- Dosarul nr.
- 2ra-2960/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 octombrie 2013
- Părțile
- Goluşcenco Eugeniu vs SA Apă Canal
- Pe scurt
- Omiterea termenului de prescripţie la declararea apelului
2ra-2960/13 — Protecţia drepturilor consumatorului şi repararea prejudiciului material şi moral
prima instanţă: L. Brînza dosarul nr. 2ra-2960/13 instanţa de apel: N. Craiu, L. Bulgac, A. Pahopol DECIZIE 16 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî, Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinînd recursul declarat de către Gluşcenco Eugeniu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gluşcenco Eugeniu împotriva Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” cu privire la protecţia drepturilor consumatorului şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii din 27 martie 2013 prin care s-a repus în termen apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” şi s-a respins cererea lui Gluşcenco Eugeniu de restituire a apelului ca fiind tardiv, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, prin care apelul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” a fost admis, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 27 decembrie 2012 şi emisă o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 17 august 2012 Gluşcenco Eugeniu a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Apă-Canal Chişinău” cu privire la protecţia drepturilor consumatorului şi repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 25 mai 2012 a instalat în apartamentul său (nr. 2 din str. Bucureşti, 45, mun. Chişinău) contor de apă, iar la 01 iunie 2012 a încheiat cu SA „Apă-Canal Chişinău” contractul privind furnizarea serviciilor de alimentare cu apă şi recepţionare a apelor uzate nr. 136972. Potrivit contractului menţionat pîrîtul s-a obligat să-i livreze apă potabilă, iar dînsul s-a obligat să achite acest serviciu conform indicilor contorului de apă instalat în interiorul apartamentului său.
Menţionează reclamantul că, conform indicaţiilor contorului în perioada 25 mai 2012 – 30 iunie 2012 a consumat doar 2m3 de apă, însă în pofida acestui fapt, în factura SP nr. 4320665 din 11 iulie 2012 întocmită de către SA „Apă-Canal Chişinău” se indică consumul de apă pe perioada respectivă – 105 m3, fiind calculată şi diferenţa de tarif pentru perioada de facturare 24 ianuarie 2012 – 24 mai 2012 în sumă de 830,18 lei. La 20 iulie 2012 reclamantul a adresat pîrîtului o reclamaţie, prin care a solicitat efectuarea recalcului şi emiterea unei noi facturi, însă la care a primit refuz. Astfel, din cauza conduitei ilegale ale pîrîtului, exagerat a fost facturat consumul de apă, în aşa mod fiindu-i cauzate prejudicii atît materiale, cît şi morale.
Pe parcursul examinării cauzei, reclamantul a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitînd încasarea de la pîrît în beneficiul său a sumei de 2000 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin venitul ratat, precum şi a sumei de 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, încasîndu-se de la SA „Apă-Canal Chişinău” în beneficiul lui Gluşcenco Eugeniu suma de 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral, iar în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 250 lei. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013 s-a repus SA „Apă-Canal Chişinău” în termenul de declarare a apelului şi s-a respins cererea lui Gluşcenco Eugeniu privind restituirea apelului declarat de către SA „Apă-Canal Chişinău”.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013 apelul declarat de către SA „Apă-Canal Chişinău” a fost admis, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost respinsă. La 08 iulie 2013 Gluşcenco Eugeniu a declarat recurs împotriva încheierii din 27 martie 2013 şi deciziei din 17 aprilie 2013 a Curţii de Apel Chişinău, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii şi deciziei recurate cu menţinerea hotărîrii primei instanţe şi încasarea sumei de 4500 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat prin venitul ratat. Recurentul în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel neîntemiat a admis cererea de repunere în termen a apelului declarat de către SA „Apă-Canal Chişinău”, fiind încălcate şi aplicate greşit normele de drept procedural.
În conformitate cu art. 429 al. (2) CPC, încheierile date în apel pot fi atacate cu recurs numai o dată cu decizia, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs şi cînd încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Iar potrivit art. 116 al. (5) CPC poate fi atacată cu recurs doar încheierea prin care este respinsă cererea de repunere în termen. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele dosarului atestă faptul că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Chişinău la 03 iunie 2013. Astfel, recursul se consideră depus în termen.
La 25 iulie 2013 în adresa SA „Apă-Canal Chişinău” a fost expediată copia recursului declarat de către Gluşcenco Eugeniu, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs, însă persoana vizată nu şi-a valorificat dreptul procedural respectiv şi nu a depus referinţă în termenul stabilit, recursul examinîndu-se astfel în lipsa acesteia. 2 În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii din 27 martie 2013 şi emiterea unei noi hotărîri prin care a respinge cererea de repunere în termen a apelului, iar decizia din 17 aprilie 2013 de modificat prin dispunerea restituirii cererii de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. e) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art. 116. În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Din materialele dosarului rezultă că prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 27 decembrie 2012 acţiunea lui Gluşcenco Eugeniu împotriva SA „Apă-Canal Chişinău” cu privire la protecţia drepturilor consumatorului şi repararea prejudiciului material şi moral a fost admisă parţial, încasîndu-se de la SA „Apă- Canal Chişinău” în beneficiul lui Gluşcenco Eugeniu suma de 1000 lei cu titlu de prejudiciu moral, iar în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 250 lei. De asemenea, s-a constatat că, la şedinţa de judecată din 27 decembrie 2012 la care a avut loc examinarea pricinii şi pronunţarea dispozitivului hotărîrii, reprezentantul SA „Apă-Canal Chişinău” fiind înştiinţat legal, nu s-a prezentat. Nefiind de acord cu hotărîrea priemi instanţe, la 01 februarie 2013, SA „Apă- Canal Chişinău” a declarat apel, iar prin cererea nr. 11.4-8/25 din 27 martie 2013 a solicitat repunerea în termen a apelului.
Potrivit cererii suplimentare la apelul declarat de către SA „Apă-Canal Chişinău”, acesta din urmă a invocat ca temei pentru admiterea cererii de repunere în termenul declarării apelului, starea de boală, dovedită cu adeverinţa medicală seria 01 nr. 839720, ca fiind o cauză care l-a împedicat să se prezinte la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primei instanţe, astfel nefiind cunoscut despre emiterea acestuia, hotărîrea motivată primind-o prin intermediul oficiului poştal la 14 ianuarie 2013. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că argumentul invocat de către recurentul-apelant, că termenul de depunere a apelului a fost omis din motive întemeiate, reprezentantul aflîndu-se în concediu de boală la momentul pronunţării dispozitivului hotărîrii, nu dovedeşte imposibilitatea îndeplinirii actului de procedură din motive obiective, fiind unul nejustificat.
Or, obligaţiile funcţionarului aflat în concediu de boală, după 3 necesitate, puteau fi transmise altui reprezentant al persoanei juridice SA „Apă- Canal Chişinău” pentru a întreprinde toate măsurile necesare în vederea protejării drepturilor de acces la instanţă şi de a depune apelul în termenul legal. Reieşind din circumstanţele stabilite, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţa de apel neîntemeiat a repus în termen apelul declarat de către SA „Apă-Canal Chişinău”, dispunînd examinarea acestuia în fond. Astfel, cererea de apel din 01 februarie 2013 a fost depusă cu omiterea termenului prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC.
Instanţa de recurs accentuează că o asemenea soluţie este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încuviinţarea exercitării unei căi ordinare de atac în urma rămânerii definitive a actului jurisdicţional valabil adoptat în lipsa unor circumstanţe fundamentale şi obligatorii, ar însemna de fapt încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice şi a drepturilor celorlalte părţi la un proces echitabil.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărîrea Curţii Europene a Drepturilor Omului în speţa Ghirea contr Moldovei din 26 iunie 2012, Curtea constatînd violarea articolului 6 § 1 din Convenţie, observînd că, - suspendarea termenului de prescripţie, pe motiv că procurorul care a condus acest caz a fost în concediu, nu poate fi acceptat ca fiind compatibil cu principiul egalităţii armelor.
Din considerentele menţionate şi întru evitarea tergiversării examinării cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul decalarat de către Gluşcenco Eugeniu, a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013, pronunţînd o hotărîre nouă prin care de respins cererea privind repunerea în termen a apelului ca fiind neîntemeiată, iar decizia din 17 aprilie 2013 de modificat prin dispunerea restituirii cererii de apel ca depusă cu omiterea termenului de prescripţie. Or, în cazul din speţă eroarea judiciară admisă la examinarea cauzei în ordine de apel, care este evidentă şi se confirmă prin actele cauzei, poate fi corectată şi de instanţa de recurs.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. e) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Gluşcenco Eugeniu. Se casează încheierea din 27 martie 2013 Curţii de Apel Chişinău în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gluşcenco Eugeniu împotriva Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” cu privire la protecţia drepturilor consumatorului şi repararea prejudiciului material şi moral, şi se emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care: Se respinge cererea Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” de repunere în termen a apelului.
4 Se modifică decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gluşcenco Eugeniu împotriva Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” cu privire la protecţia drepturilor consumatorului şi repararea prejudiciului material şi moral, prin dispunerea restituirii Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” a cererii de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5