- Dosarul nr.
- 2ra-3082/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 octombrie 2013
- Părțile
- Tihenchii Boris vs Burlacu Valeriu
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3082/13 — Repararea prejudiciului material
prima instanţă: M.Stratan nr.2ra-3082/13 instanţa de apel: E.Ababei, N.Matveeva, G.Polivenco ÎNCHEIERE 16 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Valeriu Burlacu reprezentat de avocatul Tudor Ţurcanu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Boris Tihenichii împotriva lui Valeriu Burlacu cu privire la repararea prejudiciului, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 09 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Valeriu Burlacu şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 03 ianuarie 2013, c o n s t a t ă La 05 august 2011 Boris Tihenichii a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Valeriu Burlacu cu privire la repararea prejudiciului.
În motivarea acţiunii a invocat că la începutul anului 2011 a încheiat cu Valeriu Burlacu o tranzacţie verbală, potrivit căreia ultimul s-a obligat să-i construiască acoperişul casei de locuit, hornul în podul casei, să instaleze hogeagul, să construiască din cărămidă trei stîlpi şi o arcă. Susţine că pentru toate lucrările s-a obligat să îi achite pîrîtului suma de 12000 lei. La rugămintea pîrîtului i-a achitat costul lucrărilor în avans. Pîrîtul însă nu a finisat lucrările, iar cele finisate le-a efectuat necalitativ. Afirmă reclamantul că în rezultatul dat i-a fost cauzat un prejudiciu material egal cu suma achitată pîrîtului, deoarece toate construcţiile efectuate de către Valeriu Burlacu urmează a fi reconstruite.
Solicită încasarea de la pîrît a sumei de 12000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 03 ianuarie 2013 acţiunea a fost admisă, fiind încasat de la Valeriu Burlacu în beneficiul lui Boris Tihenichii a prejudiciului material în mărime de 12000 lei, a cheltuielilor de judecată în mărime de 360 lei, taxa de stat şi 1800 lei cheltuieli pentru expertiză, în total suma de 14160 lei. S-a menţionat că în caz de neexecutare a hotărîrii în timp de 90 de zile de la data cînd aceasta a devenit definitivă, chiar şi în lipsa vinovăţiei debitorului se va încasa din contul lui Valeriu Burlacu în beneficiul lui Boris Tihenichii dobînda de întîrziere determinată conform art.619 Cod Civil.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 09 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de către Valeriu Burlacu şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 03 ianuarie 2013. La 11 iulie 2013 Valeriu Burlacu reprezentat de către avocatul Tudor Ţurcanu a declarat recurs împotriva decizie Curţii de Apel Bălţi din 09 aprilie 2013 şi hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 03 ianuarie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea acestora cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului a indicat dezacordul cu hotărîrile judecătoreşti şi anume că au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi normele de drept procedural, iar circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate pe deplin.
Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Valeriu Burlacu reprezentat de către avocatul Tudor Ţurcanu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Valeriu Burlacu reprezentat de către avocatul Tudor Ţurcanu în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Valeriu Burlacu reprezentat de către avocatul Tudor Ţurcanu ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Valeriu Burlacu reprezentat de către avocatul Tudor Ţurcanu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Galina Stratulat