- Dosarul nr.
- 2r-472/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 aprilie 2014
- Părțile
- Nisenblat Iurii vs Grajdan Iulian
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel, scutirile de taxă de stat
2r-472/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă S. Bleşceaga dosarul nr.2r-472/14 instanţa de apel N. Cernat A. Gavriliţa A. Pahopol DECIZIE 30 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Iulian Grajdan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurii Nisenblat împotriva lui Iulian Grajdan cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2014, prin care a fost respinsă cererea lui Iulian Grajdan privind scutirea parţială de la plata taxei de stat şi nu a fost dat curs cererii de apel depusă de Iulian Grajdan, c o n s t a t ă: La 25 aprilie 2010, Iurii Nisenblat a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Iulian Grajdan cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii Iurii Nisenblat a indicat că la 23 octombrie 2008 i-a împrumutat lui Iulian Grajdan suma de 40 000 dolari SUA pe un termen de pînă la 12 ianuarie 2009, fapt confirmat prin recipisa din 23 octombrie 2008. Însă la scadenţă, pârâtul nu şi-a onorat obligaţiile asumate, nu a întors datoria în suma de 40000 euro. La 30 iulie 2009 în adresa lui Iulian Grajdan a fost expediată scrisoarea din 29 iulie 2009 cu cerinţa ca în decurs de 7 zile de la recepţionarea somaţiei, să restituie datoria în sumă de 40000 dolari SUA şi dobânda de întârziere în conformitate cu art. 619 alin. (2) Codul civil, însă aceasta a rămas fără răspuns din partea pârâtului. Cere Iurii Nisenblat de a încasa de la Iulian Grajdan suma de 40000 dolari SUA şi a dispune consemnarea în dispozitivul hotărârii că în cazul în care debitorul nu va executa hotărârea în termen de 90 de zile de la data cînd aceasta va deveni definitivă, acesta va fi obligat să achite şi dobânda de întârziere.
Ulterior, la 03 ianuarie 2013 Iurii Nisenblat a depus cerere de completare a acţiunii prin care a solicitat şi încasarea dobânzii de întârziere. Astfel, invocă dobânda de întîrziere a executării obligaţiei pecuniare izvorâte din contractul de împrumut din 23 octombrie 2008, pentru perioada 13 ianuarie 2009 – 15 ianuarie 2012, ce constituie suma de 19521,12 dolari SUA. Prin urmare, solicită Iurii Nisenblat de a încasa de la Iulian Grajdan datoria în mărime de 40000 dolari SUA, dobînda de întîrziere 19521,12 dolari SUA şi cheltuielile de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 13 februarie 2013 acţiunea a fost admisă integral. A fost încasat de la Iulian Grajdan în beneficiul lui Iurii Nisenblat suma de 59521,12 dolari SUA, în lei moldoveneşti la momentul executării hotărârii judecătoreşti, conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Republicii Moldova.
A fost încasat de la Iulian Grajdan în beneficiul lui Iurii 2 Nisenblat suma de 7067 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 14436 lei. La 03 ianuarie 2014, Iulian Grajdan a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd repunerea în termen a cererii de apel, scutirea parţială de la plata taxei de stat şi casarea hotărîrii primei instanţe cu trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2014 a fost respinsă cererea apelantului Iulian Grajdan privind scutirea parţială de la plata taxei de stat şi nu a fost dat curs cererii de apel lui Iulian Grajdan şi i s-a acordat termen pînă la 16 aprilie 2014, ora 10.00 pentru achitarea integrală a taxei de stat în sumă de 9827 lei şi a fost preîntâmpinat despre posibilitatea restituirii cererii de apel în cazul neîndeplinirii indicaţiei instanţei de apel.
La 02 aprilie 2014, Iulian Grajdan a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel şi emiterea unei noi încheieri prin care să se dispună scutirea parţială de la taxa de stat a apelantului. Recurentul Iulian Grajdan a indicat că încheierea instanţei de apel este emisă cu aplicarea greşită a normelor de drept procedural, deoarece aceasta îi îngrădeşte accesul la justiţie echitabilă şi la un recurs efectiv. Consideră că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 167 alin. (1) lit. b) CPC şi nu a ţinut cont de solicitările şi dovezile prezentate în acest sens şi anume de starea financiară dificilă a apelantului determinată de salariul mediu anual în sumă de 1275 lei, sub limita sumei salariului pe an pe republică şi că care la întreţinere doi copii minori.
Mai indică că instanţa de apel nu s-a expus în încheierea contestată asupra solicitării de scutire parţială de la plata taxei de stat, neluând în consideraţie că a achitat parţial în limita posibilităţilor taxa de stat. La 22 aprilie 2014, Iurii Nisenblat a depus referinţă la recursul declarat de către Lilian Grajdan solicitînd respingerea recursului şi menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele motive.
În conformitate cu art.427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Pe parcursul examinării pricinii s-a stabilit că Iurii Nisenblat a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iulian Grajdan cu privire la încasarea datoriei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 13 februarie 2013 acţiunea a fost admisă şi a fost încasat de la Iulian Grajdan în beneficiul lui Iurii Nisenblat suma de 59521,12 dolari SUA, în lei moldoveneşti la momentul executării hotărîrii judecătoreşti, conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Republicii 3 Moldova, precum şi suma de 7067 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată, precum şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 14436 lei.
La 03 ianuarie 2014, Iulian Grajdan a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe solicitînd totodată şi scutirea parţială de la plata taxei de stat pe motiv că la moment este într-o stare financiară dificilă şi este în imposibilitate de a achita integral taxa de stat. Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 03 martie 2014 a respins cererea de scutire parţială de la plata taxei de stat depusă de Lilian Grajdan şi tot prin aceiaşi încheiere nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat lui Lilian Grajdan termen până la 16 aprilie 2014, ora 10.00, pentru achitarea taxei de stat în mărime de 9827 lei. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că încheierea contestată este legală şi potrivit celor ce urmează, temeiuri de a fi casată nu sunt.
În conformitate cu art.84 Codul de procedură civilă şi art.2 alin.(1) punctul 1) Legea taxei de stat nr.1216-XII din 3 decembrie 1992 cu modificările ulterioare, se impune cu taxa de stat fiecare cerere de chemare în judecată, cererea de apel, etc. În conformitate cu art.365 alin.(4) Codul de procedură civilă, la cererea de apel se anexează dovada de plată a taxei de stat dacă apelul se impune cu taxă. Litigiul dintre Iurii Nisenblat şi Lilian Grajdan are caracter patrimonial şi apelul se impune cu taxă. Lilian Grajdan la depunerea cererii de apel a solicitat scutirea parţială de la plata taxei de stat. În conformitate cu art.85 alin.(4) Codul de procedură civilă, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei.
În conformitate cu art.368 alin.(1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Afirmaţiile recurentului Lilian Grajdan precum că are o stare financiară precară şi la moment este în imposibilitate de a achita taxa de stat integral, poartă caracter declarativ şi nu pot fi reţinute. Din sensul art. 85 alin. (4) Codul de procedură civilă se deduce că pentru scutirea de la plata taxei de stat solicitantul trebuie să prezinte probe pertinente că este în incapacitate de plată. Astfel, instanţa de apel corect a reţinut că în pricina nominalizată recurentul- apelant Lilian Grajdan nu a anexat la materialele pricinii dovada achitării integrale a taxei de stat, precum şi dovada imposibilităţii achitării integrale a acesteia, fiind doar formal invocată situaţia financiar precară.
Iar, argumentele invocate privind starea materială precară pentru scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel nu a fost acoperit cu probaţiunea suficientă. Mai mult, certificatele de naştere a copiilor săi şi certificatul cu privire la venitul obţinut pe anul 2013, anexate la cererea de recurs nu confirmă starea financiară precară şi nu serveşte temei de scutire parţială de la plata taxei de stat a apelantului-recurent. Or, în afară de aceste certificate recurentul-apelant nu a prezentat alte probe pertinente şi admisibile că este în imposibilitate de a achita integral taxa de stat 4 impusă de Curtea de Apel Chişinău pentru judecarea apelului, iar în lipsa lor instanţa nu este în drept de a scuti persoana de la plata taxei de stat.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentului precum că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii privind scutirea parţială de la plata taxei de stat şi că nu a dat apreciere probelor prezentate în acest sens, precum şi de faptul că a achitat parţial taxa de stat în mărime de 1000 lei, deoarece din cuprinsul încheierii contestate din 03 martie 2014 rezultă că instanţa a examinat cererea acestuia privind scutirea parţială de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel şi a efectuat calculul taxei de stat excluzînd suma de 1000 lei. În contextul celor expuse, argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs sunt neîntemeiate şi, prin urmare, nu pot fi reţinute.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2014 este legală, iar argumentele invocate de Lilian Grajdan sunt declarative, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit.a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Lilian Grajdan. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 martie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iurii Nisenblat împotriva lui Iulian Grajdan cu privire la încasarea datoriei.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi