- Dosarul nr.
- 2r-126/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 februarie 2014
- Părțile
- Belousova Svetlana vs Golocichin Valeriu, Lutîca Ala, Golocichina Nadejda, Primăria Chişinău
- Pe scurt
- Dispunerea efectuării expertizei
2r-126/14 — Partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie
prima instanţă: I. Ţurcan dosarul nr. 2r-126/14 instanţa de apel: D.Manole N.Traciuc, E.Fistican DECIZIE 05 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea,Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Lutîca Alla, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Belousova Svetlana împotriva lui Galocichin Valeriu şi Lutîca Alla cu privire la partajarea averii în devălmăşie, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 c o n s t a t ă La data de 07 august 2012 Belousova Svetlana a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Galocichin Valeriu şi Lutîca Alla cu privire la partajarea averii în devălmăşie.
În motivarea acţiunii reclamanta Belousova Svetlana a invocat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5011 din 09 august 2003 a obţinut dreptul de proprietate privată asupra 2/5 cote – părţi din imobilul din str. Valea Dicescu 66, mun. Chişinău. Reclamanta Belousova Svetlana solicită partajarea bunurilor imobile amplasate pe str. Valea Dicescu 66, mun. Chişinău, aflate în proprietate comună în devălmăşie. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 13 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă. S-au partajat bunurile imobile amplasate pe str. Valea Dicescu 66, mun. Chişinău, aflate în proprietate comună în devălmăşie. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013 s-a respins apelul declarat de Lutîca Alla şi s-a menţinut hotărârea primei instanţe.
1 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 iulie 2013 s-a admis recursul declarat de Lutîca Alla, s-a casat decizia instanţei de apel şi s-a trimis pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. La data de 02 decembrie 2013, reprezentantul Allei Lutîca, avocatul Trestianu Dorin a înaintat demers cu privire la numirea şi efectuarea expertizei cadastrale repetate, executarea căreia să fie pusă în sarcina experţilor Centrului Naţional de expertize judiciare. Reprezentantul Svetlanei Belousova, avocatul Goţonoga Sergiu a înaintat demers cu privire la ordonarea efectuării proiectului lucrărilor de formare a bunurilor imobile prin divizare către Oficiul Teritorial Cadastral Chişinău.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013 s-au admis demersurile înaintate de reprezentantul Allei Lutîca, avocatul Trestianu Dorin şi reprezentantul Svetlanei Belousova, avocatul Goţonoga Sergiu, s-a ordonat efectuarea expertizei cadastrale şi s-a înaintat expertului spre rezolvare următoarea întrebare: - care sunt variantele de partajare în natură a lotului de teren cu nr. cadastral 0100210.227.01 din str. Valea Dicescu 66, mun. Chişinău, cu stabilirea hotarului terenului în co-raport la cota - parte; s-a dispus întocmirea, conform variantelor stabilite, a proiectelor de divizare a lotului de teren nr. cadastral 0100210.227.01 din str. Valea Dicescu 66, mun.
Chişinău cu prezentarea expertului dosarul civil nr. 2a-3346/13, la cererea de chemare în judecată înaintată de Belousova Svetlana împotriva lui Galocichin Valeriu, Lutîca Alla, intervenienţi accesorii Galocichin Nadejda, Primăria municipiului Chişinău cu privire la partajarea averii comune în devălmăşie. S-au obligat Lutîca Alla şi Belousova Svetlana să prezinte experţilor toate documentele necesare primare în original pentru efectuarea expertizei cadastrale, în caz de necesitate. Achitarea cheltuielilor pentru efectuarea expertizei s-a pus în sarcina ambelor părţi în sume egale. Efectuarea expertizei s-a pus în sarcina experţilor Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău. S-a somat expertul de răspunderea penală conform art. 312 CP RM, în cazul prezentării cu bună-ştiinţă a unui raport de expertiză fals.
S-a suspendat examinarea pricinii civile în ordine de apel până la primirea raportului de expertiză cadastrală. La data de 11 decembrie 2013 Lutîca Alla a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea parţială a încheierii şi admiterea demersului cu privire la numirea expertizei repetate. În motivarea recursului a invocat, că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, deoarece a dispus efectuarea expertizei de către inginerii cadastrali din Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău şi a admis demersul 2 reprezentantului Svetlanei Belousova, avocatul Goţonoga Sergiu. Consideră că are dreptul să atace cu recurs încheierea instanţei de apel, făcând trimitere la art. 423 alin. (1) Cod procedură civilă.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Potrivit dispoziţiei normei art. 148 alin. (2) Cod procedură civilă, asupra efectuării expertizei, sau instanţa se pronunţă printr-o încheiere, care nu poate fi atacată cu recurs. Astfel, legislaţia procesuală civilă stabileşte expres, ca încheierea judecătorească cu privire la efectuarea expertizei nu se supune căilor de atac.
Această normă este una prohibitivă, dispoziţia căreia interzice săvârşirea anumitor acţiuni, atacarea încheierii cu recurs. Astfel, recurenta nu poate întreprinde aceea ce este interzis prin legea procesuală civilă. Recurenta neîntemeiat face trimitere la art. 423 alin. (1) Cod procedură civilă, or aceasta este o normă generală, în comparaţie cu care art. 148 alin. (2) Cod de procedură civilă este o normă specială care şi are prioritate în cazurile concurenţei normelor generale şi speciale. În speţa dată, recurenta are dreptul să atace cu recurs încheierea instanţei de apel doar în partea ce ţine de suspendarea procesului civil în legătură cu dispunerea efectuării expertizei, ceea ce a şi menţionat expres Curtea de Apel Chişinău în dispozitivul încheierii din 03 decembrie 2013. Or, potrivit articolului 61 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale.
Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Dispunerea efectuării expertizei nu face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului, nu încalcă drepturile părţilor la accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, or expertiza este un mijloc probatoriu permis de lege, iar raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art. 130 Cod de procedură civilă. Urmare celor menţionate, nu sunt temeiuri pentru a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea Curţii de Apel Chişinău este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013. 3 În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Lutîca Alla. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Belousova Svetlana împotriva lui Galocichin Valeriu şi Lutîca Alla cu privire la partajarea averii în devălmăşie.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4