Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-280/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 martie 2014
Părțile
SA Electrosistem vs Moisei Alexandru; Moisei Alexandru vs SA Electrosistem, intervenient accesoriu SC Lorantran SRLs
Pe scurt
A interpretat şi aplicat eronat normele de drept procedural

2r-280/14 — Rezilierea contractului de leasing financiar, revendicarea bunului mobil, încasarea datoriei, primei de asigurare, penalităţii, amenzii, taxei de stat achitate; recunoaşterea nulă a contractului de leasing financiar, încasarea prejudiciului material, moral şi cheltuielilor de judecată

Prima instanţă: I.Moldovan dosarul nr. 2r-280/14 Instanţa de apel: M. Antonov, G. Druguş şi S. Vrabii DECIZIE 26 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă judecătorii: Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de reprezentantul Bezdîga Dumitru şi societatea pe acţiuni ,,Electrosistem”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” împotriva lui Moisei Alexandru privind rezilierea contractului de leasing financiar, revendicarea bunului mobil, încasarea datoriei, primei de asigurare, penalităţii, amenzii, taxei de stat achitate şi la acţiunea reconvenţională depusă de Moisei Alexandru împotriva societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem”, intervenient accesoriu societatea comercială ,,Lorantrans” societatea cu răspundere limitată privind recunoaşterea nulă a contractului de leasing financiar, încasarea prejudiciului material, moral şi cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Bender din 15 ianuarie 2013, prin care s-a restituit apelul declarat de către societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” c o n s t a t ă La 13 decembrie 2010 societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Moisei Alexandru privind rezilierea contractului de leasing financiar, revendicarea bunului mobil, încasarea datoriei, primei de asigurare, penalităţii,

amenzii şi taxei de stat achitate (f.d.3-7). În motivarea acţiunii societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a indicat că în baza contractului de leasing financiar nr. 52/08 din 25 decembrie 2008 şi actului de primire- predare a obiectului de leasing din 25 decembrie 2009 a transmis în leasing lui Moisei Alexandru în calitate de locatar cu drept de răscumpărare pe o perioada de 36 de luni autovehicul de model Brilliance BS6 cu număr de înregistrare KAB 596, numărul motorului 4G63S4MSDA4659, numărul caroseriei LSYYBACBX7K057769 în valoare de 11300 euro cu luarea în calcul a comisionului în mărime de 226 euro, procentelor în mărime de 1 631,05 euro, prima de asigurare în mărime de 480,25 euro, astfel a transmis bunuri în sumă totală de 13637,30 euro.

La încheierea contractului de leasing financiar nr. 52/08 din 25 decembrie 2008 Moisei Alexandru a achitat avans în sumă de 2260 euro, comisionul în mărime de 226 euro, prima de asigurare în mărime de 480,25 euro şi prima rată de leasing pe luna decembrie 2008 în mărime de 16,57 euro, iar celelalte sume în mărime de 10671,13 euro s-a obligat să le achite cîte 295,96 euro lunar conform graficului de achitare a plăţilor de leasing din anexa la contractul de leasing menţionat. Moisei Alexandru nu a îndeplinit în modul cuvenit obligaţiile contractului de leasing financiar nr. 52/08 din 25 decembrie 2008 privind achitarea lunară a plăţilor de leasing acumulînd la 13 octombrie 2010 datorii în sumă totală de 4437,16 euro.

La 29 aprilie 2010 a expediat lui Moisei Alexandru reclamaţia nr. 62 privind achitarea datoriei şi restituirea obiectului de leasing. 1 La 23 iunie 2010 Moisei Alexandru a scris cerere prin care s-a obligat în timp de 1 - 2 luni să achite integral datoria existentă pe contractul de leasing financiar, însă obligaţia asumată nu a îndeplinit-o. Ca rezultat al neîndeplinirii de către Moisei Alexandru a obligaţiunilor contractuale societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” la 18 octombrie 2010 a depus la Judecătoria Anenii Noi cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti care la 22 octombrie 2010 a fost admisă. Ulterior, la cererea debitorului Moisei Alexandru Judecătoria Anenii Noi prin încheierea din 06 decembrie 2010 a anulat ordonanţa judecătorească din 22 octombrie 2010, explicînd creditorului că pretenţia dată poate fi înaintată în procedură contencioasă.

Cere societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” rezilierea contractului de leasing financiar nr.52/08 din 25 decembrie 2008, revendicarea din posesia şi folosinţa lui Moisei Alexandru cu transmiterea în proprietatea sa obiectul de leasing - autovehicul de model Brilliance BS6 cu număr de înregistrare KAB 596, numărul motorului 4G63S4MSDA4659, numărul caroseriei LSYYBACBX7K057769, încasarea de la Moisei Alexandru în beneficiul său a sumei de 5330,17 euro şi 2069 lei constituite din: datoria directă la plăţile de leasing în sumă totală de 3256,90 euro, prima de asigurare în mărime de 432,22 euro, penalitatea pentru încălcarea termenelor de achitare a plăţilor de leasing în sumă de 1076,05 euro, amenda pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor contractuale în mărime de 565 euro, taxa de stat depusă la cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti în mărime de 2069 lei şi încasarea taxei de stat pentru depunerea acţiunii în mărime de 4440 lei.

La 31 ianuarie 2011 Moisei Alexandru a depus acţiune reconvenţională împotriva societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem”, intervenient accesoriu societatea comercială ,,Lorantrans” societate cu răspundere limitată cu privire la recunoaşterea nulă a contractului de leasing financiar (f.d. 59-61). În motivarea acţiunii reconvenţionale Moisei Alexandru a invocat că la 25 decembrie 2008 a încheiat cu societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” contractul de leasing financiar nr. 52/08 obiectul contractului constituind autovehicul de model Brilliance BS6, cu număr de înregistrare KAB 596, numărul motorului 4G63S4MSDA4659, numărul caroseriei LSYYBACBX7K057769.

La 29 octombrie 2009 a primit răspuns de la Serviciul Vamal că la vămuirea autovehiculului de model Brilliance BS6 a fost indicat alt an de fabricaţie şi anume, anul 2006. La 26 noiembrie 2009 a primit răspuns de la Întreprinderea de Stat Centrul Resurselor Informaţionale "Registru", prin care la fel i s-a comunicat că autovehiculul menţionat este cu anul de fabricaţie 2006. Ca dovadă că autovehiculul este cu anul de fabricaţie 2006 serveşte şi certificatul nr. 16218984430649007193 din 04 august 2010. Că anul fabricaţiei real al autovehiculului nu coincide cu anul indicat în contractul de leasing financiar este menţionat şi în actul nr. 03/915 din 14 ianuarie 2011, prin care s- a instituit restricţia de înstrăinare a autovehiculului Brilliance BS6 cu numărul de înmatriculare KAB596 anul fabricării 2006. La 16 august 2010 s-a adresat societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” cu cerere prealabilă solicitînd anularea de comun acord a contractului de leasing financiar nr.52/08 din 25 decembrie 2008 motivînd prin faptul că a fost dus în eroare în privinţa anului de fabricaţie a autovehiculului fiind cel din 2006 şi nu 2008. 2 La 12 septembrie 2010 a primit răspuns la cererea prealabilă în care societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a comunicat că nu este de acord să rezilieze contractul de leasing financiar.

Consideră că societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în contractul de leasing financiar nr. 52/08 din 25 decembrie 2008, deoarece conform anexei nr. 1 la contract locatorul se obligă să transmită locatarului o maşină nouă Brilliance B26 anul producerii 2008. Locatorul l-a indus în eroare transmiţîndu-i în posesie şi folosinţă o maşină ce nu corespunde cerinţelor şi parametrilor tehnici. La 06 decembrie 2011 şi 12 aprilie 2012 Moisei Alexandru a depus cereri de concretizare a pretenţiilor din acţiunea reconvenţională solicitînd recunoaşterea nulă a contractului de leasing financiar din momentul semnării, încasarea plăţilor achitate pentru autovehicul în sumă de 6036,18 euro, cheltuielilor de judecată şi prejudiciul moral în sumă de 1000000 lei (f.d.

108-109, 150). Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 28 iunie 2012 s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” şi s-a admis acţiunea reconvenţională depusă de Moisei Alexandru. S-a recunoscut nul contractul de leasing financiar nr. 52/08 din 25 decembrie 2008 încheiat între societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” şi Moisei Alexandru. S-a încasat de la societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” în beneficiul lui Moisei Alexandru suma de 6036,18 euro achitată pentru procurarea autovehiculului, s-a încasat taxa de stat în mărime de 2895 lei şi 15000 lei serviciile juridice. S-a dispus transmiterea autovehiculului de model Brilliance BS6, număr de înregistrare KAB 596, numărul motorului 4G63S4MSDA4659, numărul caroseriei LSYYBACBX7K057769 intervenientului accesoriu societatea comercială ,,Lorantrans” societate cu răspundere limitată (f.d.

162). La 17 iulie 2012 Semionova Elena în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Anenii Noi din 28 iunie 2012, ulterior prezentînd apelul motivat (f.d. 172-173, 177-180). Curtea de Apel Bender prin decizia din 01 noiembrie 2012 a admis apelul declarat de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem”, a casat hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 28 iunie 2012 şi a emis o nouă hotărîre prin care: S-a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem”. S-a dispus revendicarea şi transmiterea autovehiculului de model Brilliance BS6, număr de înregistrare KAB 596, numărul motorului 4G63S4MSDA4659, numărul caroseriei LSYYBACBX7K057769 societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem”.

S-a admis acţiunea reconvenţională depusă de Moisei Alexandru şi s-a declarat nul contractul de leasing financiar nr. 52/08 din 25 decembrie 2008 încheiat între societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” şi Moisei Alexandru. S-a încasat de la societatea comercială ,,Lorantrans” societatea cu răspundere limitată în beneficiul lui Moisei Alexandru suma de 6036 euro, cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în sumă de 2895 lei şi achitarea serviciilor juridice în mărime de 5000 lei. În rest cerinţele s-au respins ca neîntemeiate. S-a încasat de la societatea comercială ,,Lorantrans” societatea cu răspundere limitată în beneficiul societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 7437 lei (f.d.195-202).

3 Prin mandatul nr. 0161126 din 01 martie 2013 avocatul Dorel Ţurcanu a fost împuternicit de Moisei Alexandru să-i reprezinte interesele în instanţă de judecată cu drepturile prevăzute la art. 81 Codul de procedură civilă, inclusiv de a semna din numele acestuia (f.d.149). La 26 decembrie 2012 avocatul Dorel Ţurcanu a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bender 01 noiembrie 2012 (f.d. 207-209). La 05 martie 2013 Semionova Elena în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bender 01 noiembrie 2012 (f.d. 218-221). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013 s-au admis recursurile declarate de avocatul Dorel Ţurcanu în interesele lui Moisei Alexandru şi a Elenei Semionova în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem”, s-a casat decizia Curţii de Apel Bender 01 noiembrie 2012 cu restituirea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Bender în alt complet de judecată (f.d.

225-232). La 22 octombrie 2013 societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a depus cerere de completare a apelului declarat (f.d.266-270). Curtea de Apel Bender prin încheierea din 15 ianuarie 2013 a restituit cererea de apel declarată de Semionova Elena în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” ca depusă de o persoană neîmputernicită (f.d. 305-307). Prin procura din 28 decembrie 2011 Bezdîga Dumitru a fost împuternicit de Semionova Elena care acţiona în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” să reprezinte interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească etc (f.d. 125). La 22 ianuarie 2014 reprezentantul Bezdîga Dumitru în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii Curţii de Apel Bender 15 ianuarie 2013, iar la 24 februarie 2014 societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a prezentat recursul motivat (f.d.

308). În motivarea recursului societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a indicat că cererea de apel a fost semnată de o persoană împuternicită. La cererea de recurs a prezentat procura nr. 14580 din 25 iulie 2011 autentificată de notarul public Pulbere Vera, care atestă că Semionova Elena este împuternicită de către directorul societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” să reprezinte interesele în instanţa de judecată inclusiv cu dreptul de ataca hotărîrea judecătorească. Prin referinţa depusă la 24 martie 2014 Moisei Alexandru a solicitat respingerea recursului declarat de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” şi menţinerea încheierii Curţii de Apel Bender 15 ianuarie 2014. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Prin urmare, recursul declarat la 22 ianuarie 2014 de reprezentantul Bezdîga Dumitru în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” împotriva încheierii Curţii de Apel Bender se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Verificînd argumentele invocate de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat necesită să fie 4 admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Bender din 15 ianuarie 2013 şi restituirea pricinii în aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Din actele pricinii rezultă că prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 28 iunie 2012 s-a respins cererea de chemare în judecată înaintată de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” şi s-a admis acţiunea reconvenţională depusă de Moisei Alexandru. La 17 iulie 2012 Semionova Elena în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii Judecătoriei Anenii Noi din 28 iunie 2012, ulterior prezentînd apelul motivat (f.d.

172-173, 177-180). Curtea de Apel Bender prin decizia din 01 noiembrie 2012 a admis apelul declarat de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem”, a casat hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 28 iunie 2012 şi a emis o nouă hotărîre prin care a admis parţial cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” şi a admis acţiunea reconvenţională depusă de Moisei Alexandru. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 mai 2013 s-au admis recursurile declarate de avocatul Dorel Ţurcanu în interesele lui Moisei Alexandru şi societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem”, s-a casat decizia Curţii de Apel Bender 01 noiembrie 2012 cu restituirea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Bender în alt complet de judecată (f.d.

225-232). La 22 octombrie 2013 societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a depus cerere de completare a apelului declarat (f.d.266-270). Curtea de Apel Bender prin încheierea din 15 ianuarie 2013 a restituit cererea de apel declarată de Semionova Elena în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” ca depusă de o persoană neîmputernicită (f.d. 305-307). Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 75 alin. (2) codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari.

Articolul 80 alin. (1) Codul de procedură civilă, prevede că împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege. La cererea de recurs este anexată procura nr. 14580 din 25 iulie 2011 autentificată de notarul public Pulbere Vera, prin care Semionova Elena este împuternicită de directorul societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem” să reprezinte interesele societăţii în instanţa de judecată, inclusiv cu dreptul de a semna şi depune acţiunea, ataca hotărîrea judecătorească, a delega un alt reprezentant eliberîndu-i procură în scopul exercitării împuternicirilor. În conformitate cu art. 365 alin. (3) Codul de procedură civilă, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său.

În ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire. Articolul 368 alin. (1) şi (2) Codul de procedură civilă expres prevede că dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este 5 depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale. Potrivit normelor legale citate, instanţa de apel urma să aplice prevederile art. 368 Codul de procedură civilă şi să emită o încheiere de a nu da curs cererii de apel şi să acorde termen apelantului pentru înlăturarea neajunsurilor.

Şedinţa de judecată a instanţei de apel în care s-a dispus restituirea apelului declarat de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” a avut loc la 15 ianuarie 2014, însă în încheierea Curţii de Apel Bender din eroare s-a indicat anul 2013, considerente din care se casează actul judecătoresc contestat cu data indicată în acesta (f.d.

303). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de apel interpretînd şi aplicînd eronat normele de drept procedural a restituit neîntemeiat apelul depus de reprezentantul Semionova Elena în interesele societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem”, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a casa încheierea Curţii de Apel Bender din 15 ianuarie 2013 şi de a restitui pricina la rejudecare în ordine de apel în aceeaşi instanţă, deoarece prin procura nr. 14580 din 25 iulie 2011, adică anterior restituirii apelului, Semionova Elena a fost împuternicită cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de reprezentantul Bezdîga Dumitru şi societatea pe acţiuni ,,Electrosistem”.

Se casează încheierea Curţii de Apel Bender din 15 ianuarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni ,,Electrosistem” împotriva lui Moisei Alexandru privind rezilierea contractului de leasing financiar, revendicarea bunului mobil, încasarea datoriei, primei de asigurare, penalităţii, amenzii, taxei de stat achitate şi la acţiunea reconvenţională depusă de Moisei Alexandru împotriva societăţii pe acţiuni ,,Electrosistem”, intervenient accesoriu societatea comercială ,,Lorantrans” societatea cu răspundere limitată privind recunoaşterea nulă a contractului de leasing financiar, încasarea prejudiciului material, moral şi a cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii în aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Preşedintele, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.