Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3243/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 septembrie 2013
Părțile
Melnicenco Ivan vs Dodon Ivan, Dodon Andrei
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3243/13 — Apărarea dreptului de vecinătate şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă – S. Procopciuc dosarul nr. 2ra-3243/13 instanţa de apel – N. Traciuc, E. Fistican, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ion Dodon şi Andrei Dodon în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Melnicenco împotriva lui Ion Dodon şi Andrei Dodon cu privire la apărarea dreptului de vecinătate şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Ion Dodon şi Andrei Dodon şi menţinută hotărârea Judecătoriei Orhei din 21 iunie 2011, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 19 mai 2011, Ion Melnicenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ion Dodon şi Andrei Dodon cu privire la apărarea dreptului de vecinătate şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii a indicat că el locuieşte în sat. Ivancea, r-nul Orhei, casa lui fiind amplasată în vecinătate cu gospodăria pârâţilor. Menţionează că de mai mulţi ani sunt în relaţii de conflict cu pârâţii din cauza că ei au construit mai multe acareturi pentru întreţinerea păsărilor şi animalelor în nemijlocita apropiere a casei lui. Afirmă că acareturile în care sunt întreţinute porcine, bovine, găini, raţe, iepuri şi alte animale sunt amplasate la o distanţă de la 0,5 m până la 3m de gospodăria lui, fapt care-i creează condiţii de trai insuportabile, anti-sanitare din cauza aerului poluat, mirosului urât şi a insectelor, care se adună la grămezile de deşeuri şi băligar. Susţine că în ograda gospodăriei lui este construită o fântână-mină cu apă potabilă, iar din cauza impurităţilor, care se scurg în sol din acareturile de întreţinere a animalelor, situate la 14, 18 şi 20 metri de fântână, apa este poluată.

Indică că s-a adresat de mai multe ori la organele abilitate, solicitând luarea măsurilor de rigoare, însă fără nici un rezultat. La fel, menţionează că pârâţii au ignorat totalmente propunerile, prescripţiile şi preîntâmpinările parvenite de la instituţiile de stat în vederea soluţionării litigiului.

Astfel, prin scrisoarea comisiei formate de către Preşedintele raionului Orhei, Andrei Dodon şi Ion Dodon au fost atenţionaţi că conform Regulamentului igienic „Cerinţele privind calitatea apei potabile la aprovizionarea decentralizată, protecţia surselor, amenajarea şi menţinerea fântânilor, cişmelelor” nr. 06.6.3.18-96 din 23 februarie 1996, la fel şi cerinţelor sanitare provizorii „Cu privire la amplasarea, amenajarea şi întreţinerea fermelor, gospodăriilor zootehnice, avicole mici şi de creştere a fiarelor în condiţii particulare şi cooperatiste pe teritoriul RM”, locurile de întreţinere a păsărilor, animalelor se amplasează la o distanţă nu mai mică de 50 m de la instalaţiile de captare a apei, fântânii.

Tot prin această scrisoare li s-a propus să selecteze un loc în gospodăria lor pentru reamplasarea acareturilor la distanţa respectivă. Afirmă că în urma controlului efectuat de către Centrul de Medicină Preventivă Orhei s-a constatat, că la 04 noiembrie 2009 Ion Dodon şi Andrei Dodon întreţineau în acareturile lor 50 păsări,4 porcine şi un viţel, acareturile fiind amplasate la 4-5 metri de casa de locuit şi la 18 metri de fântâna-mină, fapt ce contravine Cerinţelor Sanitare Provizorii „Cu privire la amplasarea, amenajarea şi întreţinerea fermelor zootehnice, avicole mici şi de creştere a fiarelor în condiţii particulare şi cooperatiste pe teritoriul RM” nr. 1-1992 din 03 decembrie 1992 şi i s-a propus reamplasarea lor în termen de 30 zile, coordonând preventiv locul amplasării.

Susţine că indicaţii obligatorii de reamplasare a acareturilor din gospodărie pârâţii au primit şi de la Inspecţia Ecologică de Stat Orhei, fapt confirmat prin scrisoarea nr. 02-16-230 din 06 octombrie 2009. De asemenea, afirmă că prin acţiunile pârâţilor i-au fost cauzate suferinţe psihice lui şi familiei sale, din cauza condiţiilor insuportabile de trai pe un timp îndelungat, care persistă până în prezent, precum şi indicând că au fost trataţi în mod batjocoritor, ignorându-li-se cerinţele legitime cu privire la dreptul la o viaţă decentă. Mai menţionează că a fost nevoit, în detrimentul timpului lui de muncă şi de odihnă, de nenumărate ori să apeleze la diferite organe de stat, abilitate cu drepturi de soluţionare a litigiilor de acest gen.

Solicită obligarea lui Andrei Dodon şi Ion Dodon de a reamplasa acareturile de întreţinere a animalelor şi păsărilor la o distanţă de 30 metri de casa de locuit a lui, obligarea pârâţilor de a reamplasa acareturile de întreţinere a animalelor şi păsărilor la o distanţă de 50 m de la fântâna-mină, situată în gospodăria lui, încasarea de la pârâţi în beneficiul lui a sumei de 10000 lei cu titlu de prejudiciului moral şi încasarea taxei de stat. Prin hotărârea Judecătoriei Orhei din 21 iunie 2011 a fost admisă acţiunea, obligaţi Ion Dodon şi Andrei Dodon să reamplaseze acareturile de întreţinere a animalelor la o distanţă de 15 metri, de la casa de locuit a lui Ion Melnicenco, cu obligarea lor de a reamplasa acareturile de întreţinere a animalelor şi păsărilor la o distanţă de 50 metri şi de la fântâna-mină, încasat de la Ion Dodon şi Andrei Dodon cu titlu de prejudiciu moral suma de 1000 lei.

La fel a fost dispusă şi încasarea taxei de stat în beneficiului statului în sumă de 150 lei în mod solidar. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 noiembrie 2011 a fost admis apelul declarat de către Andrei Dodon şi Ion Dodon, casată hotărârea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care a fost admisă parţial acţiunea, obligaţi Andrei Dodon şi Ion Dodon să reamplaseze acareturile de întreţinere a animalelor la o distanţă de 15 metri de la casa de locuit şi 50 metri de la fântâna-mină de gospodăria lui Ivan Melnicenco şi încasat în mod solidar, de la pârâţi cu titlu de prejudiciu moral suma de 1000 lei şi taxa de stat în beneficiul statului în sumă de 150 lei.

Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 mai 2012 a fost admis recursul declarat de Andrei Dodon şi Ion Dodon, casată decizia instanţei de apel şi remisă pricina în instanţa de apel pentru rejudecare. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2013 a fost respins apelul declarat de către Ion Dodon şi Andrei Dodon şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 24 iulie 2013, Ion Dodon şi Andrei Dodon au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu deciziei instanţei de apel, considerând că instanţa de apel nu a elucidat corect circumstanţele acţiunii, deoarece terenul pe care îl deţin ei cu titlu de proprietate are în componenţa sa şi teren agricol, pe care nu putem amplasa nimic fără o oarecare autorizaţie specială.

La fel, menţionează că conform schemei prezentate de către Ion Moga (Melnicenco), se poate de concluzionat că nu este suficient spaţiu (50 metri) pentru a amplasa la o aşa distanţă fântâna, iar cei 15 metri prevăzuţi pentru acareturi sunt la nivel de recomandare şi nu sunt obligatorii după cum a menţionat intimatul.

Invocă că la examinarea cauzei în prima instanţa, nu au fost citaţi conform legii, nu au fost ascultaţi nici în şedinţa instanţei de apel, care a menţionat, că au fost avertizaţi de Centrul de Medicina Preventiva Orhei şi Inspecţia Ecologica Orhei să strămute acareturile la o anumită distanţă, la care Ion Dodon a acceptat însă, nu s-a luat în consideraţie în şedinţele de judecată a ambelor instanţe refuzul lui Ion Dodon de a semna Actul unic al Inspecţiei Ecologice de Stat nr. 047117 din 23 octombrie 2009 şi a obiecţiilor înaintate de el la 07 decembrie 2009 şi la 21 ianuarie 2010 în privinţa dezacordului către Inspecţia Ecologica Orhei şi Centrul de Medicina Preventiva Orhei. Consideră că Inspecţia Ecologică Orhei şi Centrul de Medicină Preventivă Orhei la obiecţiile dezacordului înaintat, nu a reacţionat prompt şi nu a soluţionat problema până la final.

Susţin că instanţele de judecată au aplicat eronat analogia legii cu încălcarea cerinţelor dispoziţiilor art. 387, 400 alin. (2) lit. d). Afirmă că nu a fost luat în consideraţie că cerinţele de amplasare a construcţiilor auxiliare pentru creşterea fiarelor şi distanţa până la casele vecine, cum este prevăzut în pct. 1.2 şi conform anexei nr. 1 a Regulamentului poartă o dispoziţie de recomandare.

Indică că Regulamentul menţionat al cerinţelor sanitare „Cu privire la administrarea, amenajarea şi întreţinerea fermelor zootehnice, avicole mici şi de creşterea a fiarelor în condiţii particulare şi cooperatiste pe teritoriul RM” nr. 1-1992 din 03 decembrie 1992, aprobate de medicul - sanitar principal de stat al RM, V. Vangheli, nu este aprobat de Guvernul RM, după cum prevede art. 33, pct. 2 al Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. XVI din 03 februarie 2009. Menţionează că executarea hotărârii şi deciziei, şi anume de a schimba acareturile la distanta de 15 metri şi 50 metri de la fântâna arteziană, care nu se exploatează mai mult de 20 ani din lipsa de apă, este imposibilă din motivul afectării drepturilor vecinului din partea opusă.

Mai indică că casa individuala în care ei locuiesc a fost construită de bunel în anul 1923, construcţiile auxiliare fiind reînnoit cu 40-50 ani în urmă, fapt care se confirmă prin Adeverinţa nr. 38 din 10 ianuarie 2012, eliberată de Primăria com. Ivancea. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ion Dodon şi Andrei Dodon nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Este lipsită de suport şi invocarea recurenţilor precum că nu au fost citaţi legal la examinarea cauzei în prima instanţa nu au fost citaţi, or din materialele dosarului rezultă că Ion Dodon şi Andrei Dodon au fost înştiinţaţi pentru şedinţa de judecată din 21 iunie 2011, fapt ce se confirmă prin aviz telegrafic recepţionat de ultimii la 15 iunie 2011 (f. d. 27). La fel, este apreciată critic şi afirmaţia recurenţilor cu privire la faptul nici pentru şedinţa instanţei de apel nu au fost citaţi în mod legal, deoarece la caz se constată că ultimii au fost citaţi pentru şedinţa instanţei de apel din 15 ianuarie 2013, fapt ce se atestă prin avizul de recepţie anexat la dosar (f. d. 122). Aici este de remarcat că articolul 100 alin. (3) CPC, direct statuează că în cazul amânării judecării cauzei, nu este necesară citarea participanţilor la proces prezenţi la şedinţă.

Participanţii la proces care au fost citaţi şi nu au participat la şedinţa de judecată la care a fost amânată judecarea cauzei vor putea invoca lipsa citării ulterioare numai în cazul în care vor demonstra că au fost în imposibilitatea de a cunoaşte data judecării cauzei. Prin prisma normei enunţate, instanţa de recurs constată că odată ce recurenţii au fost citat în mod legal pentru o şedinţă anterioară, aceştia nu mai pot invoca lipsa citării pentru şedinţele ulterioare atât ale primei instanţe, cât şi ale instanţei de apel, or recurenţii nu au demonstrat că au fost în imposibilitatea de a cunoaşte despre judecarea cauzei la aceste date. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ion Dodon şi Andrei Dodon, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ion Dodon şi Andrei Dodon ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Ion Dodon şi Andrei Dodon se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.