2ri-24/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: M. Antonov dosarul nr: 2ri-24/14 DECIZIE 02 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Banca Comercială „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acţiuni în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii Mixte „Dionysos- Mereni” Societate pe Acţiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate împotriva hotărârii Curţii de Apel Bender din 11 decembrie 2013, prin care a fost confirmat Planul procedurii de restructurare al debitorului Întreprinderea Mixtă „Dionysos-Mereni” Societate pe Acţiuni constată: La 05 noiembrie 2012, ÎM „Dionysos-Mereni” SA a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.

Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 09 noiembrie 2012 a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de ÎM „Dionysos-Mereni” SA cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate. Prin hotărârea Curţii de Apel Bender din 10 iunie 2013 a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa ÎM „Dionysos-Mereni” SA, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii ÎI „Ciobanu Dorin”. Prin încheierea Curţii de Apel Bender din 23 septembrie 2013 a fost aprobată hotărârea Adunării creditorilor din 03 septembrie 2013 privind intentarea faţă de debitorul ÎM „Dionysos-Mereni” SA a procedurii de restructurare fiind intentată procedura de restructurare în privinţa debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA, obligat administratorul insolvabilităţii, Dorin Ciobanu să elaboreze planul procedurii de restructurare a debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA şi s-a stabilit un termen de 30 zile de la data emiterii încheierii pentru propunerea planului.

La 23 octombrie 2013, administratorul insolvabilităţii ÎI „Ciobanu Dorin” a depus la dosarul de insolvabilitate Planul procedurii de restructurare a debitorului ÎM .,Dionysos-Mereni”SA. Concomitent, în Monitorul Oficial № 238-242 (4556-4560) din 25 octombrie 2013 a fost publicat un anunţ privind convocarea la data de 07 noiembrie 2013, orele 11:00 a adunării creditorilor de examinare şi votare a Planului.

1 La 12 noiembrie 2013, administratorul insolvabilităţii a transmis în adresa instanţei de insolvabilitate o cerere cu privire la confirmarea Planului procedurii de restructurare faţă de ÎM „Dionysos-Mereni”SA (în procedură de restructurare) acceptat de adunarea generală a creditorilor din 07 noiembrie 2013. Prin hotărârea Curţii de Apel Bender din 11 decembrie 2013 a fost confirmat Planul procedurii de restructurare al debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA fiind încetată procedura de restructurare cu aplicarea Planului procedurii de restructurare faţă de debitorul ÎM „Dionysos-Mereni” SA, organele de conducere a debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA au fost repuse în dreptul de administrare a societăţii şi a masei debitoare, sub supravegherea administratorului insolvabilităţii, obligat administratorul insolvabilităţii ÎI „Ciobanu Dorin” să exercite supravegherea realizării Planului procedurii de restructurare în conformitate cu prevederile art. 186, 211 şi 212, a fost degrevat debitorul ÎM „Dionysos-Mereni” Sade diferenţa dintre valoarea obligaţiilor deţinute înainte de confirmarea planului şi cele prevăzute în Planul de restructurare,

iar creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate au fost modificate conform Planului de restructurare şi a fost obligat debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA să efectueze schimbările de structură preconizate în Planul procedurii de restructurare. La 11 decembrie 2013, BC „Eximbank-GruppoVeneto Banca” SA a depus cerere de recurs nemotivată, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate cu emiterea unei noi hotărâri prin care se va refuza confirmarea planului procedurii de restructurare. La 18 ianuarie 2014, BC „Eximbank-GruppoVeneto Banca” SA a depus recurs motivat. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârea recurată, considerând că este una ilegală, pasibilă de a fi casată.

Menţionează că în cazul aplicării Planului de restructurare banca va primi mai puţini bani decât în cazul falimentului, fapt ce constituie temei pentru instanţa de insolvabilitate de a refuza confirmarea Planului de restructurare, conform art. 204 alin. (4) lit. c) şi alin. (5) lit. a) şi art. 205 lit. d) al Legii insolvabilităţii. Motivează aceasta prin faptul că la pag. 44 şi 67 a Planului de restructurare este prevăzută stingerea obligaţiilor creditorilor neincluse în Programul de stingere a creanţelor, indicat la Anexa nr. 13 a Planului. Indică că la 01 iulie 2013, Banca a depus la Curtea de Apel Bender o cerere prin care a solicitat validarea creanţelor garantate, la situaţia din 10 iunie 2013, în sumă totală de 1877729,46 dolari SUA şi 3850209,60 lei.

La 11 iulie 2013, Creditorul „Development Group USA” inc, care este o persoană afiliată debitorului, deoarece Administratorul acestei companii este Alexandr Bilinkis, care este şi Preşedintele Consiliului de administrare SA „Dionysos-Mereni” (fapt confirmat la pag 9 a Planului de restructurare), a depus o contestaţie prin care a solicitat radierea din tabelul definitiv de creanţe, a creanţelor înaintate de bancă, în mărime totală de 657280,80 dolari SUA şi 1993118, 96 lei. Astfel, prin încheierea Curţii de Apel Bender din 15 iulie 2013, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 octombrie 2013, a fost admisă integral contestaţia creditorului „Development Group USA” inc, şi a fost dispusă radierea din tabelul creanţelor, a creanţelor înaintate de Bancă faţă de debitor, în mărime totală de 657280,80 dolari SUA şi 1993118,96 lei.

2 Respectiv, în tabelul definitiv consolidat actualizat al creditorilor a rămas validată creanţa Băncii în mărime de 1220448,67 dolari SUA şi 1857090,64 lei, iar restul creanţei în mărime totală de 657280,80 dolari SUA şi 1993118,96 lei a fost radiată din tabelul creanţelor. Susţine că în temeiul art. 144 alin. (4) al Legii insolvabilităţii, la 19 decembrie 2013 a depus la Judecătoria Anenii Noi o cerere de chemare în judecată cu privire la încasarea de la debitor a datoriei în mărime de 612962,38 dolari SUA şi 1902159,77 lei. Remarcă că în cazul admiterii acţiunii de Judecătoria Anenii Noi, Banca ar fi avut posibilitate să depună la Curtea de Apel Bender o cerere de rectificare a tabelului consolidat al creanţelor, privind validarea suplimentară a creanţei Băncii faţă de debitor, în mărime de 612962,38 dolari SUA şi 1902159,77 lei.

Însă reieşind din pct. 5 al dispozitivului hotărârii Curţii de Apel Bender din 11 decembrie 2013, instanţa a dispus degrevarea debitorului de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor deţinute înainte de confirmarea planului şi cele prevăzute în Planul de restructurare, conducându-se de prevederile art. 181alin. (3) al Legii insolvabilităţii. Susţine că în rezultatul confirmării Planului de restructurare instanţa de insolvabilitate a scutit debitorul de datoria înregistrată faţă de bancă, în mărime de 612962,38 dolari SUA şi 1902159,77 lei.

Indică că în cazul confirmării şi executării Planului de restructurare, Banca va primi mai puţini bani decât ar fi primit în caz de faliment, ceea ce constituie temei pentru instanţa de insolvabilitate de a refuza confirmarea Planului procedurii de restructurare, deoarece în cazul intentării procedurii falimentului în privinţa debitorului, pe lângă creanţa validată a Băncii în mărime de 1220448,67 dolari SUA şi 1857090,64 lei, Banca va putea să pretindă la încasarea din masa debitoare şi a creanţei în mărime de 612962,38 dolari SUA şi 1902159,77 lei. Indică că la pag. 64 - 66 a Planului de restructurare, se menţionează că în caz de faliment Banca va obţine 15062186 lei din vânzarea bunurilor gajate, şi 1317285 lei din alte vânzări, iar în caz de restructurare, Banca va obţine 16679471 lei, adică cu 300000 lei mai mult decât în cazul lichidării, însă consideră că o astfel de concluzie este eronată.

Afirmă că în cazul aplicării procedurii falimentului debitorului, numai Banca va beneficia din produsul obţinut din vânzarea bunurilor gajate, pe când în cazul aplicării Planului de restructurare, din vânzarea bunurilor gajate la Bancă, vor beneficia toţi creditorii.

Relatează că în trimestrul patru al anului 2013, se preconizează înstrăinarea utilajului gajat în favoarea băncii prin contractul de gaj nr. 2428 din 14 septembrie 2007 la preţul total de 1232893 lei, iar în al doilea trimestru al anului 2014 se preconizează înstrăinarea clădirii cu nr. cadastral103610804016, cu suprafaţa de 1084,2 m2, la preţul de 180300 lei şi terenul aferent clădirii, cu suprafaţa de 1,5 ha, la preţul de 724930 lei, gajate în favoarea băncii prin contractul de ipotecă nr. 1929 din 19 decembrie 2007. Astfel, indică că administratorul insolvabilităţii planifică să obţină suma de 2304463 lei, dintre care banca va putea obţine numai 1100000 lei, iar restul va fi transferată în contul altor creditori.

Susţine că în cazul intentării procedurii falimentului banca ar putea obţine întreaga sumă rezultată din vânzare. Totodată indică că în cazul falimentului debitorului, numai Banca va beneficia din produsul obţinut din vânzarea vinului în vrac gajat în favoarea Băncii prin 3 contractul de gaj nr. 2438 din 25 septembrie 2007, în valoare totală de 5500000 lei, pe când în cazul aplicării Planului de restructurare, din vânzarea vinului gajat la Bancă, vor beneficia toţi creditorii. Cu referire la art. 454 Cod civil, remarcă că mijloacele băneşti ce urmează a fi obţinute din vânzarea vinului în vrac, urmează a fi atribuite exclusiv în beneficiul Băncii, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul.

Mai indică că la pag. 63 a Planului de restructurare este menţionat că „Consecutivitatea achitării creanţelor a fost determinată prin aplicarea prevederilor art. 192 alin. (2) şi alin. (3) al Legii insolvabilităţii. Însă contrar celor indicate susţine că Banca nu a dat acordul său ca din contul sumei de 2304463 lei ce urmează a fi obţinută din vânzarea bunurilor gajate în favoarea sa, să beneficieze şi alţi creditori în afară de Bancă. Remarcă că ceilalţi creditori garantaţi, SRL „Colector Tranz” şi „Development Group USA” inc, beneficiază de un tratament mai bun decât Banca, prin faptul că bunurile gajate de debitor în favoarea lor, nu vor fi înstrăinate în cadrul executării Planului de restructurare.

Indică că a fost ignorată o condiţie esenţială ce ţine de modul realizării Planului de restructurare, iar această încălcare nu poate fi înlăturată (art. 205 lit. a) Legea insolvabilităţii). În motivarea acestei concluzii a indicat că la elaborarea Planului de restructurare, nu s-a ţinut cont de creanţele debitorului faţă de terţe persoane în mărime de 10760347 lei, care pot fi utilizaţi pentru stingerea creanţelor tuturor creditorilor, însă autorul planului nu a luat în consideraţie aceste surse de venit la elaborarea – Programului de stingere a creanţelor indicat la Tabelul nr. 41 de la pag. 62 a Planului de restructurare, şi a Tabloului patrimoniului destinat executării planului indicat la Tabelul nr. 42 de la pag.

63 a Planului de restructurare. Astfel, remarcă că la pag. 32-33 a Planului de restructurare autorul a menţionat că la situaţia din 30 iunie 2013, debitorul deţine creanţe pe termen scurt faţă de terţe persoane în mărime de 10760347 lei. Din pag 52 a Planului de restructurare, se deduce că societatea are de recuperat creanţe în sumă de 10575995,45 lei de la 51 debitori. Afirmă că din motive necunoscute, autorul planului nu a luat în consideraţie creanţele debitorului faţă de terţe persoane în mărime de 10750347 lei , la elaborarea programului de stingere a creanţelor indicat la Tabelul nr. 41, pag 62 a Planului de restructurare, şi la Tabloul patrimoniului destinat executării planului indicat în Tabelul nr. 42, pag.

63 a Planului. Consideră că autorul planului a favorizat în mod nejustificat debitorul, deoarece suma de 10750347 lei nu va fi utilizată de debitor la stingerea creanţelor creditorilor, ci va fi utilizată în alte scopuri. Afirmă că Planul conţine date fictive sau cu eroare flagrantă (art. 205 lit. c) a Legii insolvabilităţii). Indică că la pag. 15-16 a Planului de restructurare este indicat că administratorul insolvabilităţii planifică să înstrăineze bunuri imobile, grevate cu gaj în favoarea Băncii, iar din aceste vânzări planifică să obţină sume de 2304463 lei. Susţine că preţul la care administratorul insolvabilităţii intenţionează să înstrăineze bunurile menţionate a fost diminuat semnificativ.

În acest sens, face referire la Rapoartele de evaluare nr. 37-EV/13 din 07 august 2013 şi nr. 45-EV/13 4 din 10 septembrie 2013, efectuate de SRL „Actimob Consulting”, în care s-au constatat preţurile de piaţă a bunurilor mobile şi imobile ce urmează a fi înstrăinate. Remarcă că în cazul în care administratorul insolvabilităţii va înstrăina activele respective la preţurile indicate în Planul de restructurare, Banca va suporta prejudicii în mărime de 1582574 lei. Menţionează că la Anexa nr. 13 a Planului este prevăzută stingerea creanţelor Debitorul faţă de creditori, în mărime totală de 35600000 lei, care urmează a fi obţinută din următoarele surse: 2305463 lei din vânzarea bunurilor gajate exclusiv în beneficiul Băncii şi 33294537 lei, din vânzările viitoare de produse vinicole, în timp de trei ani.

Invocă dezacordul cu concluzia autorului Planului de restructurare de la pag. 44 unde menţionează că realizarea planului este imposibilă fără a vinde activele neutilizate în procesul tehnologic, mai ales că autorul propune spre vânzare anume activele care sunt gajate în favoarea Băncii şi la in preţ cu mult diminuat faţă de valoarea reală stabilită de compania de evaluare SRL „Actimob-Consulting”. Consideră eronate datele indicate la pag. 42 a Planului, unde se menționeazăcă în cazul restructurării, creanţa Băncii va fi acoperită în proporţie de 95,4%, iar în cazul falimentului în proporţie de 93,3 %, deoarece, în cazul aplicării în practică a planului de restructurare, Debitorul va fi degrevat de datoria înregistrată faţă de Bancă în mărime de 612962,38 dolari SUA şi 1902159,77 lei, care în prezent face obiectul litigiului examinat de Judecătoria Anenii Noi.

Relatează că la pag. 70 a Planului de restructurare este prevăzut că „toate sarcinile şi grevările înregistrate faţă de masa debitoare, se anulează de drept”, fapt ce contravine temeiurilor de încetare a dreptului de gaj/ipotecă prevăzute la art. art. 495 Cod civil; art. 80 a Legii nr. 449 din 30 iulie 2001 cu privire la gaj şi art. 28 al Legii nr. 142 din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă. Indică că la pag.

48 a Planului se menţionează că la realizarea planului, Debitorul dispune de toate drepturile şi împuternicirile pentru aplicarea măsurilor prevăzute de art. 190 alin. (5) al Legii insolvabilităţii, inclusivvalorificarea integrală sau parţială a bunurilor din patrimoniul său, separat sau în bloc, libere de orice sarcini, sau vânzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic, ori darea întreprinderii în locațiune împreună cu obligaţiile debitorului; stingerea creanţelor validate prin compensare, prin confuziune, prin remitere a datoriei, prin novaţie, prin convertire a datoriilor în cote-părți din capitalul social al debitorului sau în acţiuni. Iar la pag 69 a Planului de restructurare este indicat că debitorul îşi păstrează în întregime dreptul său de a-şi conduce activitatea, inclusiv dreptul de administrare şi dispoziţie asupra bunurilor din patrimoniul său, cu supravegherea sale de către administratorul insolvabilităţii.

Susţine că odată cu confirmarea Planului de restructurare, dacă va obţine acordul administratorului insolvabilităţii, Debitorul va fi în drept, să înstrăineze oricare bun mobil sau imobil ce îi aparţine cu drept de proprietate, chiar dacă acestea sunt grevate cu gaj, fără a solicita acordul Băncii, ceea ce contravine prevederilor art. 477 alin. (3) Cod civil, art. 52 alin. (3-4) al Legii cu privire la gaj şi art. 26 alin. (1 şi 2)al Legii cu privire la ipotecă. Consideră eronată afirmaţia indicată la pag 41 a Planului, unde a fost prezentată analiza comparativă a avantajelor restructurării în raport cu valoarea de lichidare a societăţii în caz de faliment, unde autorul menţionează că în procedura de lichidare (faliment) activele vor fi vândute la valoarea de lichidare care va fi mai 5 mică cu 30-50% decât valoarea de piaţă, fapt ce contravine art. 117 alin. (8) al Legii insolvabilităţii.

Relatează că din conţinutul Planului de restructurare rezultă că realizarea acestuia este bazată pe majorarea considerabilă a vânzărilor de producţie vinicolă şi dobândirea unor noi clienţi, practic ce este imposibil de obţinut de către o întreprindere insolvabilă care a încetat activitatea de producere şi practic şi-a pierdut toţi clienţii. Consideră că măsurile indicate în acest sens nu vor fi eficiente, mai ales că nu au fost indicate măsurile concrete ce urmează a fi întreprinse. Remarcă că clasele de creditori cu creanţe inferioare creanţei Băncii, vor primi mai mult în cazul restructurării decât ar fi primit în cazul falimentului (art. 205 lit. d), art. 204 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. c) al Legii insolvabilităţii).

Afirmă că Banca a respins Planul de restructurare şi a demonstrat că în cazul aplicării acestuia, ceilalţi creditori de clase inferioare (conform art. 191 al Legii insolvabilităţii) vor primi mai mult în cazul restructurării decât în cazul falimentului, deoarece în cazul restructurării, creanţele lor vor fi acoperite din banii obţinuţi din vânzarea bunurilor gajate la Bancă, iar în cazul falimentului, banii rezultaţi din vânzarea acestor bunuri, vor reveni exclusiv Băncii. La 31 ianuarie 2014, BC „Eximbank-GruppoVeneto Banca” SA a depus cerere prin care a solicitat repunerea recursului în termenul de prescripţie.

La 17 februarie 2014, BC „Eximbank-GruppoVeneto Banca” SA a depus cerere de concretizare a cererii de repunere în termen a recursului, prin care a solicitat admiterea cererii, repunerea în termenul de prescripţie a recursului declarat de BC „Eximbank-GruppoVeneto Banca” SA la data de 18 ianuarie 2014 împotriva hotărârii Curţii de Apel Bender din 11 decembrie 2013. În motivarea cererii a menţionat că la materialele cauzei de insolvabilitate nu există nici o dovadă că Banca ar fi făcut cunoştinţă cu hotărârea integrală a Curţii de Apel Bender înainte de 16 ianuarie 2014. Indică că în acest sens, la data de 31 ianuarie 2014, Banca a depus la Centrul de Poştă Căuşeni o interpelare prin care a solicitat de a prezenta informaţie referitor la scrisorile care au fost expediate de Curtea de Apel Bender în adresa Băncii, începând cu 11 decembrie 2013. Susţine că prin răspunsul nr. 11 din 03 februarie 2014 Centrul de Poştă Căuşeni a menţionat că începând cu 11 decembrie 2013 şi până la 03 februarie 2014, de la Curtea de Apel Bender nu au fost expediate scrisori recomandate cu aviz de primire în adresa Băncii.

Consideră că aceste probe dovedesc faptul că până la 16 ianuarie 2014, Banca a fost în imposibilitate de a întocmi recursul. Tot la 17 februarie 2014, BC „Eximbank-GruppoVeneto Banca” SA a depus cerere de concretizare a recursului prin care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii contestate şi emiterea unei noi hotărâri prin care se va refuza integral confirmarea planului procedurii de restructurare. Menţionează că Curtea de Apel Bender nu a anexat la materialele dosarului anexele Planului de restructurare, însă ele au atribuţie directă la soluţionarea recursului.

Consideră că Planul de restructurare este irealizabil şi conţine date false şi neargumentate, fapt constatat prin raportul de analiză a Planului de restructurare, efectuat de compania de audit SRL „Afex Service” la data de 13 februarie 2014. 6 Astfel, remarcă că prin raportul de audit au fost constatate următoarele: - planul de restructurare nu indică perspective de redresare sub aspect al posibilităţilor Debitorului, finanţelor disponibile şi existenţa cererii pieţei faţă de oferta Debitorului (fila 3). - în Planul de restructurare, autorul pe de o parte specifică activitatea defectuoasă a managementului Debitorului, iar pe de altă parte Administratorul insolvabilităţii îşi propune realizarea Planului de restructurare cu aceeaşi echipă managerială, în lipsa angajării unui manager de criză care ar avea experienţa reuşită în asemenea proiecte (fila 3). - autorul nu specifică expres finanţele iniţiale de relansare a Debitorului.

- autorul nu a ţinut cont că din suma prognozată de a fi încasată de la vânzarea activelor neutilizate trebuie de dedus şi achitat la bugetul de stat Taxa pe Valoare Adăugată, cu excepţia vânzării Terenului aferent de 1,5 ha, întrucât Debitorul este plătitor de TVA.

Astfel, veniturile prognozate de a fi încasate în acest sens constituie doar 2041,7 mii lei şi nu 2305 mii lei, aşa cum este specificat în Planul de restructurare, iar diferenţa de 263,3 mii lei, ce constituie taxa pe valoare adăugată de plătit la stat din vânzarea acestor active, constituie de fapt o ieşire de resurse neacoperită de către fluxul de lichidităţi prognozat (fila 4), - totodată, autorul planului indică în fluxul de numerar prognozat alte încasări ce pot avea loc în mărime de 34,5 mii lei trimestrial, fără a specifica ce fel de încasări viitoare sunt acestea (fila 4). - autorul evidenţiază ca sursă principală de finanţare „venitul din activitate curentă, respectiv contractele aflate în derulare şi veniturile preconizate din raporturi contractuale pe viitor”.

Totodată, în Planul de restructurare resursele ce urmează a fi obţinute din recuperările de creanţe, resurse estimate la cca 10576 mii lei, sunt aflate în diverse stadii: negociere, somaţii de plată, acţiuni în instanţă etc., astfel creanţele Debitorului înregistrate în Planul de restructurare nu pot fi accesate la moment din motivele indicate mai sus, aceasta confirmându-se şi prin măsurile privind recuperarea creanţelor (p.6.8 al Planului de restructurare) conform cărora „societatea debitoare trebuie să acţioneze pentru recuperarea creanţelor fie prin încasare forţată, fie prin preluarea în plată a unor active de la debitori”.

Astfel, pe de o parte autorul planului mizează pe contractele în derulare, iar pe de altă parte le caracterizează ca fiind compromise (fila 4). - este greşită concluzia generală a autorului Planului de restructurare precum ca: „exista piaţa pentru produsele oferite de către IM Dionysos Mereni SA, cu semnale de expansiune, oferind posibilităţi certe de atingere a obiectivelor stabilite în planul de restructurare” din simplul motiv ca autorul nu a identificat în Planul de restructurare aceasta piaţă (fila 5). - deşi Planul de restructurare include date despre colectivul de munca al debitorului, nu a fost pe deplin caracterizată echipa manageriala, din punct de vedere a capacitații acesteia de a face faţă cerinţelor actuale, cu care se intenționează realizarea planului, iar masurile de îmbunătățire descrise în planul de restructurare sunt de ordin general (crearea unei echipe de management puternice, asigurarea unei conduceri echilibrate, angajarea tinerilor specialişti, etc.).

Totodată, autorul caracterizează activitatea echipei manageriale ca fiind efectuata defectuos, însă îşi propune sa realizeze planul de producere şi vânzări cu echipa actuala. Se cere de menţionat, ca în asemenea situații şi la asemenea programe debitorul nu are şanse de 7 reuşita fără un manager de criza, pe care autorul nu la descris în Planul de restructurare. - în planul de restructurare ar fi trebuit sa se descrie care sunt canalele de distribuție care predomina şi ponderea acestora în volumul vânzărilor actuale, să se identifice şi tendinţele de viitor de pe piaţa, sa se determine caracteristicile principale ale viitorilor clienţi: potențialul de creştere, orientările viitoare ale consumatorilor, posibilitatea intrării/ieșirii de pe piaţa a unor concurenţi etc. Însă, în Planul de restructurare nu se conturează astfel de informaţii, apelându-se la reguli şi măsuri de ordin general, fără ca acestea sa fie precizate şi adaptate situaţiei.

- planul de restructurare analizat nu conţine informaţii despre clienţii potenţiali, aceştia fiind abordaţi după principiul „principalii clienţi cu care se poate relua colaborarea după aprobarea planului de restructurare sunt cei tradiţionali, respectiv din ţările CSI, UE, America de Nord, ori „societatea debitoare are la dispoziţie posibilitatea de a căuta clienţi în afara ţării, fie în ţările CSI sau UE, fie în SUA, Canada sau China, practicând deja o perioada îndelungata comerţul exterior”. În aceste condiţii nu este clar cui va vinde debitorul conform Planului de restructurare.

- s-a constatat o caracterizare insuficientă în Planul de restructurare a pieţei şi strategiei de marketing, inclusiv a pieţii curente a produselor, nu s-a atras atenţie cuvenită planului de marketing (strategiei de vânzări, politica preţului, de promovare, stabilitatea pieţei, etc., în Planul de restructurare operându-se doar cu reguli generale, măsuri de ordin general, fără ca acestea să fi adaptate la situaţia reala a debitorului. - nu este justificat planul financiar, proiecţiile/prognozele, acesta conţinând chiar şi erori. Se cere de menţionat, că conform Planului de restructurare se presupune ridicarea volumul vânzărilor la sfârşitul perioadei de executare a planului până la 48000 lei/an (a se vedea prognoza pentru anul 2016), şi să se obțină o rentabilitate a vânzărilor de 29-40%.

Însă auditorul a constatat că astfel de rentabilităţi nu erau obţinute nici în perioadele anterioare de activitate, când debitoarea realiza o cifră de vânzări aproape echivalentă cu cele presupuse în Planul de restructurare. - totodată în Planul de restructurare nu se descrie precis componenţa costurilor produselor fabricate, limitându-se la: costurile de achiziţie a materiei prime, costul complectaţiilor şi serviciile de certificare, fără a ţine cont de salarii, combustibili, utilităţi, uzura mijloacelor fixe, transport, etc. De asemenea Planul de restructurare nu include un plan de vânzări pe produse pentru a se justifica proiecţia vânzărilor din raportul privind rezultatele financiare.

În asemenea condiţii este pusă la îndoială obţinerea indicatorilor de performanţă şi creşterea fenomenală a profitului pe perioada executării planului procedurii de restructurare, care trebuie sa constituie sursa principală la acoperirea datoriilor întreprinderii din programul de stingere a creanţelor(fila 10). - auditorul a constatat că proiecţia bilanţului nu se află în concordanţă cu prognozele vânzărilor şi încasărilor anexate la Planul de restructurare. De ex. soldul creanţelor comerciale din proiecţia bilanţului la 30 septembrie 2014 constituie 10646 mii lei. Vânzările prognozate pentru trimestrul IV 2014 constituie 10440 mii lei, inc TVA ((2000+200)xl.2+7800) iar încasările din vânzările prognozate pentru trimestrul IV 2014 constituie 10000 lei.

Respectiv, în proiecţia bilanţului la sfârșit de trimestru IV ar trebui să rezulte un sold al creanțelor comerciale de 11086 mii lei (10646 + 10440 - 10000), pe când în bilanţul proiectat este reflectată cifra de 6724 mii lei, sau cu 4362 mii lei mai puţin (6724 - 11086). Astfel, în opinia auditorului, decalajul 8 constatat este mult prea mare pentru a fi explicat printr-o simplă eroare matematică (fila 10). Relatează că în concluzii, auditorul menţionează că Planul de restructurare nu este fezabil deoarece: Planul nu corespunde rigorilor art. 190 alin. (1) a Legii insolvabilităţii.

Planul de restructurare nu este alineat celor mai bune practici aplicate în cadrul programelor de restructurare a sectorului vitivinicol, manifestat prin: - neidentificarea pieţei de desfacere şi lipsa unei strategii de marketing adecvate situaţiei; - lipsa unui plan de marketing adaptat (strategiei de vânzări, politica preţului, de promovare, stabilitatea pieţei, preţul, în condiţiile de relansare); - plan financiar nejustificat. Consideră că Planul de restructurare este irealizabil, deoarece autorul Planului nu a luat în consideraţie posibilităţile reale ale Debitorului, finanţele disponibile şi existenţa cererii pieţei faţă de ofertă.

La 18 februarie 2014, administratorul insolvabilităţii ÎM „Dionysos Mereni” SA, ÎI „Ciobanu Dorin” a depus referinţă la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului declarat de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA şi menţinerea hotărârii Curţii de Apel Bender din 11 decembrie 2013. La 25 februarie 2014, BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA a depus recurs suplimentar prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea hotărârii recurate cu emiterea unei noi hotărâri prin care se va refuza integral confirmarea planului procedurii de restructurare. Suplimentar celor invocate în recurs a menţionat că Planul de restructurare presupune efectuarea vânzărilor de producţie vinicolă în valoare de aproximativ 33000000 lei, pe parcursul a trei ani de zile.

Conform planului, aceasta sumă va fi împărţită în mod egal tuturor creditorilor, pentru a acoperi creanţele acestora. Indică că la elaborarea planului nu s-a luat în consideraţie că aceste vânzări se vor efectua din contul vinului vrac gajat de Debitor în favoarea Băncii prin contractul de gaj nr. 2438 din 25 septembrie 2007 în valoare totală de 5500000 lei. Invocă că în cazul restructurării Banca va primi mai puţini bani din vânzarea acestui vin decât în cazul falimentului fapt ce constituie temei de refuzare a Planului de restructurare conform art. 205 lit. c) art. 204 alin. (4) lit. c) şi alin. 5 lit. a) a Legii insolvabilităţii. Însă în cazul aplicării procedurii falimentului în privinţa Debitorului, din vânzarea bunurilor gajate, Banca va obţine întreaga sumă rezultată din vânzare în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (1), 132 alin. (1) şi art. 153 alin. (3) a Legii insolvabilităţii.

Tot la 25 februarie 2014, administratorul insolvabilităţii ÎM „Dionysos Mereni” SA, ÎI „Ciobanu Dorin” a depus referinţă la cererea de concretizare a recursului, solicitând respingerea recursului declarat de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA şi menţinerea hotărârii Curţii de Apel Bender din 11 decembrie 2013. Conform cu art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 11 decembrie 2013, rezultă că odată cu revenirea din camera de deliberare, preşedintele şedinţei a dat citirii dispozitivul hotărârii, iar copia hotărârii motivate din 11 decembrie 2013 a fost expediată în adresa recurentului la 27 decembrie 2013, fapt confirmat prin copia 9 scrisorii de însoţire nr. 8-2/13/62, recepţionată de recurent la 16 ianuarie 2014, ce se confirmă prin ştampila de intrare a corespondenţei (f. d. 254). Prin urmare, recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul, la 18 ianuarie 2014, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa hotărârea primei instanţe şi a restitui pricinii spre rejudecare în prima instanţă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Astfel, din materialele dosarului rezultă că prin încheierea din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Bender a aprobat hotărârea Adunării creditorilor din 03 septembrie 2013 privind intentarea faţă de debitorul ÎM „Dionysos-Mereni” SA a procedurii de restructurare şi a intentat procedura de restructurare în privinţa debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA, obligând administratorul insolvabilităţii ÎI „Ciobanu Dorin” să elaboreze planul procedurii de restructurare a debitorului, fiind stabilit un termen de 30 de zile de la data emiterii încheierii pentru propunerea planului.

Tot materialul probator atestă că la 23 octombrie 2013, administratorul insolvabilităţii ÎI „Ciobanu Dorin” a depus la dosarul de insolvabilitate Planul procedurii de restructurare a debitorului ÎM „Dionysos-Mereni”SA, iar în Monitorul Oficial № 238-242 (4556-4560) din 25 octombrie 2013 a fost publicat avizul privind convocarea la 07 noiembrie 2013, orele 11.00 a adunării creditorilor de examinare şi votare a Planului.

La fel, se constată că la 12 noiembrie 2013 administratorul insolvabilităţii a transmis instanţei de insolvabilitate cererea cu privire la conformarea Planului procedurii de restructurare faţă de ÎM „Dionysos-Mereni”SA, acceptat de adunarea generală a creditorilor din 07 noiembrie 2013. Fiind investită cu examinarea cererii nominalizate, instanţa de insolvabilitate a ajuns la concluzia temeiniciei cerere, a fost confirmat Planul procedurii de restructurare al debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA, a încetat procedura de restructurare cu aplicarea Planului procedurii de restructurare faţă de debitorul ÎM „Dionysos-Mereni” SA, organele de conducere a debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA au fost repuse în dreptul de administrare a societăţii şi a masei debitoare, sub supravegherea administratorului insolvabilităţii, obligat administratorul insolvabilităţii ÎI „Ciobanu Dorin” să exercite supravegherea realizării Planului procedurii de restructurare în conformitate cu prevederile art. 186, 211 şi 212, a fost degrevat debitorul ÎM „Dionysos-Mereni” Sade diferenţa dintre valoarea obligaţiilor deţinute înainte de confirmarea planului şi cele prevăzute în Planul de restructurare,

iar creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate au fost modificate conform Planului de restructurare şi a fost obligat debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA să efectueze schimbările de structură preconizate în Planul procedurii de restructurare. 10 Întru argumentarea soluţiei date instanţa de insolvabilitate a reţinut că la caz sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 204 alin. (4) al Legii insolvabilităţii, iar creditorii care au respins planul de restructurare la Adunarea creditorilor din 07 noiembrie 2013 sunt trataţi corect şi echitabil, fiindu-le preconizată în Programul de stingere a creanţelor o cotă de rambursare a creanţelor mai mare decât ar fi primit în caz de faliment.

Instanţa de recurs consideră că hotărârea dată este una pripită, fiind emisă fără a fi dată o apreciere corespunzătoare cererii supusă examinării în raport cu argumentele creditorului BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA aduse în dezacord cu Planul procedurii de restructurare al debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA, cât şi cu prevederile legale aplicabile la soluţionarea unei asemenea cereri.

În susţinerea opiniei menţionate instanţa de recurs remarcă prevederile art. 204 al Legii insolvabilităţii, care reglementează confirmarea planului procedurii de restructurare, prin prisma căror urma a fi verificată temeinicia cererii supusă examinării, or aliniatul (4) expres indică că planul procedurii de restructurare va fi confirmat de către instanţa de insolvabilitate dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) cel puţin jumătate plus una din clasele de creditori acceptă ori consideră că acceptă planul; b) în cazul existenţei a doar două clase, planul se consideră acceptat dacă clasa cu cea mai mare valoare totală a creanţelor l-a acceptat; fiecare clasă de creditori defavorizată care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan.

Verificând legalitatea concluziilor din hotărârea recurată în raport cu argumentele recursului, instanţa de recurs constată că, deşi instanţa de insolvabilitate a citat prevederile enunţate, aceasta în mod arbitrar a conchis că la caz au fost întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 204 alin. (4) al Legii insolvabilităţii, fără a răspunde în particular fiecărei condiţii impuse de această normă şi fără a verifica dacă BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA, ca creditor garantat, care a respins planul procedurii de restructurare, este supus unui tratament corect şi echitabil prin planul prezentat.

În acest context, instanţa de recurs menţionează că conform aliniatului (5) al art. 204 al Legii insolvabilităţii, tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) nici o clasă şi nici o creanţă care resping planul nu primesc mai puţin decât ar primi în caz de faliment; b) nici o clasă şi nici o creanţă a unei clase nu primesc mai mult decât valoarea creanţei; c) în cazul în care o clasă de creditori defavorizată respinge planul, nici o clasă de creditori cu creanţe de rang inferior clasei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la alin.(2) art.191, nu primeşte mai mult decât ar primi în caz de faliment.

Astfel, instanţa de recurs reţine că unul din argumentele de bază adus de BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA în dezacordul cu confirmarea planului procedurii de restructurare este faptul că conform planului în trimestrul patru al anului 2013, se preconizează înstrăinarea utilajului gajat în favoarea băncii prin contractul de gaj nr. 2428 din 14 septembrie 2007 la preţul total de 1232893 lei, iar în al doilea trimestru al anului 2014 se preconizează înstrăinarea clădirii cu nr. cadastral 103610804016, cu suprafaţa de 1084,2 m2, la preţul de 180300 lei şi terenul aferent clădirii, cu suprafaţa de 1,5 ha, la preţul de 724930 lei, gajate în favoarea băncii prin contractul de ipotecă nr. 1929 din 19 decembrie 2007, respectiv planificându-se obţinerea sumei de 2304463 lei, dintre care Banca va putea obţine numai 1100000 lei, iar restul sumei 1204463 lei va fi transferată în contul altor creditori.

11 Prin urmare, la caz era necesar a fi verificat dacă un asemenea plan nu aduce atingeri drepturilor băncii prevăzute de art. 192 şi art. 193 al Legii insolvabilităţii, care reglementează drepturile creditorilor din aceiaşi clasă şi, respectiv drepturile creditorilor garantaţi, or BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA insistă că nu a dat acordul său ca din contul sumei de 2304463 lei, ce urmează a fi obţinută din vânzarea bunurilor gajate de debitor în favoarea sa, să beneficieze şi alţi creditori în afară de Bancă.

Această chestiune urmează a fi stabilită şi din considerentul că Banca afirmă că în cazul aplicării procedurii falimentului debitorului, numai Banca va beneficia din produsul obţinut din vânzarea bunurilor gajate conform prevederilor art. 50 alin. (1), 132 alin. (1) şi art. 153 alin. (3) al Legii insolvabilităţii, pe când în cazul aplicării Planului de restructurare, din vânzarea bunurilor gajate în favoarea Băncii vor beneficia toţi creditorii, inclusiv şi din produsul obţinut din vânzarea vinului în vrac gajat în favoarea Băncii prin contractul de gaj nr. 2438 din 25 septembrie 2007, în valoare totală de 5500000 lei.

Totodată, instanţa de recurs ţine să menţioneze că la soluţionarea prezentei cereri se evidenţiază şi necesitatea stabilirii dacă prin Planul procedurii de restructurare propus spre confirmare a fost stabilit acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei categorii distincte, şi anume din cadrul categoriei creditorilor garantaţi, pe motiv că BC „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” SA insistă că ceilalţi creditori garantaţi, SRL „Colector Tranz” şi „Development Group USA” inc, beneficiază de un tratament mai bun decât Banca, prin faptul că bunurile gajate de debitor în favoarea acestor creditori nu vor fi înstrăinate în cadrul executării Planului de restructurare. Or, prin Planul prezentat sunt stabilite pentru realizare doar bunurile gajate în favoarea Băncii, prin ce faţă de ultima este aplicat un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa, care nu a fost consimţit.

De altfel, în prezenta speţă se impun a fi analizate şi apreciate corespunzător şi argumentele Băncii cu referire la faptul că în cazul aplicării procedurii falimentului în privinţa debitorului ÎM „Dionysos-Mereni” SA, Banca va avea dreptul să pretindă la încasarea din masa debitoare a creanţei în mărime de 657280,80 dolari SUA şi 1902159,77 lei, formată din dobânzi, penalităţi şi comisioane rezultate din contractele de credite, creanţă care nu a fost validată şi în privinţa cărei în prezent există un litigiu de drept, pe când în cazul procedurii de restructurare Banca nu va mai putea pretinde la încasarea sumei indicate, din considerentul că Planul de restructurare prezentat spre confirmare prevede degrevarea debitorului de toate datoriile neincluse în plan, inclusiv şi datoria dată.

Prin urmare, se constată că instanţă nu a verificat aceste circumstanţe, care însă, urmau a fi supuse cercetării întru clarificarea tuturor aspectelor importante pentru a constata dacă Planul procedurii de restructurare prezentat spre confirmare corespunde întru totul exigenţilor normelor de drept relevante situaţiei date şi dacă acesta nu defavorizează banca în comparaţie cu alţi creditori din aceiaşi clasă.

În conexiunea celor descrise se constată că instanţa de insolvabilitate nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele ce necesită a fi stabilite la examinarea cererii administratorului cu privire la confirmarea Planului procedurii de restructurare, respectiv hotărârea recurată la caz nu are putere de convingere, fapt ce contravine prevederilor art. 239 CPC, în conformitate cu care legalitatea şi temeinicia hotărârii presupune prin sine lămurirea completă şi pe bază de dovezi certe a situaţiei 12 de fapt, care, este diferită de la caz la caz, în coroborare cu cadrul legal aplicabil speţei. Aici instanţa de recurs ţine să menţioneze şi art. 6 alin. (1) al Convenţiei, în sensul cărui trebuie de înţeles că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii.

De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii şi să nu se mulţumească de a proba pur şi simplu concluziile uneia dintre părţi. În cauză, însă, se constată că soluţia primei instanţe nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Pentru considerentele descrise, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, a casa hotărârea instanţei de insolvabilitate şi a remite pricina spre rejudecare în prima instanţă.

La rejudecare, instanţa urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând chestiunea supusă examinării, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Banca Comercială „Eximbank-Gruppo Veneto Banca” Societate pe Acţiuni. Se casează hotărârea Curţii de Apel Bender din 11 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea introductivă a Întreprinderii Mixte „Dionysos-Mereni” Societate pe Acţiuni privind intentarea procesului de insolvabilitate, cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bender, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu 13