2ra-1014/14 — Apărarea dreptului de proprietate

Prin hotărârea din data de 09.07.2013 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău a fost admisă cererea de chemare în judecată a reclamantului Panov Iuri partial și s-a obligat Romașco Irina să nu-i creeze obstacole lui Panov Iuri la instalarea în apartamentul nr.9, str.M.Costin 19/4, mun.Chișinău și s-a încasat de la Romașco Irina în beneficiul lui Panov Iuri suma de 100 lei, care constituie cheltuielile de judecată, proportional pretenței admise. Cererea reconvențională a lui Romașco Irina a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din data de 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Romașco Irina și menținută hotărîrea din data de 09.07.2013 a judecătoriei Rîșcani, mun.Chișinău.

La data de 27.01.2013, recurentul Romașco Irina a declarat recurs împotriva deciziei din data de 17.12.2013 a Curții de Apel Chișinău, solicitînd casarea deciziei și transmiterea cauzei la rejudecare în alt complet de judecători.

În motivarea recursului, recurentul – Romașco Irina a declarat că, prima instanță nu a examinat circumstanțele cauzei deplin și nu corect a aplicat prevederile legii materiale. Astfel, conform extrasului eliberat de OCT mun.Chișinău, Panov Iuri deține cu drept de proprietate 1/6 cotă parte din apartamentul nr.9, str.M.Costin 19/4, mun.Chișinău, iar Romașco Irina 5/6 din același imobil. 1

Conform art.347, alin.(1) Cod civil, fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul proprietate comună pe cote-părţi în măsura care nu schimbă destinaţia lui şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari. Astfel, a indicat recurenta că, este împotriva instalării lui Panov Iuri în imobilul dat, dat fiind că, convețuirea nu este posibilă.

A mai indicat recurenta că, Panov Iuri dispune de alt imobil și că, nu participă la întreținerea apartamentului litigios.

Consideră recurenta, decizia Curții de Apel Chișinău ca fiind ilegală și că, instanța de apel a aplicat legea care nu urma a fi aplicată.

A mai indicat recurenta că, instanța de apel a examinat cauza în lipsa ei, ceea ce constituie temei privind casarea deciziei în conformitate cu art.432, alin.(2), lit.a), b), alin.(3), lit.b), alin.(4)Cod de procedură civilă.

Instanța de apel a indicat că, recurenta a fost legal citată despre ședința de judecată, dar nu a luat în calcul faptul că, avocatul său a depus cerere privind amînarea examinării cauzei, dat fiind faptul că, în perioada 09.-12 decembrie 2013 nu se afla pe teritoriul țării. Prin aceasta, indică recurenta că, i-a fost încălcat dreptul la apărare și de a prezenta probe în susținerea cererii de apel depuse.

La fel instanța de apel nu a luat în calcul că, argumentele primei instanțe nu corespund adevărului, și, anume că, în partea discriptivă indică că, lui Panov Iuri îi aparține 1/6 cotă parte din imobilul dat, iar în partea dispozitivă o obligă să nu-i creeze obstacole la instalarea lui Panov Iuri în imobilul litigios, ori Panov Iuri are dreptul să se folosească nu de întreg apartamentul, ci de cota sa parte. Prin aceasta instanța, indică recurenta, a încălcat drepul său și și-a depășit atribuțiile trecînd de limita solicitărilor.

De asemenea, a mai indicat recurenta că, este greșită concluzia instanței de apel că, ea ar crea impedimente, obstacole lui Panov Iuri și această concluzie nu are nici un suport probant.

Analizând modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit.f) CPC,cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.

Colegiul constată că, argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate în temeiul prevăzut de art.386 alin.(1) lit.b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. De asemenea, acest temei nu se regăseşte în art. 432 CPC aplicabil recursului. 2

Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.

Prin prisma art.432, alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că, instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 CPC.

Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Cu referire la argumentul recurentului privind aplicarea eronată de către instanţa de apel a normelor de drept material, și anume aplicarea legii care nu trebuie să fie aplicată, Colegiul menţionează că, recurentul nu a indicat care lege a fost aplicat eronat și care urma să fie aplicată.

Colegiul reţine că, acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Referitor la argumentul recurentei în privința examinării cauzei în lipsa recurentei și avocatului său, Colegiul îl respinge din următoarele considerente.

Conform materialelor dosarului, procesului verbal al ședinței de judecată a instanței de apel, recurenta a fost prezentă în ședința de judecată din data de 08.10.2013, solicitînd amînarea examinării cauzei pentru o altă data pentru a prezenta cererea de apel motivat, instanța admițînd cererea.(f.d.102) Ședința de judecată a fost amînată pentru data de 05.11.2013, cînd recurenta nu s-a prezentat depunînd o cerere privind amînarea examinării cauzei dat fiind starea sănătății(f.d.123) Instanța de apel a amînat ședința de judecată pentru data de 17.12.2013, ședință la care recurenta nu s-a prezentat, cauza fiind examinată în lipsa acesteea.

Totodată, Colegiul respinge și argumentul recurentei referitor la depunerea de către avocatul său a unei cereri de amînare a examinării cauzei, deoarece o astfel de cerere nu se conține la materialele dosarului decît anexată de recurentă la cererea de recurs pe care Colegiul nu o poate reține.

La fel, Colegiul respinge argumentul recurentei precum că, nu a avut posibilitatea să prezinte probe suplimentare, dat fiind că, instanța de apel a oferit această posibilitate amînînd de două ori ședința de judecată. Mai mult această posibilitate recurenta a avut-o la depunerea cererii de apel motivată, ceea ce nu a făcut. De asemenea, recurenta nu a indicat ce anume probe dorește să prezinte.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Romașco Irina nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil. 3

În conformitate cu art. 433 lit.a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Romașco Irina împotriva deciziei din 17.12.2013 a Curţii de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Tatiana Vieru Oleg Sternioală 4