Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1105/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 octombrie 2013
Părțile
Serjantova Raisa vs Consiliul m. Chişinău
Pe scurt
Transmiterea in proprietate a terenului aferent casei de locuit

3ra-1105/13 — Contestarea actului administrativ

Instanţa de fond: M. Anton Dosarul nr. 3ra-1105/13 DECIZIE 30 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu, Judecătorii: Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Vera Macinskaia, Ion Vîlcov, examinînd recursul declarat de către Consiliul mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Serjantova Raisa, Serjantov Oleg şi Serjantov Dumitru împotriva Consiliului mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012, prin care a fost admisă acţiunea, c o n s t a t ă : La 05 octombrie 2012, Serjantova Raisa, Serjantov Oleg şi Serjantov Dumitru au depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun.

Chişinău privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanţii au invocat că, în baza contractelor de vânzare- cumpărare din 03 septembrie 2011 şi din 16 septembrie 2011 au devenit proprietari ai casei de locuit situate în mun. Chişinău, str. Calea Orheiului nr. 10, 12, iar la 30 septembrie 2011 au depus la Consiliul municipal Chişinău o cerere prin care au solicitat efectuarea lucrărilor de inventariere a terenului aferent casei de locuit particulare cu eliberarea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren asupra pământului în limita hotarelor stabilite. Indică reclamanţii că deşi pârâtul era obligat să examineze cererea în termen de 10 zile, acesta nu a oferit vre-un răspuns la cerere.

Prin cererea de concretizare a acţiunii, reclamanţii au solicitat obligarea Consiliului municipal Chişinău de a emite o decizie privind transmiterea terenului aferent casei de locuit particulare din str. Calea Orheiului nr. 10, 12, mun. Chişinău în proprietate privată. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012, acţiunea a fost admisă şi a fost obligat Consiliul mun. Chişinău să emită o decizie privind transmiterea în proprietate a terenului aferent caselor de locuit din str. Calea Orheiului 10, 12 din mun. Chişinău. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 23 martie 2013, Consiliul mun. Chişinău a contestat-o cu recurs, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că instanţa de fond nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii şi nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că Curtea de Apel Chişinău a pronunţat hotărîrea la 20 decembrie 2012 şi a fost expediată părţilor la 25 ianuarie 2013 (f.d. 52). Cererea de recurs a fost depusă la 23 martie 2013, motiv pentru care cererea de recurs se consideră a fi depusă în termen. Examinînd materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ conchide că recursul înaintat de Consiliul mun.

Chişinău este neîntemeiat şi urmează a fi respins, din următoarele considerente. Conform art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a determinat definitiv circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, apreciind probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi interconexiunea lor, aplicând corect normele de drept material, şi întemeiat a ajuns la concluzia de a admite acţiunea.

Potrivit prevederilor art. l alin. (2) al Legii contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost pricinuită. Reieşind din prevederile legale indicate, precum şi din dispoziţiile art. 2 şi art. 3 ale Legii contenciosului administrativ, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie – actul administrativ cu caracter normativ sau individual; contractul administrativ; nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Noţiunea de „act administrativ” este reglementată atât în art. 2 din Legea contenciosului administrativ, cât şi în Rezoluţia (77) 31 cu privire la protecţia individului faţă de actele autorităţilor administrative, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 28 septembrie 1997. Potrivit acestor reglementări, actul administrativ este o manifestare juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autorităţi publice în vederea organizării executării sau executării în concret a legii, actul administrativ desemnează orice măsuri individuale sau decizii luate în cadrul exercitării autorităţii publice, susceptibile a afecta direct drepturile, libertăţile sau interesele persoanelor fizice sau juridice şi care nu este un act îndeplinit în cadrul exercitării unei funcţii judiciare.

2 Materialele cauzei atestă că, Serjantova Raisa, Serjantov Oleg şi Serjantov Dumitru sunt coproprietari ai imobilelor cu numerele cadastrale 0100415.133.01 şi 0100415.133.02, Serjantov Dumitru deţinând cota de 1/4 din mobile, iar Serjantova Raisa şi Serjantov Oleg câte 1/2 din imobilul 0100415.133.01, fapt confirmat prin extrasul din Registrul bunurilor imobile. Potrivit aceloraşi extrase, imobilele date sunt amplasate pe terenul cu suprafaţa de 0,2674 ha, cu numărul cadastral 0100415.133. Conform deciziei Primăriei mun. Chişinău nr. 29/14-5 din 26 decembrie 2002, au fost aprobate planurile cadastrale ale terenurilor aferente caselor de locuit particulare asupra cărora urmează a fi înregistrat dreptul de proprietate conform anexelor la aceasta, printre care se regăseşte şi terenul pe care sunt amplasate imobilele reclamanţilor, referitor la care au fost întocmite planul cadastral (geometric) şi schema de situaţie a terenului.

Conform prevederilor art. 11 din Codul funciar, autorităţile administraţiei publice locale atribuie cetăţenilor terenuri fără plată, eliberîndu-le titluri de proprietate: trec în proprietatea cetăţenilor sectoarele de teren ocupate de case, anexe gospodăreşti şi grădini care li s-au atribuit în conformitate cu legislaţia. Astfel, pct. 3 din Regulamentul cu privire la modul de transmitere în proprietate privată a loturilor de pămînt de pe lîngă casă în localităţile urbane, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 984 din 21.09.1998, stipulează că, loturile de pămînt de pe lîngă casă sînt trecute în proprietate: a) proprietarilor caselor de locuit cu drept de proprietate individuală; b) proprietarilor caselor de locuit cu drept de proprietate comună în devălmăşie; c) proprietarilor caselor de locuit cu drept de proprietate comună în diviziune.

Pct. 5 al aceluiaşi Regulament stipulează că transmiterea în proprietate a loturilor de pămînt de pe lîngă casă se efectuează din iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale, concomitent cu efectuarea înregistrării primare masive sau la cererea proprietarilor caselor de locuit. Conform pct. 8 din acelaşi Regulament, în cazurile cînd casa de locuit se află în proprietate comună în diviziune, administraţia publică locală transmite lotul de pămînt de pe lîngă casa de locuit în proprietate comună în diviziune, indicînd cota- parte ideală a fiecărui proprietar, care este proporţională cu cota-parte de proprietate asupra casei de locuit. Mai mult ca atît, pct. 14 din acelaşi Regulament stabileşte că, trecerea în proprietate privată a loturilor de pămînt de pe lîngă casă se poate efectua, la cererea persoanei interesate, atît pînă la iniţierea, cît şi în cadrul lucrărilor de înregistrare primară masivă.

În acest caz persoana depune la primăria localităţii o cerere privind transmiterea terenului în proprietate privată şi eliberarea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. Astfel, instanţa de recurs reţine că intimaţii şi-au manifestat intenţia de a primi în proprietate terenul aferent casei de locuit, prin cererea depusă la administraţia publică locală, însă fără temei legal, organul competent nu a examinat-o. Prin urmare, instanţa de judecată în mod întemeiat a ajuns la concluzia de a admite acţiunea, or, recurentul în mod neîntemeiat nu a examinat cererea intimaţilor. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că cererea de recurs înaintată de 3 Consiliul mun.

Chişinău este neîntemeiată, motiv pentru care hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012, urmează a fi menţinută. În temeiul celor expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al Republicii Moldova, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Consiliul mun. Chişinău. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Serjantova Raisa, Serjantov Oleg, Serjantov Dumitru împotriva Consiliului mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ. Decizia rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Vera Macinskaia Ion Vîlcov 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.