Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-747/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 octombrie 2013
Părțile
Ganea Iulia împotriva întreprinderii mixte Gemini Clothing Limited societate cu răspundere limitată
Pe scurt
Cazuirle în care nu se dă curs cererii de apel

2r-747/13 — Executarea hotărîrii judecătoreşti despre repunerea în funcţie şi achitarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă

Prima instanţă: I. Ghilas dosarul nr. 2r-747/13 Instanţa de apel: E. Ababei, G. Polivenco şi N. Matveeva DECIZIE 16 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedinte, judecătorul: Ala Cobăneanu judecătorii: Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de avocatul Caldîba Vitalie în interesele întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ganea Iulia împotriva întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată cu privire la executarea hotărîrii judecătoreşti despre repunerea în funcţie şi achitarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 28 august 2013, prin care cererea de apel a fost restituită fără examinare c o n s t a t ă La 17 martie 2013 Ganea Iulia a depus cererea de chemare în judecată împotriva întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată cu privire la achitarea salariului în legătură cu neexecutarea hotărîrii judecătoreşti despre repunerea în funcţie.

În motivarea acţiunii Ganea Iulia a indicat că la 07 iunie 2012 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de Procuratura Generală şi de ea împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 24 noiembrie 2012 şi a menţinut hotărîrea judecătoriei Şoldăneşti din 27 iulie 2011, prin care a fost anulat ordinul de concediere din funcţia de termofinisor în cadrul întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată, fiind restabilită în funcţie cu încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi prejudiciului moral. Urma să fie imediat reangajată în funcţie, însă administraţia întreprinderii a refuzat să execute hotărîrea judecătorească. La cererea sa şi în baza titlului executoriu din 27 iulie 2011 emis de Judecătoria Şoldăneşti, la 28 iulie 2013 executorul judecătoresc a intentat procedura de executare privind repunerea în funcţie.

Hotărîrea privind repunerea în funcţie nu a fost executată. Ganea Iulia solicită executarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 07 iunie 2012 despre repunerea în funcţie şi achitarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă. Prin hotărîrea judecătoriei Şoldăneşti din 23 iulie 2013 acţiunea a fost admisă integral. Prin mandatul din 05 iunie 2013 avocatul Caldîba Vitalie a fost împuternicit de întreprinderea mixtă „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată să-i acorde asistenţă juridică în instanţele de judecată cu drepturile prevăzute la art. 81 Codul de procedură civilă (f. d. 31). La 09 august 2013 avocatul Caldîba Vitalie a declarat apel în interesele întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată împotriva hotărîrii primei instanţe.

Curtea de Apel Bălţi prin încheierea din 28 august 2013 a restituit cererea de apel ca fiind depusă de o persoană neîmputernicită. 1 Prin mandatul din 08 august 2013 avocatul Caldîba Vitalie a fost împuternicit de întreprinderea mixtă „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată, cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească, etc. (f. d. 92). La 05 septembrie 2013 avocatul Caldîba Vitalie a depus recurs în interesele întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 28 august 2013, solicitînd casarea acesteia şi restituirea pricinii spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs avocatul Caldîba Vitalie a indicat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept procedural, deoarece urma să pronunţe o încheiere de a nu da curs cererii de apel, acordînd în acest sens termen pentru înlăturarea neajunsurilor depistate. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Verificînd argumentele invocate de avocatul Caldîba Vitalie în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat necesită să fie admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 28 august 2013 şi restituirea pricinii în aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Din actele pricinii rezultă că la 17 martie 2013 Ganea Iulia a depus cererea de chemare în judecată împotriva întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată cu privire la achitarea salariului în legătură cu neexecutarea hotărîrii judecătoreşti despre repunerea în funcţie.

Prin hotărîrea judecătoriei Şoldăneşti din 23 iulie 2013 acţiunea a fost admisă integral. Prin mandatul din 05 iunie 2013 avocatul Caldîba Vitalie a fost împuternicit de întreprinderea mixtă „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată să-i acorde asistenţă juridică în instanţele de judecată cu drepturile prevăzute la art. 81 Codul de procedură civilă, iar prin mandatul din 08 august 2013 cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească (f. d. 31, 99). La 09 august 2013 avocatul Caldîba Vitalie a declarat apel în interesele întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată împotriva hotărîrii primei instanţe. Curtea de Apel Bălţi prin încheierea din 28 august 2013 a restituit cererea de apel ca fiind depusă de o persoană neîmputernicită.

Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 75 alin. (2) codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari. Articolul 80 alin. (7) Codul de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat şi certificat de avocat.

Conform pct. 6 alin. (2) lit. a) din Hotărîrea Guvernului nr. 158 din 28 februarie 2013 cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului şi al 2 avocatului stagiar, formularul mandatului avocatului conţine în mod obligatoriu pe verso împuternicirile avocatului. Actele pricinii atestă că pe partea verso a mandatului din 05 iunie 2013 eliberat avocatului Caldîba Vitalie de către întreprinderea mixtă „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată nu sunt indicate împuternicirile avocatului, fiind înscris doar că acesta dispune de drepturile prevăzute de art. 81 Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 365 alin. (3) Codul de procedură civilă, cererea de apel se semnează de apelant sau de reprezentantul său.

În ultimul caz, la cerere se anexează documentul, legalizat în modul stabilit, care certifică împuternicirile reprezentantului dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire. Articolul 368 alin. (1) şi (2) Codul de procedură civilă expres prevede că dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească, apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale. Potrivit normelor legale citate, instanţa de apel urma să aplice prevederile art. 368 Codul de procedură civilă prin adoptarea unei încheieri de a nu da curs cererii de apel şi de a acorda termen apelantului pentru înlăturarea neajunsurilor.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de apel interpretînd şi aplicînd eronat normele de drept procedural a restituit neîntemeiat apelul depus de avocatul Caldîba Vitalie în interesele interesele întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a casa încheierea Curţii de Apel Bălţi din 28 august 2013 şi de a restitui pricina la rejudecare în ordine de apel în aceeaşi instanţă, deoarece prin mandatul din 08 august 2013, adică anterior restituirii apelului, avocatul Caldîba Vitalie a fost împuternicit şi cu dreptul de a ataca hotărîrea judecătorească.

În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de avocatul Caldîba Vitalie în interesele interesele întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată. Se casează încheierea Curţii de Apel Bălţi din 28 august 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ganea Iulia împotriva întreprinderii mixte „Gemini Clothing Limited” societate cu răspundere limitată cu privire la executarea hotărîrii judecătoreşti despre repunerea în funcţie şi achitarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă, cu restituirea pricinii în aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Preşedintele completului, Judecătorul: /semnătura/ Ala Cobăneanu Judecătorii: /semnătura/ Tatiana Răducanu /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.