2rac-174/14 — Încasarea dobânzii de întârziere

prima instanţă: I. Busuioc dosarul nr. 2rac-174/14 instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnăut DECIZIE 14 mai 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru Oleg Sternioală, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea pe acţiuni „Termocom” în procedura planului, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Termocom” în procedura planului împotriva Marelui Stat Major al Armatei Naţionale cu privire la încasarea dobânzii de întârziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 decembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Marele Stat Major al Armatei Naţionale, casată hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 18 iunie 2013 şi emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii, c o n s t a t ă: La 13 iunie 2012, SA „Termocom” în procedura planului a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Marelui Stat Major al Armatei Naţionale cu privire la încasarea datoriei pentru energia termică consumată şi a dobânzii de întârziere.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că în baza contractului de livrare a energiei termice în apă caldă nr. 1859 din 01 mai 2007, încheiat între SA „Termocom” şi Marele Stat Major al Armatei Naţionale, ultimul şi-a asumat obligaţia de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate de către SA „Termocom” la obiectele sale. Menţionează că conform pct. 3.1 din contractul menţionat, calculele pentru energia termică erau făcute în baza datelor aparatului de evidenţă, prezentate de către pârât la SA „Termocom”, iar pentru energia termică livrată, pârâtul, conform pct. 4.1 din contract, era obligat să achite lunar plata costului energiei utilizate organizaţiei furnizoare de energie termică, prin dispoziţiile de plată ale reclamantei, conform tarifelor stabilite.

Susţine că din cauza neonorării obligaţiilor contractuale prin neachitarea în termen a bonurilor de plată pentru energia termică consumată, la 29 mai 2012, s-a acumulat o datorie în sumă de 1777892,97 lei pentru perioada noiembrie 2011- martie 2012. Invocă că părţile au convenit că plata se consideră efectuată la data încasării sumelor băneşti pe contul de decontare al furnizorului. Furnizorul, SA „Termocom” a respectat în întregime obligaţiile contractuale, însă nerespectarea de către pârât a obligaţiilor sale contractuale a generat calcularea pentru perioada 01 ianuarie 2012-25 mai 2012 a unei dobânzi în sumă de 336261,05 lei. Prin urmare, solicită încasarea de la pârât a datoriei pentru energia termică consumată în sumă de 1777892,97 lei şi a dobânzii de întârziere în sumă de 336261,05 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Ulterior, SA „Termocom” în procedura planului a depus o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând încasarea de la pârât a dobânzii de întârziere în sumă de 336261,05 lei pentru perioada 01 ianuarie 2010-25 mai 2012, invocând că după depunerea acţiunii în instanţa de judecată, datoria pentru energia termică consumată în sumă de 1777892,97 lei a fost achitată, însă nu a fost achitată dobânda de întârziere. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 iunie 2013 acţiunea a fost admisă şi a fost încasată de la Marele Stat Major al Armatei Naţionale în beneficiul SA „Termocom” dobânda de întârziere în sumă de 336261,05 lei pentru perioada 01 ianuarie 2010-25 mai 2012 şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 10087,83 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 decembrie 2013 a fost admis apelul declarat de către Marele Stat Major al Armatei Naţionale, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 30 ianuarie 2014, în termenul prevăzut de lege, SA „Termocom” în procedura planului a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Recurenta SA „Termocom” în procedura planului, în motivarea recursului, a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată.

Menţionează că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 619 din Codul civil, iar făcând trimitere la art. 617 alin. (1) din Codul civil, a motivat că debitorul se consideră în întîrziere numai în urma somaţiei primite după scadenţă din partea creditorului, însă în cazul dat, debitorul nu se consideră în întîrziere ca urmare a neexpedierii somaţiei. Susţine că conform art. 617 alin. (2) lit. a) din Codul civil, nu este necesară somaţie în cazul în care este stabilită o dată calendaristică pentru executarea obligaţiei. Drept confirmare la cele relatate şi ca probă pertinentă servesc bonul de control la factura nr. 20001859 din 30 ianuarie 2012 (achitarea pînă la 29 februarie 2012), bonul de control la factura nr. 20001859 din 29 februarie 2012 (achitarea pînă la 31 martie 2012), etc., în care în mod expres este prevăzuta data achitării, facturi recepţionate de către debitor.

Afirmă că la această chestiune s-a referit şi Plenul Curţii Supreme de Justiţie în hotărârea nr. 9 din 24 decembrie 2010, care prin pct. 20 în mod explicit a indicat că în cazurile prevăzute de art. 617 alin. (2) din Codul civil nu este necesară somaţia, iar dobânda de întârziere urmează a fi încasată de la data punerii debitorului în întârziere. Punerea debitorului în întîrziere constă într-o manifestare de voinţă din partea creditorului, prin care el pretinde executarea obligaţiei unui debitor care tergiversează o executare ce mai este posibilă. Procedura punerii în întîrziere nu este reglementată în mod special, de aceea poate rezulta din oricare act, notificare, telegramă. Aceasta urmează a fi confirmată prin avizul de recepţie din partea debitorului.

Invocă că în cazul dat, recurenta a înaintat intimatului conturile de plată pentru energia termică şi în acelaşi timp, la 04 aprilie 2012, recurenta a expediat în adresa intimatului reclamaţia nr. 79/2244 din 04 aprilie 2012, prin care a fost informat că în cazul în care cerinţele SA „Termocom” în procedura planului nu vor fi satisfăcute în termen de 10 zile, aceasta va cere suplimentar sumei datorate dobânda de întârziere calculată în baza art. 619 din Codul civil. Mai invocă că Plenul Curţii Supreme de Justiţie în pct. 21 din hotărârea menţionată a indicat că dobânda prevăzută de art. 619 din Codul civil se aplică doar obligaţiilor pecuniare. Obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din oricare alt act sau fapt susceptibil de ale produce în condiţiile legii.

Prin referinţele depuse la 13 martie 2014 şi 08 mai 2014 Marele Stat Major al Armatei Naţionale a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 19 martie 2014 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 01 mai 2007, între SA „Termocom” în procedura planului şi Marele Stat Major al Armatei Naţionale a fost încheiat contractul de livrare a energiei termice în apă caldă nr. 1859, conform căruia SA „Termocom” în procedura planului s-a obligat să asigure livrarea energiei termice consumatorului la hotarul de delimitare a apartenenţei de balanţă a reţelelor termice cu parametrii agentului termic conform regimului de temperatură şi hidraulic de la sursele de producere a energiei termice, iar Marele Stat Major al Armatei Naţionale s-a obligat să-i achite furnizorului costul încincit, inclusiv cel tarifar, pentru consumul de energie termică şi apă de reţea.

De asemenea, s-a constatat că din cauza neonorării obligaţiilor contractuale prin neachitarea în termen a bonurilor de plată pentru energia termică consumată, la 29 mai 2012, Marele Stat Major al Armatei Naţionale a acumulat o datorie în sumă de 1777892,97 lei pentru perioada noiembrie 2011-martie 2012. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, SA „Termocom” în procedura planului a solicitat încasarea de la Marele Stat Major al Armatei Naţionale a datoriei pentru energia termică consumată în sumă de 1777892,97 lei, a dobânzii de întârziere în sumă de 336261,05 lei şi a cheltuielilor de judecată. Dat fiind faptul că după înaintarea cererii de chemare în judecată, Marele Stat Major al Armatei Naţionale a achitat datoria pentru energia termică consumată în sumă de 1777892,97 lei, SA „Termocom” a solicitat încasarea de la acesta a dobânzii de întârziere pentru perioada 01 ianuarie 2010-25 mai 2012 în sumă de 336261,05 lei.

Prima instanţă, fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, a ajuns la concluzia temeiniciei acesteia, încasând de la Marele Stat Major al Armatei Naţionale în beneficiul SA „Termocom” dobânda de întârziere în sumă de 336261,05 lei pentru perioada 01 ianuarie 2010-25 mai 2012. Ulterior, instanţa de apel, fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Marele Stat Major al Armatei Naţionale, a ajuns la concluzia temeiniciei acestuia, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre, prin care a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislaţia în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, a ajuns la concluzia că soluţia dată de către instanţa de apel este una întemeiată şi legală.

Conform art. 617 alin. alin. (1) şi (2) din Codul civil, dacă nu execută obligaţia în urma somaţiei primite după scadenţă din partea creditorului, debitorul se consideră în întârziere ca urmare a somaţiei.

Nu este necesară somaţie în cazul în care: a) este stabilită o dată calendaristică pentru executarea obligaţiei; b) înaintea executării obligaţiei trebuie să aibă loc un eveniment, iar perioada pentru executarea obligaţiei este stabilită astfel încît poate fi calculată calendaristic de la producerea evenimentului; c) părţile au convenit expres că debitorul este în întîrziere la expirarea termenului la care trebuia să execute, fără îndeplinirea vreunei formalităţi; d) obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decît într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să expire fără a executa; e) debitorul obligaţiei cu executare succesivă refuză sau omite în mod repetat să o execute; f) obligaţia de a nu face nu se execută; g) este evident că somaţia nu va avea nici un rezultat; h) intrarea în întârziere se justifică din motive întemeiate, luîndu-se în considerare interesele ambelor părţi; i) debitorul a declarat în scris că nu doreşte să execute obligaţia.

Conform art. 619 alin. (1) din Codul civil, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobânzi pe perioada întârzierii. Reieşind din prevederile legale enunţate, se reţine că debitorul se consideră în întârziere numai ca urmare a unei somaţii şi dacă nu a executat obligaţia în urma acestei somaţii primite după scadenţă. Actele pricinii denotă faptul că SA „Termocom” în procedura planului a solicitat stingerea obligaţiei de plată a agentului termic în termen de 10 zile din data recepţionării reclamaţiei nr. 79/2244 din 04 aprilie 2012, recepţionată de către Marele Stat Major al Armatei Naţionale la 10 aprilie 2012, fapt confirmat prin avizul de recepţie a acesteia şi prin extrasul din Registrul de evidenţă a documentelor de intrare (f. d. 21, 23, 92, 93). Astfel, în cazul dat, perioada de întârziere a început să curgă de la 21 aprilie 2012, dar nu de la 01 ianuarie 2010, după cum pretinde recurenta.

La caz, se mai reţine că dobînda de întîrziere urmează a fi încasată de la data punerii debitorului în întîrziere. Punerea debitorului în întîrziere constă într-o manifestare de voinţă din partea creditorului prin care el pretinde executarea obligaţiei unui debitor care tergiversează o executare ce mai este posibilă. Procedura punerii în întîrziere nu este reglementată în mod special, de aceea poate rezulta din orice act, notificare, telegramă. Aceasta urmează a fi confirmată prin avizul de recepţie din partea debitorului. Conform art. 617 alin. (4) din Codul civil, debitorul este în întîrziere dacă nu execută obligaţia în termen de 30 de zile de la scadenţă şi de la intrarea unei note de plată sau unei alte invitaţii de plată similare.

Această dispoziţie se aplică debitorului consumator numai dacă în nota de plată sau în invitaţia de plată similară este indicat în mod special efectele menţionate. Reieşind din prevederile legale enunţate, se reţine că în raporturile cu participarea debitorului-consumator, acesta se va considera pus în întârziere doar dacă în nota de plată (facturile de plată pentru energia termică consumată) este indicat expres care sunt urmările neexecutării plăţii. Dat fiind faptul că în facturile de plată expediate de către recurentă nu a fost indicat expres efectul de punere în întârziere, instanţa de apel corect a concluzionat că în cazul dat, nu poate fi aplicat art. 617 alin. (4) din Codul civil, recurgând la aplicarea art. 617 alin. (1) din Codul civil.

Mai mult ca atît, conform legislaţiei în vigoare, dobânda de întârziere poate fi încasată doar în cazul existenţei culpei debitorului, însă în cazul dat, s-a constatat că, de fapt, întârzierea achitării plăţilor pentru energia termică consumată a avut loc din motivul nealocării în termen a mijloacelor financiare de la bugetul de stat. În contextul celor expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel temeinic şi legal a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar argumentele invocate de către recurenta SA „Termocom” în procedura planului nu pot fi reţinute ca întemeiate.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea pe acţiuni „Termocom” în procedura planului. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Termocom” în procedura planului împotriva Marelui Stat Major al Armatei Naţionale cu privire la încasarea dobânzii de întârziere.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Oleg Sternioală Ion Corolevschi