Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-159/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 ianuarie 2014
Părțile
Executorul Judecătoresc Boţan Gheorghe vs Colegiul Disciplinar al executorilor judecătoreşti
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-159/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-159/14 prima instanţă: O.Cojocaru instanţa de apel: V.Pruteanu, M.Guzun, Iu.Cimpoi ÎNCHEIERE 30 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către executorul judecătoresc George Boţan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către executorul judecătoresc George Boţan împotriva Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti de pe lîngă Ministerul Justiţiei cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Ministerul Justiţiei, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 23 aprilie 2013, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă La 20 februarie 2013, executorul judecătoresc George Boţan a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti de pe lîngă Ministerul Justiţiei cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 11 octombrie 2012 Colegiul Disciplinar al executorilor judecătoreşti a emis decizia, prin care a admis solicitarea Ministerului Justiţiei nr. 02//214 din 24 septembrie 2012 privind atragerea la răspundere disciplinară a executorului judecătoresc George Botan, fiind aplicată lui George Boţan pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzuta de art. 21 alin. (2) lit. c) al Legii privind executorii judecătoreşti nr. 113 din 17 iunie 2010 sancţiune disciplinara - amenda în mărime de 6000 lei.

Consideră reclamantul că decizia contestată este una neîntemeiată şi ilegală întrucât contravine prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi circumstanţelor de fapt ale procedurii disciplinare respective, or în fapta sa lipseşte încălcarea obligaţiei profesionale şi anume lipseşte careva acţiune sau omisiune care contravine normelor legale. Astfel, din circumstanţele cauzei este stabilit cu certitudine faptul, că debitoarea procedurii de executare Tomacu Tatiana, nu a contestat în judecată careva acte emise de executorul judecătoresc George Boţan şi respectiv, este stabilit că la momentul examinării procedurii disciplinare, nu exista hotărîre judecătorească, prin care să fie constatat ilegalitatea actelor întocmite de executor.

Sub acest aspect decizia Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 11 octombrie 2012 este ilegală, deoarece, prin această decizie, Colegiul şi-a asumat atribuţiile instanţei de judecată. Se mai indică, că la examinarea petiţiei Colegiul disciplinar al executorilor judecătoreşti urma să respecte prevederile punctului 30 din Regulamentul colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti care prevede, că „colegiul examinează în prealabil solicitările privind tragerea la răspundere disciplinară a executorului judecătoresc şi dispune, printr-o decizie motivată, după caz: a) intentarea procedurii disciplinare; b) respingerea solicitării ca nefondată, în cazul în care nu se atestă comiterea abaterilor disciplinare stipulate la art. 21 alin. (2) din Lege, acest lucru nu a avut loc”.

Cere reclamantul, executorul judecătoresc George Boţan anularea deciziei din 11 octombrie 2012 a Colegiului Disciplinar al executorilor judecătoreşti privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de amendă, în mărime de 6000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 23 aprilie 2013 acţiunea a fost admisă şi s-a dispus anularea deciziei Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti din 11 octombrie 2012, potrivit căreia a fost aplicată executorului judecătoresc sancţiune disciplinară sub formă de amendă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013, apelul declarat de Ministerul Justiţiei a fost admis, şi a fost casată hotărîrea primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

La 09 decembrie 2013, executorul judecătoresc George Boţan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului executorul judecătoresc George Boţan a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi ilegală, fiind adoptată cu interpretarea eronată a prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată. Mai mult ca atît, decizia Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti este nefondată şi nu ţine de competenţa colegiului să examineze astfel de petiţii, deoarece în fapta recurentului lipseşte încălcarea obligaţiilor sale profesionale şi anume lipseşte careva acţiune sau omisiune care contravine dispoziţiilor stabilite de lege.

La data de 14 ianuarie 2014, Ministerul Justiţiei a depus referinţă la recursul declarat de George Boţan, prin care a solicitat declararea recursului ca inadmisibil în temeiul art. 433 lit.a) CPC. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurenţilor cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurenţilor, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul reiterează că conform art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către executorul judecătoresc George Boţan ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către executorul judecătoresc George Boţan se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tatiana Chişca-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.