Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.09.2017
inadmisibil

2rh-181/17 — partajarea bunurilor

HOTĂRÂRE
27.09.2017
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
partajarea bunurilor
Temei legal
temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rh-181/17 — partajarea bunurilor (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău – I. Potînga dosarul nr.2rh-181/17 instanța de apel: CA Chișinău – Iu. Cimpoi, L. Popova, I. Secrieru Instanța de recurs: CSJ – V. Clevadî, D. Mardari, G. Stratulat Î N C H E I E R E 27 septembrie 2017 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele completului, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari Galina Stratulat examinând cererea de revizuire depusă de Boico Vasile și Boico Serghei, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Plămădeală Iurii împotriva Ecaterinei Kovun cu privire la partajarea bunului proprietate comună pe cote-părți și stabilirea modului de folosință a bunului imobil, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2017, prin care s-a respins recursul declarat de declarat de avocatul Golubciuc Valentin în interesele lui Boico Vasile și Boico Serghei și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017 c o n s t a t ă La 22 ianuarie 2014, Plămădeală Iurii a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ecaterinei Kovun cu privire la partajarea bunului proprietate comună pe cote-părți și stabilirea modului de folosință a bunului imobil situat în mun.

X, str. X. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 04 aprilie 2016, acțiunea a fost admisă și a fost atribuit lui Plămădeală Iurii conform planului lotului sectorului de teren din mun. X, str. X, nr. cadastral 0100407.199 marcat de punctele 3-4-1-13-12-11-10-9-8-7-6-5-3 cu suprafața de 353,30 m2 și Ecaterinei Kovun conform planului lotului sectorului de teren din mun. X, str. X, nr. cadastral 0100407.199 marcat de punctele 2-13-12-11-10-9-8-7-6-5-2 cu suprafața de 176,70 m2. S-a atribuit lui Plămădeală Iurii 2/3 cote-părți cu suprafața de 59,6 m.p din casa individuală de locuit situată în mun. X, str. X și anume odaia locativă nr.1 cu suprafața 9,5 m.p., odaia locativă nr. 2 cu suprafața 13,1 m.p., odaia locativă 1 nr. 3 cu suprafața 13,7 m.p., odaia locativă nr. 4 cu suprafața 8,9 m.p., baia cu cazangerie cu suprafața 3,9 m.p., bucătăria cu suprafața 7,1 m.p., coridorul cu suprafața 2,1 m.p.

și blocul sanitar cu suprafața 1,3 m.p. și 1/3 cotă-parte cu suprafața de 44,9 m.p. din casa individuală de locuit situată în mun. X, str. X 40 s-a atribuit Ecaterinei Kovun și anume odaia locativă nr.5 cu suprafața 15,4 m.p., coridor cu suprafața 6,7 m.p., coridor cu suprafața 3,5 m.p., baia cu suprafața 4,4 m.p., bucătăria cu suprafața 10,7 m.p. și bucătăria cu suprafața 4,2 m.p. Totodată a fost dispusă înlăturarea obstacolelor prin evacuarea Ecaterinei Kovun din odaia locativă nr. 3 cu suprafața 13,7 m.p. și odaia locativă nr. 4 cu suprafața 8,9 m.p. ce aparțin reclamantului Plămădeală Iurii. S-a încasat din contul Ecaterinei Kovun în beneficiul lui Plămădeală Iurii cheltuielile de judecată în mărime de 1080 lei.

La 26 octombrie 2016, Boico Vasilii și Boico Serghei au depus apel împotriva hotărîrii primei instanțe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii contestate cu remiterea pricinii spre rejudecare. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017, a fost respinsă cererea lui Boico Vasilii și Boico Serghei privind repunerea în termen a cererii de apel și a fost restituit apelul declarat de către Boico Vasilii și Boico Serghei, ca fiind depus în afara termenului legal.

Prin decizia colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2017, a fost respins recursul declarat de avocatul Golubciuc Valentin în interesele lui Boico Vasile și Boico Serghei și s- a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017. La 11 august 2017 Boico Vasilii și Boico Serghei au depus cerere de revizuire a deciziei Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2017, solicitând admiterea acesteia și casarea deciziei cu rejudecarea recursului. În motivarea cererii de revizuire Boico Vasilii și Boico Serghei au invocat precum că decizia colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2017 este ilegală și neîntemeiată.

La fel, invocă le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. Conform art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanța poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

După cum se constată la caz, cererea de revizuire este depusă de către Boico Vasilii și Boico Serghei, împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2017, prin care a fost respins recursul declarat de avocatul Golubciuc Valentin în interesele lui Boico Vasile și Boico Serghei și s-a menținut încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 februarie 2017. 2 Este de reținut că deși, Boico Vasile și Boico Serghei, au depus cererea de revizuire împotriva actului de dispoziție al instanței de recurs, ultimii nu au invocat nici un temei de declarare a revizuirii. Sub aspectul dat se va remarca că în conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menționate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 și anexându-se probele ce le confirmă.

Din analiza textelor legale aplicabile, rezultă că revizuirea este o cale de atac de retractare și nu de reformare prin intermediul căreia se poate obține anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Însă, prin prisma normei enunțate, la caz se constată că revizuenții Boico Vasile și Boico Serghei, în cererea de revizuire nu au invocat nici un temei prevăzut la art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii, ci au oferit împrejurări ce țin de nerespectarea normelor de drept procedural de către instanțe, care nu se încadrează în temeiurile reglementate de această normă.

În acest context, Colegiul constată că prin revizuirea în sensul declarat se pretinde nu corectarea erorilor judiciare și omisiunilor justiției, dar anularea unei hotărâri irevocabile, fapt care direct contravine atât dispozițiilor legii naționale, cât și celor internaționale. Astfel, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securității raporturilor juridice și ar constitui o violare a art. 6 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia și Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii întru obținerea unei reexaminări și unei noi soluții în cauză. Competența de revizuire a instanțelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanțare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanțe cu caracterele substanțiale și obligatorii. Din considerentele menționate și având în vedere că cererea de revizuire nu indică careva temeiuri prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de 3 a respinge cererea de revizuire depusă de Boico Vasile și Boico Serghei ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Boico Vasile și Boico Serghei împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție din 05 iulie 2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Plămădeală Iurii împotriva Ecaterinei Kovun cu privire la partajarea bunului proprietate comună pe cote-părți și stabilirea modului de folosință a bunului imobil. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, Valentina Clevadî judecători Dumitru Mardari Galina Stratulat 4

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2017-07-05
0,97
2r-418/17 — stabilirea modului de folosință a bunului imobil
dosarul nr.2r-418/17 prima instanță: I. Potîngă instanța de apel: I. Cimpoi, L. Popova, I. Secrieru D E C I Z I E 05 iulie 2017 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componen
CSJ 2019-05-22
0,94
2ra-790/19 — cu privire la înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată
ală la data de 30 mai 2001 (f. d. 4-5, 77-78). Este cert şi faptul că prin hotărârea din 4 aprilie 2016 a Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău, a fost partajat bunul imobil proprietate comună pe cote-părţi din str. Criuleni 40 mun. Chişinău î
CSJ 2016-10-12
0,94
2ra-2133/16 — partajarea proprietatii comune, stabilirea modului de folosire a incaperilor din apartament si inlaturarea obstacolelor
Judecătoria Rîșcani, mun. Chișinău Dosarul nr.2ra-2133/16 Judecător: O. Melniciuc Curtea de Apel Chișinău Judecători: V. Pruteanu, L. Popova, A. Gavrilița Î N C H E I E R E 12 octombrie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2018-11-28
0,94
2r-937/18 — cu privire la partajul în natură a bunurilor imobile. determinarea modului de folosință a lotului de pământ
Dosarul nr. 2r-937/18 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani – R. Pascari Instanţa de apel: CA Chişinău – A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol ÎNCHEIERE 28 noiembrie 2018 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2017-12-27
0,94
2r-909/17 — partajarea proprietatii comune în cote parti prin atribuirea bunului în schimbul unei sulte
Dosarul nr.2r-909/17 prima instanţă: Judecătoria Chișinău sediul Rîşcani Judecător: C. Vîrlan instanţa de apel: Curtea de apel Chişinău Judecători: M. Guzun, L. Pruteanu, I. Cotruţă D E C I Z I E 27 decembrie 2017 mun. Chişinău Colegiul civ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă