- Dosarul nr.
- 2ra-2745/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 septembrie 2013
- Părțile
- Mudrea Ştefan vs Asociaţia de Economii şi Imprumut Susleni
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2745/13 — Anularea contractului de împrumut
prima instanţă: V.Selevestru nr.2ra-2745/13 instanţa de apel: L.Popova, S.Caitaz, A.Doga ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Mudrea Ştefan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Mudrea Ştefan împotriva Asociaţiei de Economii şi Împrumut ,,Susleni” cu privire la cu privire la declararea nulităţii contractului de împrumut, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 martie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Asociaţia de Economii şi Împrumut „Susleni”, casată hotărîrea Judecătoriei Orhei din 01 octombrie 2012 şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă La 24 iulie 2012, Mudrea Ştefan s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva Asociaţiei de Economii şi Împrumut ,,Susleni” în persoana directorului Leancă Tatiana cu privire la declararea nulităţii contractului de împrumut bănesc Nr. TS/51 din 29.02.2008 şi Nr.TS /187 din 01.07.2009, încheiate între Mudrea Ştefan şi Asociaţia de Economii şi Împrumut ,,Susleni”.
În motivarea pretenţiilor înaintate reclamantul a invocat că, la data de 20.12.2010 la cererea Asociaţiei de Economii şi Împrumut ,,Susleni”, de către Judecătoria or.Orhei a fost emisă ordonanţa nr.2p/o-475/2010 prin care s-a ordonat încasarea din contul reclamantului în beneficiul pîrîtului a datoriei în sumă de 58091,00 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 871,00 lei. Ulterior la data de 30.06.2011 reclamantul a aflat de conţinutul ordonanţei respective şi în special despre temeiul juridic în virtutea căruia pîrîtul Asociaţia de Economii şi Împrumut ,,Susleni” a solicitat eliberarea ordonanţei prin care i se conferă dreptul de a încasa suma datoriei de 58 091,00 lei din contul reclamantului.
Astfel, temeiul juridic fiind existenţa contractelor de împrumut bănesc Nr. TS/51 din 29.02.2008 şi Nr. TS /187 din 01.07.2009 pe care pîrîtul pretinde că au fost semnate de către reclamant şi respective încasată suma în calitate de împrumut. Reclamantul indică faptul că pînă a face cunoştinţă cu ordonanţa menţionată nu a fost la curent cu existenţa contractelor de împrumut respective, deoarece în perioada anilor 2008, 2009 nu a semnat nici un contract de împrumut bănesc cu pîrîtul. Contestînd contractele de împrumut care au stat la baza eliberării ordonanţei judecătoreşti, reclamantul a indicat că, contractele respective sunt lovite de nulitate deoarece acesta nu şi-a exprimat consimţămîntul la încheierea lor şi nici nu a participat la semnarea acestora, semnătura fiind falsificată.
În baza plîngerii înaintată de către Mudrea Ştefan împotriva Asociaţiei de Economii şi Împrumut ,,Susleni”, Procuratura r-lui Orhei a intentat un dosar penal conform art. 361 alin.(1) lit. b) CP al RM, în cadrul căruia a fost efectuată expertiza grafoscopică, prin care s-a concluzionat că contractul nr. Nr. TS/51 din 29.02.2008, cererea de împrumut, contractul de împrumut nr. Nr. TS /187 din 01.07.2009 nu au fost semnate de către Mudrea Stepan, ci au fost completate de Leancă Tatiana directorul Asociaţiei de Economii şi Împrumut ,,Susleni”. Solicită reclamantul declararea nulităţii contractelor de împrumut bănesc Nr. TS/51 din 29.02.2008 şi Nr.TS /187 din 01.07.2009, încheiate între Mudrea Ştefan şi Asociaţia de Economii şi Împrumut ,,Susleni”.
Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei, acţiunea a fost admisă, au fost declarate nule contractele Nr. TS/51 din 29.02.2008 şi Nr. TS /187 din 01.07.2009, încheiate între Mudrea Ştefan şi Asociaţia de Economii şi Împrumut ,,Susleni”. S-a încasat de la Asociaţia de Economii şi Împrumut „Susleni”, în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1 742 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea sus menţionată Asociaţia de Economii şi Împrumut „Susleni”, a declarat apel solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. Consideră apelantul că, instanţa de fond, eronat a că contractele de împrumut au fost semnate de una şi aceeaşi persoană pe ambele părţi, astfel fiind viciate, deoarece semnătura de pe contractele examinate la rubrica ,,beneficiar” nu este posibil de stabilit.
Cu atît mai mult că conform raportului de expertiză nr. 2688 din 17.07.2012 se confirmă faptul că înscrisurile de pe angajamentul din 02.08.2012 şi obligaţia din 01.02.2011 sunt executate de către Mudrea Ştefan şi în baza cererii acestuia a fost întocmit un nou contract pe care acesta la semnat. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 martie 2013, a fost admis apelul declarat de către Asociaţia de Economii şi Împrumut „Susleni”, cu casarea integrală a hotărîrii instanţei de fond, şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
La adoptarea soluţiei instanţa de apel a constatat că, Mudrea Ştefan şi-a exprimat voinţa sa de a primi împrumut de la Asociaţia de Economii şi Împrumut ,,Susleni” şi s-a obligat să restituie împrumutul iar potrivit raportului de expertiză nr. 2668 din 17.02.12 înscrisurile manuscrise de pe angajamentul din 02.08.2010, obligaţiunea din 01.02.11 şi cererea din 09.02.2001 sunt executate de Mudrea Ştefan.(f.d.37-41) La 20 mai 2013 Mudrea Ştefan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul a indicat că instanţa de apel a emis Decizia nominalizată cu încălcarea normelor de drept material şi procesual, nu a elucidat toate circumstanţele cauzei, în cadrul procesului de judecată punând întrebări despre existenţa probelor care în dosar se regăsesc, ca rezultat acestea nefiind examinate în ansamblul şi interconexiunea lor.
Instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea. Recurentul a mai menţionat faptul că,instanţa de apel nu a ţinut cont de concluziile raportului de expertiză nr.4130 din 28 decembrie 2011 în care se menţionează că contractul nr.TS/51 din 29.02.2008 pe numele Mudrea Ştefan şi a cererii de împrumut, contractul de împrumut nr.TS/187 din 187 din 01.07.2009 pe numele Mudrea Ştefan au fost semnate nu de Mudrea Ştefan. La fel menţionează recurentul că, instanţa de apel nu s-a expus asupra concluziilor raportului de constatare tehnico- ştiinţifică nr.2910 din 07 septembrie 2011. La 18 iulie 2013 Asociaţia de Economii şi Împrumut „Susleni” a depus prin intermediul cancelariei o referinţă, prin care a invocat dezacordul cu recursul depus de Mudrea Ştefan, solicitînd respingerea acestuia, cu menţinerea deciziei instanţei de apel.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Mudrea Ştefan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Mudrea Ştefan , în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Mudrea Ştefan ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Mudrea Ştefan, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru