Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ac-166/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 decembrie 2013
Părțile
ÎM CA Grawe Carat Asigurări SA vs Biroului National al Asiguratorilor de Autovehicule
Pe scurt
Strămutarea pricinii

2ac-166/13 — Declararea nulității actului

Dosarul nr. 2ac-166/13 Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 18 decembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii –Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinînd cererea de strămutare depusă de către Directorul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule-Victor Ciblic la judecarea cauzei civile în ordinea contenciosului administrativ la cererea de chemare în judecată a ÎM CA ”Grawe Carat Asigurări” SA împotriva Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule, intervenienți accesorii CIA ”ASITO” SA și alții privind declararea nulității hotărîrii Adunării Generale, c o n s t a t ă: Reclamantul ÎM CA ”Grawe Carat Asigurări” SA s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule, intervenienți accesorii CIA ”ASITO” SA și alții privind declararea nulității hotărîrii Adunării Generale.

Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 25 octombrie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de asigurare a acțiunii înaintată de către ÎM CA ”Grawe Carat Asigurări” SA. Împotriva încheierii nominalizate ÎM CA ”Grawe Carat Asigurări” SA a declarat recurs. În procesul examinării cauzei în ordine de recurs, Directorul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule-Victor Ciblic a solicitat strămutarea prezentei pricini în temeiul art. 43 alin. (2) lit. f) CPC RM la o altă instanță de același grad. În susținerea cererii a invocat că, BNAA nu primit copia recursului, astfel, fiind lipsit de dreptul de a depune referință. Totodată, intimatul nu a fost înștiințat de către instanța de recurs despre data stabilită pentru examinarea acestuia.

O asemenea informative nu exista nici pe pagina web a Curții de Apel Chișinău. În asemenea circumstanțe, consideră că, există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău ar putea fi știrbită de circumstanțele pricinii și de calitatea participanților la proces. Curtea de Apel Chișinău a expediat Curţii Supreme de Justiţie cauza civilă în ordinea contenciosului administrativ la cererea de chemare în judecată a ÎM CA ”Grawe Carat Asigurări” SA împotriva Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule, intervenienți accesorii CIA ”ASITO” SA și alții privind declararea nulității hotărîrii Adunării Generale, pentru soluţionarea cererii de strămutare.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de strămutare înaintată de către Directorul Directorul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule- Victor Ciblic, urmează a fi respinsă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (4) CPC, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. lit. d), e), f) şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară, a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că nu sînt temeiuri de a admite cererea de strămutare, deoarece după cum rezultă din actele pricinii, judecătorii Curţii de Apel Chișinău nu și-au expus opinia asupra fondului cauzei date.

Completul de judecată consideră că întru argumentarea cererii de strămutare nu este invocat nici un temei, iar careva suspiciuni declarative, nu servesc ca temei de a strămuta cauza la o altă instanţă de judecată egală în grad pentru judecarea apelului. În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea de strămutare depusă de Directorul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule-Victor Ciblic, urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu art. 43 alin. (4), art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind neîntemeiată cererea de strămutare înaintată de către Directorul Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule-Victor Ciblic.

Cauza civilă în ordinea contenciosului administrativ la cererea de chemare în judecată a ÎM CA ”Grawe Carat Asigurări” SA împotriva Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule, intervenienți accesorii CIA ”ASITO” SA și alții privind declararea nulității hotărîrii Adunării Generale, se restituie pentru examinare Curţii de Apel Chișinău, în aceeaşi componenţă. Încheierea este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.