- Dosarul nr.
- 2r-359/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 martie 2014
- Părțile
- Vicol Marcel vs Creţu Dumitru, interv. acces. Vicol Gheorghe
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel, termenul de declarare a apelului, efectele neîndeplinirii în termen a actelor de procedură
2r-359/14 — Încasarea datoriei, plăţii de arendă şi a dobînzii de întîrziere
prima instanţă: A. Sandu dosarul nr. 2r-359/14 instanţa de apel: N. Budăi, A. Pahopol, I. Muruianu, DECIZIE 26 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând recursul declarat de către Marcel Vicol în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Marcel Vicol împotriva lui Dumitru Creţu, cu privire la încasarea datoriei, plăţii de arendă şi a dobânzii de întârziere împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, prin care a fost respinsă cererea cu privire la repunerea apelului în termen şi restituită cererea de apel depusă de către Marcel Vicol ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului constată: La 27 februarie 2013, Marcel Vicol a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dumitru Creţu cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere şi a prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii a indicat că la data de 22 august 2008, Gheorghe Vicol i-a transmis lui Dumitru Creţu, în baza procurii autentificate la notarul public Aurel Şindrilă, automobilul de model Mercedes 210 D, cu număr de înmatriculare CNV 280, anul producerii 1994, caroserie WDB6014621P344166, care-i aparţinea la acel moment lui Valeriu Cornescu, la preţ de 3000 euro, fapt confirmat prin recipisa întocmită de Dumitru Creţu, prin care acesta s-a obligat să-i achite preţul pentru automobil în rate după cum urmează: zilnic Dumitru Creţu trebuia să achite lui Gheorge Creţu 200 lei, în calitate de plată pentru folosirea automobilului până la achitarea totală, la data de 17 august 2008 urma să-i transmită 500 euro, iar restul în mărime de 2500 euro urmau a fi achitate până la 10 septembrie 2008. Tot la această dată, urmau a fi perfectate actele ce ar transmite dreptul de proprietate de la Valeriu Cornescu lui Dumitru Creţu.
Din motive necunoscute Dumitru Creţu nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, dar a preluat automobilul în posesie. La 09 februarie 2010, Dumitru Creţu a întocmit o nouă recipisă prin care şi-a recunoscut datoria. Toto atunci Dumitru Creţu a fost informat despre faptul că titlul de proprietate asupra automobilului Mercedes 210D cu număr de înmatriculare C HV 280, anul producerii 1994, caroserie WDB6014621P344166 a fost trecut de la Valeriu Cornescu la Marcel Vicol ;i au fost schimbate numărul de înmatriculare din C HV 280 în C LI 777 (certificatul de înmatriculară se păstrează la pârât) care a şi preluat creanţa lui Gheorghe Vicol. 1 Indică reclamantul că la data e 05 mai 2011, a aflat că automobilul de model Mercedes 2010D cu număr de înmatriculare C LI 777, anul producerii 1994, caroserie WDB6014621P344166 a suportat un accident.
Menţionează că în vederea soluţionării extrajudiciare a litigiului, de nenumărate ori prin apeluri telefonice a solicitat rambursarea sumei, iar la 30 aprilie 2011, Marcel Vicol i-a expediat scrisoare prealabilă prin care i-a solicitat rambursarea datoriei, însă nu a primit nici un răspuns din partea acestuia. Ulterior, la 04 iulie 2011, Marcel Vicol din nou i-a expediat pârâtului scrisoare prin care a solicitat rambursarea datoriei în termen de 10 zile, care însă la fel a rămas fără răspuns. Făcând referire la prevederile art. 514 Cod civil, reclamantul consideră că obligaţia de plată este demonstrată şi recunoscută de către pârât prin întocmirea recipisei din 11 august 2008 şi ulterior prin recipisa din 09 februarie 2010 şi ca urmare Dumitru Creţu este obligat să plătească preţul deplin al automobilului care a fost transmis în mărime de 3000 euro precum şi plata în mărime de 200 lei zilnic pentru fiecare zi de folosinţă.
Vicol Marcel, este de opinia că Dumitru Creţu nu s-a conformat prevederilor art. 572 Cod civil care prevede condiţiile generale de executare a obligaţiilor. Totodată Marcel Vicol menţionează că dat fiind faptul că legislaţia civilă prevede posibilitatea încasării dobânzii de întârziere pentru obligaţiile pecuniare neexecutate în termen, solicită şi încasarea de la pârât şi a dobânzii de întârziere pentru toată perioada restantă în conformitate cu prevederile art. 619 alin. (1), (2) Cod civil.
Astfel, indică că datoria lui Dumitru Creţu faţă de dânsul, la data de 04 februarie 2013, constituia 3000 euro ca plată pentru automobil şi plata în mărime de 200 lei pentru fiecare zi de folosire a automobilului până la ziua accidentului adică 1003 zile, calculat după formula 200 lei x 1003 zile = 200600 lei, precum şi dobânda de întârziere în mărime de 2227 euro, calculată pentru preţul total al automobilului ca urmare suma totală a datoriei constituind 5227 euro şi 200600 lei. Solicită Marcel Vicol încasarea din contul lui Dumitru Creţu în beneficiul lui Marcel Vicol a sumei de 5227 euro şi 200600 lei, care include datoria în mărime de 3000 euro şi 200600 lei, precum şi dobânda de întârziere în mărime de 2227 euro, precum şi încasarea din contul pârâtului în beneficul reclamantului a tuturor cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu examinarea litigiului dat.
Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 01 august 2013 acţiunea a fost respinsă. Totodată, a fost încasat de la Marcel Vicol taxa de stat în folosul statului în mărime de 8040 lei. La 01 octombrie 2013, Marcel Vicol a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie dispusă încasarea în beneficiul apelantului Marcel Vicol, de la Dumitru Creţu a datoriei în sumă de 3000 euro şi a dobânzii de întârziere în mărime de 2227 euro, precum şi a plăţii pentru folosirea automobilului în sumă de 192600 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, a fost respins demersul apelantului Marcel Vicol cu privire la repunerea în termen a apelului.
Apelantului i-a fost restituită cererea de apel, declarată împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 01 august 2013, cu toate actele anexate, ca fiind depusă în afara termenului legal. 2 La 19 februarie 2014, Marcel Vicol a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, cu soluţionarea cererii privind repunerea apelului în termen. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că deoarece dânsul a fost plecat peste hotarele ţării, în legătură cu desfăşurarea serviciului său, a aflat despre hotărârea primei instanţe din 01 august 2013, abia la 11 septembrie 2013, fapt confirmat prin semnătura acestuia la momentul primirii hotărârii.
Indică că până la data respectivă, apelantul s-a aflat în imposibilitate de a se adresa instanţei de judecată pentru a face cunoştinţă cu hotărârea emisă. Consideră că apelantul şi-a exercitat dreptul de repunere în termen, în conformitate cu normele legale şi anume de împlinirea termenului de 30 zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Menţionează că situaţia materială grea, l-a determinat să plece în mod de urgenţă peste hotarele ţării, astfel că nici nu a avut posibilitatea să afle că a fost emisă o hotărâre pe cauza respectivă şi deci, să ia legătura cu reprezentantul său, pentru a discuta despre soarta dosarului în cauză.
Susţine recurentul că respingerea cererii de repunere în termen, provoacă atingere normelor internaţionale şi anume art. 6, pct. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. La fel indică că la caz se încalcă şi prevederile privind accesul liber la justiţie, care în conformitate cu art. 5 CPC. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat, la 19 februarie 2014, în termen recursul împotriva încheierii din 13 februarie 2014. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
După cum rezultă din materialele cauzei, prin încheierea din 13 februarie 2014, Curtea de Apel Chişinău a dispus respingerea cererii de repunere în termen a apelului depus de către Marcel Vicol împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 01 august 2013, restituindu-i apelantului cererea de apel, ca fiind depusă în afara termenului legal de declarare a apelului. La adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel şi-a fundamentat concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depusă în afara termenului legal, iar 3 apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către Marcel Vicol în afara termenului legal şi refuzul repunerii în termen a apelului sunt justificate. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 111 al. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui.
După cum denotă actele dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Ialoveni, prin care a fost respinsă acţiunea lui Marcel Vicol împotriva lui Dumitru Creţu cu privire încasarea datoriei, plăţii de arendă şi a dobânzii de întârziere, a fost emis şi pronunţat la 01 august 2013. Prin urmare, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea de la 02 august 2013, ziua imediat următoare datei emiterii dispozitivului hotărârii contestate şi a expirat la 01 septembrie 2013, aceasta fiind ultima zi de depunere a apelului. În conformitate cu art. 113 al. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător).
Contrar normelor procedurale enunţate, Marcel Vicol a depus cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 01 august 2013 numai la 01 octombrie 2013, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC. Este de remarcat că instanţa de apel, prin prisma dispoziţiilor art. 116 CPC, care prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă, corect a respins cererea cu privire la repunerea apelului în termen. Aceasta deoarece Marcel Vicol, odată cu solicitarea repunerii apelului în termen, nu a făcut, prin probe incontestabile, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege.
Or, afirmaţia recurentului precum că a luat cunoştinţă cu hotărârea motivată abia la 11 septembrie 2013, deoarece situaţia materială grea l-a determinat să plece în mod de urgenţă peste hotarele ţării, astfel că nici nu a avut posibilitatea să cunoască despre emiterea hotărârii pe cauza respectivă şi să ia legătura cu reprezentantul său, pentru a discuta despre soarta dosarului în cauză, nu poate fi reţinută de către instanţa de recurs ca temei justificativ de repunere în termen a apelului, acestea având un caracter declarativ.
Mai mult că din conţinutul procesului-verbal al şedinţei de judecată din 01 august 2013 (f. d 77), rezultă că dispozitivul hotărârii contestate a fost pronunţată în prezentă reprezentantului lui Marcel Vicol – avocatului Cristina Albu, care acţiona în baza mandatului nr. 0234675 (f. d. 68) şi care la 01 august 2013 a primit copia dispozitivului hotărârii din 01 august 2013, fapt confirmat prin semnătura ultimei (f. d. 79). Iar conform art. 75 alin. (4) CPC actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sânt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în 4 care ele ar fi fost efectuate de ea însăşi. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părţii. De altfel, art. 362 alin. (1) CPC prevede expres că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, fără careva excepţii.
Pe cale de consecinţă instanţa de recurs relevă că în speţă, este incontestabil dovedit că Marcel Vicol a avut la cunoştinţă despre existenţa şi examinarea prezentului litigiu în instanţa de judecată, prin urmare ultimul trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a îndeplini actele procedurale în termenii prevăzuţi de lege, fapt, însă, ignorat de acesta, ce a generat omiterea neîntemeiată a termenului prescris la depunerea apelului.
În această ordine de idei, instanţa de recurs relevă că soluţia adoptată de instanţa de apel prin încheierea recurată este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice. Prin urmare, instanţa de recurs consideră ca fundamentată soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii lui Marcel Vicol cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului şi restituirea cererii de apel, declarată împotriva hotărârii Judecătoriei Ialoveni din 01 august 2013, cu toate actele anexate, ca fiind depusă în afara termenului legal.
Faţă de cele ce preced şi având în vedere că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar criticele invocate de către recurent sunt nejustificate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Marcel Vicol. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Marcel Vicol împotriva lui Dumitru Creţu, cu privire la încasarea datoriei, plăţii de arendă şi a dobânzii de întârziere Decizia este irevocabilă.
Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5