2ra-3274/13 — Repunerea în termenul de adresare în judecată, anularea ordinului cu privire la organizarea anchetei de serviciu, ordinului cu privire la suspendarea contractului de muncă, ordinului de sancţionare, încasarea salariului şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă – T. Tutunaru dosarul nr. 2ra-3274/13 instanţa de apel – L. Popova, A. Doga, Sv. Caitaz ÎNCHEIERE 02 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ştefan Brînzan în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ştefan Brînzan împotriva Întreprinderii Mixte „Efes Vitanta Moldova Brewery” Societate pe Acţiuni cu privire la repunerea în termenul de adresare în judecată, anularea ordinului cu privire la organizarea anchetei de serviciu, ordinului cu privire la suspendarea contractului de muncă, ordinului de sancţionare, încasarea salariului şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Ştefan Brînzan, admis apelul declarat de Întreprinderea Mixtă „Efes Vitanta Moldova Brewery” Societate pe Acţiuni, casată hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 05 martie 2013 şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 31 mai 2011, Ştefan Brînzan a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM „Efes Vitanta Moldova Brewery” SA cu privire la încasarea salariului şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că la fabrica de bere a început să lucreze, în calitate de operator la filtre din anul 1984, iar apoi fabrica a fost redenumită ÎM „Efes Vitanta Moldova Brewery” SA în anul 2010, deja activa în aceiaşi funcţie cu un salariu de 3960 lei, plus alte înlesniri şi primea în mediu mai mult 5000 lei lunar.

Menţionează că reprezentanţii administraţiei l-au învinuit precum că el la schimbul său a încercat să fure un sac cu 20 kg de KIESEGUHR, însă în rezultatul investigaţiilor întreprinse de către colaboratorii de poliţie, s-a constatat că el nu poartă nici o vină la cazul de furt din 19 august 2010. Afirmă că deşi lucrătorii de poliţie au anunţat pârâtul că el nu este vinovat, ultimul nu i-a permis să muncească în lunile septembrie-octombrie 2010. Susţine că abia la 01 noiembrie 2010 i-a fost deblocat permisul şi a putut să lucreze din nou. Mai indică că ulterior el a cerut să i se plătească salariul pentru lunile septembrie-octombrie 2010, deoarece a lipsit de la serviciu nu din vina lui, ci a administraţiei.

La fel, menţionează că i se promitea că administraţia nu va încălca legea şi salariu pentru lunile septembrie şi octombrie 2010 o să-l primească, dar după o perioadă a fost anunţat că salariul pe cele două luni nu îi v-a fi plătit, fiindcă de vină este poliţia, care a investigat cazul prea multă vreme. Afirmă că în luna noiembrie 2010 a muncit şi i s-a achitat salariul, conform contractului de muncă, însă situaţia a devenit tensionată din vina administraţiei, deoarece nu erau împăcaţi cu rezultatele făcute de poliţie şi sub presiune psihologică la sfârşitul lunii noiembrie 2010 a fost impus să scrie cerere de concediere de la serviciu din propria iniţiativă. Susţine că i-a pus ultimatum, ori scrie cerere să plece de bună voie sau va fi concediat pe articol.

Menţionează că a fost nevoit să plece de la serviciu din propria iniţiativă. Indică că după concediere, începând cu luna decembrie 2010 s-a adresat permanent cu privire la achitarea salariului ce i se cuvine pentru lunile septembrie- octombrie a aceluiaşi an şi al 13-lea salariul. De asemenea, afirmă că la 16 mai 2011 în adresa pârâtului a fost înaintată o cerere prealabilă, iar prin scrisoarea nr. 28-1/575 din 25 mai 2011 pârâtul i-a răspuns fără a argumenta pretenţiile, că nu poate să-i admită cererile.

Solicită obligarea pârâtului să-i achite restanţa la salariul pentru lunile septembrie-octombrie 2010 şi al 13-lea salariu al aceluiaşi an, în mărime de 15960 lei, încasarea cu titlu de prejudiciu moral a sumei de 100000 lei, cheltuielilor de judecată şi plata pentru asistenţa juridică în sumă de 2000 lei, conform bonului de plată Seria DO nr. 785569, La 16 februarie 2012 Ştefan Brînzan a depus cerere cu privire la completarea şi modificare acţiunii, solicitând repunerea în termenul de adresare în judecată, anularea ordinului nr. 334-c din 24 august 2010 „Cu privire la suspendarea contractului de muncă S. Brînzan”, ordinului nr. 447-c din 02 noiembrie 2010 privind aplicarea sancţiunii de mustrare aspră, obligarea ÎM „Efes Vitanta Moldova Brewery” SA să-i achite lui restanţa la salariul pentru lunile septembrie-octombrie şi al 13-lea salariu a anului 2010, în mărime de 15960 lei, încasarea din contul ÎM „Efes Vitanta Moldova Brewery” SA în beneficiul lui cu titlu de prejudiciu moral a sumei 200000 lei şi cheltuielilor de judecată.

În susţinerea pretenţiilor sale a indicat că la 24 august 2010 pârâtul a emis ordinul nr. 334-c „Cu privire la suspendarea contractului de muncă Ş. Brînzan în scopul unei anchete de serviciu”. Susţine că chiar dacă în acest ordin este indicat că el este suspendat începând cu data de 23 august 2010, el s-a aflat în exerciţiul funcţiunii până la sfârşitul lunii august 2010 şi a primit salariu. Afirmă că la 02 noiembrie 2010, administraţia a emis ordinul nr. 446-c, prin care i s-a permis să muncească. Tot în acea zi, cu încălcarea cerinţelor art. 209, alin. (1) Codul muncii, administraţia l-a sancţionat prin ordinul nr. 447-c din 02 noiembrie 2010 cu mustrare aspră. Menţionează că odată cu luarea de cunoştinţă de noi înscrisuri prezentate de către pârât în instanţă, a depus o cerere prealabilă la 08 februarie 2012 cu privire la anularea ordinului nr. 334-c din 24 august 2010 şi a celui de aplicare a sancţiunii disciplinare din 02 noiembrie 2010 nr. 447-c.

Mai indică că şedinţa de judecată din 15 februarie 2012 reprezentantul pârâtului i-a înmânat răspunsul nr. 28-1/245, prin care a fost respinsă, făcându-se trimitere că a omis termenul de 3 luni. Consideră că ordinul nominalizat se atribuie la interes salarial şi, în cazul dat e respectat alin. (1) lit. b) a art. 355 Codul muncii. Ulterior, Ştefan Brînzan a depus cerere de concretizare, prin care a solicitat încasarea salariului neachitat, reieşind din suma de 6637 lei lunar pe anul 2010, pentru luna septembrie-octombrie suma de 13274 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 24 mai 2012 acţiunea a fost respinsă ca tardivă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 octombrie 2012 a fost admis apelul declarat de Ştefan Brînzan, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina la rejudecare.

Ştefan Brînzan a depus cerere de completare şi extindere a acţiunii de bază, prin care a solicitat anularea ordinului nr. 326-c din 23 august 2010 „Cu privire la organizarea anchetei de serviciu”. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 05 martie 2013 a fost admisă parţial acţiunea, repus reclamantul în termenul de adresare în judecată, anulat ordinul nr. 447-c din 02 noiembrie 2010 „Cu privire la sancţiune disciplinară Ş. Brînzan”, încasat de la ÎM „Efes Vitanta Moldova Brewery” SA în beneficiul lui Ştefan Brînzan cu titlu de prejudiciu moral suma de 10000 lei, cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei, în total 12000 lei, încasat în folosul statului taxa de stat în sumă de 370 lei şi respinsă acţiunea în partea anulării ordinelor nr. 326-c din 23 august 2010 „Cu privire la organizarea anchetei de serviciu” şi nr. 334-c din 24 august 2010 „Cu privire la suspendarea contractului de muncă Ş. Brînzan”, şi încasării salariului pentru lunile septembrie - octombrie 2010 şi salariului al 13-lea, în sumă de 15960 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2013 a fost respins apelul declarat de Ştefan Brînzan, admis apelul declarat de ÎM „Efes Vitanta Moldova Brewery” SA, casată hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 05 martie 2013 şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă. La 28 iunie 2013 Ştefan Brînzan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi decizii cu privire la admiterea integrală a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile instanţelor ierarhic inferioare, considerând că instanţele prin prisma normelor de procedură şi în sensul art. 6 alin. (1) Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, trebuiau să indice cu suficientă claritate motivele pe care îşi întemeiază hotărârile irevocabile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale, să precizeze noţiunile ce implică o apreciere a faptelor constatate.

Susţine că prezintă relevanţă art. 17 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, care interzice interpretarea abuzivă a normelor în vederea limitării sau distrugerii drepturilor şi libertăţilor garantate şi protejate de convenţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, specificând expres că, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul la muncă decât doar în condiţiile prevăzute de lege, precum şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Afirmă că deşi a solicitat atât primei instanţe, cât şi celei de apel prezentarea hotărârii şi deciziei motivate, în adresa lui au parvenit doar elementele dispozitive. Consideră că i-a fost îngrădit dreptul la muncă, prevăzut de art. 43 al Constituţiei RM.

Instanţele de judecată nu au analizat minuţios esenţa celor petrecute în raportul de muncă cu intimatul în orele aflării lui la serviciu în perioada 19 spre 20 august 2010. Menţionează că la 23 august 2010 intimatul a emis ordinul nr. 326-c în care a specificat că pe perioada anchetei de serviciu este interzis lucrătorului Ştefan Brînzan intrarea pe teritoriul întreprinderii. Indică că intimatul nu i-a adus la cunoştinţă ordinul nominalizat, aflând despre acesta doar în timpul dezbaterilor judiciar. Iar la 24 august 2010 a fost emis ordinul nr. 334-c „Cu privire la suspendarea contractului de muncă Ş. Brînzan în scopul unei anchete de serviciu începând cu 23 august 2010, deşi a fost admis la locul de muncă şi a primit salariul integru în sumă de 5917 lei pentru toată luna august, care corespunde mărimii, pe care o primea în lunile complete precedente.

Invocă că instanţele nu au atras atenţia că prin ordinul nr. 326-c din 23 august 2010 el a fost limitat să muncească pe perioada anchetei. Afirmă că deşi, anterior Curtea de Apel, a casat hotărârea şi a remis-o la o nouă examinare, atenţionându-se că prima instanţă nu s-a referit la momentul că el a fost lipsit de salariu pe două luni (septembrie-octombrie 2010), instanţele au ignorat dreptul lui lezat. Nu s-a luat în consideraţie faptul incontestabil că la 02 noiembrie 2010 intimatul a deblocat permisul şi a putut intra în exerciţiul funcţiunii. Susţine că instanţele nu au luat în consideraţie explicaţiile lui cu privire la situaţia tensionată a relaţiilor lui cu intimatul, care, odată cu revenirea lui la locul de muncă insista să depună cerere de concediere din propria iniţiativă şi să plece de la serviciu.

Consideră că neîntemeiat a fost înlăturat de la serviciu şi ilegal lipsit de posibilitatea de a primi al 13-lea salariu. Menţionează că pentru cazul tentativei de furt din 19 august 2010 nu a fost sancţionat. Invocă că instanţele nu au luat în consideraţie că intimatul i-a încălcat dreptul la muncă, iar instanţa - accesul liber la justiţie, art. 20 al Constituţiei, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. art. 6, 8, 13 ale Convenţiei, din acre motiv s-a ajuns la concluzia, precum că el a încălcat termenul de prescripţie. Însă odată cu îngrădirea lui de a avea acces la muncă, nu a avut nici o posibilitate să facă cunoştinţă cu materialele şi înscrisurile ce erau necesare de a se putea apăra în termen.

Mai indică că în legislaţia muncii e stabilit că termenul pentru pretenţii salariale este de 3 ani. La fel, afirmă că instanţa nu a luat în vedere, că în perioada când a fost înjosit pentru învinuire neîntemeiată în comiterea furtului, îngrădirea dreptului de a munci, de a căuta dreptate, el a suferit moral. Invocă că instanţa de judecată şi-a întemeiat hotărârea, doar urmând poziţia declarată de către intimat, fără a lua în calcul cele menţionate în declaraţiile lui şi înscrisurile parvenite de la organele de poliţie, după cum prevede art. 8, 9, 12 CPC, precum şi art. 6 § 1 din Convenţie - dreptul cetăţeanului la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, care enunţă preeminenţa principiului supremaţiei dreptului ca element comun al statelor contractante la care Republica Moldova face parte.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ştefan Brînzan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ştefan Brînzan, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ştefan Brînzan ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Ştefan Brînzan se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru