- Dosarul nr.
- 2ra-2615/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 noiembrie 2013
- Părțile
- SRL Garant vs Taraburca Dmitri
- Pe scurt
- Temeiurile de incetare a procesului
2ra-2615/13 — Încasarea datoriei
Prima instanţă: V.Boico dosar nr. 2ra - 2615/13 Instanţa de apel: N. Budăi M. Guzun şi N. Craiu DECIZIE 27 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Svetlana Novac, Tatiana Vieru Galina Stratulat şi Iurie Bejenaru examinînd cererea de recurs depusă de societatea pe acţiuni „Garant”, în pricina civilă la cererea societăţii pe acţiuni „Garant” către Tărăburcă Dumitru cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 prin care a fost admis apelul declarat de către Tărăburcă Dumitru, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 27 aprilie 2012 şi emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii. a constatat: La 08 noiembrie 2011, societatea pe acţiuni „Garant” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tărăburcă Dumitru, solicitînd încasarea datoriei în sumă de 253 521 euro. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 aprilie 2012 a fost admisă acţiunea integral şi a fost încasat din contul lui Tărăburcă Dumitru în beneficiul societăţii pe acţiuni „Garant” suma în mărime de 253.521 euro, taxa e stat în sumă de 50.000 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică în sumă de 46 500 . Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de Tărăburcă Dumitru, casată Hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 27 aprilie 2012, şi a fost emisă o nouă hotărîre prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Garant”. La 02 aprilie 2013, societatea pe acţiuni „Garant” a declarat recurs asupra deciziei instanţei de apel şia solicitat admiterea acestuia cu casarea deciziei instanței de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. La 30 octombrie 2013, avocatul lui Tărăburcă Dumitru, Sergiu Lotean a depus o cerere care a fost înregistrată sub nr. 5685 prin care a solicitat amînarea examinării cauzei în recurs din motiv că părţile au intenţia de a încheia o tranzacţie de împăcare, totodată a anexat la cerere şi copia tranzacţiei de împăcare.
La data de 21 noiembrie 2013, a fost înregistrată în registrul de intrare a Curţii Supreme de Justiție sub nr. 6142 tranzacţia de împăcare încheiată între societatea Pagină 1 din 8 pe acţiuni „Garant” şi Tărăburcă Dumitru, prin care au solicitat confirmarea acesteia şi încetarea procesului. Verificînd argumentele invocate, examinînd materialele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră tranzacția de împăcare leagă şi urmează a fi confirmată din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. d) CPC Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol dacă există temeiurile prevăzute la art.265 şi 267. În conformitate cu art. 265 lit.d) CPC, Instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care părţile au încheiat o tranzacţie, confirmată de instanţă. În conformitate cu art.60 alin. (2) CPC …. Părţile pot înceta procesul prin tranzacţie. Potrivit art.60 alin. (5) CPC, instanţa nu va admite renunţarea reclamantului la acţiune, nici recunoaşterea acţiunii de către pîrît, nu va admite tranzacţia între părţi dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului.
Astfel, la caz, instanța de recurs reţine că, la 08 noiembrie 2011, societatea pe acţiuni „Garant” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Tărăburcă Dumitru, solicitînd încasarea datoriei în sumă de 253 521 euro. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 aprilie 2012 a fost admisă acţiunea integral şi a fost încasat din contului Tărăburcă Dumitru în beneficiul societăţii pe acţiuni „Garant” suma de 253.521 euro, taxa de stat în sumă de 50.000 lei, cheltuielile pentru asistenţa juridică în sumă de 46 500 . Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de Tărăburcă Dumitru, casată Hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 27 aprilie 2012 şi a fost emisă o nouă hotărîre prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Garant”.
La data de 02 aprilie 2013 societatea pe acţiuni „Garant” a declarat recurs asupra deciziei instanţei de apel şi a solicitat admiterea acestuia cu casarea deciziei instanței de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. La data de 21 noiembrie 2013, a fost înregistrată în registrul de intrare a Curţii Supreme de Justiție sub nr. 6142 tranzacţia de împăcare încheiată între societatea pe acţiuni „Garant” şi Tărăburcă Dumitru, potrivit căreia: Societatea pe acţiuni „Garant” se obligă: - Să renunţe integral la acţiunea civilă privind încasarea de la Tărăburca Dumitru a datoriei şi penalităţii în sumă de 253521 euro, a cheltuielilor de judecată, a taxei de stat şi a cheltuielilor privind acordarea asistenţei juridice.
- Să renunţe la orice alte cerinţe patrimoniale (inclusiv penalitatea, dobînda de întîrziere, compensarea prejudiciului), care rezultă din raporturile juridice civile dintre părţi la executarea de către Tărăburca Dumitru a obligaţiunilor sale conform Pagină 2 din 8 contractului de investiţii în construcţia obiectelor imobiliare № 8 G din 25 martie 2010. - Să încheie cu Tărăburca Dumitru personal sau prin intermediul unui terţ, contractul de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele imobiliare, construite pe acest teren în rezultatul activităţii comune.
- Să-i achite lui Tărăburca Dumitru la semnarea contractului de vînzare- cumpărare a imobilului (terenul de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065) suma de 5000,0 euro în numerar, de asemenea în termen de 3 (trei) luni de la încheierea contractului să-i mai achite şi suma de 25000,0 euro. Pînă la achitarea integrală a sumei conform contractului de vînzare- cumpărare a imobilului să-i transmită lui Tărăburca Dumitru în calitate de gaj apartamentul nr. 20 M din mun. Chişinău, str. Trandafirilor 31/1 cu numărul cadastral 0100105106.01.169. - Să stingă toate datoriile lui Tărăburca Dumitru faţă de I.C.S. O.M. „FIRST FINANCING GROUP” SRL cu sediul în mun.
Chişinău, str. V. Alecsandri, 129, ap. 16, indiferent de mărimea acestora, la momentul semnării contractului de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065. - Nu mai tîrziu de zece zile calendaristice să anuleze toate interdicţiile şi restricţiile, să se prezinte personal la notar, sau prin intermediul unui terţ, despre care se va anunţa în prealabil, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele construite pe el (construcţii nefinisate).
- După încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065 să-i prezinte lui Tărăburca Dumitru împuterniciri pentru darea în exploatare a construcţiilor amplasate pe acest teren şi înregistrarea lor pe numele societăţii pe acţiuni „Garant” sau a persoanei terţe, care a încheiat contractul de vînzare-cumpărare. - Să-i achite lui Tărăburca Dumitru suma de 40000,0 euro, în cazul în care societatea pe acţiuni „Garant” va înstrăina obiectele imobile, amplasate în Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 la achitarea integrală de către cumpărătorul- terţ, care a încheiat tranzacţia de vînzare-cumpărare,. - Să primească de la Tărăburca Dumitru în proprietate terenul de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun.
Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele construite pe el (construcţii nefinisate) în contul datoriei existente a lui Tărăburcă Dumitru faţă de societatea pe acţiuni „Garant” în mărime de 253521 euro. Tărăburca Dumitru se obligă: - Să accepte renunţul integral al societăţii pe acţiuni „Garant” de la cererea cu privire la încasarea de la - Tărăburca Dumitru a datoriei şi penalităţii în sumă de Pagină 3 din 8 253521 euro, a cheltuielilor de judecată, a taxei de stat şi a cheltuielilor privind acordarea asistenţei juridice.
- Să înceteze toate procesele judiciare şi să prevină apariţia unor noi procese judiciare, obiect al cărora în mod direct sau indirect este contractul de investiţii în construcţia obiectelor imobiliare nr. 8G, încheiate de părţi conform contractului din 25 martie 2010. - Să renunţe la orice cerinţe patrimoniale (inclusiv penalitatea, dobînda de întîrziere, compensarea prejudiciului), care rezultă din raporturile juridice civile dintre părţi la executarea de către Tărăburca Dumitru a obligaţiunilor sale conform contractului de investiţii în construcţia obiectelor imobiliare № 8 G din 25 martie 2010. - Să încheie cu societatea pe acţiuni „Garant” (sau altă persoană indicată de societatea pe acţiuni „Garant”) nu mai tîrziu de zece zile calendaristice contractul de vânzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun.
Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele imobile construite pe acest teren de pămînt. - Nu mai tîrziu de 2 luni de la încheierea contractului de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 să dea în exploatare obiectele imobile, construite pe acest teren de pămînt, să perfecteze actele de dare în exploatare pe numele societăţii pe acţiuni „Garant”, sau a unui persoane terţe, care a încheiat contractul de vînzare-cumpărare şi să înregistreze obiectul imobil în Registrul cadastral al bunurilor imobile pe numele societăţii pe acţiuni „Garant”, sau a persoanei terţe, care a încheiat contractul de vînzare- cumpărare.
- Să transmită în proprietate societăţii pe acţiuni „Garant”, sau persoanei terţe la indicaţia acestuia, terenul de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele construite pe el (construcţii nefinisate) în contul datoriei existente a lui Tărăburcă Dumitru faţă de societatea pe acţiuni „Garant” în mărime de 253521 euro. Tărăburca Dumitru şi societatea pe acţiuni „Garant” au convenit că contractul de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele imobile urmează să fi încheiat între Tărăburcă Dumitru şi societatea pe acţiuni „Garant” , nu mai tîrziu de 10 zile calendaristice din momentul aprobării de către Curtea Supremă de Justiţie a tranzacţiei de împăcare.
Tărăburca Dumitru şi societatea pe acţiuni „Garant” se obligă în modul stabilit de Codul de procedură civilă să renunţe la toate cerinţele înaintate, cheltuielilor suportate în legătură cu adresarea în instanţa de judecată sau cu desfăşurarea proceselor judiciare (taxe de stat, onorariul reprezentanţilor, alte cheltuieli de judecată). Pagină 4 din 8 Analizînd, tranzacţia prezentată de părţi prin prisma normelor legale aplicabile la caz, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia că tranzacţie dată nu contravine legii şi nici nu încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului, motiv din care aceasta urmează a fi întărită cu încetarea procesului.
În conformitate cu art. 180 alin. (1) CPC, măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la cererea pîrîtului de către judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul sau instanţa în a căror procedură se află pricina. Tărăburca Dumitru şi societatea pe acţiuni „Garant” prin tranzacţia de împăcare încheiată au solicitat anularea măsurilor de asigurare aplicate prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 noiembrie 201. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție reţine întemeiată cerinţa privind anularea măsurilor de asigurare aplicate prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 11 noiembrie 2011 şi în rezultatul confirmării tranzacţiei de împăcare consideră necesar de a anula încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 noiembrie 2011 prin care a fost aplicat sechestrul asupra terenului cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 şi imobilele amplasate pe acesta. Din considerentele enunţate mai sus Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră tranzacţia de împăcare una legală şi întemeiată motiv din care ajunge la concluzia de a pronunţa o decizie sub formă de încheiere prin care întăreşte tranzacţia de împăcare încheiată între societatea pe acţiuni „Garant” şi Tărăburca Dumitru în pricina civilă la cererea societăţii pe acţiuni „Garant” către Tărăburcă Dumitru cu privire la încasarea datoriei, şi dispune încetarea acestui proces judiciar.
Reieșind din cele indicate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conform prevederilor art. 269-270, art. 180 alin. (1), art. 265 lit.d), art. 445 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura Civila, DECIDE: Se întăreşte tranzacţia de împăcare încheiată între societatea pe acţiuni „Garant” şi Tărăburca Dumitru în pricina civilă la cererea societăţii pe acţiuni „Garant” către Tărăburcă Dumitru cu privire la încasarea datoriei , conform căreia: Societatea pe acţiuni „Garant” se obligă: - Să renunţe integral la acţiunea civilă privind încasarea de la Tărăburca Dumitru a datoriei şi penalităţii în sumă de 253521 euro, a cheltuielilor de judecată, a taxei de stat şi a cheltuielilor privind acordarea asistenţei juridice.
- Să renunţe la orice alte cerinţe patrimoniale (inclusiv penalitatea, dobînda de întîrziere, compensarea prejudiciului), care rezultă din raporturile juridice civile dintre părţi la executarea de către Tărăburca Dumitru a obligaţiunilor sale conform Pagină 5 din 8 contractului de investiţii în construcţia obiectelor imobiliare № 8 G din 25 martie 2010. - Să încheie cu Tărăburca Dumitru personal sau prin intermediul unui terţ, contractul de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele imobiliare, construite pe acest teren în rezultatul activităţii comune.
- Să-i achite lui Tărăburca Dumitru la semnarea contractului de vînzare- cumpărare a imobilului (terenul de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065) suma de 5000,0 euro în numerar, de asemenea în termen de 3 (trei) luni de la încheierea contractului să-i mai achite şi suma de 25000,0 euro. Pînă la achitarea integrală a sumei conform contractului de vînzare- cumpărare a imobilului să-i transmită lui Tărăburca Dumitru în calitate de gaj apartamentul nr. 20 M din mun. Chişinău, str. Trandafirilor 31/1 cu numărul cadastral 0100105106.01.169. - Să stingă toate datoriile lui Tărăburca Dumitru faţă de I.C.S. O.M. „FIRST FINANCING GROUP” SRL cu sediul în mun.
Chişinău, str. V. Alecsandri, 129, ap. 16, indiferent de mărimea acestora, la momentul semnării contractului de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065. - Nu mai tîrziu de zece zile calendaristice să anuleze toate interdicţiile şi restricţiile, să se prezinte personal la notar, sau prin intermediul unui terţ, despre care se va anunţa în prealabil, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele construite pe el (construcţii nefinisate).
- După încheierea contractului de vânzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065 să-i prezinte lui Tărăburca Dumitru împuterniciri pentru darea în exploatare a construcţiilor amplasate pe acest teren şi înregistrarea lor pe numele societăţii pe acţiuni „Garant” sau a persoanei terţe, care a încheiat contractul de vînzare-cumpărare. - Să-i achite lui Tărăburca Dumitru suma de 40000,0 euro, în cazul în care societatea pe acţiuni „Garant” va înstrăina obiectele imobile, amplasate în Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 la achitarea integrală de către cumpărătorul- terţ, care a încheiat tranzacţia de vînzare-cumpărare,. - Să primească de la Tărăburca Dumitru în proprietate terenul de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun.
Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele construite pe el (construcţii nefinisate) în contul datoriei existente a lui Tărăburcă Dumitru faţă de societatea pe acţiuni „Garant” în mărime de 253521 euro. Tărăburca Dumitru se obligă: - Să accepte renunţul integral al societăţii pe acţiuni „Garant” de la cererea cu privire la încasarea de la - Tărăburca Dumitru a datoriei şi penalităţii în sumă de Pagină 6 din 8 253521 euro, a cheltuielilor de judecată, a taxei de stat şi a cheltuielilor privind acordarea asistenţei juridice.
- Să înceteze toate procesele judiciare şi să prevină apariţia unor noi procese judiciare, obiect al cărora în mod direct sau indirect este contractul de investiţii în construcţia obiectelor imobiliare nr. 8G, încheiate de părţi conform contractului din 25 martie 2010. - Să renunţe la orice cerinţe patrimoniale (inclusiv penalitatea, dobînda de întîrziere, compensarea prejudiciului), care rezultă din raporturile juridice civile dintre părţi la executarea de către Tărăburca Dumitru a obligaţiunilor sale conform contractului de investiţii în construcţia obiectelor imobiliare № 8 G din 25 martie 2010. - Să încheie cu societatea pe acţiuni „Garant” (sau altă persoană indicată de societatea pe acţiuni „Garant”) nu mai tîrziu de zece zile calendaristice contractul de vânzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun.
Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele imobile construite pe acest teren de pămînt. - Nu mai tîrziu de 2 luni de la încheierea contractului de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 să dea în exploatare obiectele imobile, construite pe acest teren de pămînt, să perfecteze actele de dare în exploatare pe numele societăţii pe acţiuni „Garant”, sau a unui persoane terţe, care a încheiat contractul de vînzare-cumpărare şi să înregistreze obiectul imobil în Registrul cadastral al bunurilor imobile pe numele societăţii pe acţiuni „Garant”, sau a persoanei terţe, care a încheiat contractul de vînzare- cumpărare.
- Să transmită în proprietate societăţii pe acţiuni „Garant”, sau persoanei terţe la indicaţia acestuia, terenul de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele construite pe el (construcţii nefinisate) în contul datoriei existente a lui Tărăburcă Dumitru faţă de societatea pe acţiuni „Garant” în mărime de 253521 euro. Se obligă Tărăburca Dumitru şi societatea pe acţiuni „Garant” că nu mai tîrziu de 10 zile calendaristice din momentul aprobării de către Curtea Supremă de Justiţie a tranzacţiei de împăcare, să încheie contractul de vînzare-cumpărare a terenului de pămînt cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun.
Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 cu toate obiectele imobile aplasat pe acesta. Se obligă Tărăburca Dumitru şi societatea pe acţiuni „Garant”, în modul stabilit de Codul de procedură civilă să renunţe la toate cerinţele înaintate, cheltuielilor suportate în legătură cu adresarea în instanţa de judecată sau cu desfăşurarea proceselor judiciare (taxe de stat, onorariul reprezentanţilor, alte cheltuieli de judecată). Se anulează decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 27 aprilie 2012 în pricina civilă Pagină 7 din 8 la cererea societăţii pe acţiuni „Garant” către Tărăburcă Dumitru cu privire la încasarea datoriei. Se anulează încheierea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 11 noiembrie 2011 prin care a fost aplicat sechestrul asupra terenului cu suprafaţa totală de 0,1117 ha, cu numărul cadastral 0131130065, amplasat în mun. Chişinău or. Codru, str. Valea Schinoasei 78 şi imobilele amplasate pe acesta. Se explică părţilor în temeiul art. 266 alin. (2) CPC, că nu se mai admite o nouă adresare în judecată a aceleiaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri. Se încetează procesul în pricina civilă la cererea societăţii pe acţiuni „Garant” către Tărăburcă Dumitru cu privire la încasarea datoriei. Încheierea este irevocabilă de la momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Svetlana Novac Tatiana Vieru Galina Stratulat Iurie Bejenaru Pagină 8 din 8