2ra-3164/13 — Încasarea despăgubirii de asigurare, penalităţii şi a dobînzii de întîrziere

prima instanţă: I. Ţurcan dosarul nr. 2ra-3164/13 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă DECIZIE 02 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Arhiliuc Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Negură Sergiu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Negură Sergiu împotriva Întreprinderii Mixte Compania Internaţională de Asigurări ,,Transelit” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, penalităţii, dobânzii de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Negură Sergiu, admis apelul declarat de către Întreprinderea Mixtă Compania Internaţională de Asigurări ,,Transelit” Societate pe Acţiuni, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 05 decembrie 2012 şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă, constată La 10 noiembrie 2011 Negură Sergiu a depus cerere de chemare în judecată împotriva IM CIA ,,Transelit” SA cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, penalităţii, dobânzii de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 25 august 2010 a încheiat contractul nr. AC 140CH/10 de asigurare facultativă a mijlocului de transport CASCO cu IM CIA ,,Transelit” SA, în calitate de asigurător, prin care autoturismul de model Volvo S60 cu n/î K AK 313 a fost supus asigurării grupului de riscuri daună şi furt, pentru o perioadă de 12 luni, suma asigurată fiind de 9500 euro.

Menţionează că la 17 iulie 2011, pe traseul Chişinău-Hînceşti, Surdu Natalia, persoană care conform contractului de asigurare, avea dreptul de a conduce automobilul, aflându-se la volanul automobilului asigurat, în vederea evitării tamponării automobilului pe care-l conducea, cu automobilul care se deplasa neregulamentar în contrasens, a virat spre stânga, drept consecinţă a pierdut controlul 1 asupra volanului şi a ieşit de pe carosabil, intrând pe acostament şi răsturnându-se, iar ca urmare automobilul asigurat a fost deteriorat total. Susţine că prin scrisoarea nr. 114/07-11 din 18 iulie 2011a notificat pârâtul despre producerea evenimentului asigurat, solicitând totodată achitarea despăgubirii de asigurare, în sumă de 8 550 euro, cu includerea franşizei deductibile în mărime de 10% din suma asigurată conform pct. 4.4.

al contractului. Afirmă că în temeiul notificării înaintate, ÎM CIA ,,Transelit” SA a deschis dosarul de daună nr. 214/07-1 IC, iar prin răspunsul din 09 septembrie 2011, ÎM CIA ,,Transelit” SA a refuzat în achitarea despăgubirii de asigurare, invocând faptul precum că accidentul s-ar fi produs din cauza deplasării cu viteză excesivă, fapt care conform pct. 7.1.14 a contractului de asigurare constituie temei de refuz în plata despăgubirii de asigurare. Consideră că temeiul refuzului ÎM CIA ,,Transelit” SA de la plata despăgubirii de asigurare nu-şi găseşte reflectare în art. 17 a Legii cu privire la asigurări.

La fel, consideră şi nejustificate invocările pîrîtului, precum că conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 503 din 04 august 2011 Centrul de Expertize Independente a constatat că la momentul derapării viteza automobilului constituia 115 km/h, fapt ce implică depăşirea vitezei maxime admisă în afara localităţilor Republicii Moldova cu 25 km/h, deoarece din procesul verbal de cercetare la locul accidentului rutier, întocmit de ofiţerul de urmărire penală al SUP a CPR Ialoveni din 17 iulie 2011, nu se denotă că a fost depăşită viteza de deplasare a automobilului la producerea accidentului rutier şi nici nu a fost aplicată vre-o sancţiune cu privire la depăşirea acesteia. Concomitent indică că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 503 din 04 august 2011 a fost efectuat în lipsa sa şi în baza unor date neconstatate de către colaboratorii poliţiei rutiere, fiind efectuat de către experţi după patru zile de la data producerii impactului.

Cu referire la pct. 8.11 alin. (2) a contractului de asigurare, potrivit căruia plata despăgubirii de asigurare se efectuează pentru cazuri de asigurare în decurs de 20 zile din ziua în care asiguratul a prezentat asiguratorului toate documentele necesare şi reieşind din refuzul pârâtului din 09 septembrie 2011 de a achita despăgubirea de asigurare, necătînd la faptul că dânsul a prezentat toate documentele necesare de rând cu înştiinţarea la 26 iulie 2011, invocă că ÎM CIA ,,Transelit” SA urma să-i achite despăgubirea de asigurare până la 15 august 2011. Iar cu referire la art. 6 alin. (6) a Legii nr. 407 din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, consideră că pîrîtul urmează să-i achite şi penalitatea pentru întîrziere.

Mai indică că întru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă a adresat pârâtului la 23 septembrie 2011 reclamaţie prin care a solicitat achitarea despăgubirii de asigurare, însă demersul său a rămas fără răspuns şi satisfacere. Solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a despăgubirii de asigurare în mărime de 8550 euro, a penalităţii în mărime de 658,35 euro şi compensarea cheltuielilor de judecată. Pe parcursul dezbaterilor judiciare Negură Sergiu a înaintat cerere de modificare a pretenţiilor acţiunii, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a despăgubirii de asigurare în mărime de 8550 euro, a penalităţii pentru încălcarea 2 termenului de plată a despăgubirii de asigurare pentru întreaga perioadă de încălcare a termenului, conform calculelor prezentate, a dobânzii de întârziere pentru toată întreaga perioadă de întârziere şi compensarea cheltuielilor de judecată.

În cadrul susţinerilor verbale, Negură Sergiu, şi-a concretizat pretenţiile, solicitând încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a despăgubirii de asigurare în mărime de 8550 euro, a penalităţii pentru încălcarea termenului de plată a despăgubirii de asigurare pentru perioada 16 august 2011- 05 decembrie 2012 în mărime de 4078,35 euro, a dobânzii de întârziere pentru perioada de întârziere a executării obligaţiei de plată a despăgubirii de asigurare pentru perioada 16 august 2011- 05 decembrie 2012 în mărime de 1274,99 euro şi compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 14955,99 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 05 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, fiind dispusă încasarea din contul IM CIA ,,Transelit” SA in beneficiul lui Negură Sergiu a despăgubirii de asigurare în sumă de 8550 euro, exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării hotărârii, penalităţii în sumă de 1530,45 euro exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării hotărârii, dobânzii de întârziere în sumă de 1274,99 euro, exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării hotărârii, precum şi cheltuielile de judecată în sumă de 14955,29 lei. Prin decizia Curţii de apel Chişinău din 15 mai 2013 a fost respins apelul declarat de către Negura Sergiu, admis apelul declarat de către ÎM CIA ,,Transelit” SA, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 15 iulie 2013 Negură Sergiu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe în partea respingerii pretenţiilor sale, cu emiterea unei noi hotărîri de admiterea acţiunii integral în sensul formulat. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o neîntemeiată, emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi procesual. Susţine la art. 17 alin. (1) a Legii cu privire la asigurări, legiuitorul a enumerat într-o listă exhaustivă cazurile în care asigurătorul poate să nu achite despăgubirea de asigurare, însă instanţa de apel a făcut o extindere ilegală a motivelor pe care intimatul le poate invoca în vederea refuzării achitării despăgubirii de asigurare.

Apreciază pct. 7.1.14 din contractul de asigurare, potrivit căruia asiguratorul este în drept să refuze parţial sau total achitarea despăgubirii de asigurare în cazul deplasării cu viteză excesivă contrar limitelor stabilite de Regulamentul Circulaţiei Rutiere, drept lovit de nulitate absolută, invocând în acest sens prevederile art. 220 alin. (1) Cod civil, care prevăde că actul juridic sau clauza care contravine normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede altfel. Atenţionează că contractul de asigurare este un contract de adeziune, adesea conţinând clauze favorabile asigurătorului şi cu desconsiderarea absolută a intereselor asiguratului.

Menţionează că instanţa de apel a aplicat greşit normele procesuale cu privire la aprecierea probelor, axându-şi soluţia doar pe raportul de expertiză a Centrului de Expertize ,,Cexin”, care în opinia sa nu poate fi considerat drept probă admisibilă, or 3 concluziile expertului expuse în raport sunt dubioase, fiind incert faptul cum după câteva zile de la producerea accidentului, expertul a fost în stare să găsească la locul accidentului şi să cerceteze urme de frânare şi de derapare a automobilului, în condiţiile în care acestea nu au fost descoperite de către agentul constatator la data producerii accidentului.

În acest sens consideră a fi verosimile concluziile Centrului Naţional de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiţiei care a stabilit că nu poate determina viteza de deplasare a automobilului, constatând de asemenea şi lipsa urmelor de frânare şi de derapare, pe cale de consecinţă ajungând la concluzia imposibilităţii stabilirii vitezei de deplasare. La fel, apreciază drept nejustificate concluziile instanţei de apel cu referire la faptul că prevederile Legii privind protecţia consumatorului nu sunt aplicabile la caz, reţinând în acest sens că dânsul nu s-a adresat Agenţiei pentru protecţia consumatorului întru satisfacerea drepturilor sale ca consumator, or, indică recurentul că contractele de asigurare,care de regulă sunt contracte de adeziune, cad fără îndoială sub incidenţa Legii privind protecţia consumatorilor, întrucât Asiguratorul este un prestator de servicii, de care beneficiază asiguratul-consumatorul.

Afirmă că Legea menţionată prevede că consumatorul este liber să adreseze fie în instanţa de judecată, fie Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi nicidecum legea nu stabileşte adresarea către Agenţie ca unica cale sau prealabilă adresării în instanţa de judecată, ceea ce indică pe cale de consecinţă că instanţa de apel a interpretat la caz eronat legea. Insistă că instanţa de apel a admis la caz încălcarea normelor de drept procesual, emiţând o hotărâre nemotivată. Cu referire la compensarea cheltuielilor de judecată, recurentul indică că conform contractului nr. NS 289314 din 02 iulie 2013 i-a achitat avocatului Iulian E. Iorga suma de 5000 lei, motiv pentru cuantumul cheltuielilor invocate de prima instanţă sunt majorate cu suma respectivă.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 10 iunie 3013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 169). Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 15 iulie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel în partea admiterii cererii de apel a CA „Transelit” SA şi a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe.

4 Înaintând acţiunea în judecată împotriva CA „Transelit” SRL, Negură Sergiu în urma modificării şi concretizării a cerinţelor acţiunii, a solicitat încasarea din contul CA „Transelit” SRL în beneficiul său despăgubirii de asigurare în cuantum de 8550 euro, a penalităţii pentru încălcarea termenului de plată a despăgubirii de asigurare pentru perioada 16 august 2011- 05 decembrie 2012 în mărime de 4078,35 euro, a dobânzii de întârziere pentru perioada de întârziere a executării obligaţiei de plată a despăgubirii de asigurare pentru perioada 16 august 2011- 05 decembrie 2012 în mărime de 1274,99 euro şi compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 14955,99 lei Judecând pricina în cauză prima instanţă a admis parţial acţiunea şi încasat din contul IM CIA ,,Transelit” SA in beneficiul lui Negură Sergiu despăgubirea de asigurare în sumă de 8550 euro, exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării hotărârii, penalitatea în sumă de 1530,45 euro exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării hotărârii, dobânda de întârziere în sumă de 1274,99 euro, exprimaţi în lei moldoveneşti la data executării hotărârii, precum şi cheltuielile de judecată în sumă de 14955,29 lei.

Fiind investită cu judecarea apelurilor declarate de către Negură Sergiu şi CA „Transelit” SA, instanţa de apel a ajuns la concluzia respingerii apelului declarat de către Sergiu Negură, admiterii apelului declarat de către CA „Transelit” SA, casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre cu privire la respingerea acţiunii ca neîntemeiată. În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 17 a Legii cu privire la asigurări, prevederile pct. 7.1 şi 7.1.4 al contractului de asigurare facultativă a mijlocului de transport CASCO nr. AC 240 CH/10 din 14 august 2010, cît şi concluziile raportului de expertiză efectuat de către Centrul Expertize „CEXIN” la 01 august 2008, a reţinut că accidentului rutier în care a fost implicat autovehiculul asigurat, îi corespundea o viteză excesivă de deplasare a automobilului Volvo S60 de 115 km/h.

Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material, pe când prima instanţă, justificat şi amplu argumentat, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a admite parţial acţiunea lui Negură Sergiu. În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs reţine că la judecarea pricinii în cauză de prima instanţă corect au fost aplicate dispoziţiile Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, Legea cu privire la protecţia consumatorului cît şi Codului civil.

Astfel, după cum denotă actele cauzei la 25 august 2010 între Negură Sergiu, în calitate de asigurat, şi ÎM CIA ,,Transelit” SA, în calitate de asigurător, a fost încheiat contractul nr. AC 240CH/10 de asigurare facultativă a mijlocului de transport, prin care autoturismul Volvo S60 n/î K AK 313 a fost supus asigurării grupului de riscuri daună şi furt, pentru o perioadă de 12 luni, suma asigurată fiind de 9500 euro (f.d. 20). Tot actele cauzei atestă că la 17 iulie 2011 pe traseul Chişinău-Hînceşti, Surdu Natalia, care conform pct. 5.6. a Contractului de asigurare avea dreptul de a conduce automobilul suspus asigurării, aflându-se la volanul acestuia şi în scopul evitării 5 tamponării cu automobilul care a ieşit neregulamentar pe contrasens, a virat spre stânga şi ieşind de pe carosabil a ajuns în acostament răsturnându-se.

Ca rezultat a impactului produs, automobilul asigurat a fost distrus total, incidentul fiind calificat ca risc asigurat potrivit contractului de asigurare. Potrivit pct. 4.4. din contractul de asigurare suma asigurată constituie 9500 euro, iar franşiza deductibilă 10% din suma asigurată, respectiv suma despăgubirii în cazul evenimentului asigurat va constitui 8550 euro. Drept urmare, Negură Sergiu prin scrisoarea nr. 214/07-11 din 18 iulie 2011 a notificat ÎM CIA ,,Transelit” SA despre producerea evenimentului asigurat şi a solicitat şi achitarea despăgubirii de asigurare în sumă de 8550 euro cu includerea franşizei deductibile de 10% din suma asigurată conform pct. 4.4. a Contractului nr. AC 240CH/10 de asigurare facultativă a mijlocului de transport CASCO din 25 august 2010, iar în temeiul înştiinţării nr. 214/07-11 de către CA „Transelit” SA a fost deschis dosarul de daune nr. 214/7-11C (f.d.

10). În consecinţă, însă, la data de 09 septembrie 2011, CA „Transelit” SA a decis de a refuza achitarea despăgubirii de asigurare ce rezultă din dosarul de daune nr. 214/07-11C din 18 iulie 2011, invocînd ca temei pct. 7.1.14 al contractului nr. AC 240CH/10 din 25 august 2010 şi precum că conform raportului de constatare tehnico- ştiinţific nr. 503 din 04 august 2011 întocmit la cererea CA „Transelit” SA de către Centrul de Expertize Independente „Cexin” s-a constatat că la momentul derapării viteza automobilului era de 115 km/h (f.d.

11). Aici instanţa de recurs ţine să menţioneze că conform concluziei care derivă din raportul de expertiză efectuată de către Centrul de Expertize „Cexin” la 01 august 2011, circumstanţele accidentului rutier în care a fost implicat autovehiculul Volvo S60, ţinînd cont de consecinţele acestuia, îi corespunde o viteză maximă de deplasare de 90 km/h admisă în afara localităţilor din Republica Moldova, astfel reclamantul a depăşit această limită cu 25 km/h (f.d. 12-17). Însă din depoziţiile date de către şoferul Surdu Natalia, care se afla la volanul automobilului în momentul producerii accidentului rutier, rezultă că viteza de deplasare la momentul survenirii accidentului era de circa 90-95 km/h (f.d.

42). La caz, independent de acest aspect, prin încheierea primei instanţe din 16 februarie 2012 (f.d. 60) a fost dispusă efectuarea expertizei, prin care s-a solicitat stabilirea vitezei de deplasare a automobilului de model Volvo S60 cu n/î KAK 313 la momentul producerii accidentului rutier din 17 iulie 2011, iar prin procesul-verbal nr. 547 din 12 martie 2012 şi nr. 1733 din 10 august 2012 s-a constatat imposibilitatea raportului de expertiză în privinţa întrebării menţionate, deoarece în materialele dosarului prezentat spre expertiză, şi anume în procesu-verbal de cercetare la faţa locului şi în schema accidentului rutier nu sunt careva date despre prezenţa unor urme de frînare sau de derapare ale mijlocului de transport, depistate la locul accidentului rutier (f.d.

61-63, 69-71). În asemenea împrejurări, este neîntemeiată susţinerea CA „Transelit” SA cu referire la faptul că în momentul producerii cazului avariat, conducătorul autovehiculului Volvo S60 se deplasa cu viteză excesivă, această afirmaţie nefiind demonstrată cu certitudine în cadrul dezbaterilor judiciare prin probe pertinente.

6 Or, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 503 din 04 august 2011, prezentat de către CA „Transelit” SA, şi care a stat la baza refuzului în achitarea lui Negură Sergiu a despăgubirii de asigurare, nu poate fi reţinut drept probă admisibilă şi pertinentă adusă în susţinerea deciziei de refuz, deoarece efectuarea acestuia a avut loc peste patru zile după producerea accidentului, iar ca urmare, nefiind certe concluziile raportului menţionat în vederea depistării la locul accidentului şi cercetării urmelor de frînare ale automobilului şi urme de derapare ale lui, pe cînd aceste nu au fost depistate nici de către agentul constatator la data producerii accidentului (f.d. 29-32), fapt menţionat şi în ordonanţa de refuz în începerea urmării penale, prin care procurorul a constatat că la faţa locului lipsesc careva urme de frânare (f.d.

49). La acest capitol se mai reţine şi faptul că Raportul întocmit de către Centrul Expertize Independente „Cexin” a fost efectuat în mod unilateral, la cererea CA „Transelit” , astfel lipsind părţile la proces de drepturile prevăzute în art. 152 CPC, fapt care duce la dezechilibrarea principiului egalităţii.

De altfel, se reţine drept corectă şi menţiunea primei instanţe că nu constituie temei de refuz în achitarea despăgubirii de asigurare nici procesul-verbal cu privire la contravenţie din 25 august 2011 pornit în baza art. 242 alin. (2) Cod Contravenţional, prin care Nataliei Surdu i-a fost aplicată sancţiune sub formă de amendă în mărime de 50 u.c., echivalentul a 1000 lei şi 6 puncte de penalizare, deoarece prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 28 octombrie 2011a fost anulat procesul- verbal din 25 august 2011 şi sancţiunea aplicată acesteia în baza art. 242 alin. (2) CC, procesul fiind încetat, hotărârea dată devenind irevocabilă şi având putere de lucru judecat, mai mult că nici condiţiile contractului de asigurare nu prevăd astfel de refuz în achitare a despăgubirii.

Nici sub aspectul prevederilor legale, instanţa de recurs nu a stabilit un alt temei prin care s-ar putea invoca refuzarea achitării despăgubirii de asigurare, or, temeiurile de refuz stipulate în art. 17 a Legii nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări sunt exhaustive, acestea aplicându-se în cazul: a) producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau ale beneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu excepţia acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii; b) producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat sau beneficiar, legate direct de producerea evenimentului asigurat; c) comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării datelor, cunoscute de asigurat, ce vizează interesele de asigurare dacă circumstanţele tăinuite se află în raport de cauzalitate cu producerea evenimentului asigurat; d) unor alte evenimente prevăzute de legislaţie.

Reieşind din constatările descrise, instanţa de recurs notează că refuzul ÎM CIA ,,Transelit” SA la plata despăgubirii de asigurare nu şi-a găsit reflectare nici în cadrul legal enunţat, ceea ce pe cale de consecinţă impune obligarea intimatului la achitarea despăgubirii de asigurare. În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine prevederile art. 1301 Cod civil, conform căror prin contract de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele şi în termenele convenite.

7 La fel, instanţa de recurs reţine şi prevederile art. 1315 alin. (1) lit. b) Cod civil, care statuează că asigurătorul este obligat să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau a beneficiarului asigurării de a încasa suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condiţiile de asigurare. Iar cu referire la normele citate, corect prima instanţă a încasat din contul CA „Transelit” SA în beneficiul lui Negură Sergiu suma de 8550 euro cu titlu de despăgubire de asigurare. Art. 6 alin. (6) al Legii cu privire la asigurări nr. 407-XVI din 21 decembrie 2006, prevede că în caz de încălcare a termenului de plată a indemnizaţiei de asigurare sau a despăgubirii de asigurare din vina asigurătorului, acesta va plăti asiguratului, beneficiarului asigurării şi/sau păgubitului, pentru fiecare zi de întârziere, penalitate de 0,1% din suma indemnizaţiei sau despăgubirii.

Cu referire la norma enunţată, instanţa de recurs reliefează drept corectă admiterea parţială de către prima instanţă şi a pretenţiei cu privire la încasarea penalităţii de întârziere în sumă de 1530,45 euro, care a fost calculată pentru fiecare zi de întârziere în mărime de 0,1% din suma despăgubirii neachitate pentru o perioadă de 180 zile, or în cazul de faţă asigurătorul a încălcat termenul de achitare a despăgubirii de asigurare, astfel intimatul fiind îndreptăţit de a pretinde şi achitarea acestei penalităţi. La fel justificat prima instanţă a respins pretenţiile lui Negură Sergiu cu privire la achitarea penalităţii pentru toată perioadă solicitată, corect fiind reţinut în acest sens că riscul asigurat a avut loc la 17 iulie 2011 şi pînă la momentul pronunţării hotărîrii a trecut o perioadă mai mare de 180 zile, fapt care respinge afirmaţiile recurentului invocate în acest sens.

În această ordine de idei, instanţa de recurs reţine şi faptul că în timp ce la caz s- a constatat neexecutarea în termen şi în modul stabilit a prevederilor contractuale de către CA „Transelit” SA, temeinic prim a instanţă cu referire la prevederile art. 619 Cod civil, care reglementează dobânda de întârziere, au găsit întemeiată şi pretenţia lui Negură Sergiu cu privire la încasarea dobânzii de întârziere în mărime de 1274,99 euro. Or, CA „Transelit” SA având obligaţia de a achita despăgubire de asigurare la data stabilită de contract, nu şi-a executat această obligaţie în termenul stabilit, iar întârzierea în executarea obligaţiilor pecuniare are drept consecinţă plata dobânzii de întârziere.

Totodată, instanţa de recurs găseşte drept întemeiată şi soluţia primei instanţe cu privire la admiterea pretenţiilor a lui Negură Sergiu cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 14955,29 lei. În susţinerea soluţiei date instanţa de recurs reţine atît prevederile art. 94 alin.(1) CPC, care indică că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părţii care a avut cîştig de cauză toate cheltuielile de judecată, cît şi prevederile art.96 CPC, potrivit cărora instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut câştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile.

În acest context, instanţa de recurs ţine să menţioneze şi faptul că la depunerea cererii de recurs, Negură Sergiu a solicitat şi compensarea cheltuielilor de judecată 8 suportate la examinarea pricinii în ordine de recurs, confirmându-şi pretenţiile prin ordinul de plată, prin care a achitat taxa de stat în mărime de 3738 lei şi bonul de plată, prin care se probează suportarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 5000 lei, anexând, recurentul de altfel, şi copia contractului de asistenţă juridică, în total 8738 lei. Astfel, având în susţinere normele citate, instanţa de recurs găseşte justificată şi pretenţia recurentului de compensare a cheltuielilor de judecată suportate la examinarea pricinii în ordine de recurs, motiv pentru care urmează a fi admisă.

În conexiunea celor relatate, se constată că instanţa de apel, nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, fapt ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis parţial acţiunea lui Negură Sergiu. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel în partea admiterii apelului declarat de CA „Transelit” SA şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Negură Sergiu.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013, în partea admiterii cererii de apel declarată de Întreprinderea Mixtă Compania Internaţională de Asigurări ,,Transelit” Societate pe Acţiuni şi se menţine hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 05 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Negură Sergiu împotriva Întreprinderii Mixte Compania Internaţională de Asigurări ,,Transelit” Societate pe Acţiuni cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, a penalităţii, dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de judecată. În rest se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 mai 2013. Se încasează din contul Întreprinderii Mixte Compania Internaţională de Asigurări ,,Transelit” Societate pe Acţiuni în beneficiul lui Negură Sergiu cheltuieli de judecată în mărime de 8738 (opt mii şapte sute treizeci şi opt) lei.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Arhiliuc Tamara Chişca-Doneva 9