Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-273/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 aprilie 2014
Părțile
Jurcov Anatolie vs Penitenciarul nr. 17 Rezina
Pe scurt
Organizarea alimentaţiei deţinuţilor în penitenciare

2ra-273/14 — Privind încasarea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la cantitatea şi calitatea hranei livrate

Instanţa de fond: Judecătoria Rîbniţa – T. Anghel Dosarul nr. 2ra-273/14 Instanţa de apel: CA Chişinău – A. Minciuna, L. Bulgac, L. Popova DECIZIE 02 aprilie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul , Valeriu Doagă, Judecătorii Vera Macinskaia, Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan, Ion Vîlcov, examinînd recursul declarat de către Jurcov Anatolie, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui Jurcov Anatolie împotriva Administraţiei Penitenciarului nr. 17 Rezina privind încasarea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la cantitatea şi calitatea hranei livrate, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013, prin care s-a respins apelul declarat de către Jurcov Anatolie, c o n s t a t ă: La 05 octombrie 2012 Jurcov Anatolie a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Administraţiei Penitenciarului nr. 17 Rezina privind încasarea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la cantitatea şi calitatea hranei livrate.

În motivarea acţiunii Jurcov Anatolie a invocat că, de către Administraţia Penitenciarului nr. 17 Rezina, au fost încălcate prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 609 din 29 mai 2006 “Cu privire la aprobarea normelor minime de alimentare zilnică a deţinuţilor şi anume: pe parcursul lunii iunie 2012 nu i s-a livrat carne pe o perioadă de 19 zile; pe parcursul lunii iulie 2012 nu i s-a livrat carne pe o perioadă de 22 zile; pe parcusul lunii august nu i s-a livrat carne pe o perioadă de 23 zile; pe parcursul lunii septembrie 2012 nu i s-a livrat carne pe o perioadă de 21 zile, de asemenea nu s-a livrat carnea de bovina, porcină şi ovină. Jurcov Anatolie a mai menţionat că, pe parcursul perioadei de timp sus-indicate în mîncarea caldă pregătită „borş” nu au fost puse toate ingredientele ca: morcovul, varza şi svecla.

Pe parcursul la o perioadă de 6 ani, administraţia Penitenciarului nr. 17 Rezina utilizează carne de găină cu oase, măruntaie, unde cantitatea livrată coincide cu normele de livrare, însă dacă s-ar scoate greutatea oaselor şi măruntaelor, nu ar cîntări 40% - 50% de la greutatea prevăzută de normative. Consideră Jurcov Anatolie că, Administraţia Penitenciarului nr. 17 Rezina în timpul eliberării normelor minime prevăzute pentru condamnaţi, în mod greşit aplică prevederile ordinului Ministerului Justiţiei nr. 100 din 07 martie 2007 în loc de prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 609 din 29 mai 2006 şi anume – substituite produsele alimentare lipsă cu altele (mai ale a cărnii), prin ce diminuiază calitatea mîncării – alimentaţiei pregătite şi livrate.

Indică Jurcov Anatolie că, din motivul că nu i s-a livrat cantitatea şi calitatea de produse alimentare prevăzută de normativele în vigoare, deseori era nevoit să renunţe la hrană şi să anunţe greva foamei, consideră că acest fapt se poate de tratat ca vătămarea intenţionată a sănătăţii, adică prin acţiunile sale Administraţia Penitenciarului nr. 17 Rezina i-a cauzat o vătămare intenţionată a sănătăţii, suferinţe psihice. Solicită Jurcov Anatolie, încasarea de la Administraţia Penitenciarului nr. 17 Rezina prejudiciul moral cauzat prin acţiunile sale în sumă de 160.000 Euro. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîbniţa din 01 noiembrie 2012, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Jurcov Anatolie, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 18 septembrie 2013, a respins apelul declarat de către Jurcov Anatolie şi a menţinut hotărîrea instanţei de fond din 01 noiembrie 2012. La 05 noiembrie 2013, Jurcov Anatolie a înaintat cerere de recurs, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel. Drept temei al recursului înaintat, Jurcov Anatolie a invocat că, normele de drept material şi normele de drept procedural au fost încălcate şi aplicate eronat de către Curtea de Apel Chişinău. Examinînd argumentele invocate în recurs în raport cu actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul urmează a fi respins. 2 Conform art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că, instanţele ierarhic inferioare au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii şi au concluzionat în mod corect că, dispoziţiile procedurale au fost respectate în tot, astfel, instanţa de apel a dat o apreciere corectă raportului juridic stabilit între părţi, a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea cauzei, concluziile instanţelor de judecată expuse în hotărîre fiind în corespundere cu probele administrate, iar normele de drept material au fost aplicate corect.

Din materialele cauzei s-a constat că, Jurcov Anatolie pe perioada de detenţie a fost asigurat cu alimentare zilnică în conformitate cu hotărîrea Guvernului nr. 609 din 29 mai 2006 privind normele minime de alimentare zilnică, fapt confirmat în şedinţa de judecată de reprezentantul Administraţiei Penitenciarului nr. 17 Rezina şi prin tabelele de repartiţie a alimentelor pentru o persoană pe zi pentru lunile iunie – septembrie 2012. Astfel, potrivit ordinului nr. 100 din 07 martie 2007 al Ministerului Justiţiei „Cu privire la aprobarea normelor de alimentare a deţinuţilor pentru cazurile excepţionale cînd aprovizionarea deţinuţilor cu hrană caldă nu este posibilă şi a normelor de substituire a unor produse alimentare prin altele”.

În timpul elaborării ordinului în cauză s-au prevăzut două situaţii diferite de aplicare, iar faptul aplicării prevederilor lui nu intra în conflict cu prevederile hotărîrii Guvernului nr. 609 din 29 mai 2006 „privind aprobarea normelor minime de alimentare zilnică a deţinuţilor şi de eliberare a detergenţilor”. Or, potrivit prevederilor hotărîrii Guvernului nr. 609 din 29 mai 2006 nu s-a stipulat că condamnaţilor în mod obligatoriu trebuie să le fie eliberată carne de bovină, porcină şi ovină în cantitatea prevăzută în anexele la hotărîrea în cauză, nefiind specificat ce fel de carne şi că cantitatea respectivă urmează a fi livrată fără oase.

În acelaşi timp, în conformitate cu prevederile „Regulamentului privind organizarea alimentaţiei deţinuţilor în penitenciare”, aprobat prin ordinul 512 a Ministerului Justiţiei din 26 decembrie 2007, capitolul IV pct. 32 „Tabelele de repartiţie a alimentelor se întocmesc şi se aprobă cu 2-3 zile înainte de începutul lunii, săptămînii şi se transmit la timp la cantină pentru ca personalul să se conducă de normele aprobate la prepararea bucatelor. Iar, tabelul de repartiţie a alimentelor este necesar de a fi întocmit ce cel puţin două zile de la începutul lunii, săptămînii. În timpul întocmirii lui se iau în consideraţie toate alimentele ce urmează a fi livrate la cantina penitenciarului, pentru ca hrana pregătită pentru deţinuţi să corespundă tuturor normativelor în vigoare.

Însă, în timpul întocmirii tabelului nu se poate de prevăzut faptul că unele alimente pot să se termine, din care motiv se aplică 3 prevederile ordinului Ministerului Justiţiei nr. 100 din 07 martie 2007 şi se face substituirea produselor lipsă. Potrivit materialelor dosarului, în timpul substituirii produselor lipsă, ele se substituie doar în conformitate cu prevederile normativelor în vigoare, că să nu fie deminuată cantitatea şi calitatea produselor livrate, ca cantitatea de calorii să corespundă normativelor, fapt ce de către administraţia Penitenciarului nr. 17 Rezina s-a respectat integral.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, instanţa de apel corect a menţionat că, statul prin intermediul administraţiei Penitenciarului nr. 17 Rezina i-a asigurat deţinutului Jurcov Anatolie condiţii compatibile de detenţie, asigurîndu-l cu hrană în conformitate cu normele minime stabilite, de calitate satisfăcătoare, respectîndu-i demnitatea umană. Prin urmare, instanţele ierarhic inferioare corect au concluzionat de a respinge acţiunea din motivul că nu au fost stabilite careva probe care cu certitudine ar demonstra încălcarea drepturilor fundamentale ale lui Jurcov Anatolie de prevederile art. 24 al Constituţiei RM, art. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, manifestat prin asigurarea insuficientă cu hrană timp îndelungat.

Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit reiterează că în conformitate cu art. 3 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, tratamentul inuma şi degradant trebuie redus la minimum, însă acest fapt nu interzice supunerea la orice dezavantaj fizic sau psihic. Pentru a intra în sfera de protecţie a acestui articol al Convenţiei, un rău tratament, aplicat unei persoane trebuie să atingă un anumit grad de severitate. Stabilirea acestui grad depinde de toate cirucmstanţele cauzei, cum ar fi: durata şi intensitatea tratamentului, efectele fizice şi psihice ale acestuia, în unele cazuri vîrsta şi sexul, precum şi starea de sănătatea a victimei. Instanţa de recurs menţionează că, cerinţele invocate de recurs urmează a fi respinse, deoarece cerinţele date au fost examinate în prima instanţă şi instanţa de apel, în urma cărora s-a dat o apreciere corectă şi întemeiată.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, Curtea de Apel Chişinău a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii, a dat o apreciere justă probelor administrate, a aplicat corect normele de drept material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit ajunge la concluzia de a respinge recursul ca neîntemeiat şi a menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013. Reieşind din cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Jurcov Anatolie.

4 Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 septembrie 2013, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui Jurcov Anatolie împotriva Administraţiei Penitenciarului nr. 17 Rezina privind încasarea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la cantitatea şi calitatea hranei livrate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.