3ra-416/17 — contestarea actului administrativ

Judecătoria Rîșcani Dosarul nr.3ra-416 /17

Mun. Chișinău

Judecător: Gh. Mîțu

Curtea de Apel Chișinău

Judecători: D. Manole, Iu. Cotruță, A. Bostan

ÎNCHEIERE

12 aprilie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului Ala Cobăneanu

Judecători Dumitru Mardari, Iuliana Oprea

soluționând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Întreprinderea de Stat „Fabrica de sticlă din Chișinău”, în cauza civilă intentată la

cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea de Stat „Fabrica de sticlă

din Chișinău” împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind anularea

parțială a deciziei nr.14/78/T 256 din 29.07.2014, anularea deciziei nr. 332 din

29.10.2014 și anularea deciziei nr. 106 din 29.10.2014,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2016,

constată:

La 11 decembrie 2014, ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” s-a adresat cu

cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat(în

continuare IFPS) privind anularea pct. 1) al deciziei IFPS nr. 14/78/T 256 din

29.07.2014 cu confirmarea sumei TVA aferentă datoriilor compromise în sumă de

6824675 lei, anularea deciziei IFPS nr. 332 din 29.10.2014 și anularea deciziei IFPS

nr. 106 din 29.10.2014.

În motivarea cererii de chemare în judecată, a indicat că, la 25 iulie 2014

pârâtul a efectuat actul de control nr. 5-668265 privitor la corectitudinea onorării

obligațiunilor fiscale față de buget de către întreprinderea reclamantă.

Concretizează că, prin actul de control s-a constatat că, de către ÎS „Fabrica

de Sticlă din Chișinău” a fost trecut în cont pentru perioada fiscală decembrie 2013

TVA suma de 6 824 675 lei, aferentă datoriilor compromise formate pe perioada

anilor 2000-2003, care nu au fost achitate la buget, deoarece pentru perioada dată ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău” nu a avut obligațiuni față de buget, prin ce s-a

majorat trecerea în cont a TVA pentru perioada fiscală decembrie 2013 cu TVA în

sumă de 6 824 675 lei, fapt care a dus la restituirea mai mult din buget a TVA în

sumă de 2 120 185 lei pentru luna decembrie 2013 și a fost majorată trecerea în cont

a TVA pentru perioada fiscală ianuarie 2014 cu TVA în sumă de 4 704 490 lei și

respectiv calcularea la buget a sumei de 2 120 185 lei restituită în plus din buget în

perioada fiscală ianuarie 2014 cu TVA și excluderea din trecerea în cont a TVA în

sumă de 4 704 490 lei.

Notează că la 29.07.2014, prin decizia IFPS nr. 14/78/ T/256 și anume la p.

1) al acesteia s-a confirmat suma TVA restituită anterior potrivit p. 13) al

1

Regulamentului privind restituirea TVA în sumă totală de 8 869 728 lei pentru

perioada fiscală septembrie 2013 - aprilie 2014.

Mai menționează întreprinderea reclamantă că prin decizia IFSPS nr. 106

din 25.09.2014 s-a calculat la buget suma de 2 120 185 lei sub formă de TVA

restituită în plus din buget pentru perioada fiscală decembrie 2013, s-a micșorat

trecerea în cont a TVA pentru perioada lunii mai 2014 cu suma de 4 704 490 lei și s-

a aplicat majorarea de întârziere în sumă de 100 073 lei conform prevederilor art.

228 alin. (2) CF pentru utilizarea sumei restituite în plus din buget neargumentat la

stingerea altor obligații față de BNP în sumă de 2 120 185 lei.

La 29 octombrie 2014, prin decizia șefului IFPS nr. 332 contestația adusă

asupra deciziei IFPS 14/78T/256 a fost respinsă, motivele respingerii fiind invocate

practic aceleași ca în decizia contestată.

Consideră decizia menționată nefondată, emisă cu aplicarea eronată a

dispozițiilor legale, care direct lezează dreptul întreprinderii la proprietate.

Susține că, la adoptarea deciziei, pârâtul incorect a interpretat sintagma

„achitate pe livrările efectuate”, deoarece în conformitate cu prevederile art. 101

alin. (1) CF subiecții impozabili stipulați la art. 94 lit. a) sânt obligați să declare,

conform art. 115, și să achite la buget pentru fiecare perioadă fiscală, stabilită

conform art. 114, suma TVA, care se determină ca diferență dintre sumele TVA

achitate sau ce urmează a fi achitate de către cumpărători (beneficiari) pentru

mărfurile, serviciile livrate lor și sumele TVA achitate sau ce urmează a fi achitate

furnizorilor la momentul procurării valorilor materiale, serviciilor (inclusiv TVA la

valorile materiale importate) folosite pentru desfășurarea activității de întreprinzător

în perioada fiscală respectivă”.

Consideră că, IFPS la formularea concluziilor urma să rețină că pe parcursul

anilor 2000- 2003 întreprinderea nici nu a avut obligația de plata a TVA față de

buget deoarece în perioada menționată suma TVA achitată pe procurările efectuate

depășea suma TVA achitată pe livrările efectuate.

Această depășire se explică prin faptul că pentru fabricarea producției din

sticlă materia primă și materialele, au fost importate respectiv suma TVA achitată

pentru mărfuri la import constituie pentru anul 2000 suma de 11 896 971 lei, iar

pentru anul 2001 suma de 10 821 69 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 01 februarie 2016,

acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a

tuturor probelor prezente și a constatat că, cerințele invocate în acțiune nu se

încadrează în prevederile legii.

Considerând ilegală hotărârea primei instanțe, la 25 februarie 2016, ÎS

„Fabrica de Sticlă din Chișinău” a declarat apel, prin care a solicitat casarea

hotărârii contestate cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată să fie

admisă.

În motivarea apelului a indicat că, prima instanță la adoptarea hotărârii nu a

constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru

soluționarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărâre sunt în contradicție cu

circumstanțele pricinii, cât și au fost încălcate și aplicate eronat normele de drept

procedural.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2016 s-a respins apelul

declarat de către ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 01 februarie 2016.

2

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că motivele invocate de

apelant nu și-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele

dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. Totodată,

instanța de apel a indicat că, prima instanță a dat o apreciare obiectivă și justă

probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea pricinii și corect a aplicat normele de drept material

și procedural și în consecință a adoptat o hotărîre legală și întemeiată.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, ÎS „Fabrica de Sticlă din

Chișinău” a prezentat recurs, prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei

Curții de Apel Chișinău din 29 noiembrie 2016 și a hotărârii Judecătoriei Rîșcani

mun. Chișinău din 01 februarie 2016, cu emiterea unei noi hotărâri prin care

acțiunea înaintată să fie admisă.

Instanța de recurs constată că, decizia instanței de apel din data de 29

noiembrie 2016 a fost expediată recurentului la 26 decembrie 2016. Astfel,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, prin prisma art. 425 CPC, consideră recursul depus la data de

19 ianuarie 2017 în termen.

În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acestuia.

La 10 aprilie 2017, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a prezentat referință,

prin care solicită a considera inadmisibil recursul înaintat de ÎS „Fabrica de Sticlă

din Chișinău”, invocând netemeinicia acestuia.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse

în cererea de apel și anume, neaplicarea normelor de drept material și procedural

pertinente cauzei.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

pricinii civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din următoarele

considerente.

Verificând motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că

recurentul indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele au

apreciat înscrisurile probatoare și au constatat circumstanțele cauzei.

Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de

reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

În speță, Colegiul menționează că, recursul în cauză conține obiecțiile de fapt și

de drept, care deja au fost obiect de studiere și verificare de către instanțele ierarhic

inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care

este garantat de articolului 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei

de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, așa cum

formal invocă recurentul și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

3

asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu și

temeinicia ei în fapt.

Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui

temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres

stabilite la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decît cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4).

Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Europene, recursul trebuie să fie efectiv,

adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, pe când în

recursul declarat de către ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” asemenea aspecte nu

se regăsesc.

Din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de ÎS „Fabrica de Sticlă din Chișinău” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM,

completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție,

dispune:

Recursul declarat de către Întreprinderea de Stat „Fabrica de Sticlă din

Chișinău” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului Ala Cobăneanu

Judecători Dumitru Mardari

Iuliana Oprea

4