- Dosarul nr.
- 2ra-115/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 martie 2014
- Părțile
- Musaev Ficrat împotriva Companiei de Asigurări Moldova AstroVAZ S.R.L., intervenient accesoriu S.R.L. Claigis Trans.
- Pe scurt
- Termenul de informare a companiei de asigurări privind producerea accidentului.
2ra-115/14 — Recuperarea prejudiciului material.
Dosar nr. 2ra-115/14 Prima instanţă: Judecătoria mun. Bălţi Judecător: Aliona Donos Instanţa de apel: Curtea de Apel Bălţi Judecători: A. Ababei G. Polivenco N. Matveeva Republica Moldova Curtea Suprema de Justiţie DECIZIE 05 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan, Ion Vîlcov şi Vera Macinskaia, examinînd recursul declarat de Musaev Ficrat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Musaev Ficrat împotriva Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., intervenient accesoriu S.R.L.
„Claigis Trans” privind recuperarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013, prin care apelul declarat de Compania de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., a fost admis, ACONSTATAT: La 12 iulie 2010 Musaev Ficrat a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., intervenient accesoriu S.R.L. „Claigis Trans” privind recuperarea prejudiciului material.
În motivarea acţiunii a indicat că, la 20 decembrie 2008 în Daghestan, Federaţia Rusă a avut loc accidentul rutier în care a fost accidentat autocamionul reclamantului de modelul Volvo FH-12 cu nr. de înmatriculare BL CC 730 şi remorca Krone ZZ P 18 cu nr. de înmatriculare BL CC 730. A mai invocat reclamantul că, aceste mijloace de transport au fost asigurate la Compania de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., în baza contractului de asigurare CASCO nr. 08.033/B din 03 decembrie 2008. 1 A specificat Musaev Ficrat că, necătînd la faptul că a anunţat imediat asigurătorul despre faptul producerii accidentului rutier, iar la revenirea în Republica Moldova a prezentat toate actele aferente accidentului, pîrîtul a refuzat să-i achite despăgubirea.
Prin intermediul avocatului a înaintat o pretenţie Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L. prin care a solicitat să-i fie recuperat prejudiciul cauzat, însă solicitarea a rămas fară careva reacţie din partea companiei de asigurare. Reclamantul a mai accentuat că, conform actului de expertiză din 21 august 2012, mărimea prejudiciulu cauzat automobilului deteriorat a fost estimat la o sumă de 27938 lei. Solicită Musaev Ficrat încasarea din contul Companiei de Asigurări „Moldova- AstroVAZ” S.R.L. în beneficiul său a sumei de 27938 lei – cu titlu de prejudiciu material, suma de 150 lei – cu titlu de taxa de stat şi suma de 2000 lei – cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 26 septembrie 2012 acţiunea înaintată de Musaev Ficrat fost admisă.
S-a dispus încasarea în folosul lui Musaev Ficrat din contul Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L. a sumei de 27938 lei – cu titlu de prejudiciu material şi a sumei de 2150 lei – cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013, apelul declarat de Compania de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., a fost admis. A fost casată integral hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 26 septembrie 2012, emiţîndu-se o nouă hotărîre prin care acţiunea înaintată de Musaev Ficrat împotriva Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., intervenient accesoriu S.R.L. „Claigis Trans” privind recuperarea prejudiciului material, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 22 august 2013, Musaev Ficrat, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel.
În motivarea recursului, recurentul Musaev Ficrat a indicat că, decizia instanţei de apel, a fost adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural. Totodată, a mai invocat recurenta că, instanţa de judecată nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea corectă a litigiului. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 CPC, care statuiază expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, decizia recurată a fost recepţionată de către recurent la 11 iulie 2013, iar recursul a fost declarat la 22 august 2013. 2 Astfel, prin prisma art. 434 CPC, instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen.
Instanţa de recurs ia act de faptul că la 22 octombrie 2013 recurentul Musaev Ficrat a înaintat un supliment la cererea de recurs. Referinţa înaintată de Compania de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L. la cererea de recurs declarată de Musaev Ficrat, a parvenit în adresa Curţii Supreme de Justiţie la 28 februarie 2014. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Musaev Ficrat întemeiat şi care urmează a fi admis. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. c) C.P.C., instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 12 iulie 2010 Musaev Ficrat a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., intervenient accesoriu S.R.L. „Claigis Trans” prin care a solicitat încasarea din contul Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L. în beneficiul său a sumei de 27938 lei – cu titlu de prejudiciu material, suma de 150 lei – cu titlu de taxa de stat şi suma de 2000 lei – cu titlu de prejudiciu moral.
Totodată s-a mai constatat că, la 20 decembrie 2008 în Daghestan, Federaţia Rusă a avut loc accidentul rutier în care a fost accidentat autocamionul reclamantului de modelul Volvo FH-12 cu nr. de înmatriculare BL CC 730 şi remorca Krone ZZ P 18 cu nr. de înmatriculare BL CC 730. Autocamionul accidentat, era asigurat Compania de Asigurări „Moldova- AstroVAZ” S.R.L., în baza contractului de asigurare CASCO nr. 08.033/B din 03 decembrie 2008. Colegiul Civil, Comercial şui de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele anexate la dosar, menţionează că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel nu au cercetat sub toate aspectele circumsatnţele pricinii.
În acest sens, instanţa de recurs menţionează că, din declaraţiile reclamantului expuse pe parcursul judecării pricinii se constată că acesta a doua zi după producerea accidentului a telefonat la compania de asigurări, discutînd cu Vatamaniuc Mihail a înformat compania despre producerea accidentului. Astfel, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, instanţele de judecată întru confirmarea celor declarate de reclamant urmau să cerceteze discifrările telefonice, fapt care nu a fost făcut. 3 Mai mult decît atît, instanţele de judecată nu s-au expus sub nici o formă asupra declaraţiilor făcut de către Musaev Ficrat, fapt care atrage încaălcarea dreptului la un process echitabil.
Totodată, instanţa de recurs menţionează că, instanţele de judecată nu au audiat martorii Stavnicenco Galina şi Vatamaniuc Mihail. Astfel, Colegiul constată o eroare judiciară care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, din care motive decizia instanţei de apel urmează a fi casată, cu remiterea pricinii pentru rejudecare în Curtea de Apel Bălţi. Colegiul menţionează că, decizia instanţei de apel poartă un caracter prematur, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept procedural şi nu au fost soluţionate aspectele ce ţin de soluţionarea corectă a litigiului, fapt care atrage încălcarea dreptului la un proces echitabil. Instanţa de recurs menţionează că, în conformitate cu art. 239 C.P.C., hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată.
Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Iar în conformitate cu art. 241 alin. (5) C.P.C., în motivare se indică circumstanţele pricinii constatate de instanţă, probele care se întemeiază concluziile ei privitor la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. Totodată, instanţa de recurs reiterează şi prevederile art. 373 C.P.C., care statuiază expres că, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.
Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă decît aceea din hotărîrea atacată cu apel, cu excepţia cazurilor cînd consimte şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces.
În sprijinul normelor naţionale vine şi reglementările Curţii Europene, astfel, instanţa de recurs reiterează că, obligaţia de motivare a hotărîrilor judecătoreşti se regăseşte în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului şi îşi are izvorul în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale (CEDO, hotărîrea Werner c. Austria din 24:11.1997), combinat cu dreptul părţilor şi că aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv (CEDO, hotărîrea Van de Hurk c. Olanda din 19.04.1994), iar obligaţia de motivare a hotărîrilor este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea drepturilor menţionate anterior, ca piloni de bază ai dreptului la un proces echitabil.
Din considerentele menţionate, avînd în vedere faptul că eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a 4 admite recursul, a casa decizia instanţei de apel, restituind pricina pentru rejudecare în instanţa de apel – Curtea de Apel Bălţi. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se admite recursul declarat de Musaev Ficrat. Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Musaev Ficrat împotriva Companiei de Asigurări „Moldova-AstroVAZ” S.R.L., intervenient accesoriu S.R.L.
„Claigis Trans” privind recuperarea prejudiciului material, cu remiterea pricinii pentru rejudecare în instanţa de apel – Curtea de Apel Bălţi. Decizia este irevocabilă din momentul pronunţării. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Vera Macinskaia 5