2ra-2676/13 — Constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile.

Dosar nr. 2ra-2676/13 Instanţa de fond: Judecătoria Botanica, mun. Chişinău Judecător: Nicolae Şova. Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: Nelea Budăi Nina Cernat Anatol Pahopol Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie

Î NC HEIERE

02 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva şi Vera Macinskaia examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Văluţă Anatolie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Anatolie Valuta, împotriva Consiliului mun. Chişinău, privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2013, prin care apelul declarat de către reprezentantul lui Văluţă Anatolie – Petru Coşleţ, a fost respins, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 21 iunie 2012, ACONSTATAT : La 17 aprilie 2012, Anatolie Valuţa a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Consiliului mun. Chişinău, privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile. În motivarea acţiunii, reclamantul Văluţă Anatolie a indicat că, este fiul lui Fiodor şi Elena Valuţa. La începutul anilor 1960, de către autorităţile publice locale, acestora li s-a atribuit un lot de pământ cu suprafaţa de 0,06 ha. pe strada Cosaşilor, nr. 7A, mun. Chişinău, pentru construcţia casei de locuit. Pe lotul respectiv, părinţii au construit o casă de locuit. La 17 decembrie 1965, s-a născut el şi a locuit împreună cu părinţii.

La vârsta de 16 ani, la 23 noiembrie 1981, şi-a perfectat viză de domiciliu pe adresa dată. Tot de aici a fost luat la evidenţa militară. De pe această adresă a fost încorporat în rîndurile Armatei Sovietice. După trecerea în rezervă, s-a întors la casa 1 părintească. La 19 noiembrie 1987, a înregistrat căsătoria cu Iulia Tulbu. Din căsătoria acestora, la 10 iulie 1988, s-a născut fiica Corina, iar la 07 decembrie 1994 - fiul Andrei. După căsătorie, tatăl i-a atribuit un sector de teren cu suprafaţa de 0,0193 ha din cel atribuit lui, pentru a-şi construi o casă de locuit. Din surse proprii, a construit o casă de locuit lit. B cu suprafaţa totală de 73,44 m2(locativa - 39 m2); atelierul nr. 4 cu suprafaţa de 16,61 m2 şi garajul nr. 2 cu suprafaţa de 21,88 m2.

A mai indicat reclamantul că, pe parcursul edificării şi exploatării construcţiilor, nimeni din autorităţile publice locale nu a înaintat careva pretenţii faţă de reclamant. A încercat de a legaliza construcţiile edificate. La 14 august 2007, de către Direcţia Generală Arhitectură Urbanism şi Relaţii Funciare, i-a fost eliberat Certificatul nr. 539i/07, privind stabilirea regimului urban. În anul 2006, de către Inspecţia de Stat în Construcţii, i-a fost eliberat Avizul Tehnic nr. 027/1-6, prin care s-a concluzionat că, „Schema constructivă corespunde cerinţelor normative pentru construcţii în raioanele seismice”. Structura de rezistenţă asigură cerinţele esenţiale a construcţiilor. Calitatea lucrărilor executate corespund SNTP II-7-81 „Construcţii în raioanele seismice”, SNIP 3.05.01-87 „Construcţii portante şi de închidere”, SN1P 4.04.01-87 „Lucrări de finisare şi izolare” şi prescripţiilor tehnice în construcţii.

A mai indicat reclamantul în cererea de chemare în judecată că, reţelele inginereşti interioare sunt instalate conform cerinţelor normative şi sunt în stare tehnică suficientă. Luînd în considerare faptul că, lucrările sunt efectuate fără perfectarea documentelor necesare pentru recepţionarea construcţiei în cauză (documentaţia de execuţie: proiect, procesele verbale la recepţia lucrărilor ascunse şi fazelor determinante, etc), proprietarului i se recomandă să se adreseze organelor Administraţiei Publice Locale, pentru a legifera lucrările menţionate în modul stabilit”. A menţionat reclamantul Valuţa Anatolie că, la 07 noiembrie 2011, s-a adresat Consiliului municipal Chişinău şi Preturii sec. Botanica, mun.

Chişinău cu cerere, prin care a solicitat legiferarea construcţiilor respective. Prin scrisoarea nr. 21/1728 din 23 ianuarie 2012, a primit refuz, pe motiv că, terenul pe care sunt edificate construcţiile respective este ocupat abuziv, iar proprietarul imobilului nu este stabilit, cu demolarea construcţiilor edificate neautorizat. Accentuiază reclamantul că, avînd în vedere faptul că, actele în baza cărora a fost atribuit tatălui său terenul pentru construcţie nu s-au păstrat, consideră că alte căi de constatare a faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei asupra bunurilor imobile nu există, decât pe cale judiciară. Faptul că, imobilele de pe acest teren au fost edificate şi folosite anume de el şi familia sa pînă în prezent le probează prin Cartea de imobil, contractul de racordare la energia electrică, contractul de furnizare a gazelor naturale, precum şi prin depoziţiile martorilor: Efrosinia Valuta, Elena Busuncean, Parascovia Savina şi Maia Bujac.

Alte bunuri imobile înregistrate pe 2 numele lui cu drept de proprietate pe teritoriul Republicii Moldova nu sunt, fapt demonstrat prin Certificatul nr. 0100/11/77375 din 01 august 2011. Vecinii, dar şi tatăl, nu au careva pretenţii faţă de el, fapt demonstrat prin Actul de constatare pe teren din 08 august 2011, actul de stabilire a hotarelor sectorului de teren din 08 august 2011, Schema de stabilire a hotarului sectorului de teren din 08 august 2011. Solicită reclamantul Valuţa Anatolie, constatarea faptul posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile lit. B - casă de locuit cu suprafaţa totală de 73,64 m2, suprafaţa locativă - 39 m2, nr. 4 - atelier cu suprafaţa de 16,61 m2 şi nr. 2 - garaj cu suprafaţa de 21,88 m2:.

amplasate pe terenul cu suprafaţa de 0,0193 ha, nr. cadastral 0100117.560 de pe str. Cosaşilor, nr. 7A, mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 21 iunie 2012, acţiunea înaintată de Anatolie Valuţa, privind constatarea faptului posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2013, a fost respins apelul declarat de Anatolie Valuţa, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 21 iunie 2012. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 07 iunie 2013, Anatolie Valuţa, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, a casa integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată să fie admisă integral.

În motivarea recursului a indicat că, atît hotărîrea primei instanţe, cît şi decizia instanţei de apel, au fost adoptate cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural. Totodată, mai invocă recurentul că, instanţele de judecată nu au constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, decizia recurată a fost expediată în adresa părţilor la 08 aprilie 2013, iar recursul a fost declarant la 07 iunie 2013. Astfel, prin prisma art. 434 C.P.C., colegiul judiciar constată că recursul a fost declarat în trermen. Examinînd temeiurile recursului, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de Anatolie Valuţa, este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) C.P.C., părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. 3 Conform prevederilor art. 433 lit. a) C.P.C., cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursurilor declarate nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C..

Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, recursul fiind vădit neîntemeiat. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, a 17 aprilie 2012, Anatolie Valuţa a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Consiliului mun. Chişinău, prin care a solicitat constatarea faptul posesiunii, folosinţei şi dispoziţiei în drept de proprietate asupra bunurilor imobile lit. B - casă de locuit cu suprafaţa totală de 73,64 m2, suprafaţa locativă - 39 m2, nr. 4 - atelier cu suprafaţa de 16,61 m2 şi nr. 2 - garaj cu suprafaţa de 21,88 m2:. amplasate pe terenul cu suprafaţa de 0,0193 ha, nr. cadastral 0100117.560 de pe str. Cosaşilor, nr. 7A, mun.

Chişinău. Colegiul judiciar al Curţii Supreme de justiţie, analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu materialele anexate la dosar, consideră oportun de a reitera prevederile art. 282 C.P.C., care statuiază expres că, instanţa judecătorească constată faptul cu valoare juridică în cazul în care: a) acesta generează, în virtutea legii, următoarele efecte juridice: apariţia, modificarea sau încetarea unor drepturi personale sau reale ale petiţionarului; b) petiţionarul nu are o altă posibilitate de a obţine sau de a restabili documentele care ar certifica faptul juridic a cărui constatare o solicită; c) constatarea faptului nu este legată de soluţionarea unui litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Este întemeiată remarca primei instanţe, menţinută prin decizia instanţei de apel precum că, practica judiciară cu privire la constatarea faptelor care au valoare juridică denotă că, instanţele judecătoreşti constată posesiunea, folosinţa şi dispoziţia unui bun imobil în drept de proprietate numai în cazul în care petiţionarul a avut un document care confirmă dreptul de posesiune asupra acestui imobil, însă actul este pierdut şi restabilirea lui este imposibilă. Totodată, Colegiul judiciar menţionează că, prima instanţă corect a stabilit că, instanţa judecătorească nu este în drept să constate faptul aflării în posesie a construcţiilor care nu sânt terminate sau nu sânt primite în exploatare, deoarece asemenea construcţii nu urmează a fi înregistrate.

Colegiul judiciar mai menţionează că, instanţele de judecată ierarhic inferioare, au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele administrate în sensul soluţionării corecte a pricinii date, iar argumentele invocate în recursul declarat de Valuţa Alexandru, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti 4 le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare şi apreciate conform cerinţelor art. 130 C.P.C.. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 C.P.C. al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 C.P.C.

şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Valuţa Alexandru, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) C.P.C., completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de Valuţa Alexandru, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedintele şedinţei, judecător Iulia Sîrcu Judecători Tamara Chişca-Doneva Vera Macinskaia 5