3ra-258-14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: E.Cobzac dosarul nr. 3ra-258/14 instanţa de apel:N.Vascan, E.Clim, Iu.Cotruţă ÎNCHEIERE 5 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Nicolae Clima Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea de Stat „Fabrica de Sticlă din Chişinău”, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii de Stat „Fabrica de Sticlă din Chişinău” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal Stat din municipiul Chişinău şi intervenientului accesoriu SC „DI şi Trade Engineering” societate cu răspundere limitată cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013, prin care cererea de apel depusă de către Întreprinderea de Stat „Fabrica de Sticlă din Chişinău” a fost respinsă şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Râşcani municipiul Chişinău din 31 iulie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă c o n s t a t ă La 20 iunie 2013, ÎS „Fabrica de Sticlă din Chişinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal Stat din municipiul Chişinău şi intervenientului accesoriu SC „DI şi Trade Engineering” SRL cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamanta ÎS „Fabrica de Sticlă din Chişinău” a indicat că în rezultatul controlului suplimentar nr.1-6212280 efectuat la 5 martie 2013 de către Direcţia Generală a marilor contribuabili s-a constatat majorarea neîntemeiată pentru perioada fiscală decembrie 2012 a sumei TVA destinată trecerii ilegale în cont a sumei de 39 880 lei 76 bani. Astfel, a indicat reclamanta că, prin actul de control s-a constatat că în luna decembrie 2010, ultima a trecut în cont TVA suma indicată anterior, reieşind din factura fiscală seria BV nr.4055322 din 27 decembrie 2012 primită de la SC „DI şi Trade Engineering” SRL, care a fost înregistrată cu întârziere în Registrul electronic al facturilor fiscale la 20 februarie 2013, ceea ce a şi generat majorarea neîntemeiată a sumei TVA destinată trecerii în cont cu suma indicată anterior.

În atare condiţii prin decizia pârâtului nr.27 din 21 martie 2013 s-a decis sancţionarea reclamantului, prin dispunerea micşorării sumei TVA destinată trecerii în cont pentru perioada ulterioară de gestiune a sumei de 39 880 lei 76 bani şi prezentarea organului fiscal a anexelor corectate la Declaraţiile privind TVA pentru perioadele fiscale aprilie şi iunie 2012. Consideră reclamanta acţiunile pârâtului drept ilegale şi cere anularea pct.II şi III din decizia nominalizată. Prin hotărârea judecătoriei Râşcani mu.Chişinău din 31 iulie 2013 acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către ÎS „Fabrica de Sticlă din Chişinău” şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Râşcani mun.Chişinău din 31 iulie 2013. La 9 ianuarie 2014, ÎS „Fabrica de Sticlă din Chişinău” a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului recurenta ÎS „Fabrica de Sticlă din Chişinău” a indicat că nu este de acord cu hotărârea primei instanţe şi decizia instanţei de apel, pe care le consideră nefondate şi ilegale, şi care au fost emise cu interpretarea eronată a normelor de drept material şi procedural.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către recurenta, ÎS „Fabrica de Sticlă din Chişinău”, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către recurenta ÎS „Fabrica de Sticlă din Chişinău” ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul Întreprinderii de Stat „Fabrica de Sticlă din Chişinău” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Nicolae Clima Ion Druţă