este de 220 000 lei, şi a fost achitat integral de către Cumpărător Vânzătorului până la semnarea respectivului contract. Prevederi contractuale similare se conţin şi în pct. 4 al contractului din 05 mai 2011, care menţionează că, preţul vânzării apartamentului nr. 22 stabilit de părţi este de 230 000 lei, achitaţi integral de către Cumpărător Vînzătorului pînă la semnarea contractului.

Mai mult ca atît, potrivit ordonanţei procurorului din procuratura mun. Chişinău O. Pavlovschi din 19 septembrie 2013, recurentul a confirmat că a eliberat recipisa din 22 iunie 2012 prin care a afirmat că a primit banii pentru apartamentele în litigiu (f.d.16 al ordonanţei din 19 septembrie 2013), precum şi fiind audiată referitor la circumstanţele autentificării contractelor susmenţionate, notarul Cobîneanu Angela a declarat că, recurentul până la încheierea contractelor a confirmat faptul primirii banilor indicaţi ca preţ al apartamentului. Urmare celor menţionate, colegiul ajunge la concluzia că argumentele expuse de recurentul Sirotin Veaceslav în susţinerea pretenţiilor sale au un caracter declarativ, pe care motiv cererea reconvenţională înaintată de către Sirotin Veaceslav corect a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cît priveşte argumentul recurentului precum că nu a fost citat în şedinţa de judecată pentru data de 29 octombrie 2013 urmează a fi respins ca neîntemeiat ori conform art. 102 alin. 41) CPC, participanţii la proces înştiinţaţi în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară, astfel la caz Sirotin Veaceslav a fost citat de mai multe ori în instanţa de apel fiind astfel în cunoș tinț ă de cauză asupra examinării cererii de apel în prezenta cauză, mai mult ca atât la şedinţa din 22 septembrie 2013 acesta precum şi reprezentantul său au fost prezenţi şi au semnat recipisa potrivit căreia au fost înştiinţaţi despre şedinţa din 29 octombrie 2013 iar careva motive ce ar împiedica prezenț a acestora în ș edinț a de judecată nu au fost prezentate.

Referitor la argumentul recurentului despre neasigurarea acestuia cu interpret pentru şedinţa din 22 octombrie 2013, instanţa de recurs menţionează că potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată din 22 octombrie 2013 şedinţa s-a desfăşurat cu participarea interpretului Malai Alina, iar obiecţii la procesul verbal al şedinţei de judecată nu au fost aduse (f.d.208-209). Argumentele recurentului precum că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procesual nu pot fi reţinute deoarece sunt declarative şi nu au suport legal. 6 Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţa de apel şi apreciate corect, cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate în recurs sunt neîntemeiate, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de reprezentantul lui Veaceslav Sirotin, avocatul Anatolie Bacalîm. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Condrea Mihail împotriva Procuraturii mun.

Chişinău, intervenient accesoriu Comisariatul General de Poliţie mun. Chişinău cu privire la anularea măsurii de asigurare, şi acţiunea reconvenţională declarată de Sirotin Veaceslav împotriva Elenei Filimonova, Olesei Filimonova, Liudmilei Iuzvenco, Ion Chicu şi Mihail Condrea cu privire la declararea nulităţii contractelor de vînzare-cumpărare şi evacuarea persoanelor fără acordarea altui spaţiu locativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iurie Bejenaru Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia Constantin Alerguş 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.