- Dosarul nr.
- 2ra-481/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 ianuarie 2014
- Părțile
- Iaremciuc Piotr şi Şilova Alexandra vs ÎMGFL nr. 17
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-481/14 — Repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă Iu. Ţurcan dosarul nr. 2ra-481/14 instanţa de apel V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Pahopol ÎNCHEIERE 30 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Alexandra Şilova şi Piotr Iaremciuc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Iaremciuc Piotr şi Alexandrei Şilova împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, prin care Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 a fost repusă în termenul de declarare a apelului, a fost admis apelul declarat de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17, casată integral hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 18 decembrie 2012 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă.
C o n s t a t ă La 03 septembrie 2012, Piotr Iaremciuc şi Alexandra Şilova au depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 cu privire la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamanţii au invocat că, s-au adresat administraţiei Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 cu nenumărate cereri scrise şi verbale în vederea efectuării lucrărilor necesare pentru funcţionarea sistemului de încălzire în apartamentul nr. 33 situat pe str. N. Dimo 11/2, mun. Chişinău. De asemenea, reclamanţii au menţionat că în perioada 01 noiembrie 2009 – 19 martie 2012 caloriferele din bucătărie, baie şi încăperea locativă nu se încălzeau, afară fiind temperatura de -200, iar în apartament era temperatura de +80.
1 Piotr Iaremciuc a menţionat că, în perioada 20 ianuarie 2012 – 19 martie 2012, ca urmare a temperaturilor scăzute deseori se îmbolnăvea de răceli, iar Alexandra Şilova s- a îmbolnăvit de hipotermie, iar în perioada ianuarie-martie 2012 s-a îmbolnăvit şi de pneumonie.
Reclamanţii solicită încasarea de la Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 în beneficiul Alexandrei Şilova a sumei de 4163,23 lei pentru energia termică calculată dar care nu a fost furnizată în perioada 01noiembrie 2009-19 martie 2012 din vina pîrîtului şi încasarea a sumei de 1978,95 lei ce constituie cheltuielile suportate în legătură cu tratamentul medical acordat pentru răcelile suportate în perioada 01 noiembrie 2009-19 martie 2012. De asemenea, au solicitat încasarea de la Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 în beneficiul lui Piotr Iaremciuc a sumei de 989,78 lei ce constituie cheltuieli suportate în legătură cu tratamentul efectuat pentru tratarea răcelii şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 52 lei.
Ulterior, reclamanţii şi-au modificat cerinţele, solicitînd încasarea de la Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 în beneficiul Alexandrei Şilova a sumei de 4163,23 lei, pentru energia termică calculată dar care nu a fost furnizată în perioada 01 noiembrie 2009-19 martie 2012 din vina pîrîtului şi încasarea sumei de 1978,95 lei ce constituie cheltuielile suportate în legătură cu tratamentul medical acordat pentru răcelile suportate în perioada 01 noiembrie 2009-19 martie 2012, repararea prejudiciului moral în mărime de 40000 lei, încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 52 lei. Piotr Iaremciuc a solicitat încasarea de la Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 în beneficiul său a sumei de 989,78 lei ce constituie cheltuieli suportate în legătură cu tratamentul efectuat pentru tratarea răcelii, repararea prejudiciului moral în mărime de 15.000 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 195 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 18 decembrie 2012, acţiunea a fost admisă parţial şi încasat din contul Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 în beneficiul Alexandrei Şilova suma de 4163,23 lei, cu titlu de datorie, suma de 1978,95 lei cu titlu de prejudiciul material, cheltuielile de judecată în mărime de 52 lei şi prejudiciul moral în mărime de 2000 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17 a fost repusă în termenul de declarare a apelului, admis apelul declarat de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 17, casată integral hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 18 decembrie 2012 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă.
La 20 noiembrie 2013, Alexandra Şilova şi Piotr Iaremciuc au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Recurenţii Alexandra Şilova şi Piotr Iaremciuc, în motivarea recursului au menţionat că, la examinarea cauzei instanţa de apel a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, precum şi a interpretat în mod eronat legea. Recurenţii au invocat că instanţa de apel şi-a întemeiat concluzia în baza actului din 28 februarie 2012, ce constituie o 2 copie, fără a fi prezentat originalul acestui act, astfel fiind fictiv, întocmit cu data din urmă şi în lipsa lor. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Alexandra Şilova şi Piotr Iaremciuc, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenţii nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurenţilor de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Alexandra Şilova şi Piotr Iaremciuc ca inadmisibil. 3 În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Alexandra Şilova şi Piotr Iaremciuc se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 4