Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rac-72/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 februarie 2014
Părțile
ÎCS Olnaco - Grup SRL VS Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie Agroindsind, Sanatoriul Struguraş
Pe scurt
Obligatia probatiunii in judecata

2rac-72/14 — Recunoaşterea valabilităţii înregistrării acordului adiţional în cadastrul bunurilor imobile

Prima instanţă: I. Gancear nr.2rac-72/14 Instanța de apel: D. Manole, N. Traduc şi E. Fistican DECIZIE 12 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat , Iurie Bejenaru Elena Covalenco şi Iurie Diaconu examinînd recursul declarat de ÎCS „Olnaco-Grup” SRL, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Olnaco- Grup” SRL către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL privind recunoaşterea valabilităţii înregistrării acordului adiţional din 04 aprilie 2003 în cadastrul bunurilor imobile, obligarea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL să prezinte Î.S.

„Cadastru” în scris acordul cu privire la înregistrarea în cadastrul bunurilor imobile a acordului adiţional la contractul de arendă a imobilului din 01 septembrie 2002 şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 24 septembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26 august 2011 şi a fost emisă o nouă hotărîrede respingere a acţiunii.

constată La data de 30 decembrie 2010, ÎCS „Olnaco-Grup” SRL s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL privind recunoaşterea valabilităţii înregistrării acordului adiţional din 04 aprilie 2003 în cadastrul bunurilor imobile, obligarea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL să prezinte Î.S. „Cadastru” în scris acordul cu privire la înregistrarea în cadastrul bunurilor imobile a acordului adiţional la contractul de arendă a imobilului din 01 septembrie 2002 şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii ÎCS „Olnaco-Grup” SRL a indicat că, la data de 01 septembrie 2002, între ÎCS „Olnaco-Grup” SRL şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL a fost încheiat contractul de arendă al imobilului nr. 08-2002/A, iar în temeiul pct. 1.1. al contractului, arendatorul s-a obligat să de-a în posesia şi folosinţa temporară arendaşului casa de locuit nr. 9 cu suprafaţa de 74,9 m.p., amplasată în s. Cocieri r-ul Dubăsari. Mai indică, ÎCS „Olnaco-Grup” SRL că, la data de 26 noiembrie 2002, contractul de arendă a fost înregistrat în registrul bunurilor imobile, iar la data de 04 aprilie 2003, între părţile contractante a fost încheiat acordul adiţional la contractul de arendă nr. 08-2002A.

Susţine ÎCS „Olnaco-Grup” SRL că, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL din motive necunoscute, nu au înregistrat acordul adiţional la contractul de arendă în Registrul Bunurilor Imobile, deşi de mai multe ori au susţinut că vor înregistra acest acord. Solicităreclamantul ÎCS „Olnaco-Grup” SRL recunoaşterea valabilităţii înregistrării acordului adiţional din 04 aprilie 2003 în registrul bunurilor imobile, obligarea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL să prezinte Î.S. „Cadastru” acordul în scris cu privire la înregistrarea în cadastrul bunurilor imobile a acordului privind înregistrarea acordului adiţional la contractul de arendă a imobilului din 01 septembrie 2002 şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26 august 2011, acţiunea înaintată de către ÎCS „Olnaco-Grup” SRL a fost admisă. A fost recunoscută valabilă şi legală înregistrarea acordului adiţional din 04 aprilie 2003 în cadastrul bunurilor imobile. A fost obligată Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL să prezinte Î.S. „Cadastru”, în termen de 30 de zile de la devenirea definitivă a hotărîrii, acordul în scris privind înregistrarea în cadastrul bunurilor imobile a acordului adiţional din 04 aprilie 2003, la contractul de arendă a imobilului cu nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002, înregistrat în cadastrul bunurilor imobile la 26 noiembrie 2002, cu nr. cadastral 3810.100.074.04.

A fost încasat în mod solidar de la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL în beneficiul ÎCS „Olnaco-Grup” SRL taxa de stat în sumă de 100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2013, a fost admis apelul declarat de către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL, casată hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26 august şi a fost emisă o nouă hotărîre prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. La data de 05 decembrie 2013, ÎCS „Olnaco-Grup” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe pe care o consideră întemeiată şi legală.

În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat că, decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2013 este neîntemeiată şi ilegală, deoarece instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicat. Indică că, pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei şi pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. În susţinerea poziţiei sale recurentul a invocat faptul că la examinarea cererii de apel ÎCS „Olnaco-Grup” SRL nu a fost citat legal şi respectiv recurentul nu a cunoscut despre începerea examinării pricinii date din care motive nu a putut să se prezinte la şedinţa de judecată fiindu-i încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Mai indică recurentul că, la şedinţa din data de 24 septembrie 2013 din completul de judecată al instanţei de apel a făcut parte Judecătorul Traciuc Nina, care urma să se abţină de la judecarea cauzei, ori susţine recurentul că judecătorul dat a participat anterior la examinarea dosarului nr. 3-4188/10 din 24 decembrie 2010 în ordinea contenciosului administrativ care a fost între aceleași părţi şi asupra aceluiaşi obiect, totodată a indicat că acest judecător nu a făcut parte din completul care a pronunţat decizia în cauza nr. 3-4188/10.

Consideră recurentul că instanţa de apel în mod arbitrar a ajuns la concluzia că „acordul adiţional din 04 aprilie 2003 nu a fost semnat de către apelanţi şi în temeiul art.227 alin. (l) CPC, acest acord urmează a fi exclus ca probă din dosar”, ori potrivit raportului de expertiză nr. 549 din 30 iulie 2012 şi raportul de expertiză nr. 34/12/1-71 din 19 aprilie 2013, semnătura executată pe acordul adiţional din 04 aprilie 2003, la poziţia „arendator” este executată de însuşi Ureti Anatolie (director sanatoriul SRL „Struguraş”). La data de 09 ianuarie 2014 Federaţia Naţională a Sindicatelor din Aricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova a depus referinţă prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

La data de 28 ianuarie 2014 Sanatoriul „Struguraş” SRL a depus referință prin care a solicitat respingerea cererii de recurs. Verificînd temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu decizia contestată şi prevederile Legii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Din materialele dosarului rezultă că, la data de 01 septembrie 2002, între Sanatoriul „Struguraş” SRL şi ÎCS „Olnaco-Grup” SRL, a fost încheiat contractul de arendă al imobilului nr. 08-2008/A (f.d.

5-7). S-a mai constat că, ÎCS „Olnaco-Grup” SRL a prezentat un acord adiţional la contractul de arendă a imobilului nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002 încheiat între Sanatoriul „Struguraş” SRL şi ÎCS „Olnaco-Grup” SRL la data de 02 aprilie 2003. (f.d.

88). Prin cererea de chemare în judecată ÎCS „Olnaco-Grup” SRL a solicitat obligarea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din RM şi Sanatoriul „Struguraş” SRL la darea consimţămîntului pentru înregistrărea în Registrul Bunurilor Imobile a unui acord adiţional din 04 aprilie 2003 la contractul de locaţiune nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2011, a fost dispusă efectuarea expertizei grafoscopice asupra acordului adiţional la contractul de arendă, find formulată următoarea întrebare „aparţine sau nu aparţine lui Ureti Anatolie - director al Sanatoriului „Struguraş” SRL semnătura de pe acordul adiţionat 04 aprilie 2003 la contractul de arendă a imobilului nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002”.

Prin raportul de expertiză nr. 549 din 30 iulie 2012, întocmită de către Centrul de Expertize Independente RM, reiese că, semnătura directorului Sanatoriului „Struguraş” SRL - Anatolie Ureti şi ştampila sanatoriului au fost aplicate pe acordul adiţional înainte de a fi tipărit/printat textul acordului adiţional din 04 aprilie 2003 (f.d.

90-93) Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2012, a fost ordonată efectuarea expertizei grafoscopice repetate a acordului adiţional din 04 aprilie 2003 la contractul de arendă a imobilului nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002. Prin raportul de expertiză nr. 2278/2279 din 11 aprilie 2013, întocmit de către Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare a Inspectoratului General al Poliţiei, sa constatat că, semnătura depusă la poziţia „арендодатель: директор” pe acordul adiţional in 04 aprilie 2004 anexă la acordul de arendă a imobilului nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002, este executată de însuşi Ureti Anatolie, impresiunea de ştampilă rotundă a „Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „.Agroindsind” de pe acordul de arendă a imobilului nr. 08-2008/A din 01 septembrie 2002 este executată cu utilizarea tehnicii computerizate cu imprimantă InkJet.

Totodată, experţii judiciari au constatat că, consecutivitatea aplicării impresiuni de stampilă rotundă a SRL „Olnaco-Grap”, textul tipărit al documentului şi semnătura din urnele cet. Boreţ V. de pe Acordul adiţional din 04 aprilie 2004 anexă la acordul de arendă imobilului nr. 08-2002/A din 01.09.2002, este următoarea: 1 - executat textul documentului prin intermediul documentului prin intermediul tehnicii computerizate cu imprimantă monocromatica LaserJet, 2 - aplicată impresiunea de ştampilă rotundă, 3 - efectuată semnătura din numele cet. Boreţ V.. Consecutivitatea aplicării impresiunii de stampilă rotundă a Sanatoriului „Struguraş”, textul tipărit al documentului şi semnătura din numele cet.

Ureti A. de pe acordul adiţional din 04 aprilie 2004 anexă la acordul de arendă imobilului nr. 08-2002/A din 01.09.2002, este următoarea: 1 - executată semnătura din urnele lui Ureti A., 2 - aplicată impresiunea de ştampilă rotundă, 3 - executat textul documentului prin intermediul tehnicii computerizate cu imprimantă monocromatica LaserJet. (f.d.-122-125) Conform art. 195 Cod civil, actul juridic civil este manifestarea de către persoane fizice şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor civile. Conform dispoziţiei art. 666 alin. (2) Cod civil, contractului îi sînt aplicabile normele cu privire la actul juridic. Conform art.199 alin. (1) Cod civil, consimţămînt este manifestarea, exteriorizată, de voinţă a persoanei de a încheia un act juridic.

Conform art. 217 alin. (1) Cod civil, nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual. Instanţa de judecată o invocă din oficiu. Art. 220 alin (1) Cod civil, stabileşte că, actul juridic sau clauza care contravin normelor imperative sînt nule dacă legea nu prevede altfel.

Raportînd normele citate la circumstanţele cauzei, instanţa de recurs reţine corectă concluzia instanţei de apel privind constatarea nulităţii absolute a acordului adiţional din 04 aprilie 2004 anexă la contractului de arendă imobilului nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002, ori acesta a fost încheiat în lipsa consimțământului reprezentatului Sanatoriului „Struguraş” SRL Lipsa consimțământului se deduce din concluzia raporturilor de expertiză nr. 549 din 30 iulie 2012 şi nr. 2278/2279 din 11 aprilie 2013 prin care a fost constat că, semnătura din numele lui Ureti A., reprezentantul Sanatoriului „Struguraş” SRL, a fost efectuată anterior imprimării textului acordului respectiv, astfel aplicarea semnăturii fiind de fapt şi exteriorizarea consimțământului asupra clauzelor contractuale, consimțământul este valabil doar dacă este exteriorizat după ce părţile contractule stabilesc de comun acord clauzele esenţiale ale contractului, însă la caz,

semnătura este aplicată anterior imprimării textului acordului motiv din care în speţă suntem în prezenţa lipsei consimțământului unei părţi asupra încheierii acordului adiţional din 04 aprilie 2004 anexă la contractului de arendă imobilului nr. 08-2002/A din 01 septembrie 2002 Legalitatea şi temeinicia decizie instanţe de apel privind respingerea cererii de chemare în judecată depusă de ÎCS „Olnaco-Grup” SRL se mai confirmă şi prin faptul că potrivit art. 7 din Legea cu privire la arendă, care era în vigoare la data de 04 aprilie 2003, „… contractul de arendă … se încheie în scris…”, iar la materialele dosarului nu există un acord adiţional valabil întocmit în scris ce ar confirma încheierea acestei tranzacţii şi respectiv corect a fost respinsă cerinţa ÎCS „Olnaco-Grup” SRL ca neîntemeiată, ori ÎCS „Olnaco-Grup” SRL contrar prevederilor art. 118 alin. (1) CPC nu a probat pretențiile invocate privind existenţa unui acord adiţional la contractul de arendă din 01 septembrie 2002. Cît priveşte argumentul recurentului precum că nu a fost citat în şedinţa de judecat pentru data de 24 septembrie 2013 urmează a fi respins ca neîntemeiat ori conform art. 102 alin. (41) CPC, participanţii la proces înştiinţaţi în mod legal o dată nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară,

astfel la caz ÎCS „Olnaco-Grup” SRL a fost citată de mai multe ori în instanţa de apel fiind astfel în cunoștință de cauză asupra examinării cererii de apel în prezenta cauză, mai mult ca atît acesta a fost citat şi pentru şedinţa din data de 24 septembrie 2013 fapt confirmat prin avizul de recepţie a citației (f.d.- 130) iar careva motive ce ar împiedica prezența acestuia în ședința de judecată nu au fost prezentate.

Neîntemait este şi argumentul recurentului privind incompatibilitatea Judecătorului Traciuc Nina la examinarea cauzei date în ordine de apel pe motiv ca acest judecător a participat anterior la examinarea dosarului nr. 3-4188/10 din 24 decembrie 2010 în ordinea contenciosului administrativ care a fost între aceleași părţi şi asupra aceluiaşi obiect ori însăşi recurentul a indică că, Judecătorul Traciuc Nina nu a participat al adoptarea deciziei în cauza nr. 3- 4188/10 ci doar a făcut parte din completul unde a fost examinată cauza dată şi doar la o şedinţă de judecată care în final a amînat examinarea cauzei şi nu s-a expus pe fondul acelei cauze, astfel faptul dat nu poate fi reţinut ca temei de incompatibilitate a judecătorului la examinarea prezentei cauze din motivul că acesta nu s-a expus asupra fondului cauzei nr. 3-4188/102.

Prin urmare, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către ÎCS „Olnaco-Grup” SRL.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Olnaco-Grup” SRL către Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL privind recunoaşterea valabilităţii înregistrării acordului adiţional din 04 aprilie 2003 în cadastrul bunurilor imobile, obligarea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură şi Alimentaţie „Agroindsind” din Republica Moldova şi Sanatoriul „Struguraş” SRL să prezinte Î.S. „Cadastru” în scris acordul cu privire la înregistrarea în cadastrul bunurilor imobile a acordului adiţional la contractul de arendă a imobilului din 01 septembrie 2002 şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Elena Covalenco Iurie Diaconu

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.