Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-597/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 februarie 2014
Părțile
Tureţchii Boris vs ÎP Grăd-Constructor şi Preşedintele întovărăşirii
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-597/14 — Privind constatarea ilegalităţii decontectării de la energia electrică

Instanţa de fond: Judecătoria Ciocana – I. Mînăscurtă Dosarul nr. 2ra-597/14 Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 12 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele, judecătorul, Ala Cobăneanu, Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov, judecînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de către Tureţchii Boris, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tureţchii Boris împotriva Întovărăşirii Pomilegumicolă “Grăd-Constructor” şi Munteanu Gheorghe privind constatarea ilegalităţii decontectării de la energia electrică, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2013, prin care s-a respins apelul declarat de către Tureţchii Boris, c o n s t a t ă: La 29 ianuarie 2013 Tureţchii Boris a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Întovărăşirii Pomilegumicolă “Grăd-Constructor” şi Munteanu Gheorghe privind constatarea ilegalităţii decontectării de la energia electrică.

În motivarea acţiunii Tureţchii Boris a invocat că, este membru al întovărăşirii pomicole “Grăd – Constructor” din anul 1989 şi proprietar al lotului cu numărul 356. Pe parcursul anilor a contribuit la acumularea bunurilor şi resursilor necesare existenţei întovărăşirei prin achitarea cotizaţiilor de membru şi a altor cotizaţii special prevăzute în statutul întovărăşirii. Indică, Tureţchii Boris că, la 23 februarie 2010, preşedintele întovărăşirii a hotărît să nu-i mai primească careva plăţi pentru energia electrică, de asemenea a dat indicaţii contabilului să nu primească careva plăţi. Din acel moment a fost nevoit să facă plăţile pentru energia electrică prin intermediul băncii şi anume “Energbank” unde întovărăşirea are deschis cont cu toate că au semnat contract de livrare a energiei electrice cu întovărăşirea şi semnat de preşedinte.

Tureţchii Boris a menţionat că, prin acest contract a fost obligat să achite plăţile pentru consumul curentului electric, iar preşedintele întovărăşirii a fost obligat să primească aceste plăţi şi să elibereze în schimb chitanţă. A transferat plata pentru curentul electric la bancă, iar banca percepe un comision de 13 lei pentru orice transfer pe contul întovărăşirii, astfel că este pus în situaţia să achite energia electrică în avans pentru a face economii, să achite mai rar decît în fiecare lună însă în sume mai mari decît prezintă realitatea.

De asemenea, reclamantul a invocat că, la 25 august 2012 în jurul orei 14-00, în gospodăria lui a venit electricianul întovărăşirii I. Stepanov care a luat datele de la contorul electric, iar la 26 august 2012 la ora 13.30, a venit preşedintele întovărăşirii însoţit de membrii biroului direcţiei, fiind în total – 8 persoane, inclusiv electricianul cu actul de decontectare de la energia electrică deja semnat şi pregătit, fără careva preîntîmpinare, a aruncat actul pe capota maşinii personale aflate în curte şi de asemenea cu o sacoşă în care erau bani în sumă de 1.500 lei şi ceea ce constituia echivalentul cotei-părţi din întovărăşire şi i-a comunicat că nu mai este membru al întovărăşirii. Mai mult ca atît că are restanţe la plata pentru energia electrică şi că îl decontează pentru o datorie de 164 Kw neachitaţi.

Invocă, Tureţchii Boris că la cele petrecute a reacţionat prin comunicarea că în caz că are restanţe pentru consumul energiei electrice, este gata să le achite imediat, însă preşedintele întovărăşirii i-a comunicat că nu are rost să achite că deja e tîrziu şi orcium îl decontează de la curentul electric pentru neplata cotizaţiilor de membru. Mai mult ca atît, corect şi conform cerinţelor tehnicii securităţii, electricianul urma să deconteze “faza” adică plusul, însă el cînd s-a urcat pe stîlp a decontectat “zero-ul” adică minusul, fapt care a fost observat şi constatat printr-un act la 12 septembire, semnat de către martori prin care s-a constatat faptul că “faza” plusul era conectat la reţeaua electrică centrală.

Despre faptul dat, Tureţchii Boris nu a fost informat de către preşedintele la momentul decontectării nici în formă verbală, nici în formă scrisă, iar ca urmare la data cînd a fost întocmit actul de constatare a fost lovit de curent în încercarea de a decontecta un generator electric pe care l-a procurat. Astfel, după ce a fost decontectat de la energia electrică în următoarea zi, l-a contactat telefonic pe preşedintele întovărăşirii şi i-a explicat că conform calculelor lui, el nu a depăşit limita de 50 Kw neachităţi pentru luna iulie şi astfel l-a rugat să vină să- l contecteze cît mai urgent, avînd în vedere că l-a decontectat ilegal. Acesta şi-a cerut scuze telefonice şi i-a promis că va fi recontectat şi a recunoscut că reclamantul are dreptate, însă nu a mai fost contectat aşa cum i-a promis telefonic.

Ulterior, la 28 august 2012, reclamantul a achitat restanţele invocate de preşedintele întovărăşirii, inclusiv taxa pentru recontectare la energia electrică în sumă de 476 lei şi în avans pentru 300 Kw, apoi a comunicat preşedintele întovărăşirii că a achitat toate restanţele inclusiv şi taxa de recontectare, însă acesta l-a informat că nu este în stare să ia 2 asemenea decizii de unul singur, si va convoca membrii biroului direcţiei şi vor hotărî acest caz toţi membrii. Tureţchii Boris a mai menţionat că, la 16 septembrie 2012, nu a fost contectat la energia electrică, deşi conform regulamentului şi legislaţiei urma să fie recontectat în termen de 48 ore din momentul efectuării tuturor plăţilor s-a adresat către preşedintele întovărăşirii cu o scrisoare în care a solicitat să fie recontectat, fiind fără răspuns.

Iar la 23 septembrie 2012 a fost invitat la şedinţa biroului direcţiei şi a fost recontectat la energia electrică, ulterior, preşedintele întovărăşirii i-a comunicat că în caz că nu va achita cotizaţiile de membru, va fi din nou decontectat de la energia electrică. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 20 iunie 2013, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Tureţchii Boris, ca neîntemeiată, s-a încasat de la Tureţchii Boris în beneficiul ÎP “Grăd – Constructor”, cheltuielile de judecată în mărime de 1.400 lei.

Motivînd prin faptul că, decontectarea lui Tureţchii Boris de la reţeaua de energie electrică a fost una legală şi întemeiată, deoarece reclamantul nu şi- a îndeplinit obligaţiunile contractuale de a achita lunar plata pentru energia electrică consumată, în special neachitînd plata pentru lunile iunie şi iulie pînă la data de 15 a fiecărei luni, totodată acumulînd o datorie la momentul contorului şi decontectării de 164 Kw, lucru confirmat şi prin extrasul din contul de plată pentru energia electrică a reclamantului cît şi a informaţiei din contabilitatea pîrîtului. Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 31 octombrie 2013, a respins apelul declarat de către Tureţchii Boris şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.

Chişinău din 20 iunie 2013. La 12 decembrie 2013, Tureţchii Boris a înaintat cerere de recurs, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîrii de admitere a acţiunii. Drept temei al recursului înaintat, Tureţchii Boris a invocat că, atît hotărîrea primei instanţe cît şi decizia instanţei de apel sînt neîntemeiate pasibile de a fi casate, deoarece instanţele de judecată nu au constatat şi nu au elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond; concluziile expuse în hotărîre şi în decizie sînt în contradicţie cu circumstanţele adevărate ale pricinii; nu au fost dovedite circumstanţele considerate ca fiind stabilite; nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată; au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material şi procedural; s-a dat o interpretare eronată a legii.

Verificînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de Tureţchii Boris nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

3 Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată, Tureţchii Boris, a invocat că, atît hotărîrea primei instanţe cît şi decizia instanţei de apel sînt neîntemeiate pasibile de a fi casate, deoarece instanţele de judecată nu au constatat şi nu au elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond; concluziile expuse în hotărîre şi în decizie sînt în contradicţie cu circumstanţele adevărate ale pricinii; nu au fost dovedite circumstanţele considerate ca fiind stabilite; nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată; au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material şi procedural; s-a dat o interpretare eronată a legii.

În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

Astfel, dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Iar, alin. (4) al aceluiaş articol, stipulează că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC al RM şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Argumentul recurentului precum că, instanţa de judecată i-a încălcat dreptul la interpret, este neîntemeiat, deoarece la materialele cauzei este anexată declaraţia de avertizare a interpretului – Uzun Alesea (f.d.

123), care a participat la examinarea cauzei. 4 În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ţinînd cont de actele anexate la dosar, se constată că recursul înaintat de Tureţchii Boris împotriva deciziei instanţei de apel nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC al RM. Potrivit celor expuse, în temeiul art. 432, 433, 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Tureţchii Boris, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2013, în pricină civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tureţchii Boris împotriva Întovărăşirii Pomilegumicolă “Grăd-Constructor” şi Munteanu Gheorghe privind constatarea ilegalităţii decontectării de la energia electrică.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.