Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-4011/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 noiembrie 2013
Părțile
Mocanu Carolina vs MJ, Mocanu Serghei
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-4011/13 — Constatarea încălcării dreptul la judecarea în termen rezonabil a pricinii, repararea prejudiciului

prima instanţă: Al.Rotari dosarul nr.2ra-4011/13 instanţa de apel: B.Bîrca M.Moraru, M.Ciugureanu ÎNCHEIERE 28 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Mocanu Carolina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mocanu Carolina împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea pricinii în termen rezonabil şi repararea prejudiciului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2013 c o n s t a t ă La data de 14 ianuarie 2013 Mocanu Carolina a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, intervenient accesoriu Mocanu Serghei cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea pricinii în termen rezonabil şi repararea prejudiciului.

In motivarea acţiunii reclamanta Mocanu Carolina a menţionat că, la 19 martie 2004 SRL „Magic V.S.” a depus la Curtea de Apel Economică cererea de chemare în judecată împotriva ei, SRL „Ghelidor”, CCL-235, SRL „Gama Electronic”, Paşcova Oxana, Mocanu Serghei şi Paşcov Valeriu, pricina care nu este examinată până în prezent şi se află pe rol la Curtea de Apel Chişinău. Consideră că astfel i-a fost încălcat dreptul la judecarea pricinii în termen rezonabil prin durata excesivă a procesului de peste 8 ani şi i-a fost cauzat prejudiciul moral. Mocanu Carolina solicită constatarea încălcării dreptului la judecarea pricinii în termen rezonabil şi încasarea din contul bugetului de stat în beneficiul ei a prejudiciului moral în sumă de 200000 lei.

Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25 aprilie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, s-a constatat încălcarea dreptului Carolinei Mocanu la judecarea pricinii în termen rezonabil, s-a încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul Carolinei Mocanu prejudiciul moral în sumă de 5000 lei. 1 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2013 s-a admis apelul declarat de Mocanu Carolina, s-a respins apelul declarat de Ministerul Justiţiei, s-a modificat hotărîrea primei instanţe în partea încasării prejudiciului moral. S-a majorat suma prejudiciului moral încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul Carolinei Mocanu de la 5000 lei până la 20000 lei.

În rest hotărârea s-a menţinut. La 28 octombrie 2013 Mocanu Carolina a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel în partea încasării prejudiciului moral, modificând cuantumul acestuia de la 20000 lei până la 50000 lei. În motivarea recursului a invocat, că instanţele de judecată au aplicat şi au interpretat în mod eronat normele de drept material. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); 2 b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs că, instanţele de judecată au aplicat şi au interpretat în mod eronat normele de drept material nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal, or instanţele de judecată corect au raportat normele de drept aplicate la circumstanţele de fapt ale pricinii civile în cauză. Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele de judecată şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţele au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Mocanu Carolina ca inadmisibil. În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Mocanu Carolina se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.