3ra-481/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – A. Us dosarul nr. 3ra-481/14 instanţa de apel – V. Pruteanu, M. Guzun, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 16 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Cahulpan” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și menținută hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 28 iunie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 20 februarie 2013, SA „Cahulpan” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că prin decizia nr. 423 din 20 noiembrie 2012 emisă de şeful adjunct al IFPS A. Timotin în privinţa SA „Cahulpan” a fost decis a încasa la buget TVA în sumă de 13500 lei diminuată pentru perioadele fiscale aprilie-mai 2008, care urmează a fi transferată la contul 11501341701, conform prevederilor art. 234 alin. (5) din Titlul V „Administrarea fiscală” al Codului fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, persoanele care au calculat greşit impozitul şi/sau taxa, dacă acest fapt nu a fost depistat în cadrul controlului fiscal anterior, la efectuarea repetată a controlului fiscal în condiţiile reglementate la art. 214 alin. (8) sunt absolvite de aplicarea amenzilor şi penalităţilor pentru încălcările fiscale depistate aferente perioadelor supuse controlului repetat.

Menționează că drept bază la emiterea deciziei nominalizate a constituit actul nr. 1- 602758 din 09 noiembrie 2012 efectuat de inspectorul fiscal principal de stat al Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili a IFPS - Valeriu Procopi. Afirmă că a contestat decizia nr. 423 din 20 noiembrie 2012 emisă de şeful adjunct al IFPS, însă prin decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2013, şeful IFPS N. Vicol a respins contestaţia ca neîntemeiată. 1 Invocă dezacordul cu decizia nr. 423 din 20 noiembrie 2012 emisă de şeful adjunct al IFPS A. Timotin în privinţa SA „Cahulpan”, precum şi decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2013 emisă de şeful IFPS N. Vicol, actul nr. 1-602758 din 09 noiembrie 2012 efectuat de inspectorul fiscal principal de stat al Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili a IFPS - Valeriu Procopi, considerându-le neîntemeiate.

Susține că la baza emiterii deciziei contestate a servit faptul depistării facturii fiscale seria SX nr. 4226003 din 28 iulie 08 primită de la SRL „Metcarmet” care ar fi fost semnată de o persoană neîmputernicită, fapt constatat prin raportul de expertiză tehnico- ştiinţifică al SIS, deci factura menţionată fiind considerată ca fiind falsificată. Indică că societatea nu a fost informată despre rezultatele controlului efectuate la SRL „Metcarmet” care să conţină şi informaţia cine a semnat această factură, era sau nu împuternicit să o facă. Totodată nu a fost luat în nici un mod în consideraţie faptul că tranzacţia respectivă într-adevăr a avut loc şi SA „Cahulpan” nu îi poate fi imputată încălcarea legislaţiei fiscale admisă de către o altă întreprindere.

Pe de altă parte de ce din cauza unor agenţi economici rău-intenţionați trebuie să sufere un contribuabil de bună- credinţă, care îşi execută totdeauna corect obligaţiile comerciale asumate. Solicită instanţei a reţine că trecerea în cont a T.V.A. de către SA „Cahulpan” s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale. Cu referire la prevederile art. 23 din Legea contabilităţii, care prevede că responsabilitatea pentru întocmirea la timp şi calitativă a documentelor justificative, pentru autenticitatea datelor ce se conţin în ele, pentru înregistrarea contabilă, o poartă persoanele care întocmesc şi semnează aceste documente, susține că responsabilitatea pentru întocmirea facturii fiscale seria SX nr. 4226003 din 28 iulie 2008 îi revine persoanei care a întocmit şi semnat factura (furnizorului) şi nicidecum beneficiarului SA „Cahulpan”, deoarece societatea a efectuat toate operaţiunile contabile prevăzute de legislaţie, corect şi la timp.

Consideră că excluzând de la trecerea în cont a TVA, organul fiscal a încălcat însăşi normele Codului fiscal în situaţia când contribuabilul dispunea de factură TVA, eliberată de organul autorizat firmei SRL „Metcarmet”. Menționează că s-a stabilit că factura este autentică, unica obiecţie formulată de către organul fiscal a vizat doar semnătura aplicată pe aceasta. Totodată marfa a fost livrată conform contractelor încheiate, a fost achitată de SA „Cahulpan” şi luată la evidenţa contabilă şi respectiv cumpărătorul nu poate purta răspundere pentru nerespectarea de către vânzător a cerinţelor legislaţiei contabile. Factura şi contractul în temeiul cărora s-a efectuat trecerea în cont şi deducerea cheltuielilor aferente activităţii de întreprinzător nici nu au fost contestate.

Totodată, semnarea facturii de o altă persoană în numele vânzătorului nu a cauzat prejudicii bugetului public, producând efecte juridice între părţi. Afirmă că emiţând decizia de sancţionare, organul fiscal nu a luat în considerare faptul că relaţiile economice între SA „Cahulpan” şi SRL „Metcarmet” au avut loc şi se confirmă prin probe obiective, inclusiv şi prin dispoziţia de plată a mărfii livrate nr. 4326 din 22 august 2008. Indică că decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2013 a recepţionat-o la 18 ianuarie 2013, considerând că de la acea dată curge termenul de atac. Iar la 23 ianuarie 2013 a depus acţiunea la Curtea de Apel Chişinău, care prin încheierea din 05 februarie 2013 a fost restituită pe motivul depunerii cererii în instanţa necompetentă.

2 Solicită repunerea în termen, anularea ca fiind ilegale a actelor emise de IFPS şi anume: actul nr. 1-602758 din 09 noiembrie 2012 efectuat de inspectorul fiscal principal de stat al Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili a IFPS - Valeriu Procopi, decizia nr. 423 din 20 noiembrie 2012 emisă de şeful adjunct al IFPS A. Timotin în privinţa SA „Cahulpan” și decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2013 emisă de şeful IFPS N. Vicol. Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 iunie 2013 a fost admisă integral acțiunea și anulate ca ilegale în fond, fiind emise contrar prevederilor legii: actul de control fiscal nr. 1-602758 din 09 noiembrie 2012, decizia nr. 423 din 20 noiembrie 2012 şi decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2013 a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor al RM asupra cazului de încălcare fiscală comisă de SA „Cahulpan”.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2013 a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și menținută hotărârea primei instanțe. La 18 februarie 2014, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătorești și emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Menționează că decizia integrală a instanței de apel a fost recepționată la 06 februarie 2013. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia Curții de Apel Chișinău din 18 decembrie 2013, considerând-o emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Astfel, susține că instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile Codului fiscal, Legii contabilităţii nr. 113 din 27 aprilie 2007, Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03 ianuarie 1992 şi Hotărârea Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998 „Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui RM nr.406-II din 23 decembrie 1997”. Afirmă că nu au fost apreciate probele administrate de IFPS care ajută la constatarea circumstanţelor ce justifică acţiunile întreprinse de organul fiscal şi anume, explicaţia lui Pavel Caraman şi raportul de constatare tehnico-ştiinţific efectuate de Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM nr. 19 din 26 februarie 2010, ambele fiind prezentate în original.

Consideră că concluziile instanței de apel referitor la „trecerea în cont a TVA” sunt eronate, din motivul că nu s-a ţinut cont de prevederile art. 19 alin. (12) din Legea contabilităţii, în care expres este prevăzut că „documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate unipersonal de conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură: prima semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua - contabilului-şef sau altei persoane împuternicite. Semnăturile pe documentele menţionate, după caz, se confirmă prin aplicarea ştampilei entităţii respective. În lipsa funcţiei de contabil-şef, semnătura pe documentele menţionate se aplică de conducătorul entităţii respective sau de altă persoană împuternicită.

Astfel, instanţa de apel nu a luat în consideraţie probele şi argumentele prezentate de IFPS, prin care s-a demonstrat că conducătorul SRL „Metcarmet” nu a împuternicit alte persoane şi nici personal nu a semnat facturile recepţionate de către SA „Cahulpan”. Menționează că în urma efectuării de către IFPS a controlului repetat tematic la SA „Cahulpan” privind excluderea de la decontări cu bugetul a sumelor TVA, s-a constatat că 3 contrar prevederilor alin. (7) art. 102 din Codul fiscal, intimatul a trecut neîntemeiat în cont suma TVA în mărime de 13500 lei, în baza facturii fiscale seria SX nr. 4226003 din 28 iulie 2008 - eliberată de persoane neîmputernicite a SRL „Metcarmet”, generând astfel - diminuarea sumei TVA aferentă bugetului pentru luna iulie 2008 în sumă de 13500 lei.

Concomitent, au fost încălcate şi prevederile art. 187 alin. (7) din Codul fiscal, intimatul completând incorect Declaraţia privind TVA pentru perioada fiscală iulie 2008. Indică că costul KEGurilor de 50 litri, în sumă de 67500 lei, procurate în baza facturii fiscale menţionate - este reflectată la contul 2114 „Ambalaje şi materiale pentru ambalat”, respectiv n-au fost reflectate la cheltuieli deductibile. Susține că conform raportului de constatare tehnico-ştiinţific efectuate de Serviciul de Informaţii şi Securitate al RM nr. 19 din 26 februarie 2010, semnăturile puse pe facturile primite de la SRL „Metcarmet” - nu au fost semnate de persoana responsabilă, ci de persoane neidentificate.

Totodată, conform explicaţiei conducătorului presupusei SRL „Metcarmet”, Pavel Caraman, acesta din urmă - nu a împuternicit alte persoane şi nici personal nu a semnat facturile recepţionate de către SA „Cahulpan”, fapt confirmat prin raportul de constatare tehnico-ştiinţific, anterior menţionat. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Prin referinţa înaintată la 20 martie 2014 în adresa Curţii Supreme de Justiţie, SA „Cahulpan” a solicitat ca recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova să fie considera inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 4 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Dumitru Mardari 5