Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rhc-34/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 martie 2014
Părțile
Bîrlad Valentin vs SA Investcom
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rhc-34/14 — Anularea hotărîrilor Adunări Generale

Dosarul nr. 2rhc-34/14 Judecătoria Economică de Circumscripţie Judecător: Iu. Ţurcan Curtea de Apel Economică Judecători: V. Harmaniuc, E. Clim, N.Craiu Curtea Supremă de Justiţie Judecători: S. Caitaz Iu. Oprea, V. Cherdivară Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 19 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea examinînd cererea de revizuire înaintată de Bîrlad Valentin şi Bîrlad Olga, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Grigore Patraşcu şi Bîrlad Valentin împotriva S.A.

„Investcom”, mun. Chişinău, intervenienţi accesorii Camera Înregistrării de Stat, OCT Chişinău privind anularea hotărîrilor adunării generale a acţionarilor S.A. „Investcom” din 22.05.1998 şi 31.05.1999, stabilirea nulităţii relative a contractului de constituire şi al Statutului S.A. „Investcom”, reorganizarea S.A. „Investcom” prin separare cu transmiterea cotelor părţi în altă societate, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a opera înregistrările respective, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011, prin care a fost declarat inadmisibil recursul declarat de Bârlad Valentin, CONSTATĂ : La 24.03.1999, Patraşcu G., acţionar al S.A. „Investcom”, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva S.A.

„Investcom”, mun. Chişinău, solicitînd declararea nulităţii hotărîrilor adunării generale a acţionarilor S.A. „Investcom” din 22.05.1998 şi încasarea de la directorul S.A. „Investcom”, Lupaşco V., a daunelor materiale în mărime de 50 000 lei şi cheltuielilor de judecată (f.d.4-6, Vol.l). La 26.04.1999, în calitate de coreclamant în proces a intervenit şi acţionarul Bîrlad V. (f.d.7, Vol.l). La 15.12.1999 reclamanţii au depus în instanţă o cerere de modificare a cererii iniţiale, solicitînd declararea nulităţii hotărîrilor adunărilor constituante din 22.07.1995, 03.11.1995, şi 22.05.1998, declararea nelegitimă a constituirii S.A. „Investcom” (f.d.189, Vol.l). Prin hotărîrea Judecătoriei sect.

Rîşcani, mun. Chişinău, din 18.02.2000 acţiunea reclamanţilor Patraşcu G., Bîrlad V. a fost respinsă ca neîntemeiată (f.d.235-242, Vol.l). 1 Reclamanţii au atacat cu apel hotărîrea primei instanţe (f.d.244, Vol.l). Prin decizia Colegiului civil al Tribunalului Chişinău din 31.05.2000 apelul declarat de Patraşcu G. şi Bîrlad V. a fost admis, hotărîrea Judecătoriei sect. Rîşcani din 18.02.2000 a fost casată, cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă (f.d.282-283, Vol.2). În procesul rejudecării cauzei reclamanţii Patraşcu G., Bîrlad V. şi-au concretizat şi majorat din nou pretenţiile în acţiune, solicitînd anularea hotărîrilor adunărilor generale a acţionarilor S.A. „Investcom” din 22.05.1998, 31.05.1999 şi 12.06.2000, declararea fără efecte juridice a proceselor - verbale nr. 8 din 21.07.1995 şi nr. 8 din 03.11.1995, anularea certificatului de înregistrare a S.A.

„Investcom” din 22.03.1996 cu nr. 102062311; recunoaşterea drepturilor juridice a ASPICE „Investcom” asupra patrimoniului şi fondurilor circulante acumulate de S.A. „Investcom” pe parcursul a. a. 1993-2000, declararea ASPICE „Investcom” ca succesor (unic) al drepturilor patrimoniale şi juridice a S.A. „Investcom”; recunoaşterea nulităţii hotărîrilor şi ordinelor cu privire la numirea lui Lupaşco V. în funcţia de preşedinte al Comitetului de conducere al ASPICE „Investcom” şi director; obligarea fondatorilor ASPICE „Investcom” de a convoca adunarea fondatorilor pentru adoptarea hotărîrii cu privire la lichidarea ASPICE „Investcom” sau de reorganizare a acesteia; încasarea de la Lupaşco V. în beneficiul reclamanţilor a sumei de 50 000 lei pentru prejudiciul moral cauzat, compensarea cheltuielilor de judecată (f.d.297-298, Vol.2).

La 24.12.2003 Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a dispus transmiterea pricinii pentru examinare după competenţă Judecătoriei Economice de Circumscripţie (f.d.428-429, Vol.3). Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22.04.2004, la cererea reclamanţilor, pricina a fost transmisă pentru judecare după competenţă la Curtea de Apel Economică (f.d.433, Vol.3). La 15.11.2004 şi 01.03.2005 reclamanţii Patraşcu G. şi Bîrlad V. şi-au modificat din nou pretenţiile în acţiune (f.d.10, 13, 32, Voi.4), ceea ce a condus la strămutarea repetată a pricinii la Judecătoria Economică de Circumscripţie, prin încheierea Curţii de Apel Economice din 09.03.2005 (f.d.37, Vol.4).

Au urmat apoi un şir de alte cereri de modificare şi concretizare a pretenţiilor, depuse de reclamanţi la 24.10.2007 (f.d.151-152, Vol.4), 28.02.2008 şi 20.03.2008 (f.d.173-174, 176-177, 203-212, Vol.4), care în final, prin cererile scrise din 28.02.2008 şi respectiv 20.03.2008 au fost formulate în felul următor. Reclamantul Patraşcu G. a solicitat să se considere nule şi fără efecte juridice asupra drepturilor sale hotărîrile adunărilor generale din 22.05.1998 şi 31.05.1999, să se stabilească nulitatea relativă a contractului de constituire şi a Statului asupra unei părţi din bunurile S.A. „Investcom” în mărime de 13,886%, calculate la data înregistrării societăţii, reorganizarea S.A. „Investcom” prin separare, cu transmiterea părţii în mărime de 13,886% ce-i aparţinea la data reorganizării ASPICE „Investcom” şi a fost introdusă în S.A.

„Investcom”, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a opera modificări în Registru de înregistrare a întreprinderilor referitoare la înregistrarea întreprinderii noi constituite cu denumirea „Uniterra” S.R.L., obligarea OCT Chişinău de a înregistra proprietăţile restituite conform art. 219 alin. (2) CC în folosul SC „Uniterra” S.R.L. (f.d.205-206, Vol.4). Reclamantul Bîrlad V. a solicitat să se considere nule hotărîrile adunării generale din 22.05.1998 şi fără efecte juridice asupra drepturilor lui şi ale membrilor familiei 2 lui, să se stabilească nulitatea relativă a actelor de constituire a S.A. „Investcom”, în ce priveşte drepturile lui şi ale membrilor familiei lui, să se dispună reorganizarea S.A.

„Investcom” prin separare şi să se transmită cota introdusă în S.A. „Investcom” prin bonurile de privatizare, calculată la data înregistrării SC „Uniterra” S.R.L., în imobile, contravaloarea cărora constituia 3712,49 dolari SUA, să fie obligată Camera Înregistrării de Stat să opereze modificări în Registrul întreprinderilor referitoare la înregistrarea SC „Uniterra” S.R.L., iar OCT Chişinău -să înregistreze proprietăţile restituite conform art. 219 alin.(2) CC. Totodată, Bârlad V. a solicitat să fie obligat reclamatul să-i plătească despăgubiri în mărime de 47 390 lei (f.d.211-212, Vol.4). În argumentarea pretenţiilor reclamanţii au invocat că, reorganizarea ASPICE „Investcom” s-a făcut dolosiv şi că înregistrarea S.A.

„Investcom” la Camera Înregistrării de Stat a avut loc contrar prevederilor art. 32 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, Legii cu privire la societăţile pe acţiuni. La 04.06.2010, în procesul dezbaterilor judiciare, Patraşcu G. a cerut să fie declarate nule hotărîrile primei adunări generale a acţionarilor din 22.05.1998, pe motiv că adunarea constituantă nu a fost convocată, organele de conducere ale societăţii nu au fost alese, astfel că adunarea din 22.05.1998 nu putea fi convocată de aşa-numitul comitet de conducere, alegerea căruia era de competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor, constatarea nulităţii relative a actelor de constituire a S.A. „Investcom” - în ceea ce-l priveşte, cu revenirea la situaţia iniţială, pe motiv că reorganizarea ASPICE „Investcom” s-a făcut dolosiv, şi să se dispună reorganizarea prin separare a S.A.

„Investcom”, cu restituirea părţii de patrimoniu ce-i aparţine la ziua înregistrării S.A. „Investcom” (f.d.233-234, Vol.4), iar Bîrlad V. a solicitat declararea nulităţii hotărîrilor adunării din 22.05.1998, ca acte fără efecte juridice pentru Bîrlad V., stabilirea drepturilor lui şi ale membrilor familiei sale asupra părţii sociale introduse în S.A. „Investcom”, reorganizarea S.A. „Investcom” prin separare şi transmiterea cotei introduse în S.A. „Investcom” prin bonurile de privatizare, calculată la data înregistrării întreprinderii în mărime de 3712,49 dolari SUA, repararea prejudiciului cauzat lui şi membrilor familiei lui ca urmare a reorganizării nelegitime a ASPICE „Investcom” în mărime de 105 480 lei, încasarea de la reclamat a unei despăgubiri în mărime de 47 390 lei, cheltuielilor de judecată în mărime de 1440 lei, obligarea Camerei înregistrării de Stat de a opera modificări în Registrul întreprinderilor conform hotărîrii în cauză (f.d.247.

Vol.4). Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22.06.2010 pretenţiile reclamanţilor Patraşcu G., Bîrlad V. au fost respinse ca neîntemeiate (f.d.69- 70, Vol.5). Reclamanţii Patraşcu G. şi Bîrlad V. au atacat cu apel hotărîrea primei instanţe. Curtea de Apel Economică, prin decizia din 01.11.2010, a dispus respingerea cererilor de apel şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22.06.2010. Nefiind de acord cu soluţia adoptată, Bîrlad V. a depus recurs la Curtea Supremă de Justiţie, prin care a solicitat casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Economice din 01.11.2010, hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22.06.2010 şi adoptarea unei noi hotărîri, prin care să fie recunoscute nule Contractul de constituire a S.A.

„Investcom” din 21.07.1995 şi Certificatul de înregistrare de stat a acesteia SA nr. 102062311 din 22.03.1996, dizolvarea S.A. „Investcom” ca fiind constituită contrar 3 legislaţiei, încasarea de la directorul S.A. „Investcom”, Lupaşco V., în beneficiul său a prejudiciului în mărime de 104 040 lei, inclusiv 50 000 lei prejudiciu moral, 6 650 lei pierderile timpului de muncă şi 47 390 lei cota de fondare a aşa numitei S.A. „Investcom”, cheltuielilor de judecată în mărime de 2165 lei (f.d. 137-144, Vol.5). Prin decizia Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011, recursul declarat de Bârlad Valentin a fost declarat inadmisibil. La 02 septembrie 2011, Bârlad Valentin a depus o cerere de revizuire a deciziei Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011, solicitînd casarea acesteia, şi pronunţarea unei noi hotărîri, de admitere a acţiunii sale.

Prin Încheierea Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 20 octombrie 2011, cererea de revizuire înaintată de Bârlad Valentin a fost declarată inadmisibilă. La 06 decembrie 2013, Bârlad Valentin şi Bârlad Olga au depus o cerere de revizuire a deciziei Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011 şi a Încheierii Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 20 octombrie 2011, solicitînd casarea acestora, şi pronunţarea unei noi hotărîri, de admitere a acţiunii sale. În motivarea cererii de revizuire s-a invocat că Bârlad Olga nu a partcipat la proces şi în baza art. 447 lit. b) CPC este în drept să depună cererea de revizuire. A mai indicat că cererea de revizuire este înaintată în temeiul art. 449 lit. c) CPC – revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.

Tototdată, a fost indicat că Bârlad Olga nu a fost citată pentru a-şi expune opinia referitor la caz, astfel fiind lipsită de dreptul de a participa la proces. Examinînd motivele invocate de revizuent, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că cererea depusă urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, pornind de la următoarele. Conform art. 452 alin. (2) CPC, dezbaterile sînt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC al RM, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa poate emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Revizuirea este posibilă doar în cazurile în care sunt invocate şi sunt probate circumstanţe, fapte ori evenimente, prevăzute de lege ca temeiuri, care sunt esenţiale pentru relaţiile în litigiu şi de natură să influienţeze soluţia adoptată.

Drept temeiuri pentru revizuirea unei hotărîri irevocabile, de către legislator sunt definite cele conţinute în art. 449 CPC şi ele sunt indicate exhaustiv. Din textul cererii de revizuire, înaintate la 06 decembrie 2013, Colegiul civil, comercial şi de contencos administrativ constată că revizuentul solicită revizuirea deciziei Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011 şi temei de revizuire invocă art. 449 lit. c) din CPC. Colegiul remarcă că redeschiderea procesului în temeiul art.449 lit. c) CPC, poate fi posibilă doar cu condiţia că prin hotărîrea sau decizia emisă, instanţa s-a expus în privinţa drepturilor unor persoane care nu au fost atrase în proces ca participanţi, lezîndu-le astfel în drepturi – fapt ce urmează a fi confirmat în instanţa de judecată prin prezentarea probelor.

4 În cererea de revizuire, s-a indicat că temei pentru a revizui decizia Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011 constituie faptul că Bârlad Olga nu a fost atrasă ca parte în proces. Potrivit art. 447 lit. b) CPC, sunt în drept să depună cerere de revizuire persoanele care nu au participat la proces, dar care sunt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia judecătorească. Pornind de la prevederile acestei norme legale, Colegiul reţine că pentru a fi în posibilitatea depunerii cererii de revizuire, solicitantul trebuie să probeze că hotărîrea a cărei revizuire o solicită, îi lezează drepturile sale. La caz, revizuenta Bârlad Olga nu a demonstrat că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011 îi lezează drepturile sau interesele sale.

Mai mult, prin decizia Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011, a fost declarat inadmisibil recursul declarat de Bârlad Valentin care a intervenit în proces în calitate de coreclamant, acţionînd în numele lui şi al membrilor familiei sale proporţional părţii sociale introduse în S.A. „Investcom” (obiectul litigiului), Bârlad Olga, fiind membră a familiei acestuia, prezumîndu-se participarea în cadrul acestui proces şi din numele ei. Totodată, Bârlad Olga, ca acţionar al S.A. „Investcom” nu a fost lipsită de posibilitatea înaintării cererii de a interveni în proces cu o acţiune separată întru apărarea intereselor şi drepturilor sale legitime ca rezultat a constituirii S.A.

„Investcom”. La caz, obiectul litigiului îl constituie problema legalităţii constituirii S.A. „Investcom”. Mai mult, neantrenarea în proces a lui Bârlad Olga, nu influienţează soluţia emisă de instanţele de judecată şi nici nu combate circumstanţele de fapt şi de drept pe care au fost întemeiate acestea. Înscrisurile menţionate în cererea de revizuire nu corespund exigenţelor art. 449 lit. c) al CPC şi nu pot fi admise ca temei de revizuire a deciziei Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011. Respectiv, circumstanţele invocate de revizuent nu pot influenţa soluţia adoptată.

Astfel, Colegiul a conchis că Bârlad Olga nu a confirmat instanţei de judecată existenţa temeiurilor prevăzute în art.449 lit. c) CPC - faptul că prin decizia Colegiului economic al Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011 a fost lezată în drepturi, or din materialele cauzei cert denotă că prin decizia emisă, instanţa nu s-a expus în privinţa drepturilor lui Bârlad Olga, iar ultima nu a confirmat prin probe că prin decizia, casarea căreia solicită, a fost lezată în drepturi. În consecinţă, sub aspectul analizat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că circumstanţele invocate de revizuent drept temei de revizuire, nu se încadrează în cele exhaustiv prevăzute la art. 449 CPC.

Prin cererea – obiectul prezentei şedinţe revizuientul nu a prezentat nici unul din temeiurile conţinute în norma indicată. Colegiul reiterează că, posibilitatea reiniţierii procesului de judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenţiei, care declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, 5 constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Brumărescu v. Romania, Roşca v. Moldova). Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata (ibid., § 62), adică principiul caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti.

Acest principiu cere ca nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii, doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă determinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Roşca v. Moldova, citată mai sus, § 25, Popov nr. 2 vs. Moldova). Din considerentele menţionate Colegiu consideră că prezenta cerere de revizuire nu poate fi admisă.

Astfel, Colegiul conchide că cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, or retractarea neîntemeiată a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile produce efecte grave pentru părţi, întrucît se încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, fiindcă unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea ( art. 449 CPC) admite revizuirea numai în cazuri strict determinate.

Conform celor expuse şi în baza art. 449, 453 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Bârlad Valentin şi Bârlad Olga împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 16 martie 2011, în pricina civilă la acţiunea lui Grigore Patraşcu şi Bîrlad Valentin împotriva S.A. „Investcom”, mun. Chişinău, intervenienţi accesorii Camera Înregistrării de Stat, OCT Chişinău privind anularea hotărîrilor adunării generale a acţionarilor S.A. „Investcom” din 22.05.1998 şi 31.05.1999, stabilirea nulităţii relative a contractului de constituire şi al Statutului S.A. „Investcom”, reorganizarea S.A.

„Investcom” prin separare cu transmiterea cotelor părţi în altă societate, obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a opera înregistrările respective. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă Valentina Clevadî Iuliana Oprea 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.