- Dosarul nr.
- 2rc-301/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 mai 2014
- Părțile
- SRL Bere Premium vs ÎI W-Inspect-Parfeni
- Pe scurt
- Depunderea cererii de apel fără plata taxei de stat, scutirile de taxa de stat
2rc-301/14 — Încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată
prima instanţă: Şt. Niţă dosarul nr. 2rc-301/14 instanţa de apel: M. Anton, T. Pelin, A. Panov DECIZIE 07 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „W-Inspect- Parfeni”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Bere Premium” împotriva Întreprinderii Individuale „W-Inspect-Parfeni” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 06 februarie 2014, prin care a fost respinsă cererea Întreprinderii Individuale „W-Inspect-Parfeni” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către Întreprinderea Individuală „W-Inspect-Parfeni”, c o n s t a t ă: La 11 iunie 2013, SRL „Bere Premium” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva ÎI „W-Inspect-Parfeni” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că SRL „Bere Premium” în calitatea sa de furnizor s-a obligat să livreze cumpărătorului ÎI „W-Inspect-Parfeni” băuturi slab alcoolice (bere) de origine germană, în conformitate şi în baza facturilor fiscale, care se vor considera ca fiind anexe a contractului cu nr. 30/05/12 de livrare a mărfii semnat la data de 07 iunie 2012. Menţionează că în conformitate cu pct. 2.2 din contract, Furnizorul a garantat calitatea mărfii livrate, în conformitate cu standardele calităţii stabilite în Republica Moldova, iar achitarea cu Furnizorul pentru marfa livrată urma a fi efectuată nu mai tîrziu de 14 zile bancare din ziua/data de primire a mărfii. Afirmă că a livrat pîrîtului marfa solicitată, în baza facturilor fiscale acceptate şi semnate de către ultimul.
Susţine că conform datelor indicate în actul de verificare a de contărilor reciproce dintre agenţi economici respectivi din data de 18 aprilie 2013, datoria restantă a ÎI „W- 1 Inspect-Parfeni” faţă de SRL „Bere Premium” constituie 12183,20 lei pentru anii 2012- 2013. Indică că în vederea soluţionării litigiului pe calea extrajudiciară a întreprins toate măsurile legale, înştiinţînd administraţia ÎI „W-Inspect-Parfeni” despre neexecutarea obligaţiunilor, în special prin înaintarea a somaţiilor, însă ultimul nu s-a conformat cerinţelor înaintate şi nu a achitat datoria existentă. Totodată, cu referire la prevederile art. 602 alin.(1) li (2) şi art. 668 Cod civil, cît şi la prevederile contractuale, menţionează că de către părţi au fost stabilite sancţiuni pentru executarea necorespunzătoare sau neexecutarea obligaţiunilor contractuale.
Astfel, în cazul reţinerii plăţilor pentru marfa livrată peste termenul convenţional stabilit, cumpărătorul se obligă să achite vînzătorului o penalitate. Consideră că potrivit pct. 4.3 din contractul nr. 30/05/12 din 07 iunie 2012, pîrîtul este obligat să-i achite o penalitate în mărime de 0,5% din suma restantă pentru fiecare zi de întîrziere a plăţii, ce constituie 11916,71 lei, iar cu referire la prevederile art. 619 alin.(1) Cod civil, consideră că pîrîtul urmează să-i achite şi dobînda de întîrziere în mărime de 881,51 lei. Solicită încasarea din contul ÎI „W-Inspect-Parfeni” în beneficiul SRL „Bere Premium” datoria de bază în sumă de 12183,20 lei, dobînda de întîrziere în sumă de 881,51 lei şi penalitatea în sumă de 11916,71 lei, cît şi cheltuielile de judecată în sumă de 749,44 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 05 noiembrie 2013, acţiunea a fost admisă parţial şi încasat din contul ÎI „W-Inspect-Parfeni” în beneficiul SRL „Bere Premium” datoria în mărime de 183,20 lei, penalităţi de întîrziere în sumă de 11916,71 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 749,44 lei, iar în total 12849,35 lei. În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 03 decembrie 2013, ÎI „W-Inspect-Parfeni” a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, soicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă. Concomitent în temeiul art. 85 alin.(4) CPC a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, în legătură cu situaţia materială grea.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2014, a fost respinsă cererea ÎI „W-Inspect-Parfeni” cu privire la scutirea de la plata taxei de stat şi nu s-a dat curs cererii de apel depuse de ÎI „W-Inspect-Parfeni”, fiindu-i acordat apelantului un termen până la 13 martie 2014, ora 10:00, pentru achitarea taxei de stat în mărime de 562 lei. La 13 martie 2014, ÎI „W-Inspect-Parfeni” a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd casarea integrală a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 februarie 2014, precum şi soluţionarea prin decizie a problemei în fond, dispunând admiterea cererii de scutire de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd că instanţa de apel la respingerea cererii privind scutirea de la plata taxei de stat a aplicat ș interpretat eronat normele de drept material.
Menționează că instanța de apel respingînd cererea privind scutirea de la plata taxei de stat nu a luat în consideraţie că prin lipsirea posibilităţii de a achita taxa de stat le încalcă dreptul său la un proces echitabil, prevăzut la art. 11 din CEDO. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. 2 După cum atestă materialele cauzei copia încheierii Curții de Apel Chișinău din 06 februarie 2014, a fost expediată în adresa recurentului la data de 19 februarie 2014 şi recepţionată de ultimul la 04 martie 2014, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie (f.d. 76). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la data de 13 martie 2014 în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Din materialele cauzei rezultă că odată cu înaintarea cererii de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 05 noiembrie 2013, apelantul ÎI „W- Inspect-Parfeni” a solicitat scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, invocînd starea financiară precară. Prin încheierea din 06 februarie 2014, instanţa de apel a respins cererea de scutire de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel şi a acordat apelantului un termen pentru înlăturarea neajunsului.
Conform art. 84 CPC RM, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărârilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. În conformitate cu art. 3 al. (1) lit. j) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, pentru cererile de apel împotriva hotărîrilor instanțelor judecătorești se achită 75 % din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri, iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75 % din taxa calculată din suma contestată.
Iar dispoziţiile art. 85 alin (4) CPC acordă dreptul judecătorului (instanţei de judecată), să scutească persoana fizică sau juridică, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Prin prisma normei enunţate, instanţa de recurs, statuează că concluzia instanţei de apel, în sensul expus prin încheierea din 06 februarie 2014, este întemeiată şi legală, deoarece apelantul ÎI „W-Inspect-Parfeni” nu a prezentat probe incontestabile care ar confirma imposibilitatea achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel, cît şi probe în confirmarea faptului că situaţia materială a întreprinderii este dificilă şi care ar permite aplicarea prevederilor art. 85 alin. (4) CPC.
3 În contextul celor expuse, susţinerile recursului cu referire la faptul că prin încheierea contestată recurentului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 11 Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale este neîntemeiat şi, prin urmare, nu poate fi reţinut. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate ceea ce denotă că recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel contestate. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „W-Inspect- Parfeni”.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 februarie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Bere Premium” împotriva Întreprinderii Individuale „W-Inspect-Parfeni” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 4