- Dosarul nr.
- 2rac-181/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 martie 2014
- Părțile
- Universitatea de Studii Umanistice vs RM, reprezentată de Agenţia Proprietăţii Publice pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului, MAI, Ministerul Sănătăţii
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-181/14 — Restabilirea în funcţie
prima instanţă: A.Us dosarul nr.2rac-181/14 instanţa de apel: M.Ciugureanu I.Secrieru, I.Cotruţă ÎNCHEIERE 27 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Universitatea de Studii Umanistice, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Universitatea de Studii Umanistice împotriva Statului Republica Moldova reprezentat de Agenţia Proprietăţii Publice pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerului Afacerilor Interne şi intervenientului accesoriu Ministerul Sănătăţii privind reintegrarea în posesia clădirii nr.147 din str.Grenoble, mun.Chişinău, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013 c o n s t a t ă La data de 28 iunie 2006 Universitatea de Studii Umanistice a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei Privatizare pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerului Afacerilor Interne şi intervenientului accesoriu Ministerul Sănătăţii cu privire la obligarea încetării tulburării exercitării posesiei asupra clădirii amplasate în str. Grenoble nr. 147, ridicarea pazei de la intrarea pe teritoriul aferent şi asigurarea accesului în imobil.
Ulterior, la data de 24 ianuarie 2007 Universitatea de Studii Umanistice a depus cerere de modificare a obiectului acţiunii, solicitatînd reintegrarea posesiei clădirii amplasate în str. Grenoble nr.147 şi obligarea statului Republica Moldova de a permite Universităţii de Studii Umanistice folosirea imobilului menţionat. In motivarea acţiuni reclamantul a menţionat, că la data de 16 octombrie 1996, între Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (vânzător) şi Universitatea de Studii Umanistice (cumpărător) a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 3-122 a imobilului amplasat pe str. Grenoble nr. 147 din mun. Chişinău. Menţionează, că în baza acestui contract, dar şi în baza actului de primire - predare nr. 194 din 15 octombrie 1996 la Biroul de Inventariere Tehnică a fost înregistrat acest imobil în proprietatea Universităţii de Studii Umanistice.
1 Mai indică că, prin hotărîrea Judecătoriei Economice din 28 mai 1997, care prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 1997 a devenit irevocabilă, s-a declarat nul contractul de vânzare-cumpărare nr. 3-122 a imobilului amplasat pe str. Grenoble nr.147 din mun.Chişinău, încheiat între Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat şi Universitatea de Studii Umanistice. Reclamantul menţionează, că hotărîrea urma să fie pusa în executare de către executorul judecătoresc a Judecătoriei Centru mun. Chişinău, însă potrivit informaţiei nr. b-34 pînă la data de 12 februarie 2002, titlul executoriu nu a parvenit la această instanţă.
Mai menţionează, că la 16 aprilie 2002 procurorul Procuraturii pentru contribuirea exercitării justiţiei în Curtea de Apel a înaintat o cerere prin care a solicitat să fie luate măsurile prevăzute de lege pentru executarea reală a hotărîrilor judecătoreşti din anul 1997. Prin încheierea din 10 decembrie 2002 Judecătoria Economică a admis cererea şi a sancţionat Universitatea de Studii Umanistice din Moldova şi Departamentul Privatizării, aplicându-le câte o amendă în sumă de 1800 lei. Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 12 martie 2003 a casat încheierea primei instanţe, constatând în partea motivantă lipsa culpei Universităţii de Studii Umanistice şi a Departamentului de Privatizare în neexecutarea hotărîrii judecătoreşti.
Ulterior, în lunile mai-iunie 2006 Agenţia Privatizare a întreprins măsuri care împiedicau Universitatea de Studii Umanistice să exercite posesiunea asupra imobilului, şi anume a instalat la intrare un post de poliţie. În cererea de modificare a obiectului acţiunii (f.d.53) Universitatea de Studii Umanistice a menţionat, că din moment ce reprezentanţii Agenţiei Privatizare şi Ministerului Afacerilor Interne au organizat evacuarea tuturor bunurilor Universităţii fără temei legal, evacuarea putând fi făcută doar de către organele de executare în baza unui titlu executoriu, iar Universitatea de Studii Umanistice nu mai este posesor al clădirii, solicită reintegrarea posesiei clădirii din str. Grenoble nr. 147. Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 12 mai 2008 (vol. I, f.d.
120-122) cererea de chemare în judecată înaintată de Universitatea de Studii Umanistice a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău 19 noiembrie 2013 s-a admis apelul declarat de Universitatea de Studii Umanistice, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 12 mai 2008 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care acţiunea s-a admis parţial şi s-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Trezoreriei de Stat în beneficiul Universităţii de Studii Umanistice suma de 386728 lei, iar în rest cerinţele s-au respins. La data de 17 ianuarie 2014 Universitatea de Studii Umanistice a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti cu pronunţarea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii.
În motivarea recursului a invocat, că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procedural. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. 2 În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs, că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procedural nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal, iar instanţa de apel corect a raportat normele de drept aplicate la circumstanţele de fapt ale pricinii civile în cauză. Or, recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt, iar în conformitate cu art. 440 Cod de procedură civilă, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.
3 Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţa de apel şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Astfel, instanţa de recurs notează, că recurentul nu a invocat niciun argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că “... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Colegiul deduce, că din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de recurs.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele recurenţilor nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Universitatea de Studii Umanistice ca inadmisibil. În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Universitatea de Studii Umanistice se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4