- Dosarul nr.
- 2ra-1714/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 14 noiembrie 2013
- Părțile
- BC Moldova-Agroindbank SA vs Sigalus Natalia, Velicovici Chiril, SC Natalex-Prosper SRL
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-1714/13 — Încasarea datoriei
prima instanţă: G.Moscaliuc dosarul nr.2ra-1714/13 instanţa de apel: D.Manole B.Bîrca, N.Traciuc ÎNCHEIERE 14 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Velicovici Chiril şi avocatul Bodrug Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de BC „Moldova-Agroindbank” SA împotriva Nataliei Sigalus, Chiril Velicovici, SC „Natalex –Prosper” SRL cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională înaintată de Velicovici Chiril împotriva Nataliei Sigalus şi BC „Moldova-Agroindbank” SA cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de credit nr. 08184 din 23 aprilie 2008, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012 c o n s t a t ă La data de 03 august 2010 BC „Moldova-Agroindbank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva Nataliei Sigalus, Chiril Velicovici, SC „Natalex – Prosper” SRL cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii BC „Moldova-Agroindbank” SA a menţionat, că conform contractului de credit nr.S08184 din 23.04.2008 BC „Moldova-Agroindbank" SA, filiala nr.26 Chişinău şi-a asumat obligaţiunea de a acorda lui Velicovici Chiril un credit, prin eliberarea cârdului de credit cu limita maximală simultană în mărime de 49992 lei, cu termenul final de rambursare 22.03.2010. Conform contractului de fidejusiune nr.S08184-b din 23.04.2008 SC "Natalex-Prosper" SRL şi-a asumat obligaţia să răspundă, în aceeaşi măsură ca şi Velicovici Chiril în faţa BC „Moldova- Agroindbank" SA pentru onorarea integrală a obligaţiilor acestuia, aferente contractului de credit nr.S08184 din 23.04.2008, încheiat între BC „Moldova- Agroindbank" SA şi Velicovici Chirii, în cazul dacă ultimul nu-şi onorează aceste obligaţii.
Conform contractului de fidejusiune nr.S09454 din 02.09.2009 Sigalus Natalia şi- a asumat obligaţia să răspundă, în aceeaşi măsură ca şi Velicovici Chiril în faţa BC „Moldova-Agroindbank" SA pentru onorarea integrală a obligaţiilor acestuia, aferente contractului de credit nr.S08184 din 23.04.2008, încheiat între BC „Moldova- 1 Agroindbank" SA şi Velicovici Chiril, în cazul dacă ultimul nu-şi onorează aceste obligaţii. Reclamantul menţionează, că Velicovici Chiril nu-şi onorează obligaţiile contractuale privind rambursarea creditului primit şi achitarea dobînzii calculate pentru utilizarea lui, încălcând astfel, prevederile contractului de credit nr.S08184 din 23.04.2008 (nu respectă termenele intermediare de achitare a datoriei faţă de bancă) şi prevederile legislaţiei în vigoare privind executarea obligaţiilor.
Prin reclamaţiile din 14.07.2010 creditorul a solicitat pîrîţilor achitarea anticipată şi integrală a datoriei, ultimii însă nu-şi onorează obligaţiile. Conform calcului băncii la situaţia din 14.07.2010 datoria lui Velicovici Chiril faţă de Bancă constituia suma de 45384,91 lei, inclusiv overdraft neautorizat - 43936,03 lei; dobânda neachitată - 1448,88 lei. BC „Moldova-Agroindbank” SA solicită încasarea de la Velicovici Chiril, Sigalus Natalia şi SC „Natalex –Prosper” SRL în beneficiul Băncii a datoriei în sumă de 45384,91 lei şi cheltuielile suportate pentru achitarea taxei de stat în mărime de 1361,54 lei, în total suma de 46746,45 lei.
Velicovici Chiril a înaintat acţiune reconvenţională împotriva Nataliei Sigalus şi BC „Moldova-Agroindbank” SA cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de credit nr. 08184 din 23 aprilie 2008. În motivarea acţiunii a menţionat, că este invalid de gradul II din copilărie, pe motiv de boală psihică, însă nu este recunoscut iresponsabil pe cale judiciară. În aprilie 2008 a făcut cunoştinţă cu pârâta Sigalus Natalia, care i-a propus contra plată 500 lei să semneze acte în incinta BC „Moldova-Agroindbank" SA situată în sectorul Ciocana mun.Chişinău. Nu cunoaşte ce acte a semnat, de încheierea tranzacţiei s-a ocupat pârâta împreună cu colaboratorii băncii, de la dânsul s-a solicitat buletinului de identitate, el însă nu a primit documente bancare şi despre acest caz a aflat când a fost invitat spre a fi interogat în cadrul dosarului penal intentat de către CPS Ciocana.
În rezultat, pârâta a primit 50000 lei credit, iar lui i-a eliberat o recipisă, potrivit cărei şi-a asumat obligaţiunea de a rambursa creditul, inclusiv procentele pînă la 23.04.2010. Ulterior, s-a constatat, că pârâta prin complicitate cu colaboratorii băncii a mai încheiat şi alte contracte fictive pe alte persoane şi în privinţa ei a fost intentată o cauză penală cu nr. 1-353/10 pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.238,361 CP, care se afla în procedura judecătoriei Ciocana. Pârâta 1-a dus în eroare, s-a folosit de situaţia sa vulnerabilă şi nu i-a explicat nici ea şi nici colaboratorii băncii consecinţele semnării actelor respective. Nu lucrează nicăieri, primeşte pensie de invaliditate în sumă de 200 lei, nu are în proprietate careva bunuri, nu are familie, pînă în prezent se află la întreţinerea părinţilor săi.
Velicovici Chiril solicită recunoaşterea nulităţii contractului de credit nr. 08184 din 23 aprilie 2008 încheiat între BC „Moldova-Agroindbank” SA şi dânsul. Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 31 mai 2011 s-a admis acţiunea înaintată de BC „Moldova-Agroindbank” SA împotriva Nataliei Sigalus, Chiril Velicovici, SC „Natalex –Prosper” SRL cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată şi s-a încasat în mod solidar de la Sigalus Natalia, Velicovici Chirii şi SC "Natalex-Prosper" SRL în beneficiul BC „Moldova-Agroindbank" SA 45384,91 lei, cu titlu de datorie, 136154, lei pentru achitarea taxei de stat şi 80 lei, cheltuielile de judecată. 2 Acţiunea reconvenţională înaintată de Velicovici Chiril împotriva Nataliei Sigalus şi BC „Moldova-Agroindbank” SA cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de credit nr. 08184 din 23 aprilie 2008 s-a respins ca neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012 s-a respins apelul declarat de Velicovici Chiril şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe. Velicovici Chiril şi avocatul Bodrug Alexandru au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012, solicitând admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea acţiunii reconvenţionale. În motivarea recursului au indicat, că instanţele de judecată nu au luat în considerare circumstanţele care au importanţă pentru examinarea pricinii în fond. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 03 iulie 2013 pricina s-a ridicat de la examinare în ordine de recurs şi s-a restituit la Curtea de Apel Chişinău pentru emiterea unei încheieri de corectare a greşelilor.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013 s-a corectat greşeala din dispozitivul deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2012 şi s- a indicat, că se menţine hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 31 mai 2011. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut 3 duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs că, instanţele de judecată nu au luat în considerare circumstanţele care au importanţă pentru examinarea pricinii în fond nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal. Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţe şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Velicovici Chiril şi avocatul Bodrug Alexandru ca inadmisibil.
În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Velicovici Chiril şi avocatul Bodrug Alexandru se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 4