- Dosarul nr.
- 2ra-3553/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 31 octombrie 2013
- Părțile
- Ciubara Mircea vs SA Petrom Moldova
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-3553/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 2ra-3553/13 prima instanţă: N.Mazur instanţa de apel: I.Pleşca, M.Anton, I.Secrieru ÎNCHEIERE 31 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Mircea Ciubara, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mircea Ciubara împotriva întreprinderi cu capital străin „Petrom-Moldova”, societate pe acţiuni cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 iulie 2013, prin care apelul declarat de Mircea Ciubara a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 14 mai 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La 24 decembrie 2012, Mircea Ciubara s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderi cu capital străin „Petrom-Moldova”, societate pe acţiuni cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamantul, Mircea Ciubara a indicat că prin ordinul nr.240-c din 24 septembrie 2012 a ÎCS „Petrom-Moldova” SA, a fost eliberat din funcţia de şef direcţie - director tehnic al direcţiei tehnice, divizia operaţională în legătură cu reducerea numărului şi a statelor de personal, fiind, astfel, a fost desfăcut contractul individual de muncă nr. 07 din 22 ianuarie 2004. Consideră reclamantul că ordinul contestat este ilegal, deoarece el a fost preavizat despre eliberare din funcţie la data de 15 februarie 2012, iar ordinul contestat a fost emis peste 8 luni, la data de 24 septembrie 2012, prin care fapt au fost încălcate prevederile art.88 alin.(2) al Codului muncii, iar dispoziţia nr.l4-c din 15 februarie 2012, prin care s-a dispus reducerea statelor de personal a fost emis contrar dispoziţiilor art.88 alin.(1) al Codului muncii.
Mai indică reclamantul că acestuia nu i-a fost propus un alt loc de muncă, iar în perioada de la preavizare până la concediere în companie au fost angajate mai multe persoane, deşi urma să reducă prioritar funcţiile vacante, iar pârâtul nu a prezentat informaţia necesară agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, încălcând, totodată, şi prevederile art. 183 alin.(1) şi (2) al Codului muncii. Cere reclamantul, Mircea Ciubara obligarea pârâtului de a-l restabili în funcţia de şef direcţie, director tehnic al direcţiei tehnice, divizia operaţională din cadrul ÎCS „Petrom-Moldova” SA şi încasarea cheltuielilor de judecată.
Ulterior, la data de 01 februarie 2013 reclamantul, Mircea Ciubara a depus cerere suplimentară prin care a solicitat declararea nulă a ordinului de concediere din 24 septembrie 2012, restabilirea în cadrul ÎCS „Petrom-Moldova” SA în funcţia de Şef direcţie, director tehnic al direcţiei tehnice, divizia operaţională cu încasarea salariului restant şi repararea prejudiciului moral în mărime de 155000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 14 mai 2013, acţiunea lui Mircea Ciubara a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 iulie 2013, apelul declarat de Mircea Ciubara a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 04 septembrie 2013, Mircea Ciubara a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.
Recurentul, Mircea Ciubara în motivarea recursului a indicat că instanţele de judecată la examinarea pricinii eronat au aplicat legea materială care guvernează raportul juridic litigios. În special, recurentul a invocat că hotărîrile contestate nu au nici o motivaţie juridică şi logică şi tot odată contravin art. 4 alin.(1) Constituţiei R.Moldova. La data de 10 octombrie 2013, ÎCS „Petrom-Moldova” a depus referinţă la recursul declarat de Mircea Ciubara, prin care a solicitat declararea recursului ca inadmisibil în temeiul art. 433 CPC. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Prin urmare, instanţa de recurs conchide că instanţele de judecată corect au constatat circumstanţele raportului juridic litigios şi au ajuns la concluzia de respingere a acţiunii, deoarece potrivit actelor cauzei prin dispoziţia ÎCS „Petro- Moldova” SA nr.14-c din 15 februarie 2012, Mircea Ciubara a fost preavizat despre faptul că acesta urmează a fi concediat în legătură cu reducerea numărului şi statelor de personal al Societăţii, dispoziţia dată fiind adusă la cunoştinţă lui Mircea Ciubara contra semnătură la aceeaşi dată.
Tot odată, Mircea Ciubara a fost înştiinţat şi despre lipsa locurilor de muncă vacante în cadrul Societăţii. De asemenea de către angajator au fost respectate dispoziţiile art. 88 alin.(1) lit.c – g) al Codului muncii, la eliberarea lui Mircea Ciubara din funcţia deţinută. Astfel, dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un careva temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Completul reiterează că conform art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Mircea Ciubara, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432 , art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de către Mircea Ciubara se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă