- Dosarul nr.
- 2ra-85/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 martie 2014
- Părțile
- Nani Galina împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti.
- Pe scurt
- Corectarea erorii.
2ra-85/14 — Repararea prejudiciului moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.
Dosarul nr. 2ra-85/14 Prima instanţă: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău Judecător: Alexandru Rotari Instanţa de Apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Nicolae Craiu Svetlana Caitaz Anatolie Minciuca Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 19 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii Liliana Catan, Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov şi Vera Macinskaia, examinând recursul declarat de Ministerul Justiţiei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Nani Galina împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti privind repararea prejudiciului moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013, prin care apelul declarat de Nani Galina, a fost admis, ACONSTATAT : La 14 ianuarie 2013 reclamanta Nani Galina a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti privind repararea prejudiciului moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, la 10 martie 1997 de către Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău a fost emisă hotărârea prin care s-a dispus încasarea de la B.C.A. „Întreprinzbancă” în beneficiul reclamantei datoria în sumă de 18 266,0 lei. Hotărârea a intrat în vigoare la 25 martie 1997 şi este irevocabilă. A specificat reclamanta că, titlul executoriu a fost remis spre executare către B.C.A. „Întreprinzbancă” dar nu a fost executat până în prezent. La adresările înaintate faţă de Ministerul Justiţiei al RM din 28 octombrie 1997, 02 august 2012, faţă de Banca Naţională a Moldovei din 15 octombrie 2003 şi faţă de 1 Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din 30 august 2012, reclamanta primea acelaşi răspuns ce viza imposibilitatea la moment de executare a hotărârii judecătoreşti.
Consideră reclamanta Nani Galina că, întârzierea executării hotărârii judecătoreşti este imputabilă autorităţilor statului Republicii Moldova. La fel consideră reclamanta că i-au fost încălcate drepturile garantate de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Solicită reclamanta Nani Galina acordarea în calitate de compensaţie a prejudiciului moral suma de 20 000,0 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 02 aprilie 2013, acţiunea înaintată de Nani Galina împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti privind repararea prejudiciului moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, a fost respinsă ca nefondată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013, apelul declarat de Nani Galina, a fost admis. A fost casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 02 aprilie 2013, pronunţîndu-se o nouă hotărîre prin care acţiunea înaintată de Nani Galina a fost admisă parţial, constatîndu-se încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi s-a dispus încasarea din bugetul de stat al RM în beneficiul Galinei Nani prejudiciul moral în mărime de 10 000 (zece mii) lei. În rest, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Invocînd ilegalitatea acestei deciziei, la 05 septembrie 2013 Ministerul Justiţiei, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a indicat că, la emiterea deciziei instanţei de apel nu au fost constatate şi elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii. Totodată, recurentul a mai indicat că, au fost aplicate eronat normele de drept material. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 C.P.C., care statuiază expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, decizia recurată a fost expediată în adresa părţilor la 19 iulie 2013, iar recursul a fost declarat la 05 septembrie 2013. Astfel, prin prisma art. 434 C.P.C., instanţa de recurs constată că recursul este declarat în termen.
Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, casarea deciziei instanţei de apel, cu menţinerea în vigoare a hotărîrii primei instanţe. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. 2 În conformitate cu prevederile art.445 alin. (1) lit. f) C.P.C., instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 14 ianuarie 2013 reclamanta Nani Galina a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti prin care a solicitat încasarea sumei de 20000 lei – cu titlu de prejudiciu moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.
S-a mai constatat că, prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 10 martie 1997 s-a dispus încasarea din contul B.C.A. „Întreprinzbancă” în beneficiul reclamantei datoria în sumă de 18 266,68 lei, fiind eliberat titlul executoriu. Hotărârea menţionată nu a fost contestată, intrând în vigoare la 25 martie 1997 şi este irevocabilă. Instanţa de recurs menţionează că, potrivit scrisorii Băncii Naţionale a Moldovei nr. 0902217/291/5950 din 15 octombrie 2003, la 03 februarie 1997, în baza ordonanţei Băncii Naţionale a Moldovei nr. 49/09-02 din 28 ianuarie 1997, la B.C.A. „Întreprinzbanca” a fost început procesul de lichidare şi numit administrator din oficiu care a întocmit lista cerinţelor faţă de bancă, înregistrînd lista la Banca Naţională a Moldovei.
Datoria faţă de reclamantă în sumă de 18266,00 lei a apărut în baza hotărârii judecătoreşti, după retragerea autorizaţiei, astfel, suma datoriei nu a fost inclusă în această listă, urmînd în conformitate cu art. 48 pct. 3 Legea instituţiilor financiare în vigoare la acel moment, să fie achitată doar după stingerea tuturor obligaţiunilor conform listei cerinţelor pe măsura acumulării mijloacelor necesare. De menţionat că, conform răspunsului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 334 din 11 martie 2013, în rezultatul interpelării executorilor investiţi în funcţie, nimeni din executorii judecătoreşti nu a confirmat deţinerea în gestiune sau în arhivă a documentului executoriu de încasarea de la B.C.A.
„Întreprinzbancă” în beneficiul lui NANI Galina a sumei de 18 266,00 lei. Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţia afirmă că, potrivit raportului şefului Secţiei executori judecătoreşti nr. 04/15P din 26 martie 2013, sistemul de executare a fost reorganizat în anul 2002 şi 2010, iar pe cât titlul executoriu a fost emis în anul 1997, nu dispun de informaţie privind procedurile de executare precum şi de transmiterea registrelor de evidenţă a documentelor executorii pentru perioada anilor 1990 - 2002 şi a arhivei din cadrul instanţelor de judecată către Oficiile de Executare ale Departamentului de Executare. Conform registrelor de evidenţă cu indice alfabetice ale documentelor executorii pentru anii 2002 - 2010, s-a stabilit lipsa documentului executoriu menţionat mai sus.
Instanţa de recurs, analizînd situaţia de fapt din speţa dată, în raport cu probele anexate la dosar, consideră oportun de a reitera prevederile art. 2, alin. (1) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, care statuiază expres că, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a 3 cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, concluzia primei instanţe, despre necesitatea respingerii ca nefondate a acţiunii înaintate de Nani Galina împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti privind repararea prejudiciului moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, este justă, ea avînd la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, în conformitate cu prevederile art.130 C.P.C.. Actul de dispoziţie al primei instanţe a fost adoptat cu respectarea normelor de procedură şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material.
Instanţa de recurs menţionează că, din actele pricinii şi anume din răspunsul administratorului B.C.A. „Întreprinzbanca”, la cererea înaintată de Galina Nani la 10 aprilie 2013, se constată cu certitudine că, prin Ordonanţa Băncii Naţionale a Moldovei la 28 ianuarie 1997 a fost retrasă autorizaţia B.C.A. „Intreprinzbanca” privind efectuarea operaţiunilor bancare şi a fost intentat procesul de lichidare. În prezent Banca se afla in proces de lichidare. Banca înca n-a achitat pe deplin creditul faţă de Banca Naţionala a Moldovei, acordat dupa numirea administratorului din oficiu. Totodată, de menţionat că, executarea hotararii judecătoriei Buiucani nr.2-337/97 din 10 martie 1997, prin care s-a decis încasarea în beneficiul lui Nani Galina a sumei de 18266 lei din contul B.C.A.
„Intreprinzbanca” va fi efectuata în ordinea stingerii datoriilor faţă de creditorii Bancii. Distribuirea masei debitoare către creditori se va efectua în dependenţă de existenţa mijloacelor în masa debitoare. Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, din răspunsul Băncii, rezultă cu certitudine că, titlul executori emis în baza hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 10 martie 1997, se află la administratorul B.C.A. „Intreprinzbanca”. Instanţa de recurs, avînd la bază cele constatate şi expuse mai sus menţionează că, executorul judecătoresc a întreprins toate măsurile legale şi necesare în sensul executării hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 10 martie 1997. Prin urmare, nu poate fi invocată încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti.
Astfel, Colegiul reţine că, în ipoteza în care, în speţă, s-ar constata încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, acţiunea oricum urma a fi respinsă pe motiv că debitorul procedurii de executare este în incapacitate de plată. În acest sens, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a accentua şi poziţia Curţii Europene, astfel, potrivit jurisprudenţei CEDO nerecuperarea unei datorii, din cauza că debitorul nu posedă bunuri, nu poate fi imputată statului pîrît, decît în măsura în care această omisiune este imputabilă Autorităţilor naţionale (a se 4 vedea decizia Polacik contra Slovaciei.
Decizia Griţco contra Moldovei din 29 noiembrie 2005 ). Totodată, prima instanţă corect a stabilit că, reieşind din prevederile art. 2 (7) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 organul abilitat să reprezinte statul în instanţa de judecată pe aceste categorii de cauze este Ministerul Justiţiei - prevedere ce exclude expres posibilitatea Uniunii Naţionale , a Executorilor Judecătoreşti de a apărea în calitate de pârât pe categoriile respective de cauze. În concluzie, instanţa de recurs menţionează că, este legală hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 02 aprilie 2013, din care motive urmează a fi menţinută. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este neîntemeiată, iar hotărîrea primei instanţe este legală, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a admite recursul şi a menţine hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013, se menţine hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 02 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Nani Galina împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti privind repararea prejudiciului moral, cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecător Valeriu Doagă Judecători Liliana Catan Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Vera Macinskaia 5