Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3574/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 noiembrie 2013
Părțile
Taca Stepan vs Primăria Cazaclia
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3574/13 — Încasarea datoriei

Judecătoria Ceadîr-Lunga Dosarul nr. 2ra-3574/13 Judecător: N. Lazareva Curtea de Apel Comrat Judecători: A. Curdov, E. Dimina, D. Talai Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 06 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Ion Corolevschi, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Taca Stepan, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Taca Stepan către Primăria s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga cu privire la încasarea datoriei, şi cererea reconvenţională a Primăriei s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga către Taca Stepan cu privire la recunoaşterea nulităţii actului juridic, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 21 noiembrie 2012, CONSTATĂ : La 11 aprilie 2011 reclamantul Taca Stepan s-a adresat în instanţă cu cerere de chemare în judecată către Primăria s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga cu privire la încasarea datoriei în mărime de 49 400 lei.

În motivarea pretenţiilor, reclamantul a indicat că, la 05 octombrie 2005, între el şi Primăria s. Cazaclia, r-l Ceadi Lunga, a fost încheiat contractul pentru achiziţionarea mărfurilor şi serviciilor, obiectul cărora era reparaţia ulterioară a drumului în satul Cazaclia din deşeuri piatră concasată şi cărămidă şi în conformitate cu care pe banii săi, au fost îndeplinite lucrările pentru reparaţia drumului pe str. 25 August în s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga, ceea ce se confirmă prin actul de recepţionare a lucrărilor îndeplinite pentru octombrie 2005. Însă, intimatul nu şi-a îndeplinit condiţiile contractuale, şi anume, în conformitate cu punctele 3.1 şi 3.2. ale contractului, nu a achitat pe parcursul a 15 zile după prezentarea actelor de plată preţul şi valoarea totală a contractului în mărime de 49 400 lei, deşi din partea lui au fost îndeplinite integral obligaţiile asumate.

Indică că, în conformitate cu p. 6.2. din contract, acesta a intrat în vigoare din momentul semnării şi este valabil pînă la îndeplinirea de către părţi a obligaţiilor lor. Susţine Taca Stepan că, deoarece el şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în octombrie 2005, ceea ce rezultă din actul de recepţionare, respectiv intimatul trebuie să îndeplinească obligaţiile asumate pentru achitare, potrivit contractului. 1 Mai indică reclamantul că, contractul susmenţionat nu a fost contestat, anulat sau desfăcut de către părţi şi, prin urmare, părţile sunt obligate să îndeplinească obligaţiile asumate în baza lui. Astfel, prin hotărîrea din 11.05.2007 nr. 4/8, Consiliul local Cazaclia dispus că, la apariţia în buget sau în caz de supravenit de mijloace băneşti, să se întoarcă la examinarea chestiunilor cu privire la achitarea către Taca Stepan a datoriei în mărime de 49 400 lei potrivit devizului de cheltuieli.

Însă, ulterior, nedorind să îndeplinească condiţiile contractului, intimatul, acoperindu-se cu deciziile Consiliului nr. 11/5 din 29 decembrie 2009 şi nr. 2/12 din 09 martie 2012, de fapt a refuzat îndeplinirea condiţiilor contractuale, în legătură cu ce solicită admiterea acţiunii. Primăria s. Cazaclia a înaintat cerere reconvenţională către Taca Stepan, prin care a solicitat recunoaşterea nulităţii contractului pentru achiziţionarea mărfurilor şi serviciilor, încheiat la 05.10.2005, invocînd că a fost încălcată Legea cu privire la achiziţionarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru necesităţi de stat nr. 1166-XIII din 30.04.1997.

Reclamantul pe acţiunea reconvenţională indică, că contractul susmenţionat, a fost încheiat fară efectuarea procedurilor de achiziţionare potrivit art. 4-51 ale legii susmenţionate, şi ultimul nu a fost înregistrat nici la administraţie, nici la trezorărie, nici în Primăria s. Cazaclia, de aceea susţine că nu are datorii fată de Taca Stepan. Menţionează că, contrar art. 4 alin. (2) a Legii cu privire la achiziţionarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru necesităţi de stat, nu a fost creat grupul de lucru pentru achiziţionări, din care trebuie să facă parte specialişti ai organului de administraţie publică sau a agentului economic, ce înfăptuieşte achiziţia din contul mijloacelor de stat.

Oferta trebuia să fie propusă de furnizor, după care trebuia să aibă loc negocierile, în baza cărora se putea de ales oferta optimală pentru înfăptuirea achiziţiilor de stat. Mai susţine că Taca Stepan nu a confirmat şi nu a prezentat acte referitor la lucrările efectuate, iar devizul prezentată nu corespunde cerinţelor înaintate pentru astfel de acte, deoarece în el nu se indică ce fel de materiale au fost folosite, valoarea lucrărilor şi alte tipuri de cheltuieli, aşa ca cele sociale, fiscale şi de transport. De asemenea, în actul de recepţionare a lucrărilor au fost incluse cheltuieli, care nu aparţin includerii, deoarece ele nu au avut loc în realitate, de exemplu, cele suplimentare, de plan, cheltuielile neprevăzute, care pot fi incluse în el doar în cazul îndeplinirii lucrărilor de către organizaţii specializate de antrepriză şi, care trebuia să fie confirmate documentar.

De asemenea, în acţiunea reconvenţională este indicat, că în legătură cu faptul, că contractul a fost întocmit cu încălcarea cerinţelor legii, el nu a fost reflectat nici în calculele primăriei după datele contabile pe contul 178 „calculele cu alţi creditori şi debitori”, de aceea la datoria de credit suma data nu se include şi actele de control pentru anii precedenţi în Primărie de asemenea lipsesc. Cere, în legătură cu cele expuse, respingerea acţiunii iniţiale, iar acţiunea reconvenţională să fie admisă integral. Prin hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 11 iunie 2012, acţiunea depusă de Taca Stepan către Primăria s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga cu privire la încasarea datoriei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cererea reconvenţională a Primăriei s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga către Taca Stepan cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului din 05.10.2005 a fost admisă integral. 2 La 11 iulie 2012, Taca Stepan a contestat cu apel hotărîrea instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea sa să fie admisă integral, iar cererea reconvenţională a Primăriei s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului din 05.10.2005 să fie respinsă ca neîntemeiată. În motivarea cererii, apelantul a indicat că la examinarea cauzei instanţa nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond, incorect a aplicat normele dreptului material şi dreptului procesual.

Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 21 noiembrie 2012, a fost respins apelul declarat de Taca Stepan şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ceadîr-Lunga din 11 iunie 2012. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului, argumentele formulate în cererea de apel sunt neîntemeiate. În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat prevederile articolelor 4-51 din Legea cu privire la achiziţionarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor pentru necesităţi de stat nr. 1166-XIII din 30.04.1997 precum şi prevederile art. 217 alin (1) şi (3), art. 219 alin. (2) şi art. 220 alin. (1) CC.

Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. La 01 iulie 2013, Taca Stepan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Comrat din 21 noiembrie 2012, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă. În motivarea cererii de recurs, recurentul a reiterat argumentele de fapt expuse atît în cererea de chemare în judecată cît şi în cererea de apel.

Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

3 Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de Taca Stepan, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Taca Stepan ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Taca Stepan, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 21 noiembrie 2012, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Taca Stepan către Primăria s. Cazaclia, r-l Ceadîr- Lunga cu privire la încasarea datoriei şi cererea reconvenţională a Primăriei s. Cazaclia, r-l Ceadîr-Lunga către Taca Stepan cu privire la recunoaşterea nulităţii actului juridic. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.