2ra-434/14 — Cu privire la partajarea averii comune

Dosarul nr.2ra-434/14 prima instanţă: Gh. Mîţu instanţa de apel: N. Chircu, S. Procopciuc, V. Harmaniuc ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de către Lupaşco Valerii în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Podborschi Ludmila împotriva lui Valerii Lupaşco cu privire la partajul proprietăţii în devălmăşie a soţilor şi cererea de chemare în judecată depusă de către Cristina Şapovalov împotriva lui Valerii Lupaşco şi Ludmila Podborschi cu privire la anularea contractului de vînzare-cumpărare a bunului imobil şi recunoaşterea dreptului de proprietate, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 30 mai 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Valerii Lupaşco şi modificată hotărîrea primei instanţe c o n s t a t ă La 16 martie 2012, Podborschi Ludmila a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Lupaşco Valerii cu privire la partajarea proprietăţii în devălmăşie a soţilor.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 15 octombrie 1987 s-a căsătorit cu Lupaşco Valerii. În anul 1995 fiica lor Cristina a dorit să cumpere un apartament. Ulterior, a fost procurat un apartament pe str. L. Romînă, 13/13 or. Soroca pe banii fiicei lor – Cristina, iar de perfectarea documentelor s-a ocupat Lupaşco Valerii. În astfel de circumstanţe Valerii Lupaşco a înregistrat apartamentul enunţat pe numele său, fapt despre care a aflat mai tîrziu. Pîrîtul permanent a promis că v-a perfecta actele pe numele fiicei lor, dar nu cunoaşte din care motive a tărăgănat acest fapt. Susţine că relaţiile între ea şi Valerii Lupaşco s-au înrăutăţit, iar la 17 ianuarie 1997 au înregistrat divorţul.

Solicitările ei către Lupaşco Valerii de a examina conflictul pe cale extrajudiciară, au rămas fără satisfacere. Cere Podborschi Ludmila partajarea bunului imobil proprietate în devălmăşie dobîndite pe parcursul vieţii în căsătorie cu Valerii Lupaşco şi de ai atribui ei 50% în formă naturală, din apartamentul nr.13 de pe str. Limba Română 13 din or. Soroca, în 1 sumă de 3205 lei, iar lui Valerii Lupaşco 50% în formă bănească, din apartamentul dat, în mărime de 3205 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată din contul pîrtului. La 24 aprilie 2012, în cadrul procesului dat, Cristina Şapovalov a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva lui Valerii Lupaşco şi Ludmila Podborschi cu privire la recunoaşterea relativ nulă a contractului de vînzare-cumpărare a apartamentului nr.13 de pe str. L. Română, 13 din or.

Soroca, recunoaşterea ei ca proprietar legal al apartamentului enunţat şi încasarea cheltuielilor de judecată din contul lui Lupaşco Valerii în beneficiul său. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că în anul 1994 tatăl ei - Anatolie Podborschi i-a dat mamei sale Ludmila Podborschi bani pentru a-i procura un apartament. Astfel, la 03 martie 1994 mama ei a procurat apartamentul nr.12 de pe str. L. Română 12/1 de la Tamara Afanasieva. Ulterior, împreună cu mama au hotărît să procure un alt apartament, totodată au decis să vîndă apartamentul în cauză. La 18 noiembrie 1994 Ludmila Podborschi a vîndut apartamentul şi în anul l995 tatăl său vitreg, Valerii Lupaşco s-a ocupat de această chestiune, pe banii dobândiţi a procurat un apartament cu două odăi pe str. L. Română ap.13 din or.

Soroca şi 1-a înregistrat pe numele său, despre ce s-a aflat mult mai târziu. Lupaşco Valerii tot promitea că va perfecta actele pe numele ei, însă tărăgăna acest proces invocând diferite motive. Peste un timp relaţiile dintre Ludmila Podborschi şi Valerii Lupaşco s-au înrăutăţit şi la 17 ianuarie 1997 aceștia au divorţat. După divorţ pârâtul nu a locuit în apartamentul în enunţat. Susţine că împreună cu mama ei, au făcut reparaţie în apartament şi au construit gazoductul. În anul 2012 i-a fost propus din nou lui Valerii Lupaşco să perfecteze actele pe apartamentul enunţat pe numele ei pe cale extrajudiciară, însă ultimul i-a refuzat, alungând-o pe mama acesteia din apartament. Mai menţionează că de jure apartamentul îi aparţine cu drept de proprietate dar de facto e procurat pe banii ei, care i-au fost donaţi de tatăl său.

Cere, Cristina Şapovalov recunoaşterea relativ nulă a contractului de vînzare- cumpărare a apartamentului nr.13 de pe str. L. Română, 13 din or. Soroca, recunoaşterea ei ca proprietar legal al apartamentului enunţat şi încasarea cheltuielilor de judecată din contul lui Lupaşco Valerii în beneficiul său. Prin încheierea Judecătoriei Soroca din 24 aprilie 2012, a fost atrasă în procesul civil intentat la cererea de chemare în judecată depusă de către Podborschi Ludmila, în calitate de intervenient principal Şapovalova Cristina. Prin hotărârea Judecătoriei Soroca din 15 ianuarie 2013, acţiunea depusă de către Ludmila Podborschi către Valerii Lupaşco a fost admisă parţial. S-a partajat bunul imobil, apartamentul nr.13 situat pe str. L. Română 13 din or.

Soroca, proprietate în devălmăşie, în ½ cotă-parte ideală, între Ludmila Podborschi şi Valerii Lupaşco. În rest acţiunea fost respinsă ca nefondată. Acţiunea depusă de către Cristina Şapovalov către Valerii Lupaşco şi Ludmila Podborschi a fost respinsă integral. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 30 mai 2013, a fost admis apelul declarat de către Valerii Lupaşco şi s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Soroca din 15 ianuarie 2013 în partea ce ţine de adresa bunului imobil supus partajării în locul adresei str. Limba Romînă, 13 ap. 13 se indică adresa str. Dmitrii Cantemir, 13 ap. 13, or. Soroca. 2 În rest hotărîrea Judecătoriei Soroca din 15 ianuarie 2013 a fost menţinută. La 10 septembrie 2013 Lupaşco Valerii, a declarat recurs, împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea hotărîrilor instanţelor inferioare cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii depuse de către Podborschi Ludmila.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Curtea de Apel a expediat în adresa participanţilor procesului, copia deciziei instanţei de apel, la 08 iulie 2013 (f.d.130), iar potrivit avizului de recepţie anexat la materialele pricinii se atestă faptul că recurentul a recepţionat copia acesteia, la 11 iulie 2013 (f.d.133). Prin prisma normei citate în coraport cu cele invocate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen. În motivarea recursului Lupaşco Valerii a invocat că instanţele inferioare nu au stabilit şi nu au elucidat circumstanţele pricinii şi în consecinţă au emis hotărîri ilegale.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 16 decembrie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Ludmilei Podborschi şi Cristinei Şapovalov, cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

Prin referinţa depusă de către Ludmila Podborschi la 16 ianuarie 2014 a solicitat ca recursul declarat de către Lupaşco Valerii să fie considerat inadmisibil. În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a 3 fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Colegiul menţionează că, Lupaşco Valerii, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Lupaşco Valerii, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Lupaşco Valerii se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecător Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Tatiana Vieru 4