CASE OF FEDOROVA v. UKRAINE

CAUZUL CU FEDOROVA v. UKRAINE (Declarația nr. 43768/12) HOTĂRÂREA STASBOURG 28 ianuarie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fedorova v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Arnfinn Bårdsen, președinte, Ganna Yudkivska, Mattias Guyomar, judecători, și Martina Keller, Registrul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 43768/12) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dna Tatyana Nikolayevna Fedorova („reclamantul”), la 13 iunie 2012; hotărârea Curții de a anunța guvernului ucrainean („Guvernul”) plângerile privind durata procedurilor interne și lipsa unor remedii eficace și de a declara inadmisibilă restul cererii; hotărârea Curții din 3 iunie 2014 de a anula cererea pe baza Declarației unilaterale a Guvernului; Hotărârea Curții din 1 martie 2016 de a restabili cererea la lista sa de cauze; depuneri ale părților; Deliberat în privat la 17 decembrie 2020, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Cazul se referă la lungimea excesivă a procedurilor civile și la lipsa oricărei soluții eficace în legislația internă. Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în St-Petersbourg, Federația Rusă. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, cel mai recent I. Lishchyna. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 mai 2003, reclamantul a depus o cerere civilă împotriva fostului său soț și a altor părți care își susțin dreptul de proprietate într-o parte a unui apartament. Cererea a fost aderată la celelalte proceduri civile în care titlul la același apartament a fost contestat între celelalte părți. La 25 mai 2011, Tribunalul Feodosiya a respins cererea reclamantului ca fiind nefondată. La 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. La 9 februarie 2012, Curtea de Avocat superior specializată în materie civilă și penală a respins recursul reclamantului în privința punctelor de drept. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 ȘI ARTICOLUL 13 DE CONVENȚIE Reclamantul s-a plâns că durata procedurii civile în cauză era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” și că nu avea nici o soluție eficace în acest sens. Ea se bazează pe art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție, care scrie după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Articolul „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 10. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 11. În cazul principal al Krasnoshapka c. Ucraina, nr. 23786/02, 30 noiembrie 2006, Curtea a constatat deja o încălcare a unor chestiuni similare cu cele din acest caz. 12. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestor plângeri. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. 13. Prin urmare, aceste plângeri sunt admisibile și dezvăluie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 13 din convenție. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 15. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” 16. Respectând documentele în posesiență și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Krasnoshapka c. Ucraina, nr. 23786/02, §§ 61 și 66, 30 noiembrie 2006), Curtea consideră că este rezonabil să se achiziționeze 1.500 de euro, să se transforme în moneda națională a Federației Ruse, în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. 17. În ceea ce privește celelalte afirmații, inclusiv reclamația pentru dobânda nejustificată în ceea ce privește presupusele întârzieri în executarea Declarației unilaterale aprobate de Curte la 3 iunie 2014, Curtea consideră că aceste afirmații sunt nefondate. Prin urmare, Curtea respinge restul cererilor reclamantei. 18. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; declară că această cerere dezvăluie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 13 din Convenția privind durata excesivă a procedurii civile; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1 500 EUR (1 mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în ruble ruse la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 ianuarie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Martina Keller Arnfinn Bårddsen Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

CASE OF

FEDOROVA v. UKRAINE

(Application no. 43768/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

28 January 2021

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Fedorova v. Ukraine,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:

Arnfinn Bårdsen,

President,

Ganna Yudkivska,

Mattias Guyomar,

judges,

and Martina Keller,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

43768/12) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Ms

Tatyana Nikolayevna Fedorova (“the applicant”), on 13 June 2012;

the Court’s decision to give notice to the Ukrainian Government (“the Government”) of the complaints concerning length of domestic proceedings and lack of effective remedies and to declare inadmissible the remainder of the application;

the Court’s decision of 3 June 2014 to strike out the application on the basis of the Unilateral Declaration of the Government;

the Court’s decision of 1 March 2016 to restore the application to its list of cases;

the parties’ submissions;

Having deliberated in private on 17 December 2020,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

INTRODUCTION

1.

The case concerns the excessive length of civil proceedings and the lack of any effective remedy in domestic law.

THE FACTS

2.

The applicant was born in 1954 and lives in St-Petersbourg, Russian Federation.

3.

The Government were represented by their Agent, most recently I.

Lishchyna.

4.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

5.

On 16 May 2003 the applicant lodged a civil claim against her former husband and other parties claiming her right of property to a part of a flat. The claim was joined to the other civil proceedings in which the title to same flat had been disputed between the other parties.

6.

On 25 May 2011 the Feodosiya Town Court dismissed the applicant’s claim as unfounded.

7.

On 15 November 2011 the Crimea Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal and upheld the decision of the first-instance court.

8.

On 9 February 2012 the Higher Specialised Court on Civil and Criminal Matters rejected the applicant’s appeal on points of law.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 AND

ARTICLE

13 OF THE CONVENTION

9.

The applicant complained that the length of the civil proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement and that she had no effective remedy in this connection. She relied on Article

6 § 1 and Article

13 of the Convention, which read as follows:

Article

6

§

1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

Article

13

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

10.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, §

43, ECHR 2000-VII).

11.

In the leading case of

Krasnoshapka v. Ukraine,

no. 23786/02, 30

November 2006, the Court already found a violation in respect of issues similar to those in the present case.

12.

Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of these complaints. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

13.

The Court further notes that the applicant did not have at their disposal an effective remedy in respect of these complaints.

14.

These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article

6 § 1 and of Article

13 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

15.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

16.

Regard being had to the documents in its possession and to its case

‑

law (see, in particular,

Krasnoshapka v. Ukraine,

no. 23786/02, §§ 61 and 66, 30 November 2006), the Court considers it reasonable to award 1,500 euros, be converted into the national currency of the Russian Federation, in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on the applicant.

17.

As regards the other claims, including the claim for default interest with regard to the alleged delays in the execution of the Unilateral Declaration approved by the Court on 3 June 2014, the Court considers that those claims are unsubstantiated. It finds no fault on the part of the Government as regards the alleged delays in the performance of the undertakings under the abovementioned Unilateral Declaration. The Court therefore dismisses the remainder of the applicant’s claims.

18.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application admissible;

Holds

that this application discloses a breach of Article

6 § 1 and Article

13 of the Convention concerning the excessive length of civil proceedings;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR

1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 28 January 2021, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Martina Keller

Arnfinn Bårdsen

Deputy Registrar

President