Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
2ac-65/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 aprilie 2014
Părțile
Cimpoi vs DGAS
Pe scurt
Stramutarea pricinii

2ac-65/14 — Anularea actului administrativ

Prima instanță : Judecătoria Centru, mun. Chișinău (jud. V. Brașovean) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, A. Panov, T. Pelin) dos.2ac-65/2014 ÎNCHEIERE Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ 01 aprilie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul - Svetlana Filincova Judecătorii –Galina Stratulat, Dumitru Mardari examinînd cererea de strămutare a pricinii înaintată Curtea de Apel Chișinău în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Cimpoi Ion împotriva Direcției Generală Asistență Socială privind anularea ordinului cu privire la apicarea sancțiunii disciplinare, a c o n s t a t a t : Reclamantul Cimpoi Ion s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Generală Asistență Socială privind anularea ordinului cu privire la apicarea sancțiunii disciplinare.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 29.10.2013 acțiunea reclamantului a fost admisă. Împotriva hotărîrii instanţei de fond Direcția Generală Asistență Socială a depus apel. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 13 martie 2014 s-a dispus expedierea pricinii Curții Supreme de Justiție pentru examinarea chestiunii de strămutare a pricinii la o altă instanță. În susținerea opiniei sale a invocate art. 43 lit. f) CPC RM și anume -nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele pricinii sau de calitatea participanților la proces. De asemenea, au indicat că, în cadrul Curții de Apel Chișinău activează în calitate de judecător soția reclamantului, fapt ce ar putea pune la îndoială obiectivitatea și nepărtinirea judecătorilor acestei instanțe.

Analizînd materialele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a strămuta cauza la o altă instanță de același grad reieşind din următoarele argumente. În conformitate cu art.43 alin. 2 lit. f) CPC instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită de circumstanţele pricinii sau de calitatea participanţilor la proces. Potrivit art. 43 alin. (4) CPC, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. La caz, s-a constatat că reclamantul Cimpoi Ion este soțul judecătorului Curții de Apel Chișinău-Cimpoi Iulia, circumstanţă care pune la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea instanţei respective la soluţionarea acestui litigiu.

Raportînd circumstanţele constatate la prevederile normelor juridice citate, Colegiul judiciar, pentru a evita careva suspiciuni privind obiectivitatea şi nepărtinirea judecătorilor Curţii de Apel Chişinău la examinarea acestei pricini, strămută dosarul în cauză spre examinare în ordine de apel Curții de Apel Bender. În baza celor enunţate şi conducîndu-se de art. art.43, 49, art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se admite cererea de strămutare a pricinii înaintată de Curtea de Apel Chișinău. Cauza civilă pe marginea acţiunii la cererea lui Cimpoi Ion împotriva Direcției Generală Asistență Socială privind anularea ordinului cu privire la apicarea sancțiunii disciplinare, se strămută pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Bender.

Încheierea este irevocabilă şi nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecător Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.