Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-4107/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 decembrie 2013
Părțile
Procuratura raionului Rîşcani în interesele lui Galagan Victor împotriva lui Rusu Constantin
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-4107/13 — Încasarea sumei

Prima instanţă: L. Ţurcan dosarul nr. 2ra-4107/13 Instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc şi A. Albu ÎNCHEIERE 24 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ion Corolevschi şi Sveatoslav Moldovan examinînd chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Galagan Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Procuratura raionului Rîşcani în interesele lui Galagan Victor împotriva lui Rusu Constantin cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 08 octombrie 2013, prin care s-a respins apelul declarat de Galagan Victor şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 27 iunie 2013 c o n s t a t ă Prin cererea din 30 ianuarie 2013 Galagan Victor a solicitat Procuraturii raionului Rîşcani să depună în conformitate cu art. 71 Codul de procedură civilă cerere de chemare în judecată în interesele sale împotriva lui Rusu Constantin cu privire la încasarea sumei.

La 13 februarie 2013 Procuratura raionului Rîşcani a depus la Judecătoria Rîşcani cerere de chemare în judecată în interesele lui Galagan Victor împotriva lui Rusu Constantin cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii Procuratura raionului Rîşcani a invocat că începînd cu primăvara anului 2012 pînă în toamna anului 2012 Galagan Victor a lucrat împreună cu Rusu Constantin în calitate de cioban la o stînă de oi din satul Baraboi raionul Donduşeni. La 28 octombrie 2012 Galagan Victor împreună cu soţia au mers la domiciliul lui Rusu Constantin de la care a primit pentru lucrul efectuat la stînă suma de 10 200 lei. În aceeaşi zi în jurul orelor 1700 Rusu Constantin a venit la domiciliul lui Galagan Victor şi i-a comunicat că a achitat mai mulţi bani decît trebuia solicitînd restituirea unei părţi din bani.

Urmare a unei cerţi Galagan Victor a restituit suma de 8 000 lei. Rusu Constantin a plecat, însă mai apoi s-a întors şi a restituit banii, explicînd că este necesar să se întîlnească ulterior pentru a clarifica situaţia. La 31 octombrie 2012 Rusu Constantin a venit împreună cu şeful postului de poliţie al satului Baraboi S. Căldăruş şi inspectorul secţiei poliţiei criminale I. Cărăruş la domiciliul lui Galagan Victor cerînd să-i fie întoarsă suma de 5 200 lei. Galagan Victor i-a transmis lui Rusu Constantin 5 200 lei care a semnat o recipisă. Pînă la depunerea cererii de chemare în judecată Rusu Constantin nu a restituit suma menţionată. Cere Procuratura raionului Rîşcani încasarea de la Rusu Constantin în 1 beneficiul lui Galagan Victor a sumei de 5200 lei.

Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani din 23 aprilie 2013 pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Procuratura raionului Rîşcani în interesele lui Galagan Victor împotriva lui Rusu Constantin cu privire la încasarea sumei a fost strămutată spre examinare după competenţă la Judecătoria Donduşeni. Prin hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 27 iunie 2013 acţiunea a fost respinsă. La 25 iulie 2013 Galagan Victor a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 08 octombrie 2013 a respins apelul şi a menţinut hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 27 iunie 2013. La 17 octombrie 2013 Galagan Victor a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi restituirea pricinii la rejudecare.

În motivarea cererii de recurs Galagan Victor a reiterat circumstanţele descrise în cererea de chemare în judecată şi de apel, invocînd suplimentar că prima instanţă şi instanţa de apel nu au ţinut cont de probatoriul administrat, de declaraţiile martorilor şi neîntemeiat au respins acţiunea. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Verificând argumentele invocate de Galagan Victor în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, audiind raportul verbal al judecătorului raportor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil din următoarele motive. Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Galagan Victor în cererea de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu a invocat.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Argumentele invocate de Galagan Victor poartă caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii recursului constă în 2 verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că argumentele invocate de Galagan Victor în cererea de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Galagan Victor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ion Corolevschi Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.