- Dosarul nr.
- 2rac-28/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 12 martie 2014
- Părțile
- CI Interpares Prim SA vs SA Poligrafist şi SA Valinvest
- Pe scurt
- Procedura pentru anularea ordinului de către client. Aplicarea prescripţiei extinctive.
2rac-28/14 — Anularea avizelor de contract aferente tranzacţiilor cu acţiuni
dosarul nr.2rac-28/14 prima instanţă: A.Rotari instanţa de apel: S.Arnăut, Iu.Cotruţă A.Minciuna DECIZIE 12 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Vladimir Timofti Ion Corolevschi, Oleg Sternioală examinînd cererea de recurs declarată de către Societatea pe Acţiuni „Poligrafist”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Companiei Investiţionale „Interpares Prim”, Societate pe Acţiuni împotriva Societăţii pe Acţiuni „Poligrafist” şi Companiei de Broketaj „Valinvest”, Societatea pe Acţiuni, intervenienţi accesorii Compania de Broketaj „Brok West”, Societate pe Acţiuni, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi Bursa de Valori a Moldovei cu privire la executarea forţată a obligaţiilor ce decurg din tranzacţia bursieră de vînzare-cumpărare a acţiunilor şi recunoaşterea drept legală a tranzacţiei şi executarea forţată a obligaţiilor, repararea prejudiciului material şi la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Poligrafist” împotriva Companiei de Broketaj, Societăţii pe Acţiuni „Valinvest” cu privire la anularea avizelor de contract aferente tranzacţiilor cu acţiuni, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013, prin care apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Poligrafist” a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 29 martie 2013, prin care acţiunea Companiei Investiţionale „Interpares Prim”, Societate pe Acţiuni a fost admisă, iar acţiunea Societăţii pe Acţiuni „Poligrafist” a fost respinsă, c o n s t a t ă La 08 noiembrie 2012, Compania Investiţională „Interpares Prim”, Societate pe Acţiuni a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii pe Acţiuni „Poligrafist” şi Companiei de Broketaj „Valinvest”, Societate pe Acţiuni, intervenienţi accesorii Compania de Broketaj „BrokWest”, Societate pe Acţiuni, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi Bursa de Valori a Moldovei cu privire la executarea forţată a obligaţiilor ce decurg din tranzacţia bursieră de vînzare- cumpărare a acţiunilor, recunoaşterea drept legală a tranzacţiei şi executarea forţată a obligaţiilor şi repararea prejudiciului material.
În motivarea acţiunii reclamantul CI „Interpares Prim” SA a indicat că la data de 13 martie 2012, pe piaţa interactivă a Bursei de valori a Moldovei au avut loc tranzacţii de vânzare-cumpărare a acţiunilor SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” Donduşeni, la preţul de 9,00 lei pentru o acţiune. În cadrai unei tranzacţii, în baza ordinului nr. BW0348/80-09 din 12 octombrie 2009, în calitate de vânzător al acţiunilor a participat CI „Interpares Prim” SA, care este deservită de către CB „BrokWest” SA, iar în calitate de cumpărător a participat compania SA „Poligrafist”, care este deservită de către CB „Valinvest” SA.
Tranzacţia de vânzare-cumpărare efectuată de către firma SA „Poligrafist” prin intermediul CB „Valinvest” SA a 13717 acţiuni ale companiei SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” Donduşeni, de la CI „Interpares Prim” SA poate fi confirmată prin contractul nr. 00049 9 64 al Bursei de Valori a Republicii Moldova din 13 martie 2012, care certifică încheierea tranzacţiei şi toate detaliile acesteia şi, prin urmare, constituie probe pentru broker prin care acesta poate confirma oficial clientului său executarea operaţiunilor bursiere.
Se mai susţine că tranzacţia a avut loc în cadrai Bursei de Valori a R. Moldova cu respectarea tuturor regulilor şi procedurilor prevăzute în Regulamentul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare privind activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa hârtiilor de valoare (adoptată prin Ordinul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) privind activitatea de brokeraj şi de dealer nr. 48/7 din 17.12.2002 r.) şi actele normative care reglementează activităţile de pe piaţa hârtiilor de valoare. Prin urmare, se susţine că la încheierea tranzacţiei respective nu au fost înregistrate careva încălcări, nici de către Bursa de Valori a Republicii Moldova, nici de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare.
Acest fapt poate fi confirmat prin scrisoarea nr. 03-1396 a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare din data de 19 aprilie 2012 expediată în adresa CI „Interpares Prim” SA , prin care se informează că nu au fost depistate încălcări ale legislaţiei în vigoare la încheierea tranzacţiei sus-menţionate. Astfel, în rezultatul neefectuării decontărilor în baza tranzacţiei menţionate CI „Interpares Prim” SA a fost privată de surse financiare în mărime de 123453,00 lei. De asemenea, reclamantul a mai menţionat că pârâtul SA „Poligrafist” este obligat nu doar să repare CI „Interpares Prim” SA prejudiciile cauzate prin neexecutarea obligaţiilor asumate în urma achiziţiei acţiunilor, dar şi să-şi onoreze obligaţiile în natură.
Cere reclamantul, CI „Interpares Prim” SA de a recunoaşte ca fiind valabilă tranzacţia bursieră din 13 martie 2012 de vînzare-cumpărare a 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni, încheiată între SA „Poligrafist” şi CI „Interpares Prim” SA şi obligarea SA „Poligrafist” şi CB „Valinvest” SA să-şi execute, în volum complet, obligaţiile asumate în cadrul tranzacţiei bursiere de vînzare-cumpărare a 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni, încheiate între SA „Poligrafist” şi CI „Interpares Prim” SA. La 29 ianuarie 2013, reclamantul CI „Interpares Prim” SA a depus cerere de concretizare a cerinţelor solicitând obligarea SA „Poligrafist” şi CB „Valinvest” SA: - să-şi execute, în volum complet, obligaţiile asumate în cadrul tranzacţiei bursiere de vînzare-cumpărare a 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni, încheiate între SA „Poligrafist” şi CI „Interpares Prim” SA; - a obliga SA „Poligrafist” să cumpere de la CI „Interpares Prim” SA a 13717 acţiuni a SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni, la preţul de 09 lei/acţiunea, în sumă totală de 123453 lei; - de a încasa de la SA „Poligrafist” în beneficiul CI „Interpares Prim” SA în contul vînzării acţiunilor menţionate a sumei de 123453 lei; - încasarea prejudiciului material în formă de venit ratat în sumă de 11454,00 lei şi a sumei de 14611,00 lei cu titlu de dobândă de întârziere pentru neîndeplinirea obligaţiilor care decurg din tranzacţie, inclusiv şi cheltuielile de judecată în mărime de 4486,00 lei. La 15 martie 2012, Societatea pe Acţiuni „Poligrafist” a depus cererea de chemare în judecată împotriva Companiei de Broketaj, Societatea pe Acţiuni „Valinvest” cu privire la anularea avizelor de contract aferente tranzacţiilor cu acţiuni.
Reclamanta, SA „Poligrafist” în motivarea acţiunii a indicat că la data de 12 august 2010, firma SA „Poligrafist” şi CB „Valinvest” SA au încheiat un contract cu nr. 101PJ10 privind prestarea serviciilor de brokeraj, pentru care CB „Valinvest” SA avea dreptul să încheie tranzacţii bursiere din numele firmei SA „Poligrafist”. Prin Ordinul nr. 5/101 PJ10 din 13 martie 2012, CB „Valinvest” SA a fost împuternicit să achiziţioneze din contul surselor financiare şi în beneficiul SA „Poligrafist”, acţiunile SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni. Prin scrisoarea din 13 martie 2012 directorul SA „Poligrafist”, V. Verejan a cerut CB „Valinvest” SA să anuleze ordinul SA „Poligrafist”, nr. 5/101 PJ10 din 13 martie 2012, privind achiziţia acţiunilor emitentului SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni, în legătură cu faptul, că împotriva acestei întreprinderi, conform deciziei Curţii de Apel Economice din Chişinău, nr. 2e- 2133/04 din 19 iulie 2004, a fost pornită procedura de insolvabilitate. Scrisoarea de anulare a ordinului a fost primită de către CB „Valinvest” SA la ora 14.20, însă ordinul SA „Poligrafist” nr. 5/101 PJ10 din 13 martie 2012 privind achiziţia acţiunilor emitentului SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni nu a fost anulat, iar brokerul a executat ordinul respectiv. Astfel, cere reclamantul SA „Poligrafist” anularea avizelor de contract nr. 00049964 şi nr. 00049965 din data de 13 martie 2012 privind tranzacţiile bursiere cu acţiunile SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2013, acţiunea CI „Interpares Prim” SA împotriva CB „Valinvest” SA cu privire la executarea forţată a obligaţiilor ce decurg din tranzacţia bursieră de vînzare- cumpărare a acţiunilor şi recunoaşterea drept legală a tranzacţiei şi executarea forţată a obligaţiilor şi repararea prejudiciului material, şi acţiunea SA „Poligrafist” împotriva CB „Valinvest” SA cu privire la anularea avizelor de contract aferente tranzacţiilor cu acţiuni au fost conexate într-un singur proces. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 martie 2014, acţiunea CI „Interpares Prim” SA a fost admisă integral, iar acţiunea SA „Poligrafist” a fost respinsă ca depusă cu omiterea termenului de prescripţie.
A fost obligat SA „Poligrafist” şi CB „Valinvest” SA să execute obligaţiile asumate în cadrul încheierii tranzacţiei bursiere de vânzare - cumpărare a 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni dintre SA „Poligrafist” şi CI „Interpares Prim” SA, finalizând procedura de vînzare - cumpărare a acţiunilor menţionate, reglementată de Regulile Bursei de Valori a Moldovei, a fost obligat SA „Poligrafist” să cumpere de la CI „Interpares Prim” SA a 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni, la preţul de 9,00 lei pentru o acţiune, suma totală constituind 123453 lei, s-a încasat de la SA „Poligrafist” în beneficiul CI „Interpares Prim” SA, în contul vânzării a 13717 acţiuni SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni suma de 123453 lei, s-a încasat de la SA „Poligrafist” în beneficiul CI „Interpares Prim” SA dobînda de întîrziere pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor asumate în sumă de 14611 lei, prejudiciul material în formă de venit ratat în sumă de 11454 lei şi cheltuieli de judecată 4486 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013 apelul declarat de SA „Poligrafist” a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 17 octombrie 2013, SA „Poligrafist” a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanţei de apel prin care a solicitat casarea hotărîrilor judecătoreşti cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii a CI „Interpares Prim” SA şi admiterea acţiunii SA „Poligrafist”.
Recurentul, SA „Poligrafist” în motivarea recursului a indicat că instanţele de judecată la examinarea pricinii nu au constatat şi au elucidat pe deplin circumstanţele ce ţin de soluţionarea justă a cauzei, iar concluziile expuse de către instanţe nu se motivează pe probe justificative. În special, s-a invocat că instanţele de judecată la examinarea pricinii eronat au aplicat legea materială care guvernează raportul juridic litigios, deoarece începînd cu 15 martie 2012, momentul cînd SA „Poligrafist” a depus acţiune împotriva CB „Valinvest” SA privind anularea avizelor de contract nr.00049964 şi nr.00049965 fin 13 martie 2012, termenul de prescripţie extensivă a fost întrerupt, fapt care exclude încadrarea termenului de judecare a cauzei civile în termenul de prescripţie extensivă de 6 luni menţionat de către instanţa de judecată.
Mai mult ca atît, CI „Interpares Prim” SA cunoscând că întreprinderea a cărei acţiuni au fost expuse spre vînzare se află în proces de insolvabilitate, a trecut sub tăcere această împrejurare, iar potrivit pct.3.2 alin.(6) din Contractul nr.348 din 11 octombrie 2007, de servicii de brokeraj CI „Interpares Prim” CA şi-a asumat obligaţiunea să informeze firma de brokeri doar informaţii certe, corecte şi suficiente privind datele necesare pentru perfectarea şi executarea tranzacţiilor ce constituie obiectul ordinului. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea parţială a hotărîrilor judecătoreşti în partea încasării prejudiciului material în forma venitului ratat în suma de 11454 lei, cu pronunţarea în această parte a unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.
În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Conform art. 52.2 al Regulilor Bursei de Valori a Moldovei, aprobate prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 62/14 din data de 26 decembrie 2008, avizul de contract reprezintă documentul, standardizat de Bursă, care certifică încheierea şi detaliile tranzacţiei, executate de către Membru la Bursă şi serveşte drept bază pentru a confirma oficial clientului său despre executarea ordinului de bursă.
Conform pct. 9.3 al Regulamentului cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, adoptat prin Regulamentul Comisiei, Naţionale a Pieţei Financiare nr. 48/7 din data de 17 decembrie 2002, procedura pentru anularea ordinului de către client este următoarea: a) clientul este în drept să anuleze ordinul, înştiinţând despre aceasta brokerul în modul stabilit de prezentul Regulament; b) pentru a anula ordinul, clientul va înainta ordinul de anulare - dispoziţia scrisă întocmită într-o formă liberă, în care va fi indicată data şi ora când acesta a fost transmis brokerului; c) ordinul de anulare poate fi primit spre executare de către broker în următoarele cazuri: - brokerul n-a început efectuarea tranzacţiei; - brokerul a început efectuarea tranzacţiei, dar toate acţiunile sânt reversibile; - brokerul a început efectuarea tranzacţiei, dar din anularea ei totală sau parţială rezultă nişte, cheltuieli suplimentare, despre care clientul este informat şi pe care acesta este dispus să le suporte.
Potrivit pct. 39.6 al Regulilor Bursei de Valori a Moldovei, un ordin introdus în SAIT în Secţia de bază poate fi modificat sau revocat în următoarea ordine: a) ordinul limită poate fi modificat sau revocat numai la etapa de redeschidere a pieţei, adică până în momentul determinării preţului de piaţă, cu excepţia ordinelor limită la vânzare, care pot fi modificate în termenul stabilit în art.38.4. al Regulilor BVM. Modificarea ordinelor limită se referă la preţul şi cantitatea valorilor mobiliare, orice alte modificări nu pot fi introduse; b) ordinul de piaţă poate fi modificat sau revocat numai în decursul perioadei preţului de piaţă. Modificarea ordinelor de piaţă se referă la cantitatea valorilor mobiliare, orice alte modificări nu pot fi introduse.
Din actele cauzei s-a constatat că potrivit ordinului preşedintelui Bursei de valori a Moldovei, nr. 178 din data de 27.11.2001 (f7d 243) coordonat cu Comisia Naţională a Pieţei Financiare la 30.11.2001, a fost stabilit intervalul de timp între 10:00 şi 14:30 pentru introducerea ordinelor limită de achiziţii, pentru modificarea şi retragerea acestora. Astfel, până la ora 14:30 brokerul era în drept şi putea să retragă ordinul.
Luând în considerare faptul, că ordinul societăţii „POLIGRAFIST" SA nr. 05/101PJ10 din data de 13.03.2012 de achiziţie a pachetului de acţiuni în speţă era deja introdus în sistemul comercial {SAIT ), adică a fost deja executat de către brokerul „VALINVEST" SA, şi faptul că termenul de retragere sau modificare a ordinului era scadent la ora 14.30, precum şi în baza pct. 9.3, lit. c) al Regulamentului cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, se conchide că acţiunile brokerului „VALINVEST" SA erau ireversibile, prin urmare acesta nu trebuia să primească la ora 14:20 cererea de anulare a ordinului de achiziţie a acţiunilor de la societatea „POLIGRAFIST" SA.
În conformitate cu pct. 52.7 a Regulilor Bursei de Valori a Moldovei, Membru Bursei îndată, după recepţionarea Avizelor de contract şi a Registrului de vânzare-cumpărare, vor efectua verificarea datelor şi, în cazul în care vor depista careva neconcordanţe, vor comunica în scris Bursei şi vor întreprinde măsuri ca acestea să fie elucidate până la ora 12.00, iar potrivit pct. 52.8 dacă, către timpul indicat la art.52.7 membrul nu prezintă Bursei în scris obiecţii faţă de datele din Avizul de contract sau Registrul de vânzare-cumpărare, atunci acestea se consideră a fi confirmate de către membru şi, respectiv, dânsul îşi asumă toate obligaţiunile de decontare, conform datelor din documentele indicate.
Brokerul „VALINVEST" SA nu a prezentat Bursei de Valori a Moldovei careva notificări privind datele indicate în avizele de contract din data de 13.03.2012, nr. 00049964 din data de 13.03.2012 şi nr. 00049965 din data de 13.03.2012, banii pentru achiziţia acţiunilor fiind transferaţi de către „VALINVEST" SA în contul Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare din Moldova. Ca urmare, datele au fost confirmate de către „VALINVEST" SA, iar acesta şi-a asumat toate obligaţiile de decontare a tranzacţiilor bursiere. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţele de judecată corect au stabilit circumstanţele raportului juridic litigios şi anume că CI „Interpares Prim” SA îi aparţin cu drept de proprietate 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni. La 12 octombrie 2009, CI „Interpares Prim” SA a scos la vânzare la Bursa de Valori a R. Moldova prin intermediul CB „Brokwest” SA pachetul de acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni, oferta fiind valabilă pe un termen nelimitat. S-a mai constat că între CI „Interpares Prim” SA şi CB „Brokwest” SA a fost încheiat un contract de prestare a serviciilor de brokeraj nr. 348 din data de 11 octombrie 2007, acordurile adiţionale nr. 1 din data de 31decembrie 2008 şi nr. 2 din 02 ianuarie 2011 şi ordinul a CI „Interpares Prim” SA nr. BW0348/80-09 din data de 12 octombrie 2009, în baza cărora CB Brokwest” SA avea dreptul să vândă din numele CI „Interpares Prim” SA 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni. Tot odată, SA Poligrafist” a încheiat cu CB „Valinvest” SA contractul nr. 101PJ10 privind prestarea serviciilor de brokeraj începând cu data de 12 august 2010, iar în baza ordinului nr. 05/101PJ10 din data de 13 martie 2012, brokerul avea dreptul să cumpere din contul şi în beneficiul SA „Poligrafist” 14061 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni. Prin urmare, în conformitate cu contractele de prestare a serviciilor de brokeraj, ordinul CI „Interpares Prim” SA nr. BW0348/80-09 din data de 12 octombrie 2009 şi ordinul SA „Poligrafist” SA, nr. 05/101PJ10 din data de 13 martie 2012 reprezintă în sine ordine-limită de cumpărare/vînzare a acţiunilor.
La 13 martie 2012, SA Poligrafist” a cumpărat de la CI „Interpares Prim” SA, 13717 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni, la preţul de 9,00 lei pentru o acţiune, suma totală constituind 123453 lei. Astfel, reieşind din cele menţionate este cert stabilit faptul că tranzacţiile de cumpărare-vânzare încheiate de către SA „Poligrafist”, prin intermediul CB „Valinvest” SA a celor 13717 acţiuni ale „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni de la CI „Interpares Prim” SA şi a celor 344 acţiuni de la CB „Valinvest” SA se confirmă prin avizele de contract ale Bursei de Valori a Moldovei din 13 martie 2012, nr. 00049964 şi nr. 00049965, care servesc drept bază în temeiul art. 52.2 al Regulilor Bursei de Valori a Moldovei, aprobate prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 62/14 din data de 26 decembrie 2008, pentru a confirma oficial că tranzacţia bursieră de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni a avut loc la data de 13 martie 2012. De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele ierarhic inferioare de judecată corect au constatat că SA „Poligrafist” nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în cadrul tranzacţiei bursiere faţă de CI „Interpares Prim” SA.
Colegiul reţine că în atare circumstanţe urmează a fi respins argumentul recurentului precum că CI „Interpares Prim” SA, cunoscând că întreprinderea a cărei acţiuni au fost expuse spre vînzare, se află în proces de insolvabilitate, a trecut sub tăcere această împrejurare, iar potrivit pct.3.2 alin.(6) din Contractul nr.348 din 11 octombrie 2007, de servicii de brokeraj CI „Interpares Prim” CA şi-a asumat obligaţiunea să informeze firma de brokeri doar informaţii certe, corecte şi suficiente privind datele necesare pentru perfectarea şi executarea tranzacţiilor ce constituie obiectul ordinului. Or, instanţele de judecată au examinat argumentul sus menţionat şi corect au invocat că informaţia despre insolvabilitatea unei întreprinderi este una publică, fiind plasată pe site-ul Inspectoratului Fiscal de Stat, inclusiv şi în privinţa SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or.
Donduşeni. Mai mult ca atît, proprietarul celuilalt pachet de acţiuni scos la vînzare în număr de 344 acţiuni ale SA „Întreprinderii de Colectare a Vitelor şi Păsărilor” or. Donduşeni, era SA „Valinvest” care cunoştea despre insolvabilitatea întreprinderii. Pe parcursul examinării cauzei nu s-au confirmat circumstanţele invocate de către reprezentantul „POLIGRAFIST" SA în privinţa temeiurilor de nulitate a tranzacţiilor bursiere, iar temeiurile invocate în baza art. 226, 205, 228 Cod civil ş.a. Instanţele de judecată corect au constatat că SA „POLIGRAFIST", a depus acţiune în anulare către SA „VALINVEST" la data de 15.03.2012, iar temeiul de declarare a nulităţii - dolul, a fost invocat peste un an de zile şi în acest sens , potrivit art. 233 (1) CC (1) persoana îndreptăţită are dreptul să ceară anularea actului juridic pentru temeiurile stipulate la art.227, 228 şi 230 în termen de 6 luni de la data când a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulări.
Conform art. 271 CC acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă până la încheierea dezbaterilor în fond. în apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului. În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţele ierarhic inferioare de judecat corect au ajuns la concluzia de admitere a acţiunii CI „Interpares Prim” SA, însă eronat au admis acţiunea în partea încasării venitului ratat în sumă de 11454 lei.
Potrivit prevederilor art. 610 alin.(2) CC, ratat se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale, iar faptul că CI „Interpares Prim” în cazul în care ar primi costul acţiunilor înstrăinate ar obţine un venit în urma depozitării acestora la BC „Victoriabank” SA sub rata de 11%, nu constituie temei incontestabil de admiterea acţiunii în această parte. De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că instanţele ierarhic inferioare de judecată incorect au ajuns la concluzia de încasare a dobînzii de întîrziere pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor asumate în sumă de 14611 lei, or, potrivit art. 619 CC, dobînda de întîrziere poate fi aplicată obligaţiilor pecuniare şi prezintă prin sine plata pentru folosirea surselor financiare străine.
Potrivit pct.15 al Hotărîri explicative ale Plenului CSJ Hotărîrea Plenului CSJ a RM din 24.12.2010, pentru curgerea de drept a dobînzilor de întîrziere se cer a fi îndeplinite următoarele condiţii: - obligaţia debitorului să constea în plata unei sume de bani. Numai dacă obligaţia are ca obiect plata unei sume de bani, debitorul datorează dobînzi pentru întîrzierea executării obligaţiei; - obligaţia să fie lichidă. Dobînzile curg de drept numai în cazul în care cuantumul sumei datorate este precis determinat; - obligaţia să fie exigibilă. Numai dacă datoria debitorului a ajuns la scadenţă şi nu a fost executată, creditorul este îndreptat la plata sumei de bani şi a dobînzilor de întîrziere.
Reieşind din cele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că în litigiul în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 619 CC, dat fiind faptul că obligaţia în speţă nu poate calificată că exigibilă.
Conform pct. 9.3 lit. c) al Regulamentului cu privire la activitatea de brokeraj şi de dealer pe piaţa valorilor mobiliare, adoptat prin Regulamentul Comisiei, Naţionale a Pieţei Financiare nr. 48/7 din data de 17decembrie 2002, ordinul de anulare al clientului poate fi primit spre executare de către broker în următoarele cazuri: - brokerul n-a început efectuarea tranzacţiei; - brokerul a început efectuarea tranzacţiei dar toate acţiunile sînt reversibile; - brokerul a început efectuarea tranzacţiei, dar din anularea ei totală sau parţială rezultă nişte cheltuieli suplimentare, despre care clientul este informat şi pe care acesta este dispus să le suporte; - în cazul în care ordinul de bursă a fost executat de broker, anularea acestuia poate fi efectuată în condiţiile în care decontările finale n-au avut loc şi a fost primit acordul în scris al contragentului tranzacţiei încheiate.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie mai reţine că instanţele de judecată corect au respins acţiunea SA „Poligrafist” invocând că SA „Poligrafist” a anulat ordinul de achiziţie a acţiunilor pe data de 13 martie 2012, la ora 14.20, însă brokerul CB „Valinvest” SA deja a introdus ordinul de achiziţie a acţiunilor în sistemul comercial, fiind dat spre executare Bursei de Valori a Moldovei, acesta fiind în imposibilitate fizică să anuleze pînă la ora 14.30 la Bursa de Valori a Moldovei, ordinul SA „Poligrafist”.
Mai mult ca atît, CB „Valinvest” SA nu a informat Bursa de Valori a Moldovei şi BC „Brokwest” SA, despre anularea împuternicirii de achiziţie a acţiunilor analizate, deoarece la momentul anulării ordinului emis de SA „Poligrafist” privind achiziţia acţiunilor, împuternicirile erau deja introduce în baza de date a Bursei, tranzacţiile erau deja încheiate, brokerul executase toate obligaţiile de decontare, banii pentru acţiunile cumpărate erau deja transferaţi în contul Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare din Moldova. Prin urmare, retragerea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor şi nu poate constitui temei de anulare a tranzacţiilor bursiere respective, deoarece ordinul SA „Poligrafist” deja a fost executat de către CB „Valinvest” SA la Bursa de Valori a Moldovei, iar consimţământul CI „Interpares Prim” SA privind anularea tranzacţiei bursiere nu a existat.
Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat, cu casarea parţială a hotărîrilor judecătoreşti în partea încasării de la SA „Poligrafist” în beneficiul CI „Interpares Prim” SA a prejudiciul material în formă de venit ratat în sumă de 11454 lei şi încasare a dobînzii de întîrziere pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor asumate în sumă de 14611 lei, cu pronunţarea în această parte a unei noi hotărîri de respingere a acţiunii, în rest decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe se menţin. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Poligrafist”.
Se casează parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013 şi hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 29 martie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Companiei Investiţionale „Interpares Prim”, Societatea pe Acţiuni împotriva Societăţii pe Acţiuni „Poligrafist” şi Companiei de Broketaj „Valinvest”, Societatea pe Acţiuni, intervenienţi accesorii Compania de Broketaj „Brok West”, Societate pe Acţiuni, Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi Bursa de Valori a Moldovei cu privire la executarea forţată a obligaţiilor ce decurg din tranzacţia bursieră de vînzare-cumpărare a acţiunilor şi recunoaşterea drept legală a tranzacţiei şi executarea forţată a obligaţiilor şi repararea prejudiciului material, şi la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Poligrafist” împotriva Companiei de Broketaj, Societatea pe Acţiuni „Valinvest” cu privire la anularea avizelor de contract aferente tranzacţiilor cu acţiuni, în partea încasării de la Societăţii Pe Acţiuni „Poligrafist” în beneficiul Companiei Investiţionale „Interpares Prim”, Societate pe Acţiuni a prejudiciul material în formă de venit ratat în sumă de 11454 lei şi dobînzii de întîrziere pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor asumate în sumă de 14611 lei, cu pronunţarea în această parte a unei noi hotărîri prin care: Se respinge acţiunea a Companiei Investiţionale „Interpares Prim”,
Societate pe Acţiuni împotriva Societăţii pe Acţiuni „Poligrafist” cu privire la încasarea prejudiciul material în formă de venit ratat în sumă de 11454 lei şi dobînzii de întîrziere pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor asumate în sumă de 14611 lei. În rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 august 2013 şi hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 29 martie 2013 se menţin. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Vladimir Timofti Ion Corolevschi Oleg Sternioală