Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-250/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 ianuarie 2014
Părțile
Vozian Olga către SA Moldova-Film
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului.

2ra-250/14 — Anularea ordinului de eliberare din funcţie nr. 07 C din 27.02.2012, restabilirea la serviciu, încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la locul de muncă şi încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată

dosar nr:2ra-250/14 prima instanţă: Judecătoria Centru judecător –Djeta Chistol instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău judecători –Popova Liudmila Doga Anatolie, Caitaz Svetlana ÎNCHEIERE 15 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte judecătorul Ala Cobăneanu Judecători Ion Vîlcov, Vera Macinskaia examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Vozian Olga, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Vozian Olga către SA"Moldova-Film" cu privire la anularea ordinului de eliberare din funcţie nr.07-C din 27.02.2012, restabilirea la serviciu, încasarea salariului pentru perioada absenţei forţate de la locul de muncă şi încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013, prin care a fost respinsă cererea de apel depusă de Vozian Olga şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 30 octombrie 2012, prin care acţiunea înaintată de Vozian Olga a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, constată La data de 27 aprilie 2012, reclamanta Vozian Olga s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către SA"Moldova-Film", prin care a solicitat: - anularea ordinului nr.07-C din 27.02.2012 al SA"Moldova Film" privind eliberarea din funcţia de contabil-coordonator; - restabilirea la serviciu în calitate de contabil-coordonator la SA"Moldova Film";

- încasarea din contul pîrîtului a salariului restant pentru absenţa forţată de la serviciu începînd cu data de 28.02.2012 şi pînă la data repunerii în serviciu; - încasarea prejudiciului moral de 50 000 lei. În motivarea cererii reclamanta a invocat precum că, la data de 31.03.2010 a încheiat un contract individual de muncă nr.6 din 01.04.2010 pentru o perioadă de 5 ani. Începînd cu luna aprilie a anului 2011, de către director Vasilachi Alexandr reclamanta şi alte circa 20 persoane au fost supuse multiplelor presiuni, şi pe parcurs de aproape un an de zile i s-a cerut să depusă cerere de eliberare din funcţie din proprie iniţiativă, de către directorul Vasilachi Alexandr, din partea directorului 1 financiar, d-nei Şmalovschi Larisa şi din partea directorului de producere, d-lui Graur Vasile.

Menţionează reclamanta că pe parcursul anului 2011-2012 reclamanta s-a adresat cu cereri privind protejarea drepturilor sale garantate de Constituţie şi de Codul muncii către Sindicatul Republican al lucrărilor din domeniul culturii, organizaţia sindicală a SA "Moldova Film” şi către Procuratura sect. Centru, mun. Chişinău iar lucrările au rămas neschimbate. Reclamanta invocă că în scopul depunerii de ea a cererii de eliberare din proprie iniţiativă, aceasta a fost supusă defăimărilor şi presiunilor permanente din partea administraţiei. Pe parcursul anului 2011 ea a fost evacuată ilegal din biroul în care şi-a desfăşurat activitatea, a fost lipsită de mijloace tehnice de care a dispus pentru a-şi exercita funcţia şi obligaţiunile contractuale, a fost privată de dreptul la muncă şi protecţia muncii, prin ce s-a încălcat legislaţia în vigoare.

De asemenea, reclamanta indică că contractul de muncă a fost întrerupt ilegal la data 27.02.2012 din iniţiativa SA"Moldova Film" fără a se ţine cont de faptul că ea are la întreţinere doi copii minori, soţul care nu este angajat în cîmpul muncii şi îşi face studiile la ASEM în anul doi, astfel fiind încălcate normele Codului muncii. Reclamanta susţine că prejudiciul moral cauzat este de neimaginat, din motivul că a fost supusă un timp îndelungat presiunilor din partea conducerii care au impus-o forţat de a depune cerere de eliberare din funcţie din proprie iniţiativă. Prin hotărârea Judecătoriei Centru din 30.10.2012 acţiunea intentată de către Vozian Olga a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, Vozian Olga a declarat apel împotriva acesteia, prin care a solicitat casarea integrală a hotărârii Judecătoriei Centru din 30.10.2012, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013, cererea de apel depusă de Vozian Olga a fost respinsă şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.Chişinău. La 15 octombrie 2013, Vozian Olga a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013 şi hotărârii Judecătoriei Centru, mun.Chişinău din 30 octombrie 2012, ca fiind ilegale şi nemotivate, remiterea dosarului la rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului, recurenta a invocat că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt neîntemeiate şi ilegale, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că prima instanţă a examinat cauza în lipsa sa şi nu a fost citată legal. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Vozian Olga, în termen, deoarece recurenta a recepţionat decizia la 27 august 2013 , fapt confirmat prin copia plicului anexat la recurs ( f.d.108). În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

2 În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Vozian Olga este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM.

La caz, recurenta Vozian Olga a invocat drept temei de recurs că hotărârile judecătoreşti sunt neîntemeiate şi ilegale, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că prima instanţă a examinat cauza în lipsa sa şi nu a fost citată legal. Instanţa de recurs consideră că, argumentele recurentei Vozian Olga invocate în cererea de recurs, nu pot fi reţinute, deoarece poartă un caracter declarative. Referitor la argumentele recurentei precum că, nu a fost citată în mod legal şi prima instanţă a examinat cauza în lipsa sa, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ le apreciază ca fiind neîntemeiate şi nejustificate, deoarece la materialele dosarului este anexată telefonograma ( f.d.39) şi avizul de recepţie 3 prin, prin care recurenta a fost înşţtiinţată despre data şi ora şedinţei de judecată ( f.d.41).

Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Vozian Olga, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţele au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vozian Olga, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către de Vozian Olga, se consideră ca inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.

Preşedinte judecătorul /Semnătura/ Ala Cobăneanu Judecătorii /Semnătura/ Ion Vîlcov /Semnătura/ Vera Macinskaia Copia corespunde originalului Judecător Vera Macinskaia 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.