- Dosarul nr.
- 2rc-226/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 aprilie 2014
- Părțile
- ACC 55 269 VS SA Horus
- Pe scurt
- Conditiile depunerii cererii de apel
2rc-226/14 — Încasarea sumei
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
Prima instanţă: Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău (jud.Dumitru Mardari) Instanța de apel (L.Bulgac, N.Craiu, M.Guzun) Dosarul nr.2rc- 226/14 09 aprilie 2014 mun. Chişinău DECIZIE Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală examinînd, fără citarea părţilor, recursul declarat de către SA”Horus” împotriva încheierii din 18 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Chişinău prin care a fost restituită SA”Horus” cererea de apel ca fiind nemotivată, adoptată în pricina civilă la acţiunea intentată de ACC 55/269 împotriva SA”Horus” privind încasarea sumei și cererea reconvențională a SA”Horus” împotriva ACC 55/269 privind încasarea sumei și a dobînzii de întîrziere a c o n s t a t a t: Poziţia reclamantului:
La data de 19.04.2013 ACC 55/269 a depus în instanța de judecată cerere împotriva SA”Horus” privind încasarea sumei. În motivarea acțiunii sale ACC 55/269 a indicat că, pîrîtul deține în proprietate mai multe apartamente cu destinație locativă și nelocativă din blocul locativ din or.Chișinău, str.Albișoara 82/8, care se află în gestiunea ACC 55/269. La data de 02.09.2011 a avut loc Adunarea extraordinară a ACC 55/269, la care a fost aprobat devizul de cheltuieli pentru întreținerea Asociației în sumă de 31671 lei și cheltuielile necesare pentru retribuirea muncii în sumă de 1673 lei.
A indicat reclamantul că, pîrîtul nu a efectuat achitări conform devizului aprobat la Adunarea extraordinară, acumulînd, la data de 01.04.2013, o datorie în sumă totală de 134349,68 lei, sumă care se atestă prin facturile fiscale. În vederea stingerii datoriei ACC 55/269 a adresat SA”Horus” notificări verbale și scrise, prin care a solicitat achitarea datoriei. A solicitat reclamantul încasarea din contul pîrîtului a datoriei în sumă de 134349,68 lei.
În ședința de judecată, reclamantul ACC/269 și-a majorat cuantumul pretențiilor cu 38672,24 lei, indicînd că, pentru perioada 01.04. – 31.10.2013, SA”Horus” a continuat să dețină cu drept de proprietate imobilele indicate, dar nu a achitat serviciile comunale. 1
De asemenea, a indicat reclamantul că, susține datoria față de SA”Horus” care constituie 97676,51 lei, iar pretenția totală pe care o are față de pîrît constituie 173021,92 lei, sumă formată pentru serviciile comunale în perioada 01.09-31.10 2013, suma de 900 lei cu titlu de taxă de stat și suma de 8448,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată formate din 6000 lei – asistența juridică și 2448,50 lei – cheltuieli de executare.
La data de 02.05.2013, SA”Horus” a depus cerere reconvențională împotriva ACC 55/269 privind încasarea datoriei în mărime de 131529,84 lei și a dobînzii de întîrziere în sumă de 12477,61 lei, sumă care rezultă din datoria formată de ACC 55/269 pentru serviciile comunale(neachitarea consumului de apă, energie termică, deservirii blocului, inventar) confirmată prin actul de verificare a decontărilor reciproce din data de 26.03.2013, semnat de ambele părți.
A mai indicat SA”Horus” în cererea reconvențională că, ACC 55/269 a acceptat toate facturile, dar nu le-a achitat. Astfel, pentru perioada 01.09.2011- 26.03.2013 s-a format o datorie în sumă de 131529,84 lei.
În ședința de judecată SA”Horus” a depus o cerere de concretizare a cererii reconvenționale, indicînd că, ACC 55/269 are o datorie în sumă de 139343,27 față de SA”Horus”, iar ultimul are o datorie față de ACC55/269 în sumă de 42258,87 lei, astfel, prin decontări reciproce, rezultă că, datoria ACC 55/269 pe care o are față de SA”Horus” constituie 95067,29 lei. Poziția instanței de fond.
Prin hotărîrea din data de 26.11.2013 a judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău, cererea de chemare în judecată a ACC 55/269 împotriva SA”Horus” privind încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată a fost admisă parțial și încasat de la SA”Horus” datoria în sumă de 173021,92 lei și cheltuielile de judecată în sumă de 900 lei. Cererea reconvențională a fost admisă parțial și încasat de la ACC 9. 55/269 în beneficiul SA”Horus” datoria în sumă de 95067,29 lei, suma de 2852 lei cu titlu de costuri și suma de 2555 lei cu titlu de cheltuieli, iar în total suma de 100 474,29 lei. Poziția instanței de apel.
La data de 18.12.2013 SA”Horus”a depus cerere de apel nemotivat.
Prin încheierea din data de 21.01.2014 a Curții de Apel Chișinău nu a fost dat curs cererii de apel și a fost acordat apelantului SA”Horus” termen pînă la data de 18.02.2014 pentru prezentarea cererii de apel motivate.
Prin încheierea din data de 18.02.2014, cererea de apel a SA”Horus” a fost restituită. Solicitarea recurentului:
La data de 19.02.2014, SA”Horus” a depus cerere de recurs împotriva încheierii din data de 18.02.2014 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia şi restituirea cauzei spre judecare în Curtea de Apel Chișinău. 2 Argumentele recurentului:
În motivarea recursului SA”Horus” a indicat că, la data de 18.02.2014 a depus în cancelaria Curții de Apel Chișinău cererea de apel motivată, care a fost înregistrată cu numărul 1710 din data de 18.02.2014.
A mai declarat recurentul că, nu i s-a comunicat despre ședința de judecată care urma să aibă loc la data de 18.02.2014, ci prin intermediul oficiului poștal a primit doar încheierea prin care i s-a acordat termen pînă la data de 18.02.2014 pentru depunerea cererii de apel motivate.
De asemenea, a indicat recurentul că, hotărîrea motivată a instanței de fond a primit-o la data de 17.02.2014 prin intermediul cancelariei, iar prin încheierea din data de 18.02.2014, cererea de apel nemotivat a fost deja restituită, prin ce i s-a încălcat dreptul privind accesul liber la justiție.
Intimatul ACC55/269 nu a prezentat referinţă la cererea de recurs, în termenul stabilit de instanţă. Aprecierea instanţei de recurs:
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul consideră recursul drept întemeiat şi care urmează a fi admis din următoarele motive.
În conformitate cu art.424, alin.(2)CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curţile de apel.
În conformitate cu art.427, alin.(1), lit.b)CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
Conform materialelor dosarului la data de 18.12.2013 SA”Horus” a înregistrat în cancelaria judecătoriei Ciocana, mun.Chișinău cerere de apel nemotivat.(f.d.102,VOL.II)
Colegiul reține faptul că, SA”Horus„ la data de 18.02.2014, a depus cererea de apel motivat, fapt confirmat prin ștampila aplicată de Cancelaria Curții de Apel Chișinău. (f.d.115, VOL.II)
Astfel, Colegiul reține faptul că, SA”Horus” a depus cererea de apel la data de 18.02.2014, termenul dat fiind indicat în încheierea din data de 21.01.2014, cînd nu a fost dat curs cererii de apel. Faptul că, instanța de judecată a primit cererea de apel motivată la data de 18.02.2014, la orele 16.30, fapt despre care judecătorul face mențiune pe cererea de apel motivată(f.d.115), este doar vina instanței, care urma să manifeste diligență față de atribuțiile sale și nu poate fi imputată apelantului.
Mai mult decît atît, conform încheierii din data de 21.01.2014 a Curții de Apel Chișinău, se acordă termen SA”Horus” pentru depunerea cererii de apel motivată pînă la data de 18.02.2014, fără să se indice ora. Totodată, un proces verbal al ședinței de judecată în care s-ar indica ora petrecerii acesteia, nu se conține la materialele dosarului. 3
La materialele dosarului se conține o scrisoare –citație adresată SA”Horus” în care se indică că, sunt citați pentru data de 18.02.2014, orele 11.00(f.d.110), iar în avizul de recepție a acestea se indică doar ”anexă încheiere pe două file”(f.d.111).
De asemenea, reține Colegiul că, în conformitate cu art.112, alin.(3) Cod de procedură civilă, actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele băneşti au fost predate la oficiul poştal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicaţie înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen.
Astfel, Colegiul conchide că, SA”Horus” a depus cererea de apel motivat la data de 18.02.2014, data indicată ca termen în încheierea din data de 21.01.2014 a Curții de Apel Chișinău și această cerere este depusă în termen, dat fiind că, a fost depusă pînă la finisarea programului de lucru a instituției vizate, chiar dacă se acceptă ora indicată de judecător că, ar fi primit-o, mai mult că, o altă oră nu se indică în încheiere, iar la materialele cauzei nu se conține un act(citație, scrisoare, proces verbal) care ar indica o oră anume.
Astfel, Colegiul ajunge la concluzia că, cererea de recurs depusă de SA”Horus” întrunește condiţii pentru admiterea ei.
Având în vedere cele expuse mai sus, încheierea din data de 18.02.2014 a Curții de Apel Chișinău este ilegală şi urmează a fi casată, cu restituirea cauzei pentru examinare în fond în Curtea de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit.b) CPC, Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău d e c i d e: Se admite recursul declarat de SA "Horus". Se casează încheierea din data de 18.02.2014 a Curții de Apel Chișinău. Se restituie cauza civilă la cererea ACC 55/269 împotriva SA”Horus” privind încasarea sumei și cererea reconvențională a SA”Horus” împotriva ACC 55/269 privind încasarea sumei și a dobînzii de întîrziere în Curtea de Apel Chișinău în același complet de judecători pentru examinarea cererii de apel declarat de SA”Horus”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4