- Dosarul nr.
- 3ds-7/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 martie 2014
- Părțile
- SRL M-IunixPlus vs Primăria mun. Chişinău
- Pe scurt
- Emiterea deciziei suplimentare
3ds-7/14 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr. 3ds-7/14 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE suplimentară 05 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecător: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Elena Covalenco, Dumitru Mardari, Iurie Bejenaru examinînd cererea depusă de avocatul Denis Grecu în interesele societăţii cu răspundere limitate „M-Iunix Plus”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „M-Iunix Plus” împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Molblan-Grup”, Întreprinderea de Stat „Cadastru”, cu privire la contestarea actului administrativ, c o n s t a t ă : La 23 decembrie 2010 S.R.L.
„M-Iunix Plus” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Primăria mun. Chişinău şi intervenienţilor accesorii S.R.L. „Molblan -Grup” şi Î.S. „Cadastru”, OCT Chişinău cu privire la anularea procesului-verbal de recepţie finală cu nr.1421 din 31.12.2009, eliberat de către Primăria mun.Chişinău, în partea recepţionării pe numele S.R.L. „Molblan -Grup” a unei părţi din antresol (S-15,7 m.p.) amplasat în incinta magazinului „Valentina” din bd. Ştefan cel Mare, 132, mun. Chişinău, înregistrat în registrul bunurilor imobile sub nr. cadastral 010020610101130. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2011, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi s-a încasat de la S.R.L.
„M-Iunix Plus” în folosul S.R.L. „Molblan-Grup” cheltuielile pentru asistenţa juridică a avocatului în mărime de 6000 lei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 aprilie 2012 a fost admis recursul declarat de către SRL „M-Iunix Plus”, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2011, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost admisă în 1 parte. S-a anulat ca ilegal procesul-verbal de recepţie finală cu nr.1421 din 31.12.2009, eliberat de către Primăria mun. Chişinău, în partea recepţionării pe numele S.R.L. „Molblan-Grup” a unei părţi din antresol (S-15,7 m.p.) amplasat în incinta magazinului „Valentina” din bd. Ştefan cel Mare, 132, mun. Chişinău, înregistrat în registrul bunurilor imobile sub nr. cadastral 010020610101130. S-a respins ca neîntemeiată pretenţia înaintată de S.R.L.
„Molblan-Grup” cu privire la încasarea prejudiciului moral. S-a încasat solidar din contul Primăriei mun. Chişinău şi S.R.L. „Molblan-Grup” în beneficiul S.R.L. „M-Iunix Plus” suma de 10 000 lei cu titlu de asistenţă juridică. La 18 noiembrie 2013 SRL „Molblan-Grup” a depus cerere de revizuire, împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitînd admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de recurs şi rejudecarea recursului, invocînd ca temei prevederile art. 449 lit. b) CPC. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 29 ianuarie 2014 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către SRL „Molblan-Grup”. La data de 03 februarie 2014 avocatul Denis Grecu în interesele societăţii cu răspundere limitate „M-Iunix Plus” a formulat o cerere, prin care a solicitat emiterea unei decizii suplimentare privind încasarea în beneficiul SRL „M-Iunix Plus” a sumei de 1000 lei de la SRL „Molblan-Grup” cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică.
În motivarea cererii a invocat, că la 26 decembrie 2013 a depus o referinţă asupra cererii de revizuire declarate de SRL „Molblan-Grup”, anexînd la ea contractul de asistenţă juridică şi bonul de plată în mărime de 1000 lei pentru întocmirea de către avocatul Denis Grecu a referinţei (f.d. 29-34, vol. II), însă instanţa de recurs nu s-a expus asupra acestui fapt. Studiind materialele cauzei, analizînd conţinutul încheierii din 29 ianuarie 2014, motivele expuse în cerere şi în coroborare cu prevederile legislaţiei în vigoare, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide necesar de a admite cererea privind emiterea unei decizii suplimentare din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 250 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă nu a rezolvat problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată. Din materialele dosarului urmează că, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2011, acţiunea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „M- Iunix Plus” împotriva Primăriei mun. Chişinău, intervenienţi accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „Molblan-Grup”, Întreprinderea de Stat „Cadastru”, cu privire la contestarea actului administrativa fost respinsă ca neîntemeiată şi s-a încasat de la 2 S.R.L. „M-Iunix Plus” în folosul S.R.L.
„Molblan-Grup” cheltuielile pentru asistenţa juridică a avocatului în mărime de 6000 lei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 aprilie 2012 a fost admis recursul declarat de către SRL „M-Iunix Plus”, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 30 septembrie 2011, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost admisă în parte. S-a anulat ca ilegal procesul-verbal de recepţie finală cu nr.1421 din 31.12.2009, eliberat de către Primăria mun. Chişinău, în partea recepţionării pe numele S.R.L. „Molblan-Grup” a unei părţi din antresol (S-15,7 m.p.) amplasat în incinta magazinului „Valentina” din bd. Ştefan cel Mare, 132, mun. Chişinău, înregistrat în registrul bunurilor imobile sub nr. cadastral 010020610101130. S-a respins ca neîntemeiată pretenţia înaintată de S.R.L.
„Molblan-Grup” cu privire la încasarea prejudiciului moral. S-a încasat solidar din contul Primăriei mun. Chişinău şi S.R.L. „Molblan-Grup” în beneficiul S.R.L. „M-Iunix Plus” suma de 10 000 lei cu titlu de asistenţă juridică. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 29 ianuarie 2014 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de către SRL „Molblan-Grup”. Totodată la 26 decembrie 2013 avocatul Denis Grecu în interesele S.R.L. „M- Iunix Plus” a depus o referinţă asupra cererii de revizuire declarate de SRL „Molblan-Grup”, anexînd la ea contractul de asistenţă juridică şi bonul de plată în mărime de 1000 lei pentru întocmirea de către avocatul Denis Grecu a referinţei (f.d.
29-34, vol. II). Astfel, instanţa de recurs a omis să se expună asupra problemei repartizării cheltuielilor de asistenţă juridică. Potrivit art. 96 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.
Conform recomandării, privind cuantumul onorariilor avocaţilor şi compensarea de către instanţele de judecată a cheltuielilor de asistenţă juridică, aprobată - de către Consiliul Uniunii avocaţilor din Republica Moldova, prin Decizia nr. 2 din 30.03.2012, pornind de la practica CEDO, care prevede că cheltuielile pentru asistenţa juridică şi onorariul avocatului trebuie să fie necesare, realmente angajate şi rezonabile ca mărime, să ţină cont de complexitatea cauzei; dificultatea problemelor juridice ridicate de speţă, aportul avocatului la soluţionarea cauzei, timpul şi munca depusă de avocat, aptitudinile speciale necesare pentru a acorda asistenţa. Din materialele dosarului rezultă cu certitudine că la 20 decembrie 2013, între S.R.L.
„M-Iunix Plus” şi Denis Grecu a fost încheiat un contract de acordare a serviciilor de asistenţă juridică, prin care Denis Grecu s-a obligat să-i acorde S.R.L. 3 „M-Iunix Plus” asistenţă juridică în cadrul cererii de revizuire depuse de SRL „Molblan-Grup”. Prin bonul de plată seria EA nr.805545 din 23 decembrie 2013, se confirmă faptul că S.R.L. „M-Iunix Plus” i-a achitat lui Denis Grecu suma de 1000 lei pentru prestarea serviciilor juridice. Astfel, prin prisma prevederilor art. 250 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a emite o decizie suplimentară prin care a dispune încasarea din contul SRL „Molblan- Grup” în beneficiul S.R.L.
„M-Iunix Plus” a sumei de1000 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. În raport cu cele relatate şi conducîndu-se de prevederile art. 94, 96, 250 alin. (1) lit. c), 269-270 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite cererea Societăţii cu Răspundere Limitată ,, M-Iunix Plus” cu privire la emiterea unei decizii suplimentare. Se emite o decizie suplimentară prin care: Se încasează din contul Societăţii cu Răspundere Limitată „Molblan-Grup” în beneficiul Societăţii cu Răspundere Limitată ,, M-Iunix Plus” suma de 1000 lei (una mie) lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Dumitru Mardari Elena Covalenco Iurie Bejenaru 4