- Dosarul nr.
- 2r-292/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 martie 2014
- Părțile
- Mordvaniuc Victor vs Brebu Valeri, SA Tera-L, Zinaida Volimbovscaia, OCT Chişinău, BC Energbank SA
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel, scutire de taxa de stat
2r-292/14 — Declararea nulităţii actelor juridice
prima instanţă R. Ţurcanu dosarul nr.2r-292/14 instanţa de apel M. Anton Iu. Cotruţă I. Secrieru DECIZIE 19 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Victor Mordvaniuc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Mordvaniuc împotriva lui Valeri Brebu, Societăţii pe acţiuni „Tera-L”, intervenienţii accesorii notarul public Zinaida Volimbovscaia, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, Banca Comercială „Energbank” societate pe acţiuni cu privire la declararea nulităţii actelor juridice şi cererea reconvenţională a Societăţii pe acţiuni „Tera-L” împotriva lui Victor Mordvaniuc, intervenientul accesoriu Livia Cărbune cu privire la excluderea din rîndul asociaţilor Societăţii pe acţiuni „Tera-L”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, prin care a fost respinsă cererea apelantului Victor Mordvaniuc privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel şi restituită cererea de apel depusă de către Victor Mordvaniuc, c o n s t a t ă: La 11 aprilie 2011, Victor Mordvaniuc a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Valeri Brebu cu privire la anularea contractului de vînzare- cumpărare a bunurilor imobile.
În motivarea acţiunii Victor Mordvaniuc a indicat că la 27 mai 2010 , la Adunarea generală a acţionarilor SC „Tera-L” SA a fost luată decizia nr. 1 de a înstrăina o parte din bunurile imobiliare ale societăţii aproximativ în aceiaşi perioadă acţionarul societăţii Valeriu Brebu l-a invitat la notar pentru a depune declaraţie privind acordul său pentru efectuarea tranzacţiei de vînzare-cumpărare a bunurilor imobiliare ale societăţii. A mai precizat că ulterior s-a adresat lui Valeriu Brebu în ceea ce priveşte cota- parte din tranzacţia efectuată, ce-i revine, însă pîrîtul se eschivează de la achitarea cărorva sume de bani din tranzacţia menţionată, precum şi altor achitări rezultate din activitatea SC „Tera-L” SA.
Cere, Victor Mordvaniuc anularea contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor imobiliare cu numerele de înregistrare cadastrale 0100301.207.01 şi 0100301.021.03 precum şi terenului de pămînt aferent lor. La 11 octombrie 2011 Victor Mordvaniuc a depus o cerere privind modificarea obiectului şi temeiului acţiunii împotriva lui Valeriu Brebu, SC „Tera-L” SA, intervenienţii accesorii SC „Automega” SRL, Comisia Naţională a Pieţii Financiare, 2 Camera Înregistrării de Stat, Registratorul Independent „Grupa Financiară” cu privire la încălcarea drepturilor şi intereselor legale ale reclamantului.
A solicitat instanţei de judecată recunoaşterea emisiei suplimentare a SA „Tera-L” nevalabilă, cu efectuarea modificărilor în dosarele şi registrele deţinute de Comisia Naţională a Peţii Financiare, Camera Înregistrării de Stat, Registratorului independent „Grupa Financiară” SA, recunoaşterea nulităţii deciziilor şi proceselor verbale adoptate de SA „Tera-L” privind emisia suplimentară, recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra cotei în capitalul social a SA „Tera-L” după emisie a 34,23 %, recunoaşterea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a bunurilor imobiliare cu numere de înregistrare cadastrale 0100301.207.01 şi 0100301.021.03, precum şi terenului de pămînt aferent lor din 22 iulie 2010, recunoaşterea nulităţii a înstrăinării bunurilor imobiliare cu numere cadastrale 0100301.512 teren cu suprafaţa de 0, 0423 ha, şi nr. 0100301.512.01 construcţie, nr. cadastral 0100301.483, teren cu suprafaţa 0,0147, asigurarea accesului reclamantului la informaţia despre activitatea economică-financiară a SA „Tera-L” pe anii 2010- 2011, numirea unei expertize de audit la SA „Tera-L” pentru stabilirea prejudiciului cauzat de administratorul SA „Tera-L” Valeriu Brebu la deposedarea reclamantului de cota în capitalul social a SA „Tera-L” inclusiv şi a celor bunuri mobile şi imobile înstrăinate pe parcursul anilor 2010-2011.
Ulterior, la 10 septembrie 2012, reclamantul a mai depus o cerere de concretizarea acţiunii în baza căreia a solicitat emiterea unei hotărîri privind recunoaşterea nulităţii deciziilor privind formarea bunurilor imobile şi anume deciziei privind formarea bunului imobil nr. 081107 din 17 noiembrie 2008 (0100/08/94130) privind bunul imobil 0100301.512/0100301.207 decizie privind formarea bunului imobil nr. 081107 din 17 noiembrie 2008 (0100/11/26560), privind bunul imobil 0100301.021, decizie privind formarea bunului imobil fără număr 12 aprilie 2012 (0100/11/111443), privind bunul imobil 0100301,512/0100301,512.01, decizie privind formarea bunului imobil nr. f/n din 12 aprilie 2012 (0100/12/107595) privind bunul imobil 0100301.021, ca fiind ilegale şi prejudiciabile drepturilor şi intereselor patrimoniale ale acţionarului SA „Tera-L” Victor Mordvaniuc şi SA „Tera-L”, recunoaşterea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare nr. 3673 din 22 iulie 2010 şi aducerea părţilor semnatare a tranzacţiei la poziţia iniţială.
În cadrul examinării pricinii SA „Tera-L” a depus cerere reconvenţională împotriva lui Victor Mordvaniuc privind excluderea asociatului din cadrul societăţii pe acţiuni, în baza căreia a solicitat constatarea faptului că Victor Mordvaniuc nu a participat nici într-un mod la fondarea şi dezvoltarea SA „Tera-L” nu a participat la fondarea şi dezvoltarea SA „Tera-L” nu a participat la constituirea capitalului social şi nici nu a achitat acţiunile nominale în număr de 400 valoarea nominală a cărora constituie 100 lei, excluderea lui Victor Mordvaniuc din rândul asociaţilor SA „Tera- L”. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 01 iulie 2013 atît acţiunea iniţială a lui Victor Mordvaniuc cît şi acţiunea reconvenţională a SA „Tera- L” au fost respinse ca fiind neîntemeiate.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Victor Mordvaniuc şi i s-a comunicat apelantului despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 18750 lei, acordându-i pentru aceasta un termen până la data de 19 decembrie 2013, ora 15.00 şi 3 i s-a explicat apelantului că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea lui Victor Mordvaniuc de scutire de la plata taxei de stat pentru examinarea pricinii în ordine de apel şi a fost restituită cererea de apel depusă de Victor Mordvaniuc.
La 03 ianuarie 2014, Victor Mordvaniuc a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre judecarea în Curtea de Apel Chişinău de la stadiul primirii cererii de apel. Recurentul Victor Mordvaniuc în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea recurată deoarece instanţa de apel a examinat incorect cererea cu privire la scutirea parţială de plata taxei de stat, fără a ţine cont că în situaţia creată este necesară scutirea de la plata taxei de stat, pentru a nu îngrădi liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil a reclamantului prin prisma Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi în contextul practicii judiciare a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Consideră că cererea sa privind scutirea de la plata taxei de stat era pasibilă de admis fiind justificată prin stare financiară precară a apelantului precum şi întru asigurarea dreptului privind accesul la justiţie prin prisma prevederilor art. 5 CPC, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 26 CPC şi art. 6 CEDO. În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului s-a constatat că Victor Mordvaniuc, nefiind de acord cu hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 01 iulie 2013, la data de 26 iulie 2013, a declarat apel prin care a solicitat casarea hotărârii primei instanţe în partea ce ţine de respingerea acţiunii iniţiale şi pronunţarea în această parte a unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii iniţiale, în rest hotărîrea primei instanţe să fie menţinută. În conformitate cu art. 368 alin.(1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordîndu-i apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
În conformitate cu art. 364 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul cînd apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. 4 În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit.a) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 al. (1). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de către Victor Mordvaniuc şi i s-a acordat termen până la 19 decembrie 2013, pentru achitarea taxei de stat în mărime de 18750 lei, explicându-i că în caz de neîndeplinire a indicaţiilor menţionate în termen cererea de apel va fi restituită.
Ulterior, reprezentantul apelantului, Nicolae Leşan a depus cerere privind scutirea de plata taxei de stat la examinarea apelului depus împotriva hotărârii primei instanţe, invocând că imposibilitatea apelantului de a achita taxa de stat este condiţionată de vîrsta de pensionare, precum şi lipsa unor alte venituri în afară de pensie. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 a fost respinsă cererea reprezentantului apelantului cu privire la scutirea de la plata taxei de stat şi a fost restituită lui Victor Mordvaniuc cererea de apel declarată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 este legală, iar recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele motive.
În conformitate cu art. 85 alin. (4) CPC, în funcţie de situaţia materială, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Articolul 4 din Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 03 decembrie 1992 prevede că în cazurile prevăzute de lege, la cerere, judecătorul sau instanţa judecătorească, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, este în drept să elibereze, complet sau parţial, de plata taxei de stat persoanele fizice şi juridice, precum şi să eşaloneze sau să amâne achitarea taxei de stat. Din sensul art. 85 alin. (4) CPC şi art. 4 din Legea taxei de stat se deduce că pentru scutirea de plata taxei de stat, solicitantul trebuie să prezinte probe pertinente, care să confirme că este în imposibilitate de a achita taxa de stat.
Însă, recurentul Victor Mordvaniuc la cererea privind scutirea de la plata taxei de stat şi nici la cererea de recurs nu a anexat probe pertinente şi veridice, ce ar confirma imposibilitatea achitării taxei de stat, iar vîrsta înaintată precum şi statutul social de pensionar, nu dovedesc în mod cert şi cu precădere, starea financiară precară a subiectului. În asemenea împrejurări, instanţa de apel temeinic şi legal a respins cererea recurentului cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, cu atît mai mult cu cît acesta la 27 noiembrie 2013 a recepţionat încheierea instanţei de apel din 14 noiembrie 2013 prin care cererii de apel nu i s-a dat curs, unde i s-a comunicat despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 18750 lei pînă la data de 19 decembrie 2013, ora 15.00.
Astfel, recurentul-apelant până la această dată a avut la dispoziţie timp suficient şi termen rezonabil pentru a prezenta probe pertinente în confirmarea faptului imposibilităţii achitării taxei de stat pentru judecarea apelului. În final, s-a stabilit că apelantul nu s-a conformat cerinţelor instanţei de apel din 14 noiembrie 2013 şi nu a achitat taxa de stat până la 19 decembrie 2013 şi prin urmare corect a fost restituită cererea de apel ca fiind depusă fără plata taxei de stat. 5 În contextul celor expuse, argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs sunt neîntemeiate şi, prin urmare, nu pot fi reţinute.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Victor Mordvaniuc Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Victor Mordvaniuc împotriva lui Valeri Brebu, Societăţii pe acţiuni „Tera-L”, intervenienţii accesorii notarul public Zinaida Volimbovscaia, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, Banca Comercială „Energbank” societate pe acţiuni cu privire la declararea nulităţii actelor juridice şi cererea reconvenţională a Societăţii pe acţiuni „Tera-L” împotriva lui Victor Mordvaniuc, intervenientul accesoriu Livia Cărbune cu privire la excluderea din rîndul asociaţilor Societăţii pe acţiuni „Tera-L.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi