Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-376/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 decembrie 2013
Părțile
FPC ARA SRL vs Gogu Andrei, Savelie Arseni
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-376/13 — Declararea revizuirii

dosarul nr. 2rh-376/13 ÎNCHEIERE 13 decembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Ion Druţă şi Iurie Bejenaru examinînd cererea de revizuire depusă de reprezentantul FPC „ARA” SRL, V. Ganev, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de FPC „ARA” SRL împotriva lui Gogu Andrei, Savelie Arseni privind declararea nulității actelor juridice, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 24 septembrie 2013, prin care cererea cu privire la strămutarea pricini, depusă de reprezentantul FPC „ARA” SRL, V. Ganev, a fost respinsă, c o n s t a t ă La data de 17.02.2012, FPC „ARA” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gogu Andrei, Savelie Arseni cu privire la anularea actelor juridice.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 02 aprilie 2013, cererea de chemare în judecată depusă de FPC „ARA” SRL împotriva lui Gogu Andrei, Savelie Arseni privind declararea nulității actelor juridice, a fost respinsă. La data de 02.05.2013, FPC „ARA” SRL a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 22 august 2013, demersul de suspendare a procesului înaintat de către reprezentantul FPC „ARA” SRL, a fost respins. La data de 28.08.2013, reprezentantul FPC „ARA” SRL, V. Ganev, a depus cerere cu privire la strămutarea prezentei pricini la o altă instanţă de judecată egală în grad în temeiul art. 43 al. (2) lit. f) CPC. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie nr. 2ac-106/13 din 24 septembrie 2013, cererea cu privire la strămutarea pricini, depusă de reprezentantul FPC „ARA” SRL, V. Ganev, a fost respinsă.

Cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul FPC „ARA” SRL,SRL ”Ara” împotriva lui Gogu Andrei, Savelie Arseni privind declararea nulității actelor juridice, s-a restituit pentru examinare Curţii de Apel Chişinău. La data de 13.11.2013, reprezentantul FPC „ARA” SRL, V. Ganev, a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie nr. 2ac-106/13 din 24 septembrie 2013, solicitînd admiterea revizuirii, casarea încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 24 septembrie 2013, rejudecarea cauzei conform regulilor stabilite de art. 43 alin. (4) CPC şi a strămuta pricina la o altă instanţă de judecată egală în grad. Indică că, există bănuieli că Colegiul civil al Curţii de Apel Chişinău vădit ignoră prevederile imperative ale Codului de Procedură Civilă.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 noiembrie 2013, a fost ridicat de la examinare în ordine de apel, dosarul civil la cererea de chemare în judecată depusă de FPC „ARA” SRL împotriva lui Gogu Andrei, Savelie Arseni privind declararea nulității actelor juridice, şi remis Curţii Supreme de Justiţie pentru examinarea cererii de revizuire. Verificînd temeiurile invocate în cererea de revizuire în raport cu materialele cauzei şi prevederile Legii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 453 al.(1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art.451 CPC cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexîndu-se probele ce le confirmă. O hotărîre judecătorească nu poate fi anulată decît prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi cu respectarea normelor prevăzute de lege. Revizuirea este o cale de retractare a hotărîrii, în cadrul căreia nu se verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrilor adoptate, ci în baza unor temeiuri obiective strict prevăzute de lege are loc redeschiderea procesului. Prin urmare, dacă nu sînt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, incluzînd şi motivele pe care se întemeiază, cererea de revizuire dedusă judecăţii este inadmisibilă în raport de condiţiile textului.

În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că cererea de revizuire formulată de către de reprezentantul FPC „ARA” SRL, V. Ganev, Grijuc Valentina nu întruneşte condiţiile cerute de lege pentru a fi admisă. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art.449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art.269-270, art.453 al.(1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către de reprezentantul FPC „ARA” SRL, V. Ganev, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 24 septembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de FPC „ARA” SRL împotriva lui Gogu Andrei, Savelie Arseni privind declararea nulității actelor juridice. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Ion Druţă Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.