- Dosarul nr.
- 3ra-1710/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 decembrie 2013
- Părțile
- Pavlenco Parascovia vs Consiliul comunal Burlăceni şi Primăria comunei Burlăceni r-n. Cahul
- Pe scurt
- Legalitatea şi temeinicia hotărîrii, cuprinsul hotărîrii, limitele judecării apelului, obligaţia probaţiunii în judecată, dreptul la un proces echitabil,
3ra-1710/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M. Buşuleac 3ra-1710/13 instanţa de apel: G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă DECIZIE 18 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Consiliul comunal Burlăceni raionul Cahul şi Primăria comunei Burlăceni raionul Cahul în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Parascoviei Pavlenco împotriva Consiliului comunal Burlăceni raionul Cahul şi Primăriei comunei Burlăceni raionul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 07 februarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Parascovia Pavlenco, casată integral hotărârea Judecătoriei Cahul din 15 august 2012 şi adoptată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 09 ianuarie 2012, Parascovia Pavlenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului comunal Burlăceni r-nul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii a indicat că prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 14 octombrie 2009 ei i-a fost atribuit dreptul de proprietate asupra brutăriei cu nr. cadastral 941211004002 şi fântânei arteziene cu nr. cadastral 941211038701, dreptul de proprietate asupra cărora a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Cahul. Menţionează că pentru buna funcţionare a obiectelor indicate este necesar cumpărarea terenurilor aferente şi în acest scop la 14 octombrie 2011 ea s-a adresat cu cerere către Primarul com. Burlăceni, prin care a solicitat introducerea cererii în ordinea de zi a Consiliului comunal Burlăceni. Afirmă că Primarul com.
Burlăceni a examinat cererea înaintată de către ea şi la 14 noiembrie 2011 a dat răspunsul nr. 172. Susţine că la 25 noiembrie 2011 s-a adresat către Consiliul comunal Burlăceni cu cerere prealabilă, care la şedinţa din 14 decembrie 2011 a fost examinată şi prin decizia nr. 05/09 au fost respinse cerinţele ei cu privire la vânzarea terenurilor aferente brutăriei şi fântânei arteziene. Invocă dezacordul cu decizia nominalizată, considerând-o ilegală, care îi încalcă drepturile ei. Solicită anularea deciziei Consiliului comunal Burlăceni nr. 05/09 din 14 decembrie 2011, obligarea Consiliului comunal Burlăceni de a-i vinde terenurile aferente cu numerele cadastrale 9412110387 şi 9412110040 şi încasarea de la pârât a cheltuielilor de judecată.
În cadrul dezbaterilor judiciare a fost atrasă în proces în calitate de pârât Primăria comunei Burlăceni raionul Cahul (f. d. 72-74). Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 15 august 2012 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 07 februarie 2013 a fost admis apelul declarat de către Parascovia Pavlenco, casată integral hotărârea primei instanţe şi adoptată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă parţial, anulată decizia nr. 05/09 din 14 decembrie 2011 emisă de Consiliul comunal Burlăceni privind refuzul vânzării terenurilor aferente Parascoviei Pavlenco şi obligat Consiliul comunal Burlăceni şi Primăria com. Burlăceni raionul Cahul la vânzarea Parascoviei Pavlencoa terenurilor aferente la bunurile imobile, clădire de producţie (clădirea brutăriei), nr. cadastral 94121110.040.02, construcţie (fântâna arteziană), nr. cadastral 9412110.387.01 din r-nul Cahul, com.
Burlăceni, sat. Burlăceni, conform modului stabilit de Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare cumpărare a pământului nr.1308-XIII din 25 iulie 1997, Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121-XVI din 04 mai 2007, Regulamentului cu privire la vânzarea- cumpărarea terenurilor aferente aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1428 din 16 decembrie 2008. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Cahul din 11 iunie 2013 a fost admisă cererea reclamantei Parascovia Pavlenco cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, încasat de la Consiliul comunal Burlăceni şi Primăria com. Burlăceni în beneficiul Parascoviei Pavlenco cheltuielile de judecată - 2787 lei şi pentru asistenţă juridică - 2500 lei, în total suma de 5287 lei.
La 04 aprilie 2013 Consiliul comunal Burlăceni raionul Cahul şi Primăria comunei Burlăceni raionul Cahul au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului au invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, susţinând că de către instanţa de apel au fost încălcate esenţial şi aplicate eronat normele de drept material şi normele de drept procedural. Cu referire la art. 240 CPC, afirmă că Curtea de Apel Cahul a ieşit din limitele pretenţiilor. Consideră că prima instanţă a constatat cu certitudine că pe terenul cu nr. cadastral 94121100040 se află alte bunuri imobile - cantina şi depozit, la care pretind participanţii proprietăţii comune pe cote-părţi, ce aparţin CA „Burlaceni” care a fost lichidată.
Indică că conform art. 4 alin. (2) din Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului nr. 1308 din 25 iulie 1997, vânzătorul soluţionează toate problemele referitoare la construcţiile, instalaţiile inginereşti, plantaţiile multianuale şi la alte bunuri imobile amplasate pe aceste terenuri. Iar deoarece pe terenul dat se află bunuri imobile privatizate de alţi proprietari, consideră că recurenţii în calitate de vânzători legal au refuzat unuia din proprietari Parascovia Pavlenco, cerinţele căreia cauzează daune intereselor altor coproprietari. Susţine că Legea nominalizată prevede că în cazul vânzării-cumpărării terenului conform preţului normativ este necesar de a primi caracteristica cadastrală a terenului de la primăria municipiului, oraşului, satului (comunei) pe al cărei teritoriu este situat terenul - pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale.
Consideră că caracteristica cadastrală a terenurilor cu nr. cadastrale 0912110387 şi 9412110040 cu stabilirea hotarelor şi dimensiunilor 0,4281 ha şi 0,9793 ha prezentată de către intimată, trebuia să fie efectuată nu de către Oficiul Cadastral Teritorial Cahul, dar de Primăria sat. Burlăceni în subordinea căreia se află terenurile.
La fel, indică că conform pct. 14 al Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente nr. 1428 din 16 decembrie 2008, la cerere cumpărătorul anexează: 1) schema terenului aferent, elaborată de serviciile specializate ale autorităţilor administraţiei publice locale sau de întreprinderile licenţiate în domeniul urbanismului şi planul geometric elaborat în modul stabilit;2) copia certificatului înregistrării de stat - pentru persoanele juridice şi întreprinderile individuale, iar copia buletinului de identitate sau a paşaportului - pentru persoanele fizice;3) extrasul din Registrul bunurilor imobile, capitolele A şi B, în original, sau copia autentificată şi copia documentelor în baza cărora a fost înscris în Registru dreptul de proprietate asupra bunului, amplasat pe terenul solicitat spre cumpărare.
Afirmă că reieşind din cererile adresate Consiliului comunal Burlăceni şi Primăriei com. Burlăceni din numele Parascoviei Pavlenco, anexate la materiale dosarului, rezultă că de către intimată nu a fost prezentat nici planul geometric întocmit conform legii, nici originalul extrasului din Registrul bunurilor imobile. Dar a fost prezentat Consiliului comunal Burlăceni şi Primăriei com. Burlăceni extrasul din Registrul bunurilor imobile expirat şi în copie neautentificată cu indicarea proprietarului Natalia Zaharova, care ulterior a înstrăinat imobilul Parascoviei Pavlenco, informaţie care nu a fost cunoscută nici Primăriei şi nici Consiliului comunal Burlăceni, dar a devenit cunoscută în cadrul examinării pricinii în prima instanţă.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Instanţa de recurs consideră că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 04 aprilie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Înaintând acţiunea în judecată împotriva Consiliului comunal Burlăceni raionul Cahul şi Primăriei comunei Burlăceni raionul Cahul, Parascovia Pavlenco a solicitat anularea deciziei Consiliului comunal Burlăceni nr. 05/09 din 14 decembrie 2011, obligarea pârâţilor de a-i vinde terenurile aferente cu numerele cadastrale 9412110387 şi 9412110040 şi încasarea de la pârât a cheltuielilor de judecată.
Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia. Judecând apelul declarat de către Parascovia Pavlenco, instanţa de apel l-a găsit întemeiat, a casat integral hotărârea primei instanţe, adoptând o nouă hotărâre, prin care a admis parţial acţiunea, a anulat decizia nr. 05/09 din 14 decembrie 2011 emisă de Consiliul comunal Burlăceni privind refuzul vânzării terenurilor aferente Parascoviei Pavlenco şi a obligat Consiliul comunal Burlăceni şi Primăria com. Burlăceni raionul Cahul la vânzarea Parascoviei Pavlenco a terenurilor aferente la bunurile imobile, clădirea de producţie (clădirea brutăriei), nr. cadastral 94121110.040.02, construcţie (fântâna arteziană), nr. cadastral 9412110.387.01 din r- nul Cahul, com.
Burlăceni, sat. Burlăceni, conform modului stabilit de Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare cumpărare a pământului nr.1308-XIII din 25 iulie 1997, Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121-XVI din 04 mai 2007, Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1428 din 16 decembrie 2008. În rest respingând acţiunea. Concluzia instanţei de apel, în acest sens a fost condiţionată de faptul că Parascovia Pavlenco a devenit proprietara clădirii brutăriei şi fântânii arteziene în urma privatizării, prin atribuirea acestora în natură ca rezultat al lichidării întreprinderii agricole CAP „Burlăceni”, astfel fiind în drept să i se atribuie terenurile aferente respective în conformitate cu legea.
La caz, instanţa de recurs constată, însă, că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, decizia instanţei de apel este una nemotivată, iar concluziile instanţei de apel sunt expuse într-o formă evazivă, incertă, neavând putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu materialul probator anexat la dosar, precum normele de drept ce reglementează acest aspect. Or, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.
Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces. Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, soluţia instanţei de apel la judecarea pricinii date este prematură, care nu conţine o apreciere concretă şi clară ce ar determina definitiv şi incontestabil certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns.
La fel, instanţa de recurs constată că decizia instanţei de apel este lipsită de putere de convingere, aceasta fiind bazată pe o apreciere arbitrară a materialului probator, fără a fi constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele ce au importanţă pentru soluţionarea corectă a pricinii. Astfel, din materialele dosarului rezultă că Parascovia Pavlenco deţine cu drept de proprietate clădirea de producere (brutăria) şi construcţia (fântână arteziană) situate în sat. Burlăceni, com.
Burlăceni, raionul Cahul şi care sunt amplasate pe lotul de pămnt cu nr. cadastral 9412110.10.040 cu suprafaţa de 0,9793 ha şi respectiv, lotul de pământ cu nr. cadastral 9412110.387 cu suprafaţa de 0,4281, fapt confirmat prin certificatele eliberate de OCT Cahul, filiala ÎS „Cadastru” (f. d. 19, 55). La fel, materialul probator atestă şi faptul că pe loturile de pământ menţionate, la care pretinde Parascovia Pavlenco şi anume pe lotul de pământ cu nr. cadastral 9412110.10.040 afară de brutărie sunt amplasate şi alte construcţii: cantină şi depozit, iar pe lotul de pământ cu nr. cadastral 9412110.387 afară de fântâna arteziană sunt amplasate construcţii accesorii (rezervor de acumulare, 2 turnuri de apă), fapt ce se oglindeşte din planurile geometrice întocmite de OCT Cahul (f. d. 57, 60). Conform pct. 16 din Regulamentul cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 1428 din 16 decembrie 2008, la adoptarea de către consiliul local a deciziei privind vânzarea terenului aferent, pentru fiecare teren aparte, se ţine cont de interesele proprietarilor obiectelor amplasate pe un teren comun cu acelaşi număr cadastral şi al proprietarilor terenurilor adiacente.
Prin urmare, este evident că reieşind din specificul acţiunii şi prevederile legale sus citate, precum ţinând cont şi de faptul că loturile de pământ, vânzarea căror se solicită de către Parascovia Pavlenco, sunt aferente mai multor construcţii amplasate pe acestea, întru judecarea justă a cauzei, instanţa, în mod obligatoriu urma să stabilească cert cercul proprietarilor acestor construcţii. Or, prin adoptarea hotărârii recurate, prin care Consiliul comunal Burlăceni şi Primăria com. Burlăceni raionul Cahul au fost obligaţi la vânzarea numai Parascoviei Pavlenco a terenurilor aferente la bunurile imobile, clădirea de producţie (clădirea brutăriei), nr. cadastral 94121110.040.02, construcţie (fântâna arteziană), nr. cadastral 9412110.387.01 din r-nul Cahul, com.
Burlăceni, sat. Burlăceni, conform legii, ar putea fi în mod direct afectate interesele şi drepturile proprietarilor bunurilor ce sunt amplasate pe aceste terenuri. Cu toate acestea, se constată că soluţionând pricina, instanţa de apel nu a ţinut cont de aceste probe, dar s-a limitat doar la afirmaţiile Parascoviei Pavlenco reţinând că ultima fiind proprietara bunurilor imobile este în drept conform legii la cumpărarea terenului aferent acestor bunuri imobile. De altfel, instanţa de apel a lăsat fără examinare şi argumentele Consiliului comunal Burlăceni şi Primăriei com.
Burlăceni raionul Cahul precum că Parascovia Pavlenco a ignorat prevederile pct. 14 al Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente nr. 1428 din 16 decembrie 2008 şi nu a anexat la cerere actele menţionate în această normă, dar a prezentat doar extrasul din Registrul bunurilor imobile expirat şi o copie neautentificată precum că proprietară a bunului este Natalia Zaharova, care ulterior a înstrăinat imobilul Parascoviei Pavlenco, informaţie despre care nu a ştiut nici Primăriei şi nici Consiliului comunal Burlăceni, dar a devenit cunoscută numai în cadrul examinării pricinii în prima instanţă.
În asemenea împrejurări, se reliefează faptul că instanţa de apel a omis de a constata aspectele importante şi nu a stabilit cu certitudine cine afară de Parascovia Pavlenco sunt proprietarii construcţiilor de pe terenurile aflate în litigiu şi dacă prin atribuirea integrală a acestor bunuri imobile nu se încalcă drepturile altor proprietari. Astfel, se constată că instanţa nu a întreprins măsuri în vederea soluţionării litigiului apărut prin constatarea unor circumstanţe necesare soluţionării la care instanţa urma să contribuie, or în caz de necesitate şi prin prisma art. 118 alin. (5) CPC, instanţa judecătorească (judecătorul) este în drept să propună părţilor şi altor participanţi la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare şi să dovedească faptele ce constituie obiectul probaţiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor.
În contextul dat, instanţa de recurs reţine că cele descrise incontestabil indică la examinarea superficială a apelului, fără a fi supusă controlului temeinicia şi corectitudinea soluţiei date de prima instanţă prin prisma prevederilor legale. În concluzie şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs ţine să menţioneze că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse examinării. De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii.
În speţă, prezintă relevanţă şi faptul că folosirea criteriilor pentru determinarea corectă a naturii juridice a litigiului dat, reieşind din specificul acestui, presupune prin sine lămurirea completă şi pe bază de dovezi certe a situaţiei de fapt, care, este diferită de la caz la caz. Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Distinct de cele mai sus arătate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel şi cea suplimentară urmează a fi casate cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.
La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Consiliul comunal Burlăceni raionul Cahul şi Primăria comunei Burlăceni raionul Cahul. Se casează integral decizia Curţii de Apel Cahul din 07 februarie 2013 şi decizia suplimentară a Curţii de Apel Cahul din 11 iunie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Parascoviei Pavlenco împotriva Consiliului comunal Burlăceni raionul Cahul şi Primăriei comunei Burlăceni raionul Cahul cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Cahul, de un alt complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Ala Cobăneanu