2rac-252/14 — Încasarea sumei

prima instanţă – A. Spoială dosarul nr. 2rac-252/14 instanţa de apel – A. Panov, T. Pelin, S Arnăut ÎNCHEIERE 30 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea Comercială „L&D Lux” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Sirvirom” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „L&D Lux” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea Comercială „L&D Lux” Societate cu Răspundere Limitată și menținută hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 31 mai 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 23 octombrie 2012, SC „Sirvirom” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „L&D Lux” SRL cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii a indicat că la 20 decembrie 2010 SC „Sirvirom” SRL în calitate de producător şi SC „L&D Lux” SRL în calitate de cumpărător au semnat contractul nr. 2116 privind producerea şi montarea sistemelor de uşi şi ferestre PVC. Menţionează că conform pct. 3.1. al contractului nominalizat, preţul total al comenzii a constituit suma de 110000 lei, iar conform pct. 3.4., plata urma să fie efectuată în cuantum deplin în ziua montării uşilor/ferestrelor.

Afirmă că în rezultatul efectuării lucrărilor de producere şi montare a ferestrelor şi uşilor din PVC, costul final al lucrărilor a fost stabilit în sumă de 99918,84 lei, ce se confirmă inclusiv prin factura fiscală seria nr. SU3502022 eliberată la 25 august 2011, document pe care însă pârâtul a refuzat să-l semneze. Invocă că SC „Sirvirom” SRL şi-a onorat în întregime obligaţiile contractuale asumate, dar SC „L&D Lux” SRL a refuzat să achite suma datorată. Susţine că la 27 septembrie 2011 şi la 04 septembrie 2012 a expediat în adresa pârâtului notificare şi pretenţie prin care a solicitat achitarea sumei datorate în termen de 7 zile, care au fost recepţionate de către ultimul, fapt care se confirmă prin avizele de recepţie, însă acestea nu au fost satisfăcute nefiind achitată nici o parte a sumei datorate.

Mai indică că conform pct. 4.2. al contractului menţionat, care prevede că în cazul întârzierii achitării preţului în cuantum deplin de către cumpărător, acesta va fi obligat să achite penalitate în mărime de 1 % din suma restantă pentru fiecare zi de întârziere, pârâtul urmează să achite penalitate în sumă de 89926,95 lei. Solicită încasarea din contul SC „L&D Lux” SRL în beneficiul SC „Sirvirom” SRL a datoriei în sumă de 99918,84 lei, penalităţii în sumă de 89926,95 lei, cheltuielilor parţiale pentru asistenţă juridică în sumă de 5695,37 lei şi taxei de stat în sumă de 5695,37 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 31 mai 2013 a fost admisă integral acţiunea şi încasat de la SC „L&D Lux” SRL în beneficiul SC „Sirvirom” SRL suma de 99918,84 lei cu titlu de datorie, suma de 89926,95 lei cu titlu de penalitate şi suma de 11390,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat SC „L&D Lux” SRL și menținută hotărârea primei instanţe. Totodată, a fost încasat de la SC „L&D Lux” SRL în buget suma de 4271,50 lei taxa de stat pentru examinarea apelului. La 14 martie 2014 SC „L&D Lux” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei hotărâri de respingere a acţiunii. La fel, a solicitat încasarea de la intimat în beneficiul recurentului a taxei de stat achitată la depunerea recursului în sumă de 2847,69 lei. Susţine că copia deciziei instanţei de apel a primit-o prin poştă la 16 ianuarie 2014. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile instanţelor ierarhic inferioare, considerând că instanţele au încălcat normele de drept material.

Menţionează că instanţa de apel aplicând art. 957 alin. (1) Cod civil, concluzionează că din sensul normei de drept indicate, în cazul în care în adresa apelantei pârâte a fost expediată factura fiscală în care se arată volumul lucrării efectuate, denumirea lucrării şi preţul ei, se consideră că apelanta a recepţionat lucrarea fără obiecţii. Şi în aşa circumstanţe urmează să achite costul ei. Consideră că o asemenea concluzie şi aplicare a unei norme de drept este arbitrară şi inadmisibilă, deoarece simpla trimitere a facturii către o întreprindere neprimită de către aceasta nu poate echivala cu recepţionarea lucrării fără obiecţii. Mai mult ca atât, la caz s-a stabilit că recurentul nu a primit de la intimat careva factură.

Intimatul nu a efectuat lucrările pretinse, nu a prezentat nici o probă a executării lucrărilor invocate, fapt consemnat chiar în hotărârea primei instanţe. Invocă că aplicând art. 957 Cod civil şi interpretându-l eronat instanţa de apel a comis o eroare vădită de drept, ceea ce constituie temei de casare a deciziei în baza art. 432 alin. (1) şi (2) lit. c) CPC. Consideră că instanţa constatând că intimatul nu a prezentat nici o probă a executării lucrărilor către recurent, urma să aplice art. 118 CPC şi să respingă integral acţiunea. Însă atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel eronat nu au aplicat art. 118 alin. (1) CPC, ceea ce constituie un temei suplimentar pentru casarea hotărârilor instanţelor inferioare.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că decizia instanţei de apel a fost primită de către recurent la 16 ianuarie 2014, fapt confirmat prin copia plicului (f. d. 142). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 14 martie 2014 în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SC „L&D Lux” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SC „L&D Lux” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „L&D Lux” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea Comercială „L&D Lux” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari